vineri, 31 iulie 2009

17. Calcule de turneu: setlist 4

Şi la Carcassonne s-a cântat al 4-lea setlist. La numărul de spectatori au fost 15.000, ceea ce face ca acest concert să nu fie luat în calcul.

Astfel, pe lista de achiziţii se află acum Tel Aviv (setlist 1) şi Paris (setlist 4). Tel Aviv rămâne şi pentru particularitatea că i s-a cântat "Happy birthday" lui Dave, iar Paris pentru mini-omagiul pentru Michael Jackson. Pentru viitor, rămâne în calcul Budapesta, ianuarie 2010.

(intro) Esque
1. In chains
2. Wrong
3. Hole to feed
4. Walking in my shoes
5. It's no good
6. A question of time
7. Precious
8. Fly on the windscreen
9. Little soul (Martin)
10. Home (Martin)
11. Come back
12. Peace
13. In your room
14. I feel you
15. Policy of truth
16. Enjoy the silence
17. Never let me down again
---
18. Stripped
19. Master and servant
20. Strangelove
---
21. Personal Jesus
22. Waiting for the night (bare) (duet Dave cu Martin)

în deschidere: MOTOR

Urmează miercuri 8 iulie: Valladolid, Spania: Jose Zorilla Stadium.


Keep moding

16. Calcule de turneu: setlist 5

Iată că acum a apărut un al 5-lea setlist. Şi la Hamburg s-a cântat al 4-lea setlist. Este un setlist de festivaluri, cu piese lipsă. Din acest motiv, nu îl voi lua în calcul pentru lista de achiziţii.

Astfel, pe lista de achiziţii se află acum Tel Aviv (setlist 1) şi Paris (setlist 4). Tel Aviv rămâne şi pentru particularitatea că i s-a cântat "Happy birthday" lui Dave, iar Paris pentru mini-omagiul pentru Michael Jackson. Pentru viitor, rămâne în calcul Budapesta, ianuarie 2010.

(intro) Esque
1. In chains
2. Wrong
3. Hole to feed
4. Walking in my shoes
5. It's no good
6. A question of time
7. Precious
8. Fly on the windscreen
9. Home (Martin)
10. Come back
11. Peace
12. In your room
13. I feel you
14. Enjoy the silence
15. Never let me down again
---
16. Stripped
17. Personal Jesus


Keep moding

luni, 27 iulie 2009

Războiul romului cubanez

Am fost recent la Marius, un moş de bază, pentru două pahare de rom. Până acum nu băusem rom şi m-am gândit să văd cum e. La fix a venit Marius cu oferta lui. Când am ajuns la el, avea fix combinaţia la care mă gândeam: Bacardi şi Havana Club. Ideal pentru comparaţia care mă tot frământa de atâta timp.

Mă frământa după ce am văzut un documentar despre asta pe Discovery sau National Geographic, nu mai ştiu. Mai exact era despre Bacardi, dar viza şi Havana Club.

Mai exact. Pe piaţă de găsesc două sortimente de rom cubanez: Bacardi şi Havana Club. Care sunt diferenţele de gust şi de fabricaţie?

Bacardi
În 1960, comuniştii lui Fidel Castro, veniţi la putere în Cuba au naţionalizat fabrica familiei Bacardi. Deşi îl finanţaseră în perioada "revoluţiei". Bacarzii au făcut însă rapid mutarea (sau "din timp") şi au înregistrat marca peste hotare (în Bahamas). Astfel, statul comunist cubanez nu a confiscat decât fabrica, cu clădire, utilaje, teren, mână de lucru, dar nu şi brandul şi nici reţeta.

Acum, compania Bacardi are sediul în Bermude, fabrica producătoarea este în Puerto Rico (aşadar în SUA), iar familia stă în Florida (SUA). Florida este şi statul prin tradiţie de limbă spaniolă, înfiinţat iniţial ca o colonie spaniolă, iar acum se găsesc marea parte a exilului cubanez.

