marți, 28 aprilie 2009

O scurtă incursiune înapoi la alb-negru

Poate să pară ciudat că postul acesta vine imediat după cel referitor la capacităţile unui televizor LCD. Mă refer la filmele vechi, de acum nişte zeci de ani, care erau alb-negru.

Am făcut un mic experiment. M-am jucat cu culoarea televizorului, am redus-o la zero, astfel încât să pot vedea filmul în continuare alb-negru. Este vorba în fapt despre seriale. "Planeta Maimuţelor" (sept-dec 1974) şi "Star Trek" (1966-1969, este vorba despre prima serie). Serial vechi, care au fost destinate televizoarelor alb-negru, destinate să fie văzute alb-negru, iar culoarea era doar ceva în plus, pentru high-end-ul pieţei, cei care aveau televizoare color. "Planeta Maimuţelor" a fost pe bulgari în anii '80, dar atunci nu mi s-a părut interesant şi nu m-am uitat mult. Îmi aduc aminte doar frânturi de scene. Flashuri pe care le-am revăzut recent, când mi-am luat DVD-urile. Inutil spus că mi-am luat boxul complet "Planeta Maimuţelor", cu toate filmele şi serialele...

Culmea e că pe vremuri, când eram mic şi nu luaseră ai mei încă Telecolor (care prin definiţie era color), mă puteam doar gândi cum ar arăta imaginile în culori. Nu am încercat tot felul de remedii tâmpite precum legendele care circulau în anii '80, precum a unge un geam cu spirt sau benzină şi pus în faţa televizorului alb-negru vei vedea color. O să scriu amintirile mai jos. Acum ideea.

Atunci mă gândeam cum ar fi, ce culori au hainele actorilor... mi s-a părut ciudat ca acum să renunţ de bună voie la culoare pentru a vedea filmul alb-negru. Aşa că, atunci când am văzut şi serialul "Planeta Maimuţelor" (îmi puneam cam un episod pe seară de pe DVD), am mai încercat să iau culoarea. Oricum, fiind filmat în urmă cu peste 30 de ani, culorile nu sunt vii şi sunt puţine (cred că 256...). Tot jocul imaginii (dincolo de încadratură, mişcările camerei, actorie, decoruri) stă în lumini. "Planeta Maimuţelor" are multe scene de exterior, în timp ce în "Star Trek" predomină scenele de interior. În cel de-al doilea luminile joacă un rol mult mai important, fiind episoade în care se putea observa şi ce către un neiniţiat.

A viziona episodul alb-negru mi-a dat o senzaţie stranie, de parcă mă uitam la un cu totul alt sistem. Nu mă refer la o simplă dispariţie a culorii, ci de parcă era un cu totul alt sistem video. Parcă avea chiar o profunzime mai mare. Cu toate acestea, nu am avut deficienţe şi am putut să urmăresc firul acţiunii. Parcă era ecranul mai luminat.

Revenirea la alb-negru nu a fost o epifanie. Părea întradevăr a transmite mai multă informaţie, mai ales faptul că uniformele din "Star Trek"-ul vechi mi se păreau de culori ţipătoare acum. Mă gândesc că dacă aş încerca experimentul pe un film destinat să fie color, s-ar vedea chiar aiurea.

Povestiri, amintiri
Dincolo de geamul din poveste uns cu benzină, îmi aduc aminte diverse mituri de atunci. Un sfat pe care nişte prieteni de familie la care am fost în vizită era următorul. Bineînţeles, şi atunci ca şi acum, bărbaţii erau preocupaţi mai mult de electronice decât femeile. Domnul respectiv îi spunea tatălui meu "uite, când reglezi culoarea trebuie să pui mâna lângă ecran şi-i dai culoare până când culoarea de pe ecran corespunde cu culoarea pielii". Pe atunci circula legenda că la fiecare emisiune se schimbă setările culorii.

La fel cum atunci era o normă de bună purtare ca la ieşirea dintr-un magazin de pâine, dacă erai întrebat "e proaspătă/caldă" trebuia să-l laşi pe curios să pună mâna pe pâine, aşa era ca dacă ţi-au luat televizor color trebuie să povesteşti "cum se vede". Iar pe prietenii apropiaţi trebuia să îi chemi în vizită, să le arăţi minunea. Altfel, se puteau supăra pe tine. Aşa au venit câţiva copii din faţa blocului, cam unul pe seară, să vadă cum se văd "desenele de pe bulgari" în culori. În 1990 televizorul color mi-a fost un avantaj, deoarece am câştigat nişte bani când am pus pariu cu un coleg de joacă ce susţinea că chitara dinozaurului Denver este galbenă şi eu ziceam că e roz.

Mai era mitul că dacă se transmit imagini alb-negru de către postul tv, trebuie să închizi televizorul că se strică ecranul, sau îl poţi "păcăli" reducând la zero culoarea.

