Înainte de orice discuţie despre Ion Iliescu, remember Malta 89

Mai vine un 13-15 iunie, încă o comemorare, încă un an fără ca Ion Iliescu să fie condamnat. Dan Voinea nu face decât să tragă de timp, nu înţeleg cum de nu se prind unii. Timp. Este exact cea ce Ion Iliescu are nevoie. Să se tragă de timp până moare. Astfel, evită lucrul de care se teme cel mai mult şi care îl obsedează încă din cursul zilei de 22 decembrie 1989: linşajul public.

Potrivit propriilor declaraţii, cel mai mult se teme de asta. "Nu vreau să sfârşesc precum Allende" a spus acum 20 de ani unor apropiaţi. Foarte temător de violenţa fizică îndreptată asupra lui, dar rece faţă de violenţa fizică împotriva altora. La o întâlnire în parc (Herăstrău, parcă) cu Nicolae Militaru, prin iunie 1989, când trasau coordonatele eventualei revoluţii, Ion Iliescu spunea "să fie nişte mitraliere pe oameni, pâr-pâr-pâr şi gata". Nu s-au înţeles. Deşi ambii erau pioni sovietici, Iliescu era omul lui Gorbaciov, iar Militaru era de partea grupării vechi, care i-a sărit în cap lui Gorbaciov în puciul din 1991.

Să o luăm altfel. De câte ori l-aţi văzut pe stradă pe Ion Iliescu? Este păzit încă din 1989. Mereu când apare este înconjurat de nişte băieţi de treabă. Oameni de bază.

După părerea mea, în 1990 totul decurgea conform planului. Numai că oamenii din Piaţa Universităţii vroiau democraţie pe bune, nu glasnost/perestroika. Dar tocmai acest lucru se adusese în România, nu democraţia pe bune. Ci comunismul cu faţă umană, socialismul ştiinţific şi liderul "luminat". Li se părea că nu era destul... şi cereau the real thing. Şi chiar nu era destul.

Schema a fost atât de simplă. La întâlnirea de la Malta, unde nu s-a semnat nimic... totul a fost verbal, Bush sr. şi Gorbaciov au făcut o înţelegere. Gorbaciov a jucat magistral, din punctul de vedere al istoriei Rusiei. A văzut că războiul rece putea fi pierdut, comunismul a eşuat ca sistem economic şi risca să piardă ţările ocupate prin revolte pe bune, făcute chiar de populaţiile nemulţumite. Înţelegerea a constat în:
- dezideologizarea conflictului global
- glasnost pe plan politic
- perestroika pe plan economic
- încheierea războiului rece
- investiţii americane în Rusia
- reconfigurarea forţelor în Europa
- impunerea de conduceri cu orientare similară în ţările ocupate

1. Nemaifiind funcţional, comunismul trebuia fie reformat structural, fie înlăturat, cel puţin la nivel oficial. Ideea centrală a lui Gorbaciov consta în păstrarea controlului asupra ţărilor ocupate. Dacă până acum guvernarea comunistă era instrumentul de control, riscul revoluţiilor pe bune putea încheia controlul Rusiei. Astfel, se impunea renunţarea la comunism, impunerea unor altor lideri care să nu fie comunişti de stil vech, dar să respecte directovele Moscovei. Pe pla economic, renunţarea la comunism aducea noi pieţe de desfacere pentru produsele ruseşti, prin eliminarea temerii că se finanţează comunismul. Renunţarea la conflictul aflat la bază pe teme ideologice aducea numai beneficii pentru Rusia.

2. Glasnost înseamnă "deschidere". Gorbaciov a patentat sistemul în URSS, prin dezbaterile televizate din cadrul şedinţelor conducerii PCUS. Lucru până acum nemaiîntâlnit într-un regim comunist. Deschiderea viza şi eliminarea restricţiei totale asupra libertăţii cuvântului şi a opiniei, precum şi a restrângerii dreptului la opinie în cadrul partidului comunist. Astfel, oamenilor li se permitea să îşi exprime părerile, pentru a nu acumula frustrări, care pot exploda la un moment dat. Dacă oamenii ăşi comunică liber opiniile, câtă vreme nu aduc atingere regimului, de să nu o facă. Nu se acumulează nimic şi se elimină riscul "oalei sub presiune", implicit transformarea vorbelor nespuse în fapte.