Compania a fost fondată în 1862 de Facundo Bacardi şi fratele său Jose Bacardi. Facundo Bacardi a venit în Cuba din Spania în 1830 şi a încercat în perioada 1830-1862 acasă (la el în bătătură) să producă rom cât mai bun, patentând metoda învechirii în butoi de stejar şi filtrândul prin cărbune, pentru a elimina impurităţile. De menţionat că, pînă atunci, romul era considerat o băutură proastă, de slabă calitate, destinată muncitorilor şi marinarilor. Firma a fost fondată în 1862, când au înfiinţat distileria şi magazinul.

Havana Club
Romul sub acest brand este acum produs de statul cubanez comunist, în fosta fabrică Bacardi. Singurul colţ rămas neatins de comunism este liliacul sculptat la intrarea în clădire. Adică însemnul Bacardi. După nume, termenul "Club" nu prea pare comunist. Ei bine, nici nu a fost inventat de comunişti. A existat încă dinainte de 1960 şi exista pe piaţă ca un concurent al romului Bacardi, în perioada în care, în Cuba capitalistă existau cluburi şi baruri.

Tot în 1960, în perioada naţionalizării economiei cubaneze (implicit omorârea iniţiativei private în Cuba), statul comunist cubanez a pus mâna pe afacerea familiei Arechabala, care deţinea Havana Club. Compania a fost fondata de Jose Arechabala în 1878, iar brandul a fost creat în 1934. Spre deosebire de Bacardi, Arechabalii nu au înregistrat brandul, iar statul comunist a început să producă rom sub acest nume. Din 1994, statul cubanez a făcut un joint venture cu francezii de la Pernod Ricard, pentru a produce Havana Club International, care se găseşte acum în afara Cubei şi, bineînţeles a SUA (unde nu intră produse cubaneze, este explicat mai jos).

În schimb, familia Arechabala nu a recunoscut confiscarea făcută de stat, considerând-o ilegală. Dacă tot nu a mai putut reveni în Cuba (iniţial au fugit în Spania, apoi s-au stabilit în SUA) şi nu au mai avut puterea financiară să producă Havana Club, în plus să nu mai ducă războiul deţinerii brandului cu statul cubanez, familia Arechabala a vândut vechilor competitori din piaţa cubaneză capitalistă brandul. Mai exact, familia Bacardi a cumpărat brandul "Havana Club" de la foştii concurenţi Arechabala, în 1997, inclusiv reţeta originală. O mutare de necrezut până în 1960, când cele două familii şi cele două branduri erau concurente pe piaţa cubaneză a romului (dar şi la exporturi).

Embargo
SUA a impus Cubei un embargo în octombrie 1960, extins apoi la embargo total în 1962. De atunci până în prezent, niciun produs fabricat în Cuba comunistă nu intră în SUA legal. Mai exact, SUA nu vrea să permită cumpărătorilor americani să finanţeze regimul comunist de la Havana. Deşi, mai intră ilegal ţigări (necunoscătorii le zic "trabucuri") cubaneze.

Astfel, romul Havana Club, fabricat de statul cubanez nu se găseşte în SUA. În schimb, se găsesc produsele familiei Bacardi, adică sortimentele de rom Bacardi şi - din 2006 - sortimentul Havana Club fabricat de familia Bacardi după reţeta originală achiziţionată împreună cu brandul de la familia Arechabala.

În Cuba, nu se găsesc produsele familiei Bacardi, împotriva căreia regimul comunist de la Havana a impus embargo. Adică, nici sortimentele de rom Bacardi după reţeta originală a familiei Bacardi, nici romul Havana Club, după reţeta originală creată de familia Arechabala. În schimb, se găseşte romul Havana Club, produs de statul cubanez în fosta fabrică Bacardi, după o reţetă proprie.

În afara SUA şi a Cubei, se găsesc mărcile Bacardi, Havana Club (fabricat de Bacardi) şi Havana Club International (fabricat de joint-venture-ul dintre statul cubanez comunist şi compania franceză Pernod Ricard).