Până să devină ceva comun, televizorul color era un însemn al statutului social. Era ceva "mai mult" decât restul, era ca şi cum ai trecut la nivelul următor. Mai ales că în piaţă încă se găseau televizoare alb-negru. Şi nu părea nimic ciudat dacă vedeam pe stradă doi oameni care cărau un televizor într-o pătură, fiecare ţinând de două colţuri. Mi-am dat acum seamă cum s-au schimbat vremurile când am văzut recent doi oameni făcând asta şi mi s-a părut foarte ciudat. Parcă erau din alt timp.

După asta a urmat telecomanda. Iniţial a fost un adaptor de telecomandă, apoi, următorul televizor a avut funcţia de telecomanda încorporată. Odată cu următorul televizor a venit şi teletextul, care părea un bunic al internetului. Mai există şi acum, deşi nu l-am mai folosit de ani buni.

Bunicii mai aveau un Rubin, pe care îl foloseau foarte rar, fiind secundar. După ce ai mei au luat Telecolor, au renunţat la Diamant şi l-au dus la bunici. Abia atunci ei au renunţat definitiv la Rubin, iar Sirius a devenit la ei cel secundar. Acel Rubin era al naibii de greu şi era mai mult un radio cu ecran. Şi dura câteva minute până se lumina ecranul de tot.

PS
Rubinul din poză nu este exact cel despre care vorbeam, am luat imaginea de aici, la o căutare pe Google.

luni, 27 aprilie 2009

UPDATE: Configuraţia ideală pentru noul televizor

Războiul formatelor. Au avut loc şi vor mai avea, este un subiect interesant; despre el, cu altă ocazie. În materie de televizoare, ultimul război al formatelor s-a purtat între LCD şi plasmă. Indiferent de rezultat, ambele erau superioare CRT (televizoarele cu tub), atât din punct de vedere al calităţii, protecţiei mediului şi toate, ce mai.

Imediat ce războiul HD DVD versus Blu-ray s-a terminat în favoarea Blu-ray (doar are capacitatea de 25 GB, în timp ce HD DVD are 15 GB), UE a dat lovitura de graţie plasmei: consumă mult. Dezavantajul de până acum era că se uzează în zonele de ecran folosite mai des de un singur gen de imagini (sigle de posturi tv de exemplu) şi sunt imposibil de reparat. Până la urmă, plasmele vor fi interzise la comercializare în UE.

După LCD, o să urmeze un LCD mai bun, sub formă de LED. Este tot un LCD, numai că mai bun, mai economic... în fine, despre asta în alt episod. Până să apară LED, LCD vor deveni destul de acceptabile ca preţ, chiar şi pentru cele mai performante modele de acum. În tehnică, principiul este că preţul scade şi calitatea (în fapt capacităţile) creşte. După aia o să urmeze OLED, care până acum nu are concurent.

Coordonatele
Deci vrei televizor. Care să aibă ecran plat. Următoarea selecţie s-a făcut deja: tehnologia va fi LCD, nu plasmă. Şi următoarea selecţie s-a făcut deja: formatul ecranului va fi 16:9. Formatul clasic este 4:3, aşa-zisul ecran pătrat al televizorului vechi. Nu-i problemă, până vor emite toate televiziunile în 16:9, poţi adapta ecranul, fie să lăţeşti imaginea, fie să fie decupată, fie să aibă nişte benzi negre. Filmele de pe DVD sau Blu ray se vor vedea mai bine în anamorphic. Există destule LCD-uri ieftine la 4:3. Dacă treci la nivelul următor, măcar treci cu totul, să simţi o diferenţă. Renunţă la 4:3.

Următoarea alegere este diagonala. Având în vedere că va avea o rezoluţie mai bună, ar fi util un indice de calculaţie de 3,5. Adică distanţa dintre ochi şi ecran împărţită la 3,5. În cazul televizoarelor clasice, cu tub, indicele era de 5. Pentru un televizor HD indicele este în fapt 3, dar cum deocamdată posturi tv care să emită HD nu prea sunt se mai poate pune un 0,5. Eh, nici rezultatul obţinut nu e bătut în cuie, că poate fabricantul nu are fix numărul acela de centimetru şi oricum, nu te vei uita la tv FIX din aceeaşi poziţie. Dacă a rezultat 82 cm, poţi să-ţi iei liniştit şi unul de 85 şi unul de 79... Pe acolo să fie. Acum ştii la raft unde să te uiţi.

Rezoluţia trebuie să fie 1920x1080. Nu trebuie să ţii minte atâtea cifre, pe scurt ideea e că trebuie să suporte HD (high definition), adică următorul nivel în materie de televiziune. Trecerea de la SD (standard defition, ce avem acum) la HD este ca trecerea de la alb-negru la color. Detaliile sunt clare şi imaginea este o copie mai fidelă a realităţii. HD începe să devină accesibil ca preţ. O să urmeze în viitor UHD (Ultra High Definition) când televizorul va ocupa un perete întreg din casă... în fapt va FI peretele. Când va fi stins, poţi să-i pui un screen-saver. Până acolo e departe, deocamdată nu eşti Dinu Patriciu şi te rezumi la HD, care oricum e o super realizare faţă de ce aveam la îndemână acum 20 de ani. Revenind, trebuie să fie HD. Atenţie la păcăleală de marketing cu "HD ready". Acesta NU este HD. HD este cunoscut ca "Full HD". Concret, singurul HD din piaţă este "Full HD", care trebuie să se termine în 1080. Unii producători mai încurcă şi scriu "HD ready 1080"... Orice altceva de pe piaţa nu este HD.