3. Perestroika reprezintă permiterea liberei iniţiative în economie. Eliminarea restricţiilor impuse de conceptul statului-administrator, care deţine 100% din economie (idee de sorginte pur comunistă). Astfel, gradul de libertate perceput de oameni este mai mare şi se întâmplă acelaşi lucru, psihologic: nu se mai acumulează frustrări, nu se creează tensiuni care se sting prin debuşeuri violente. Atenţie! Totul trebuie să se întâmple fără a atinge sistemul şi conducerea. De exemplu: un chioşc pornit ca afacere în 1990 trebuie să rămâne la nivel de chioşc în 2010. Libera iniţiativă este permisă, cu condiţia birocratizării intense a sistemului, în vederea descurajării şi a distragerii atenţiei de la afacerea efectivă.

4. Încheiereaa războiului rece rezidă din dezideologizare. Cele două părţi pot să aibă relaţii comerciale "reciproc avantajoase" şi chiar colaborări pe plan ştiinţific. Câtă vreme Rusia va putea avea avantaje, ce contează dacă şi occidentalii au avantajele lor? Astfel, se elimină barierele, Rusia se reconectează la economia globală. Rubla devine convertibilă, apar pieţe de capital. Cele două părţi renunţă la cursa înarmării şi la finanţările spionajului. Nemaifiind tratat ca un inamic, Rusia poate avea acces mai facil la tehnologii, pieţe de desfacere, poate primi investiţii.

5. Bush nu a vrut să dea nimic până când nu a văzut "paşi concreţi" pe calea deschiderilor şi democratizării. Rusia avea disperată nevoie de investiţii, de finanţare, iar Gorbaciov ştia asta. Bush vroia să transmită acasă mesajul exportului de democraţie în spaţii care erau până acum private de asta. Nu am informaţii ce s-a întâmplat exact, dar vedem cu Gazprom vinde destul gaz în Vest. NU este obligatorii să fie investiţii pur americane,

6. Reconfigurarea forţelor în Europa a presupus schimbări teritoriale. URSS a renunţat la RDG, permiţând astfel unificarea Germaniei. Germania reunificată primeşte suveranitate deplină prin renunţarea de către cei patru învingători din al doilea război mondial la statutul de ocupanţi. Germania trebuia să devină o forţă în Europa. Astfel, SUA lovea direct în Franţa şi Marea Britanie, care nu mai acţionau 100% conform intereselor americane, ca în anii 50. Astfel, au apărut alianţe ciudate, bazate pe interese comune. Preşedintele francez Francois Mitterand s-a opus cât a putut unificării Germaniei şi mutprii capitalei la Berlin. Acum, Germania este prima forţă în Europa.
În partea de Est a continentului, Gorbaciov lasă partea leului. Decât să piardă prin revoluţii pe bune toate ţările ocupate, mai bine renunţă la o parte dintre ele de bună voie, se permite independenţa statelor din componenţa URSS tot pe acelaşi principiu, se începe democratizarea timidă a ţărilor rămase vasale. Astfel, controlul se păstrează, dar la un alt nivel. Gorbaciov a renunţat la RDG, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria şi ţările baltice. Jocul este la un nivel atât de mare, încât se vorbeşte de pachete de ţări. Polonia, Cehoslovacia şi Ungaria sunt cunoscute apoi ca grupul de la Vişegrad, iar în cadrul întâlnirii nu se discută individual de Estonia, Letonia şi Lithuania, doar "the Baltics". Slovenia de exemplu intră la mizilicuri, fiind undeva după virgulă, nu este luată în seamă. Pachete de ţări mai sunt Caucaz, Asia centrală. Georgia nu putea să devină democratică sub Gamsahurdia deoarece ieşea din schema. A primit-o cadou Şevarnadze, ca om de încredere a lui Gorbaciov. Astfel, Rusia păstrează controlul în Bielorusia, Ucraina, Moldova, România, Bulgaria, Albania şi ce poate ciuguli din Iugoslavia. În ultimul caz, având în vedere poziţia oarecum rebelă a Iugoslaviei încă din anii 50, intrarea în posesia Serbiei, Macedoniei, Bosniei şi pentru început a Croaţiei nu poate fi decât un avantaj.

