joi, 31 decembrie 2009

La mulţi ani RADET! Să mă piş şi eu în apa ta!

E a nu-ştiu-câta oară când se întâmplă ca RADET să-mi dea o apă galbenă, cu miros urât. Nu pot face nimic cu ea. În cel mai bun caz, o las să curgă, până vine apă curată. Curată??? Adică normală! Mă rog, între timp sunt taxat, logic.

Ceea ce m-a enervat a fost faptul că au trimis-o pe 31 decembrie. Aşa, în loc de urări. Le-am trimis şi eu o urare similară, cum am putut.

"As vrea pe aceasta cale sa multumesc companiei RADET pentru frumoasa surpriza pe care mi-a facut-o cu ocazia Revelionului 2010. Nici nu ma asteptam sa-mi curga pe teava de apa calda, pentru a mia oara, un lichid galben! Ce surpriza placuta!

Dincolo de asta, as dori totusi sa notati in profilul meu de utilizator (ma rog, la ce companie invechita cu miros de CEC sunteti sigur nu aveti asa ceva, dar cand o sa aveti) ca nu sunt adept al MISA. Va rog nu va mai pisati in apa cu care ma spal pe fata si in apa cu care spal vasele in care mananc. Daca tot nu va puteti abtine, pentru un schimb de experienta, pot sa vin si eu la voi la sediu, dupa ce am baut 2 litri de suc de portocale (pentru profunzimea culorii) si sa ma pis intr-un rezervor de apa calda. Apoi va pun sa va spalati pe fata cu apa aia. Sau, aveti ca mine, solutia de a va spala in plina iarna cu apa rece.

Sunt deja convins ca sunteti incapabili sa aplicati o solutie care sa rezolve problema. Va rog nu-i mai trimiteti iarasi pe cei doi agramati care vin cu un pet de Fanta de 0,5 sa ia mostra de apa. Au mai fost si imi explicau cum "ie pa conductile dan bloc rugina si iese cand curge ca da aia drumu la ia dupa revizie ca daca nu sa foloseste sa strange ca da la noi ie curata". M-ai convins, katzash...

Nu-mi raspundeti, mi-ati mai raspuns si niciodata nu a ajutat la absolut nimic. La multi ani si voua!"

miercuri, 30 decembrie 2009

Cea mai pertinentă reclamaţie

Modelul meu de a face o reclamaţie, de a vorbi civilizat dar fără milogeală, de a explica pe îndelete şi cu bună credinţă nu funcţionează în România. Câtă vreme angajaţii companiilor furnizoare de servicii/produse nu înţeleg faptul că dacă noi, clienţii, nu existăm (=nu plătim), angajatorul lor nu mai are bani de unde să le plătească salariile şi-i va da afară... nu se va schimba nimic.

Un client al companiei de electricitate E.On Moldova a fost suficient de nervos încât să depună cea mai pertinentă reclamaţie.

sâmbătă, 26 decembrie 2009

Stone Roses - Love Spreads

Am dat peste clipul unei melodii care-mi plăcea în liceu. Era printre melodiile care erau motivul pentru care întârziam la ore. Stăteam încălţat, în picioare, în faţa televizorului şi nu-l închideam până nu se termina cântecul. Şi vorbesc despre MTV Europe.

joi, 24 decembrie 2009

Legea furtului de proprietate

Dacă uităm, s-ar putea repeta. Mia jos este textul decretului 92/1950, prin care statul a confiscat proprietăţile cetăţenilor. Deşi se spune că nu fac obiectul legii proprietăţile deţinute de muncitori, funcţionari, intelectuali... şi proprietăţile acestora au fost afectate. Practic, statul şi-a încălcat propriile dispoziţii.

DECRET nr.92 din 19 aprilie 1950
pentru naţionalizarea unor imobile (prin care se naţionalizează imobilele clădite ale foştilor industriaşi, foştilor bancheri, foştilor mari comercianţi şi celorlalte elemente ale marii burghezii, imobile clădite ale exploatatorilor de locuinţe, hoteluri şi alte asemenea)

ART 1

Pentru întărirea şi dezvoltarea sectorului socialist în economia R.P.R;
Pentru asigurarea unei bune gospodăriri a fondului de locuinţe supuse degradării din cauza sabotajului marei burghezii şi a exploatatorilor care deţin un mare număr de imobile;
Pentru a lua din mâna exploatatorilor un important mijloc de exploatare;

Se naţionalizează imobilele prevăzute în listele anexe, înregistrate la Cancelaria Consiliului de Miniştrii sub Nr. 543 din 14 Aprilie 1950, care fac parte integrantă din prezentul decret şi la a căror alcătuire s-a ţinut seama de următoarele criterii:

1. Imobilele clădite care aparţin foştilor industriaşi, foştilor moşieri, foştilor bancheri, foştilor mari comercianţi şi celorlalte elemente ale marii burghezii.
2. Imobilele clădite care sunt deţinute de exploatatorii de locuinţe.
3. Hotelurile cu întreg inventarul lor.
4. Imobilele în construcţie, clădite în scop de exploatare, care au fost abandonate de proprietarii lor, precum şi materialele de construcţie aferente oriunde s-ar afla depozitate.
5. Imobilele avariate sau distruse de pe urma cutremurului sau a războiului, clădite în scop de exploatare şi ai caror proprietari nu s-au îngrijit de repararea sau reconstrucţia lor.