Urmează contrastul. Ca să vezi o diferenţă cât de cât, trebuie să fie cel puţin 5.000:1. În cel mai rău caz poţi face rabat la 1.000 ca să obţii un 4.000:1 dacă vrei să reduci din bani. Ca să vezi ceva frumos şi nu faci rabat la calitate, caută ceva de peste 10.000:1.

Luminozitatea nu trebuie să fie o problemă principală. Este bine să fie minim 500 cd/m. Sub această valoare, înseamnă că producătorul a făcut un rabat la calitate. Dacă este 550 nu te aştepta la o usper calitate, dar este recomandat.

Frame rate este bine să fie 100 MHz. Dă o calitate superioară imaginii. Este deja pe piaţă şi 200 MHz. Ar fi şi mai bun, dacă financiar poţi duce. Totuşi, 100 este suficient pentru moment. La următorul televizor, poate că 200 va fi mai ieftin, poate se va ajunge la 500... În prezent, nu scădea sub 100.

Acum uită-te în spatele aparatului, la mufe. Să fie acolo cele trei de composite, un coaxial şi cel puţin un HDMI. Pentru ca sistemul video să fie complet, playerul trebuie să citească HD sau măcar să facă upscalling la DVD, dar să aibă ieşire HDMI. Apoi îţi trebuie un cablu HDMI şi în final o intrare HDMI la tv. Dacă ai în plan un receiver pentru HD TV (în Bucureşti poţi prinde doar două posturi: TVR HD şi PRO TV HD), te poţi gândi la două mufe HDMI. Mai târziu, setup boxul tău de la operatorul de cablu/satelit va avea ieşire HDMI, aşa că e bine să fii pregătit. În orice caz, cam orice televizor are două mufe HDMI. Restul de mufe nu prea contează, decât dacă ţii morţiş (cum ţine moshul de bază Marius la a folosi televizorul uneori ca monitor pentru calculator).

Restul sunt detalii. Aparatul configurat astfel nu va fi unul ieftin, iar timpul de răspuns va fi mic, de maxim 6 ms. Pentru a fi sigur că toate aceste detalii au fost bine lucrate de firma constructoare, alege unul de firmă cunoscută, sfatul meu este Sony sau Samsung, în ordinea asta. De rangul doi ar fi Philips, Panasonic, JVC. Restul, mi se pare că nu prea au performanţe. Aceste companii au lucrat la diverse detalii pentru îmbunătăţirea capacităţilor. Oricum a-i da-o, un Myria întotdeauna va avea o imagine "prăfoasă". Tocmai din cauza lipsei totale a corijării diverselor mici detalii. De aia contează firma.

Pe scurt
tip: LCD
format: 16:9
diagonală: împarte distanţa dintre ochi şi ecran la 3,5 (la mine e 80-85 cm)
rezoluţie: 1920x1080, adică "Full HD"
contrast: minim 10.000:1
luminozitate: minim 500 cd/m
frame rate: minim 100 MHz
mufe: cele trei composite, un coaxial, minim două HDMI
timp de răspuns: maxim 5 ms
marcă: Sony, Samsung, Philips, Panasonic, LG, JVC, Sharp (orice marc
ă are o tehnologie de îmbunătăţire a imaginii)

UPDATE
Nu contează coordonatele sunetului. Sfatul meu este să achiziţionezi un sistem audio, care va atât sunetul de pe DVD/CD-uri (sau mai târziu, blu-ray discs), cât şi cel al semnalului tv. Dintr-un setup box de cablu sau satelit, sunetul iese acum prin două canale (fiind stereo). Prin cele două ieşiri de sunet composite (cealaltă fiind video). Astfel, se poate lega cu cablu dublu setup boxul la sistemul audio. Pentru video, se conectează cu un cablu ieşirea video a setup boxului de intrarea video a televizorului. În cazul setup boxurilor cu recorder (doar UPC oferă în România aşa ceva), mai este şi un cablu coaxial care leagă setup boxul de televizor.

Este de preferat ca
sistemul audio să fie 5.1 şi să aibă tehnologia Dolby ProLogic II. Adică, să poată transforma semnalul stereo/mono (pe două canale sau unul) în semnal 5.1, oferind în boxe o calitate mai bună decât un sistem audio stereo (2.0). Cu siguranţa, mai bine decât un sistem audio mono (1.0), cum era cel încorporat în televizoarele vechi. Deşi nu are aceeaşi calitate ca un semnal audio 5.1 pe bune, reuşeşte totuşi să dea o tentativă de 5.1. Oricum, semnalul stereo este bine proporţionat, fiind împărţit între boxele din stânga şi cele din dreapta. (Pentru cei interesaţi, Dolby ProLogic II este urmaşul lui Dolby ProLogic care transforma semnalul audio mono în stereo)

Astfel, televizorul devine doar un monitor, iar capacităţile sale în materie de sunet (mai exact, boxele încorporate) nu mai contează.

