"Numere fatale"

Am văzut acum "Numere fatale". Mi s-a părut un film excepţional, foarte bine realizat, care miroase a M. Night Shyamalan prin toţi porii (toate cadrele). Privind dinspre final, vezi că te-a luat uşor de la început, chiar dacă începutul părea cam scary. Anii 50 redaţi excepţional la început. Bine realizată mutarea de a pune restul genericului după prima parte din film, cea cu anii 50.

Tragedia aviatică este redată excelent cinematografic, chiar dacă te sperie până în măduva oaselor. Şi tot nu este realism excesiv. Doar realismul de a-ţi arăta ce se întâmplă înainte de a vedea doar resturile. Ca efecte speciale merită aplauze la sunet. Când trece aripa avionului prin cablurile electrice, parcă mi-au şfichiuit pe la ureche.

La faza cu acidentul de metrou, singura parte umană a fost femeia cu copilul. Iarăşi, foarte bine realizat. Efectele speciale reuşite.

La final, redarea radiaţiilor în mod credibil, cu auroră boreală/australă adusă în oraş şi galbenă.

Are parcă trei finaluri succedate unul după celalt. În mod normal, filmul s-ar fi terminat cu happy-end, cu plecarea celor doi şi... genericul. Îţi imaginai tu dacă vroiai faza de după. Aici chiar îţi redă. Deci sad-end şi cu detalii. Cascada de efecte speciale de la final... o sintetizare a tuturor, dezastrul suprem! Apoi bagă un happy-end, cu cealaltă lume. Fascinant.

Te tot pendulează în situaţii, te sperii când nu e nimic senzaţional, iar când sunt în casa pustie nu e nevoie să te sperie ceva (clasicul obiect ce cade fix când trec personajele prin faţa camerei), doar atmosfera este suficientă. Parcă simţeam lipsa de aer. Referitor la "mesageri", construcţia personajului este bine făcută, nicicând nu ştiai ce e cu ei, exact cu îi vedeau personajele din film. Afli la final că de fapt erau the good guys.

Merită văzut la cinema. 5*