Pe sticla de Bacardi scrie "companie fondată în Santiago de Cuba în 1862", pe sticla de Havana Club fabricată de Bacardi după reţeta originală scrie "Rom portorican", iar pe Havana Club fabricată de statul comunist scrie "Rom din Cuba".


Comparaţie de gust, arome şi atitudine

Revenind la momentul comparaţiei, cu toate informaţiile astea în cap, i-am cerut lui Marius mai întâi o jumătate de pahar de Havana Club, fabricat de comunişti. Foarte tare, fără aromă, cu gust de cazan de aluminiu, făcut la mişto, la repezeală, fără cap şi fără coadă, nu se pot distinge decât vagi arome făcute să fie. Ameţeşte repede şi dă durere de cap. Se simte mâna de lucru nepregătită, metoda de lucru în sistem comunist, cu producţie să fie şi unde mai nimeni nu munceşte şi mai toată lumea fură de la locul de muncă. Mai ales lipsa unei reţete. S-a făcut aşa cum i-a tăiat capul pe comunişti, că, pe hârtie, totul pare simplu. Ei oricum nu dau doi bani pe tradiţie. Cu fiecare înghiţitură parcă te transformă într-un muncitor în pauza de masă, sărbătorind ziua unui coleg cu brânză şi roşii pe un ziar, cu bucăţi rupte din aceeaşi pâine de toţi şi felii de parizer tranşat la magazin, iar la un moment dat vine momentul festiv în care sărbătoritul scoate dintr-o pungă ponosită pe care nu se mai vede imaginea tipărită sau din buzunarul salopetei o sticlă de Havana Club şi o toarnă în pahare de plastic sau, mai rău, o pasează de la unul la altul. Te face să te simţi ca un muncitor transpirat şi la bustul gol care după 15 partide de table fluieră gagici şi le apostrofează cu texte de fante de cartier şi fără liceu, de genul "mâncaţi-aş pizda ta, prinţeso; 'ai dă şi lu' Giovani număru' tău de mobil, că-mi place să sun bunăciuni", care crede că băutura asta e o chestie pentru ocazii speciale, bă. Şi ţii în mână un pahar de Havana Club.
Trebuie doar trei guri de Havana Club şi-o râgâitură.

Al doilea pahar a fost unul de Bacardi. Era mai exact Bacardi Black, exact cel din poză. Aromat, cu un buchet generos, senzaţia aia de parcă se topeşte în gură, nu dă durere de cap în cantităţi mici, se simte mâna de master distiller priceput. Are sentimentul de produs pe o piaţă concurenţială, care ştie să se diferenţieze de ceilalţi prin acel ceva care îl face unic. Demonstrează că de fapt, Cuba adevărată nu a murit, ba chiar trăieşte şi are afaceri de miliarde de dolari anual. Se simte şi tradiţia şi moştenirea cubaneză, nu degeaba scrie pe sticlă "companie fondată în Santiago de Cuba în 1862". Te prinde repede şi reuşeşte să atragă, iar cu fiecare înghiţitură te transformă într-un gentleman în faţa unor femei singure. Un gentleman pentru care vârsta de 20 şi ceva de ani este în trecut, nu departe dar în trecut, şi experimentat. Un gentleman celibatar în faţa unei femei este tot un lup gata s-o sfâşie, ca unul de 20 şi ceva de ani, numai că el este un lup cu răbdare. "Vulpoi bătrân", şmecher, agil, adaptabil, cu uşoare accente de modă veche în atitudine şi opţiuni, descrie nişte hobby-uri aparte şi face complimente damei numai de la gât în sus şi poate să îi vorbească uitându-se în ochii ei, fără să-i cadă ochii în decolteu, nici măcar atunci când ea e cu privirea în altă parte şi aparent nu-şi dă seama. Ştie că după... o să-l caute ea. Şi ţii în mână un pahar de Bacardi Black.
Trebuie doar trei guri de Bacardi şi-un zâmbet. Eventual, o ţigară (nu ţigaretă).