7. Abia în final ajungem şi la un punct tangenţial cu 13-15 iunie: Ion Iliescu. În toată schema asta, Ion Iliescu este ultimul pion. Este doar unul dintre liderii impuşi de Gorbaciov în ţările păstrate ca vasale. Cazul României din 1989 era tratat aparte, dar nu mai mult de un minut, doar din cauza faptului că băiatul de acolo nu vrea să înţeleagă că trebuie să step down. Astfel, în România se permite o revoluţie violentă, iar pentru restabilirea ordinii Bush permite intervenţia armată a URSS. La întâlnirea din 5 decembrie dintre Gorbaciov şi Ceauşescu, românul nu a înţeles nimic, nici chiar a propos-ul valat că poate nu va mai fi în viaţă la anul. Nu a înţeles şi a fost eliminat. Iarăşi atrag atenţia că în jocul acesta Ceauşescu era doar un pion, nu contează aparatul de sub el. Ca şi în cazul succesorului său Ion Iliescu. Este doar un pion al cărui rol era respectarea direcţiei trasate de Gorbaciov: glasnost, perestroika, dispariţia comunismului, păstrarea controlului Moscovei. Şi nu în ultimul rând, conservarea la putere, pentru a putea îndeplini aceste obiective. Restul aparatului de sub el, nu contează aici. Miron Cozma, Marian Munteanu, studenţi, mineri, miliţie, demonstranţi, partide... nu contează nimic. Puterea a fost conservată şi în perioada 1996-2000, aici declaraţia lui Emil Constantinescu cum că a fost "înfrânt de structurile fostei Securităţi" este confirmarea acestui fapt şi conştientizarea oficială a situaţiei de către Constantinescu, care şi-a dat seama că vizita lui Clinton a fost doar o mutare de marketing a Washingtonului. Cum a fost acum vizita lui Bush la Kiev. O scurtă incursiune în teritoriul inamic, fără a modifica linia frontului.

Având acum tabloul în ansamblu, putem observa cum tabla de joc este mult mai mare decât credeam noi, iar pătrăţica numită România este mult mai mică decât credeam noi. România intră la pachet cu Bulgaria... nici măcar nu poate fi vorba despre ea singură, ca element individual. Ultima dată când s-a evidenţiat a fost prin Nicolae Ceauşescu, liderul care nu a înţeles ideea şi trebuia eliminat pentru că strica peisajul. Gorbaciov nu se putea face de râs că nu şi-a putut respecta partea de înţelegere în faţa lui Bush din cauza României.

Aveţi mai jos stenograma întâlnirii. Puteţi observa cum de multe ori, când discuţia se îndreatpă spre zone d edetaliu, problemele sunt pasate spre discutare unor oameni cu îndatoriri în acea direcţie. Odată trasată linia generală, problema se dă la miniştrii de resort, iar liderii trec la următoarea chestiune. Trebuie citită cu răbdare şi nu printre rânduri. Merită să pierzi nişte minute din viaţă ca să ai cheia a ceea ce s-a întămplat cu continentul aceasta în ultimii 20 de ani. Mai ales că în curând expiră termenul de 20 de ani, după cum zicea un băiat bine informat, Silviu Brucan (că românii rămân masă de manevră "stupid people" pentru 20 de ani). Dacă expiră termenul de garanţie de la Malta, probabil că în curând pe ecranul lui Ion Iliescu o să apară mesajul "game over".

Iar totul a fost doar o tranziţie spre altceva. Care poate o să-l aflăm peste alţi 20-30-50 de ani.

Scriptul de la Malta îl găsiţi aici.