Referitor la tunerul tv pentru recepţionarea posturilor care emit în HD. Clienţii operatorului de cablu Ines TV au deja semnal HD şi sunet 5.1, cele două posturi româneşti (TVR HD şi PRO TV HD), precum şi alte posturi high definition (Discovery HD, Eurosport HD, The History Channel HD) fiind deja în grila de programe. Pentru ei, tunerul intern al televizorului nu e necesar, precum nici achiziţionarea unui receiver extern. Pentru ceilalţi, tunerul poate fi necesar. Oricum, tehnica se îndreaptă spre ideea ca semnalul video al posturilor tv să fie HD, iar cel audio să fie 5.1. Operatorii de cablu/satelit o să lucreze la up-gradarea sistemelor. E bine să începi şi tu, la nivelul tău.

Alte postări pe această temă:
Tehnologiile televizoarelor de îmbunătăţire a imaginii
TV: Contrast dinamic şi contrast static

sâmbătă, 25 aprilie 2009

De când te scoli până ieşi din casă pot trece sub 5 minute

Ghidul japonez despre cum să fii gata în cinci minute. Momentul T0 este când te trezeşti, iar momentul terminus este când ieşi pe uşă. Oamenii de ştiinţă japonezi au găsit pe acest drum întortocheat toate scurtăturile, astfel încât, de când sună ceasul până când ieşi pe uşă să treacă 5 minute. Japonezul din imagine a reuşit în 4:52.



Eu am de regulă probleme mari cu acest traseu sinuos. În primul rând durează mult timp până mă scol din pat, deoarece nu sunt capabil în primele 10 minute nici să mă ridic în capul oaselor. Oricum, recuperez pe parcurs, eliminând acţiunile care nu sunt prioritare şi lucrurile fără de care pot ieşi onorabil din casă şi care pot să rămână aşa până seară. Ca un mic exemplu, în criză de timp nu mai trebuie să aranjez pijamalele pe pat, sau să pun prosopul frumos la loc and so on... De asemenea, traseul prin casă e bine să fie cursiv şi eficient. Nu are rost să mă plimb aiurea prin casă după lucruri, când pot să le fac pe "marele traseu cu sens unic" spre uşă.

În orice caz, recordul meu personal este de 15 minute, stabilit prin 1998-1999. Aveam examen şi am pus ceasul să sune mai târziu decât trebuia.

PS
Ză filmuleţ was provided by Claudiu "the Rock" XP, un moş de bază. Nu e rudă cu Chris Rock.

vineri, 24 aprilie 2009

Reclame DM

Prima reclamă este la box:


A doua este cea a retailerului german Saturn:


Keep moding

joi, 23 aprilie 2009

Cum să-ţi alegi uleiul pentru motor

Rompetrol a lansat o nouă gamă de uleiuri, Perform. Atât de motor, cât şi altele, dar acum discutăm doar de cele de motor. După cum mă gândeam şi eu, gama anterioară, Axial, a fost un eşec. Altfel, nu aveau de ce să schimbe brandul.

Din nefericire, site-ul lor nu oferă multe informaţii, fiind actualizat o dată pe deceniu doar ici colo, cu o virgulă. Mi-am aruncat o privire pe pliantul care este până acum singura sursă pentru astfel de informaţii (ca-n secolul 20) şi am constatat că noua gamă este cam acelaşi lucru cu vechea gamă. Adică lubrifianţi mai minerali, sau în cel mai bun caz semisintetici. Când trebuia să aibă în ofertă NUMAI lubrifianţi sintetici. Am văzut chiar uleiuri minerale multigrad... mai jos de atât nu se puteau duce.

Aş bănui că este vorba despre acelaşi producător, Prista Oil din Bulgaria. Ştii cum e, când nu mai merge bordelul, nu schimbi paturile, schimbi fetele. Dar nu, este vorba despre Total, în timp ce produsele nu aduc un mare plus de calitate. Cel mai tare ulei din noua ofertă este semisintetic. În calculul meu, trebuie să fie sintetic.

Un ulei bun
Eu mă gândesc că un ulei bun trebuie să fie sintetic. Să văd eu că scrie full sintetic. Adică unul mineral (din petrol) se uzează şi-şi pierde rapid calităţile. Ca la becurile cu filament. Dai puţin la achiziţie, dar fie îl schimbi foarte des, fie strici motorul iremediabil.dacă nu-l schimbi la timp. Unul semisintetic (o parte mineral, o parte sintetic) este ceva mai bun, dar se va strica mai repede decât unul sintetic pentru că partea de mineral din el se va uza rapid. Măcar cel sintetic durează cât trebuie.