Al treilea pahar a lipsit. Era cel de Havana Club (făcut de Bacardi). Am înţeles că este parfumat, sticla cu design de anii 1930, încercând să dea atitudinea de local cubanez din acea perioadă.

În concluzie
O să rămân la Bacardi. Aş vrea cândva să încerc şi un Havana Club după reţeta originală. Cât despre Pernod Ricard... sunt de toată jena la capitolul rom cubanez. La alte băuturi se pricep, cel puţin la altele care îmi plac mie.

Site-urile
Ca să fie aici toate posibilităţile de obţinere a informaţiei, am pus linkurile ce duc spre site-urile fiecărui brand.
Bacardi
Bacardi (compania)
Havana Club (a Bacardi)
Havana Club (a statului cubanez)
Pernod Ricard

miercuri, 22 iulie 2009

Un mini-documentar ce explică totul


UN DOCUMENTAR FOARTE INTERESANT SI DIN PACATE...ADEVARAT (valabil si in Romania) - POVESTEA LUCRURILOR...
Vezi mai multe video din Film

marți, 21 iulie 2009

Despre autonomie

După cum am mai scris la postul referitor la administraţia teritorială a României, susţin refacerea judeţelor vechi, de dinainte de republică, dar şi înfiinţarea unei noi structuri administrative, între judeţ şi stat: regiunea sau provincia. Numele nu este interesant, ideea contează.

De asemenea, sectorul se desfiinţează şi este înlocuit de cartier, astfel încât orice oraş poate fi împărţit în cartiere. De asemenea, orice comună poate fi împărţită în sate. Astfel, avem:
Nivelul 1
- cartiere (care formează oraşe/municipii în mediul urban);
- sate (care formează comune în mediul rural);
Nivelul 2
- oraşe/municipii ca localităţi urbane (care formează judeţe);
- comune ca localităţi rurale (care formează judeţe);
Nivelul 3
- judeţe (care formează regiuni/provincii);
Nivelul 4
- regiuni/provincii (care formează statul);
Nivelul 5
-stat (care este parte din UE)

Ca o completare, este necesar să adaug şi câte ceva despre fiscalitate. Gradul de autonomie ar trebui să fie mai crescut, astfel încât să poate fiecare structură să îşi împartă câte ceva din taxele şi impozitele colectate pe teritoriul lor.

Strict referitor la Ţinutul Secuiesc, cred că chiar ar trebui făcut referendum prin care, fiecare localitate în care există un comitet de iniţiativă care a strâns semnături să poată să voteze dacă să parte din regiunea Secuime sau nu. În fond, are justificare istorică, dacă ne gândim la scaunele secuieşti din perioadă pre-habsburgică. Dar atunci, ar trebui să fie reconcepută şi o regiune/provincie germană în Transilvania.

Sigur, la un moment dat, vor reveni. Dar, mai bine să fie lăsaţi să ajungă singuri la concluzia asta.

vineri, 17 iulie 2009

"Numere fatale"

Am văzut acum "Numere fatale". Mi s-a părut un film excepţional, foarte bine realizat, care miroase a M. Night Shyamalan prin toţi porii (toate cadrele). Privind dinspre final, vezi că te-a luat uşor de la început, chiar dacă începutul părea cam scary. Anii 50 redaţi excepţional la început. Bine realizată mutarea de a pune restul genericului după prima parte din film, cea cu anii 50.

Tragedia aviatică este redată excelent cinematografic, chiar dacă te sperie până în măduva oaselor. Şi tot nu este realism excesiv. Doar realismul de a-ţi arăta ce se întâmplă înainte de a vedea doar resturile. Ca efecte speciale merită aplauze la sunet. Când trece aripa avionului prin cablurile electrice, parcă mi-au şfichiuit pe la ureche.

La faza cu acidentul de metrou, singura parte umană a fost femeia cu copilul. Iarăşi, foarte bine realizat. Efectele speciale reuşite.

La final, redarea radiaţiilor în mod credibil, cu auroră boreală/australă adusă în oraş şi galbenă.