ART 2

Nu intra în prevederile decretului de faţă şi nu se naţionalizează imobilele proprietatea muncitorilor, funcţionarilor, micilor meseriaşi, intelectualilor profesionişti şi pensionarilor.

ART 3

Imobilele naţionalizate trec în proprietatea Statului ca bunuri ale întregului popor, fără nici o despăgubire şi libere de orice sarcini sau drepturi reale de orice fel.

ART 4

Prin imobile în sensul prezentului decret se înţeleg atât terenul cu construcţiunile, cât şi instalaţiile aferente, cu întreg utilajul existent pentru întreţinerea imobilului.

ART 5

Imobilele proprietatea soţului, soţiei sau copiilor minori se consideră ca aparţinând unui singur proprietar în ce priveşte aplicaţiunea prezentului decret.

ART 6

Prin efectul prezentului decret, statul se substituie în toate drepturile foştilor proprietari.
Locatarii cu orice titlu ai imobilelor naţionalizate, inclusiv foştii proprietari care locuiesc în aceste imobile, devin din momentul naţionalizării, chiriaşii Statului.

ART 7

Imobilele naţionalizate prin efectul prezentului decret trec în administrarea Comitetului Provizoriu al Sfatului Popular al comunei pe al cărei teritoriu se află.

ART 8

Se pedepsesc cu 5-10 ani muncă silnică şi cu confiscarea averii, cei care vor vătăma, distruge sau înstrăina, prin orice mijloace, bunuri sau instalaţiuni supuse naţionalizării, precum şi cei care vor zădărnici sau vor încerca să zădărnicească naţionalizarea prevazută de prezentul decret.

ART 9

Infracţiunile la prezentul decret se constată, se urmăresc şi se judecă potrivit decretului Nr. 183 din 30 Aprilie 1949, pentru sancţionarea infracţiunilor economice.

ART 10

Comitetele Provizorii ale Sfaturilor Populare vor îngriji ca drepturile Statului izvorând din prezentul decret, sa fie înscrise în formele prevăzute de lege.

ART 11

Cu aplicarea prezentului decret se însărcinează Comisia de Stat pentru Aplicarea Legii Sfaturilor Populare.

ART 12

Prezentul decret intră în vigoare pe data publicării lui.



Dat în Bucureşti la 19 Aprilie 1950. Publicat în Buletinul Oficial nr. 36/20 aprilie 1950

miercuri, 23 decembrie 2009

State necunoscute ale lumii (Partea I: State nerecunoscute de nimeni)

M-am gândit mult ce titlu să pun. Vroiam să pun "state nerecunoscute", dar sunt foarte puţine nerecunoscute.

Este vorba despre state care nu sunt recunoscute de toate celelalte state ale lumii. Există aici două categorii: state membre ONU şi state ne-membre ONU. Statele membre ONU au probleme minore, în general nefiind recunoscute de toate ţările membre ONU. Problemele mai mari le au statele nemembre ONU; în cel mai bun caz, acestea beneficiază de o largă recunoaştere internaţională.

Aici nu intră regiuni separatiste care nu au făcut paşi spre statalitate, ci regiuni care şi-au format structuri de tip statal, cu preşedinte, parlament, monedă.

State nerecunoscute de nimeni:

Nagorno-Karabah







A apărut ca urmare a conflicului armat dintre Armenia şi Azerbaidjan, pe teritoriul controlat de armeni. Armenii au intrat adânc în teritoriul azer, cu scopul de a proteja populaţia armeană din această republică autonomă. Nagorno Karabah are un teritoriu mai mare decât al republicii autonome cu acelaşi nume, parte a Azerbaidjan. Concret, ca urmare a războiului, părţi din RA Nagorno-Karabah sunt controlate de guvernul azer, iar părţi are teritoriului din Azerbaidjanul propriu-zis (în general o fâşie de legătură dintre Armenia şi republică) sunt controlate de Nagorno-Karabah.
Obiectivul final este unirea cu Armenia.