Apoi te uiţi la gradaţie. Cel mai prost ulei este unul mineral monograd. Ca acum 100 de ani. Adică, după ce că e mineral, mai merge şi doar iarna, sau doar vara. Dacă vezi că scrie multigrad... e tot mineral, dar puuuuţin mai bun. Cu cât e prima cifră mai mică, cu atât rezistă la temepraturi mai mici iarna. Cu cât e mai mare, cu atât rezistă mai mult vara. Cel mai tare ulei posibil are fi 0W60. Dar de câte ori o să conduci pe o calotă arctică/antarctică şi apoi să te duci în plin trafic în Sahara? Un 10W50 ar fi numai bun. Cel mai mare ecart din piaţă îl are un sortiment de lubrifiant de la MOL, mai exact Dynamic Racing 5W60. Pentru cine este interesat să fie acoperit pentru orice fel de vreme, este soluţia ideală.

Dincolo de asta, ce beneficii în plus aduce? Singurul beneficiu în plus este formarea unei pelicule care protejează motorul şi la rece. Adică se mulează pe piese, astfel încât, la pornire nu se mai freacă metal pe metal, piesele fiind deja lubrifiate. Acesta e singurul moment în care un ulei normal nu poate proteja motorul: pornirea. Nu a ajuns încă la piese, că motorul nu a pornit. Eh, la porniri dese, motorul se strică şi ajungi în service în definitiv, indiferent cât de sintetic e uleiul. Singurele uleiuri din piaţă ce fac peliculă pe piese şi asigură protecţie 100% pe bune sunt Motul şi Castrol. Atenţie, nu orice lubrifiant de la aceste două branduri.

De la Motul doar cele bazate pe ester (de exemplu 8100 Ester E-tech 0W40; mai este unul, dar cu gradaţie mai mică) iar de la Castrol cele din gama Magnatec. Ambele fac acelaşi lucru, filmuleţul cel mai bun cu explicaţii detaliate este pe site-ul Castrol, la linkul dat de mine. Sfatul meu e să alegi unul dintre astea două, în funcţie de ce criterii vrei tu. Câtă vreme e (full) sintetic şi asigură protecţie şi la pornire (la rece).

miercuri, 22 aprilie 2009

Vanghelie, omul Neanderthal

Nu mi-am închipuit niciodată ca unui ţigan analfabet retardat de meserie zarzavagiu ajuns primar şpăgar i s-a sculat instinctul de dictator, după modelul sud-american sau african al lui Adrian Năstase. Dănel Marean Vanghelie, primaru' dă la Cinci, un Neanderthal nimerit aiurea în secolul 21, s-a trezit că ar vrea să pună beţe-n roate concertului Depeche Mode din Parcul Izvor. Nu Primăria Capitalei, nu cheamă Ion Iliescu minerii, nu cine ştie de frustrat onanist şi neieşit din casă care se teme pe forumuri de conspiraţii mondiale iudeo-satanico-masonico-capitalisto-americano-sovietico-extraterestre, ci un căcat de primar de sector.

Motivul este că pică în aceeaşi lună (mai) cu serbările roşii ale PSD de ziua socialistă a muncii. Şi, după spusele lui, cei care ascultă Depeche Mode, oricum nu votează PSD. Lucru ştiut de altfel, că în Sectorul 5, alegătorii PSD sunt de culoare tuciurie şi şi-ar vinde şi mama pentru o pungă cu un tricou, o şapcă, un mic, o bere, că de pixuri oricum nu au nevoie. Eventual să scrie "Bobi+Geanina=Love" sau "Hai Steaoa" sau "Mue Dinamo" pe un gard sau perete de scară de bloc fără interfon.

Cel mai cretin primar ştie că alegătorii săi, care locuiesc în case pline pe dinăuntru de plăpumi şi pe dinafară de caroserii de maşini furate şi dezasamblate, nu ascultă decât muzică ţigănească etichetată la plural drept "manele", fără nicio legătură cu genul de manea de mahala urbană din secolul 18, 19 sau început de secol 20.

Cu creierul plat şi o singură fantă, aia unde se bagă fisele pentru aprobări de construcţii, pentru Vanghelie cultura se reduce la mp3-uri de pe telefoane mobile care se aud pe liniile de transport în comun care merge spre/dinspre Ferentari, carpete cu căprioara sau răpirea din Serai, tablouri cu cascadă luminoasă care se bagă în priză sau vanghelioane de 31 decembrie.

Faptul că un asemenea retard a ajuns primar este rezultatul faptului că oamenii cu cap protestează la vot stând acasă sau ducându-se la iarbă verde/schi, iar observatorii nu-şi fac treaba. În plus, votul meu este egal cu votul unui analfabet retardat şi cretin care nu votează după doctrină sau program, ci după concerte Andra sau Bambi şi pungi.