Are parcă trei finaluri succedate unul după celalt. În mod normal, filmul s-ar fi terminat cu happy-end, cu plecarea celor doi şi... genericul. Îţi imaginai tu dacă vroiai faza de după. Aici chiar îţi redă. Deci sad-end şi cu detalii. Cascada de efecte speciale de la final... o sintetizare a tuturor, dezastrul suprem! Apoi bagă un happy-end, cu cealaltă lume. Fascinant.

Te tot pendulează în situaţii, te sperii când nu e nimic senzaţional, iar când sunt în casa pustie nu e nevoie să te sperie ceva (clasicul obiect ce cade fix când trec personajele prin faţa camerei), doar atmosfera este suficientă. Parcă simţeam lipsa de aer. Referitor la "mesageri", construcţia personajului este bine făcută, nicicând nu ştiai ce e cu ei, exact cu îi vedeau personajele din film. Afli la final că de fapt erau the good guys.

Merită văzut la cinema. 5*

Finalul aventurii romtelecomice pentru Wii

Aaaaand cut! Şi asta a fost aventura. Am rezolvat pe twitter cu userul romtelecom, care a sunat şi s-a rezolvat. Când am ajuns acasă, aveam atât semnal la linia de voce cât şi net.

Scor final: de duminică până miercuri stat fără net, o zi fără voce. M-am ales cu o consolă Nintendo Wii şi o reducere de 3 euro la abonamentul de voce (că urmează să stau trei ani în reţea pentru a avea net, iar pentru că stau doi ani am semnat un contract de fidelitate; oricum nu pot ieşi decât dacă tai şi netul).

Cronica zilelor de pe urmă:
Ziua 1: duminică. Aşa cum mă aşteptam, am pierdut semnalul. Seara nu ştiam ce să fac şi m-am uitat la televizor la câteva înregistrări şi am mai şters din ele.
Ziua 2: luni. Am ajuns târziu acasă, am deschis calculatorul şi am făcut nişte ordine în fişierele de le desktop. M-am uitat la televizor la câteva înregistrări şi am mai şters din ele.
Ziua 3: marţi. Dimineaţă chiar vroiam să caut ceva pe net, am umblat de la muncă. Seara descopăr că netul nu a venit şi, mai mult, mi-au tăiat linia de voce. Am făcut reclamaţie. Vestea bună: am instalat consola Wii şi merge.
Ziua 5: miercuri. Vine dimineaţă şi mă trezeşte din somn un tip de la Romtelecom care vrea să-mi intre în casă ca să "umble". Îi spun că nu-s acasă. Ziua semnalez pe twitter problemă. Până ajung acasă am şi voce şi net.

miercuri, 15 iulie 2009

Psihoza romtelecomică avansează

Când am ajuns seara acasă, cu speranţă că poate am semnal la net, am constatat cu stupoare că... mi-a fost tăiat accesul la linia de voce. Surprize-surprize, exact linia prin care vine şi semnalul de net. Sun de pe mobil la 1930 (nu a mers de pe Orange, de pe Vodafone a mers) şi fac reclamaţie, unde mi se spune că "da, este de circuit".

A doua zi vine un băiat romtelecomic când eu dormeam care vroia sa intre la mine în casă ca să "umble". I-am zis la telefon că nu sunt acasă. Când o să ajung seara acasă, sunt curios să văd ce bodogănie mi se mai întâmplă în aventura romtelecomică. Partea bună este că am instalat consola şi merge pe televizorul meu 3:4.

Ca să continui seria:
Ziua 1: duminică. Aşa cum mă aşteptam, am pierdut semnalul. Seara nu ştiam ce să fac şi m-am uitat la televizor la câteva înregistrări şi am mai şters din ele.
Ziua 2: luni. Am ajuns târziu acasă, am deschis calculatorul şi am făcut nişte ordine în fişierele de le desktop. M-am uitat la televizor la câteva înregistrări şi am mai şters din ele.
Ziua 3: marţi. Dimineaţă chiar vroiam să caut ceva pe net, am umblat de la muncă. Seara descopăr că netul nu a venit şi, mai mult, mi-au tăiat linia de voce. Am făcut reclamaţie. Vestea bună: am instalat consola Wii şi merge.
Ziua 5: miercuri. Vine dimineaţă şi mă trezeşte din somn un tip de la Romtelecom care vrea să-mi intre în casă ca să "umble". Îi spun că nu-s acasă.

Trei ciudăţenii romtelecomice

După cele 30 de zile necesare rezilierii contractului am fost să închei un contract nou. Schema era că trebuie să îl reziliez, pentr că oferta cu consolă Ninento Wii era numai pentru clienţi noi. Da, era. Când am fost ca să semnez un contract nou, am aflat că nu trebuia să mai reziliez, puteam doar să prelungesc. Se modificase oferta între timp...

Apoi, a doua bizarerie a fost că tipa de la ghişeu nu putea să-mi facă contractul. "Dacă l-aţi reziliat la telefon, trebuie să-l întocmiţi pe cel nou tot la telefon". "De ce?", am întrebat. "Ca să nu se înţeleagă altceva". Nu am îneţels la ce se referă. Şi uite aşa, dup ce sunasem de acasă ţi nu mi-a răspuns nimeni, am ajuns la un oficiu Romtelecom de unde stăteam în telefon cu o tipa de la 1930 ca să-i spun la telefon ce puteam să-i spun celei de la ghişeu. Contractul nu a fost gata în timp util tipa de la 1930 mi-a zis că mă sună în 10 minute. După 11 minute am plecat. Mă sună după 17 minute să-mi spună că este gata. Îi spun că am plecat şi revin a doua zi.

I-am spus că am deja modem şi nu mă interesează să le cumpăr modemul de 19 euro. Astfel, consola gratuită ar costa 19 euro. De la 1930 mi se spune că aşa e oferta, că modemul e "la pachet". Cică dacă mi se strică unul, să-l am pe celălalt. Explic problema pe twitter unei tipe responsabile şi înţelegătoare de la Romtelecom, care-mi spune că nu este necesar să iau modemul. Sună la oficiul cu pricina şi rezolvă.

Revin a doua zi. Contractul era gata, şi nu ştiu unde scria că eu nu trebuie să mai iau modemul. Iau consola, iau contractul şi fug acasă. Nu am instalat nimic, că m-am grăbit să plec la muncă.

Repertoriul zilelor fără net:
Ziua 1: duminică. Aşa cum mă aşteptam, am pierdut semnalul. Seara nu ştiam ce să fac şi m-am uitat la televizor la câteva înregistrări şi am mai şters din ele.
Ziua 2: luni. Am ajuns târziu acasă, am deschis calculatorul şi am făcut nişte ordine în fişierele de le desktop. M-am uitat la televizor la câteva înregistrări şi am mai şters din ele.
Ziua 3: marţi. Dimineaţă chiar vroiam să caut ceva pe net, am umblat de la muncă. La ora la care scriu aceste cuvinte, încă nu s-a terminat ziua 3. Nu ştiu dacă o să am net diseară.

marți, 14 iulie 2009

Curtoazie

Aveam un coleg mai demult care spunea tuturor femeilor săru' mâna şi toate rădeau de el. Nu pentru că spunea asta, ci pentru cum o pronunţa.

El zicea "serümina", ca să fiu mai exact. Fără niciun accent străinez. Şi vorbea puţin piţigăiat.

Nu ştiu de ce, dar mi-am adus aminte.

luni, 13 iulie 2009

Declaraţia anului

Sorry, dar nu mă pot abţine. Trebuie să o dau ca declaraţia anului.

"Dom'le, eu cred că Michael ăsta... Jackson, a fost un megastar dom'le" a zis cunoscutul anonim realizator de emisiuni de care nu a acuzit nimeni, Florin Condurăţeanu.

joi, 9 iulie 2009

Yahoo Messenger 10.0

Pentru un scurt preview asupra versiunii 10.0 a Yahoo Messenger, clic aici.

miercuri, 8 iulie 2009

De ce nu se mai decojesc castraveţii?