Un Neanderthal precum Vanghelie este exponentul membrului şi simpatizantului PSD. România a avut o stângă adevărată până în 2001, când PSDR-ul refondat de Sergiu Cunescu a fost absorbit pe mâna lui Alexandru Athanasiu de PDSR. Şi uite aşa a apărut PSD. Sper ca Mircea Geoană să ia o bucată consistentă de oameni cu cap din PSD şi să refacă PSDR.

PS
Da, m-am enervat.

luni, 20 aprilie 2009

The sounds, at last

Aşteptarea a luat sfârşit. Azi s-a lansat albumul "The sounds od the universe", ultimul album de studio al Depeche Mode. Având în vedere că am făcut deja pre-comanda, aşteptarea până pun mâna pe el, e în toi. Bineînţeles, am luat varianta completă: boxul.

Este al 12-lea album de studio, iar dacă pun la socoteală şi albumele compilaţiile şi cele live, este al 20-lea.

duminică, 19 aprilie 2009

Cât de "religios" eşti?

Referitor la Dumnezeu. Am găsit o modalitate de a calcula dacă eşti destul de întreg la cap referitor la ideea de divinitate sau dacă eşti dus cu pluta departe de mal:

sâmbătă, 18 aprilie 2009

Cumperi de la oricine?

Am văzut recent o ştire referitoare la nişte comercianţi din Hala Obor care au sărit să-i bată pe inspectorii de la Protecţia Consumatorului şi pe ziariştii care veniseră să filmeze controlul. Oricum vindeau carne stricată, produse lactate expirate şi adjutanţii lor cărau de zor afară cutii cu miros pestinlenţial. Probabil alimente până nu demult expuse la vânzare. Cică au mai fost alte nereguli, de genul neafişării preţului, sau a afişării unui alt preţ decât cel la care urma să se facă plata şi încă alte nereguli pe care nu le mai ţin minte. Ah, unul dintre ele fiind lipsa documentelor de provenienţă a mărfii.

Tot ei erau cei agresivi, pe principiul "cui nu-i place, să nu cumpere, huoo!". Sfat foarte bun, de altfel, pentru că cel mai mare rău pe care poţi să-l faci unui comerciant este să nu mai cumperi de la el, eventual să sfătuieşti şi pe alţii să facă la fel.

O regulă a comerţului spune "clientul nostru - stăpânul nostru". Unii nu o respectă. Atitudine de funcţionar de stat, sau de comerciant socialist de dinainte de 1989, care consideră caă face un favor clientului că-i acceptă banii ca să-i dea de mâncare. Oricum, ideea de profit nu era, salariul era fix, lipsă totală de motivaţie, temperament plin de sictir şi de posibilitatea de a mai fura ceva. La rest, la cântar pentru a lua acasă la finele zilei cantitatea aparent vândută...

Merită?
Oricum nu cumpăr de pe stradă, sau nu cumpăr de unde nu mi se dă bon fiscal. Din comoditatea de a avea toate produsele în acelaşi loc, cumpăr de la hypermarket. Aveam totuşi o mică strângere de inimă... totuşi, compania e străină duce profitul afară, preţurile mici îl omoară pe micul comerciant autohton... totuşi, produsele sunt cu siguranţă de calitate, există un serviciu de realţii cu clienţii în caz de ceva (mi s-a întâmplat la Billa să găsesc într-un sandwich două coji lungi de castravete în loc de castravete-miez. Am mâncat restul sandwichului că mi-era foame, nu-l luasem pentru colecţie, am dus bonul şi cojile înapoi, i-am întrebat dacă e normal, au zis nu, şi-au cerut scuze, le-am lăsat cojile drept "probe" s-au comportat frumos şi am plecat. Un chioşcar ar fi făcut scandal în plină stradă), cu siguranţă acceptă card, şi bonuri de masă, preţuri mai mici.

Cu toate astea, mă gândeam dacă nu cumva omor comerţul făcut de companii autohtone, dacă sunt un duşman al poporului vândut străinilor imperialişti care vor să ne cotropească patria străbună prin produse ieftine şi bune, dacă nu cumva evitarea magazinelor mici de cartier (evident că nici-un lanţ străin nu investeşte în mini-marketuri) şi cumpărarea de la ei doar noaptea, o sticlă de apă (Real, singurul hypermarket deschis non-stop e prea departe pentru o sticlă de apă) ceva mai scumpă nu cumva e un proces prin care se scot bani din circuitul economiei emergente. Poate killăresc iniţiativa privată românească... bunăstarea comună a naţiunii... măresc deficitul de cont curent... stric balanţa comercială a ţării... bag economia în căcat!

Merită să mă gândesc la asta? Nu. Îmi pare rău că nu cumpăr de la astfel de oameni? Care vând produse scumpe, expirate, proaste, provenite d'ailleurs, fără garanţie, nu acceptă card, fac mişto de bonurile de masă, sunt agresivi, consideră că îţi fac ei un serviciu. Nu. Nu merită să compătimesc astfel de oameni. Sunt ca hotelierii de pe litoralul românesc. Investiţii zero, manele, mâncare proastă, preţuri mari, atitudine arogantă, multă neam-prostie şi un turism de sindicat de la nivelul anilor 1970-1980. Trebuie evitaţi, până intră în faliment. Nu merită să facă profit din banii mei. Poate nici din ai tăi.

vineri, 17 aprilie 2009

Hă hă

Noul şef al Teletrans este Cornel Hăhăianu. Nici nu trebuie alte detalii. De cum s-a prezentat, este clar faptul că este omul lui Băsescu.

Al cui altcuiva să fie? Al lui Adrian Năstase? L-ar fi chemat "Cornel Bineînţelesfireştesigurianu". Al lui Patapievici? L-ar fi chemat "Cornel Exhaustivareaparnasianismuluiparoxisticianu". Al lui Ion Iliescu? L-ar fi chemat "Şerban Nicolae".

miercuri, 15 aprilie 2009

Arestări de televizor

Iar a venit valul de arestări peste noi. Bineînţeles, toate arestările se fac la televizor. Da, după cum zicea şi Badea, totul se rezumă la arestarea de la tv. Cel mai bun exemplu este Adrian Năstase. Plimbat pe la o mie de instituţii judiciare, nu s-a finalizat mai nimic. Pentru corupţie şi alte alea este exemplul cel mai bun.

Pentru genocid, cel mai bun exempu este Ion Iliescu. La anul se fac 20 de ani de la 13-15 iunie, şi nici până acum nu există un proces pentru evenimentele din 14-15 iunie (ziua de 13 s-a consumat rapid prin intervenţia poliţiei, minerii au ajuns în Bucureşti pe 14 iunie dimineaţa).

Eu mă gândesc că adevarata ştire ar fi la finalizarea unui proces. Aici cel mai bun exemplu este Traian Băsescu. De câte ori în anii '90 se făcea o dezvăluire la afacerile lui, răcnea public (la televizor) că va da în judecată publicaţia respectivă. Şi chiar dădea în judecată. Cu tam-tam. Stil mahalagistic gen Mihaela Rădulescu. Nimeni nu mai dădea după 3-6-9 luni ştirea că proces ultra-tras de păr (nu ultras) s-a finalizat în defavoarea lui.

Totul parcă este un show de televiziune cu Dan Negru. Adică prost calitativ şi destinat publicului de tip Neanderthal. "Ha-haaaa! Încă o arestare! Concurentul numărul 1, pe cine am arestat de data asta? Hmmmm?!?!" -"Ăăă..." -"Ha-haaaa! Să dăm un indiciu! Un indiciuuuuu... mmmm... ce să fie, ce să fie... OM DE AFACEEEEERI!!!" -"Pfiu, aşa mă gândeam şi eu. Aş ziceee..." -"Ce ai zice, ce ai ziceeeee? Ai ziceee? Mhm? Ce ai ziceee? Ha-haaaa! Ai trei varianteee!" Pam-pa-baaam (zgomot de fond, timp în care Dan Negru arată trei degete de la o mână spre cameră ca pe o mare descoperire ştiinţifică) -"Aş ziceeee Puiu Popoviciu." -"Ha-haaa! Puiu Popoviciuuuuu! S-a zis Puiu Popoviciuuuu! Ia să vedem, ia să vedem! Ce se află în spatele porţii numărul unu? Ce se află oare? Ce să fie, ce să fie? Ha-haaaa! Să se deschidă... POARTAAAAAAAAAA!" (se deschide poarta făcută dintr-un milion de paiete verzi şi roşii în stil ţigănesc . În imagine apare Puiu Popoviciu flancat de doi mascaţi şi un poliţist fluturând vesel şi cu zâmbetul până la urechi pe deasupra capului cătuşele de la mâini. Concurentul sare pe loc de bucurie) -"Ha-haaaa! Ai ghiciiiiiiiit! A fost arestat chiar Puiu Popovicioooo! Ai câştigat o sută de puncteee! Eşti gata să trecem la nivelul următor? Eşti gata, eşti gata?" -"DAA!" -"Urmează, urmează, urmează, ce urmează, păi ce să urmeze? Ce să urmeze? Cine a primit NUUUUUP!!!! Dar asta, după pauza publicitară. Nu schimbaţi! Revenim în câteva momente, ha-haaaa!".

Aşa că cel mai bun răspuns pe care un preşcolar îl poate da când este întrebat "ce vrei să te faci când o să fii mare?" ar fi "vreau să mă fac un om de afaceri cu prieteni în cât mai multe partide astfel încât să pot face afaceri cu statul indiferent de guvernare!".

Răspunsul ăsta dă clasă de la depărtare altor răspunsuri care circulau prin mailuri haioase, de genul "vreau să mă fac extraterestru ca să aprind luminiţe pe cer" sau "vreau să mă fac musafir ca să stau în capul mesei".

luni, 13 aprilie 2009

Un ice tea...

Ice tea înseamnă ceai rece. Tradus mot a mot, înseamnă ceai cu gheaţă. Este numele unui tip de produse, nu un brand.