Nu am înţeles de ce nu se mai taie coaja la castraveţi. Aşa se poartă acum? Aşa e la modă? Am rămas eu un învechit şi o să râdă lumea de mine dacă cer castraveţi fără coajă? Că acum a descoperit cineva că e bună.

Sau o fi de la criză. Probabil că din cauza restrângerilor de personal, acum nu mai este angajat nicăieri omul care tăia coaja?

Nu mai iau sandwichuri de la Billa pentru că în ele sunt felii lungi de castraveţi cu coaja netăiată. O dată am găsit doar o coajă, atât. Adică era tăiată pe lung şi nu avea deloc miez. Am dus-o înapoi la Billa, am depus-o împreună cu bonul, să o mănânce ei, dacă li se pare normal. Billa de pe Barbu Văcărescu.

Azi, la bufet avea meniu cu salată de castraveţi. Felii rotunde, tăiate pe lat, şi apoi tăiate în două să parcă mai multe. Am luat doar mâncarea, am lăsat acolo aşa zisa salată. Mai mult mi se păarea că e un bol plin cu o salată neterminată.

Până la urmă tot nu înţeleg. Acum nu se mai taie coaja?

15. Calcule de turneu: setlist 4

Şi la Hamburg s-a cântat al 4-lea setlist. La numărul de spectatori au fost 45.000, ceea ce face ca acest concert să nu fie luat în calcul.

Astfel, pe lista de achiziţii se află acum Tel Aviv (setlist 1) şi Paris (setlist 4). Tel Aviv rămâne şi pentru particularitatea că i s-a cântat "Happy birthday" lui Dave, iar Paris pentru mini-omagiul pentru Michael Jackson. Pentru viitor, rămâne în calcul Budapesta, ianuarie 2010.

(intro) Esque
1. In chains
2. Wrong
3. Hole to feed
4. Walking in my shoes
5. It's no good
6. A question of time
7. Precious
8. Fly on the windscreen
9. Little soul (Martin)
10. Home (Martin)
11. Come back
12. Peace
13. In your room
14. I feel you
15. Policy of truth
16. Enjoy the silence
17. Never let me down again
---
18. Stripped
19. Master and servant
20. Strangelove
---
21. Personal Jesus
22. Waiting for the night (bare) (duet Dave cu Martin)

în deschidere: MOTOR

Urmează vineri 3 iulie: Arvika, Suedia: Arvika Festival.


Keep moding

14. Calcule de turneu: setlist 4

La Copenhaga s-a cântat al 4-lea setlist, devenit până acum cel mai practicat din turneu. La numărul de spectatori au fost 42.000, ceea ce face ca acest concert să nu fie luat în calcul.

Astfel, pe lista de achiziţii se află acum Tel Aviv (setlist 1) şi Paris (setlist 4). Tel Aviv rămâne şi pentru particularitatea că i s-a cântat "Happy birthday" lui Dave, iar Paris pentru mini-omagiul pentru Michael Jackson. Pentru viitor, rămâne în calcul Budapesta, ianuarie 2010.

(intro) Esque
1. In chains
2. Wrong
3. Hole to feed
4. Walking in my shoes
5. It's no good
6. A question of time
7. Precious
8. Fly on the windscreen
9. Little soul (Martin)
10. Home (Martin)
11. Come back
12. Peace
13. In your room
14. I feel you
15. Policy of truth
16. Enjoy the silence
17. Never let me down again
---
18. Stripped
19. Master and servant
20. Strangelove
---
21. Personal Jesus
22. Waiting for the night (bare) (duet Dave cu Martin)

în deschidere: MOTOR

Urmează miercuri 1 iulie: Hamburg, Germania: HSH Nordbank Arena.


Keep moding

13. Calcule de turneu: setlist 4

La Nancy s-a cântat al 4-lea setlist, ca la Paris. Dar au fost destul de puţini spectatori, doar 18.000 de spectatori, ceea ce face ca acest concert să nu fie luat în calcul.

Astfel, pe lista de achiziţii se află acum Tel Aviv (setlist 1) şi Paris (setlist 4). Tel Aviv rămâne şi pentru particularitatea că i s-a cântat "Happy birthday" lui Dave, iar Paris pentru mini-omagiul pentru Michael Jackson. Pentru viitor, rămâne în calcul Budapesta, ianuarie 2010.

(intro) Esque
1. In chains
2. Wrong
3. Hole to feed
4. Walking in my shoes
5. It's no good
6. A question of time
7. Precious
8. Fly on the windscreen
9. Little soul (Martin)
10. Home (Martin)
11. Come back
12. Peace
13. In your room
14. I feel you
15. Policy of truth
16. Enjoy the silence
17. Never let me down again
---
18. Stripped
19. Master and servant
20. Strangelove
---
21. Personal Jesus
22. Waiting for the night (bare) (duet Dave cu Martin)

în deschidere: M83

Urmează marţi 30 iunie: Copenhaga, Danemarca: Parken Stadium.


Keep moding

luni, 6 iulie 2009

O gâscă s-a dus la mare

Nu sunt misogin. Spun asta la început pentru că asta s-ar putea considera despre mine când aş începe astfel:

Fără să vreau am auzit o discuţie între două gâşte. Una îi povestea celeilalte cum a fost ea în weekend la mare. Bineînţeles, povestea presărată ici colo cu un "da fată şi". Eu o să redau spicuiri.

A fost în Mamaia. A fost frumos, foarte frumos.
Ce era nasol era că era (sic!) ca-n Bucureşti fată cu parcarea fată. Erau maşini peste tot, şi parcai pe unde apucai, adică ştii cum sunt ele hotelurile aşa şi strada cum era cu maşini pe borduri şi parcai pe unde apucai, ce mai fată, ca-n Bucureşti. Mai ales că era aglomerat. Plin de lume. De ce au venit toţi în weekend, tocmai când am venit şi noi?
În Mamaia e super mişto că toate hotelurile sunt aproape de plajă, adică cobori şi hap.
Am cheltuit fată, că mi-am luat şi eu nişte chestii, cremă de plajă fată, factor 20 pentru corp şi factor 50 pentru faţă, că pe faţă ma dau cu factor 50 ca să nu mă ardă. Am încercat să-l dau şi pe el, nu a vrut şi m-a suparat fată, cum să nu vrea. Vroia să se ardă?
Pe plajă erau câteva terase mai ok.
Şezlongurile erau mai scumpe ca-n Neptun, dar am luat că era lângă Rex unde e plaja mişto şi nu puteam să stăm în altă parte că nu-mi plăcea.
(După demonstraţia de băşini acum vine bomba)
Am stat în Năvodari, la o pensiune, era 80 de lei pe noapte, dar făceam plajă în Mamaia.
(Adică fiţele sunt fiţe doar de faţadă, că nu-şi permiteau să şi STEA la Rex)
În Năvodari plaja era departe. Ce să facem să mergem cu taxiul? Aşa că am luat maşina până în Mamaia.
(Nu am înţeles acest raţionament)
Apa a fost murdară. Caldă, dar murdară.
Serviciile au fost proaste. Mereu când mă duc ajung la concluzia asta.
(Aşadar, se duce mereu... la aceleaşi servicii proaste. De ce nu se duce în altă parte?)
O să mergem şi pe la sfârşitul lunii, cu altă gaşcă.
(No comment)
Să vezi ce surpriză plăcută am avut seara, că am fost să ne plimbăm pe faleză. Nu am luat bere de la început şi am găsit după aia undeva ieftin un "bex lemon" că au scos şi ei acuma. E un suc cu gust de bere.


Pentru că îmi venea să pufnesc în râs am plecat fără să apuc finalul. Concluzia mea e că am văzut o gâscă închipuită, o combinaţie de prostie cu fiţe şi cu lipsă de bani s-a dus la mare undeva unde nu-i place, dar nu se poate abţine să nu se ducă, pentru a fi văzută făcând plajă în faţa unui hotel scump.

View My Stats