Lipton este o companie şi un brand. Unul dintre produsele sale este Lipton Ice Tea. Un concurent al său este Nestea, care produce şi el ice tea, care - logic - îi poartă brandul.

Întâlnesc din ce în ce mai mulţi oameni care spun "nu ice tea, dă-mi un Nestea". Sau invers. Încă nu am înţeles de ce băutura de la Nestea nu este tot ice tea.

Interesant ar fi cum spun ei unui ice tea de la Pfanner sau Rauch.

Cazul particular
Dincolo de asta, un moş de bază, Marius, este cunoscut printre noi, ceilalţi moşi, după modul său unic de a pronunţa Nestea, mai exact aşa cum se scrie. "Eu vreau o nestea". -"Nesti, bă". -"Lasă bă, nestea".

La el accentul pică pe al doilea "e", astfel încât el bea o băutură nonstelară. Adică una care nu este o stea, este o ne-stea.

joi, 9 aprilie 2009

Cea mai bună investiţie

Am acasă o gramadă de fise de care trebuie să scap. Sunt în general de 10 bani şi o cantitate mai mică de 5 bani şi doar câteva de 50 de bani. Dacă le ţin acasă şi mă uit la ele cu gândul că nu le pot folosi, nu au nicio valoare, deşi poartă înscrisă pe ele o valoare. Aşa că trebuie să le introduc în circuit.

Variantele sunt simple: dacă cumpăr ceva care costă ... şi 50 de bani, achit cei 50 de bani cu fise sau să găsesc un aparat care acceptă fise de 10 bani. Varianta a doua a fost foarte bună, pentru că la muncă am aşa ceva. Zile la rând am luat croissante de 1,50 lei introducând în vendomat 15 fise de 10 bani.

Deşi acceptă fisele fără să se uite strâmb sau zâmbind la mine, vendomantul creează şi el o serie de probleme. Unele fise nu le acceptă. Nu-mi explic de ce. S-o fi tocit muchia... cine ştie. Nu le recunoaşte şi nu le acceptă. Dar eu nu ştiu dinainte ce nu acceptă, aşa că trebuie să vin cu un număr mai mare de fise, ca să am de rezervă. Nu-i problemă, ca mi le dă înapoi, ideea e să nu rămân cu nişte bani în cont şi să nu mai pot băga nimic.

Situaţie care mi s-a şi întîmplat. Până aici a fost introducerea, ca să nu par un nebun care bagă sute de fise în aparate, ca la slot-machines. Croissantul costa 1,50 lei, mai aveam nişte fise. După ce a ajuns la un credit de 1,20 lei, nu mai accepta nimic. În final, am băgat o fisă de 50 de bani, s-a făcut creditul de 1,70 lei, am luat croissantul de 1,50 lei şi a rămas în aparat un credit de 0,20 lei. Asta e. Pierdere. Big deal...

A doua zi, mă duc la aparat curios să văd dacă mai sunt cei 0,20 lei. Dacă nu, nu-i bai, mare pierdere nu e. Mare mi-a fost mirarea când în aparat am găsit un credit de 2,00 lei. Nu trei, nu unu. Doi. Adică de zece ori mai mult decât lăsasem eu în ziua precedentă.

Ca să iau un croissant de 1,50 lei şi să cer rest mi se părea o nesimţire mult prea mare, aşa că am mai băgat doi lei şi mi-am luat o gogoaşă din aşa rotundă, stil Homer Simpson. Stil Krispy Cream Doughnuts. La un calcul simpu, ar rezulta că am pierdut 70 de bani, că mi-am luat a doua zi ceva cu 50 de bani mai scump, plus cei 20 de bani pierduţi cu o zi înainte.

În fapt, a fost o investiţie de succes. În 24 de ore am obţinut de zece ori mai mult decât am "băgat".

vineri, 3 aprilie 2009

Traian Băsescu rezolvă situaţia

Am aflat recent că preşedintele este foarte îngrijorat de starea economiei, precum şi de nivelul de trai al populaţiei. Din acest motiv, pentru câteva zile, îşi va aloca toate resursele de timp pentru a căuta soluţii de ieşire din criză. Printre acestea se numără încercarea de combatere a corupţiei la nivel înalt, a deturnării de fonduri europene şi de la buget, se va asigura ca justiţia este eficientă şi că poliţia nu mai protejează infractorii.

Glumeam. E doar o păcăleală de 1 aprilie.

miercuri, 1 aprilie 2009

The secret - finally, revealed

Am văzut recent "The Secret". nu ştiu dacă secretul din film este cheia pentru obţinerea a tot ce vrei în viaţă, dar măcar aplicarea lui îţi dă un sentiment plăcut. De partea cealaltă prezintă pericolul de a te detaşa de lumea reală.

Mi s-a părut mai interesant decât seria Zeitgeist. Măcar nu a făcut să te duci la culcare nervos.

Mai multe detalii se găsesc pe site-ul filmului.

View My Stats