Proclamarea independenţei: 6 ianuarie 1992
Capitala: Stepanakert
Suprafaţă: 11.500 km pătraţi
Populaţie: 140.000 locuitori
Limba oficială: armeana (este recunoscut dreptul utilizării limbii azere)
Monedă: dramul armean (AMD). Se pot întâlni, ca raritate numismatică, dramul de Nagorno Karabah (la paritate cu dramul armean). Nu prea este acceptat de comercianţi, deoarece nu-l pot folosi decât în interiorul ţării şi, eventual, în pot schimba în Armenia.

Relaţii externe
Independenţa Nagorno-Karabah nu este recunoscută de nimeni, nici măcar de Armenia.
Are misiuni permanente, de reprezentare:
- pentru Armenia: la Erevan
- pentru Australia: la Sydney
- pentru Europa: la Berlin (Germania) şi Paris (Franţa)
- pentru Rusia: la Moscova
- pentru America de Nord, Centrală şi de Sud: la Washington (SUA)
- pentru ţările din Orientul Mijlociu: la Beirut, în Liban

Economie
Principalii investitori străini sunt din Armenia, sau reprezentanţi ai diasporei armene din Rusia, SUA, Franţa, Australia sau Iran. Principalele investiţii se îndreaptă spre telecomunicaţii, extragerea aurului, industria bijuteriilor şi viticultură. Principalele exporturi sunt de struguri, de regulă către Armenia.
Atracţiile turistice sunt mănăstiri şi cetăţi. Autorităţile au creat traseul Janapar, care include parcurgerea unui drum marcat, pentru a vedea atât peisajul, cât şi a vizita câteva cetăţi şi mănăstiri.

Politică
Ultimele alegeri pentru parlament (33 mandate pe 5 ani, dintre care 22 sunt câştigate electoral, iar 11 sunt prin reprezentare proporţională) s-au ţinut la 19 iunie 2005. Rezultatele:
Partidul Democrat (social-democrat): 37,6%, 12 mandate
Ţara Liberă (centru-dreapta): 26,7%, 10 mandate
Alianţa dintre Federaţia Revoluţionară Armeană şi Mişcarea 88 (naţionalism, socialism): 24,4%, 3 mandate
Independenţi: 8 mandate
-------
Partidul Comunist (extrema stângă): 4,0%
Renaşterea Morală (dreapta): 3,6%
Armenia Casa Noastră (naţionalist): 2,1%
Partidul Dreptăţii Sociale (centru): 1,2%

Primele două partide formează alianţa aflată la putere.
Prim-ministru: Arayik Harutyunyan (din 14 septembrie 2007), din partea partidului "Ţara Liberă" (nah, că şi Nagorno-Karabah are premier de dreapta).



Somaliland







A apărut ca urmare a războiului civil din Somalia şi a efectelor devastatoare ale conflictului pe plan social şi economic. Populaţia din nordul Somaliei s-a separat de restul ţării, pentru a sde dezvolta în linişte. Efectele se pot vedea cu ochiul liber, în afară de tensiunile de la graniţa cu Somalia, în Somaliland este linişte. Pentru a câştiga bunăvoinţa societăţii internaţionale, autorităţile din Somaliland au eradicat pirateria în teritoriul pe care îl controlează. Somalia şi Mauritania sunt ţările în care pirateria se practică la scară largă, iar Somalia este pe locul 1 în lume. Coastele somaleze şi largul oceanului în dreptul Somaliei sunt periculoase pentru vase străine nearmate. În Somaliland, paza de coastă asigură străinii că deţine controlul apelor şi că navigarea prin largul său este sigură. De asemenea, piraţii capturaţi de autorităţile din Somaliland au fost aspru pedepsiţi.

Teritoriul nu a fost aleatoriu ales. Somaliland se suprapune peste fosta colonie Somalia Britanică (British Somaliland), mai bogată decât Somalia Italiană (practic, restul teritoriului Somaliei). Astfel, Somaliland se reclamă ca fiind succesorul de drept al fostei colonii britanice.
Somalia Britanică a existat între 1884-1960. Singura întrerupere a fost între august 1940-martie 1941, perioadă în care italienii din Somalia Italiană au invadat Somalia Britanică. Ultimul grup de rezistenţă al armatei italiene care s-a predat britanicilor a capitulat în iulie 1942.
Somaliland mai beneficiază în istorie de o scurtă existenţă ca stat independent, păentru 4 zile după încheierea stăpânirii britanice. Ocupaţia britanică a luat sfârşit la 26 iunie 1960, când Somaliland şi-a declarat (prima dată) independenţa; de data această faţă de Marea Britanie. După patru zile, în urma unui referendum care a aprobat aceasta, Somaliland s-a unit cu Teritoriul Somalia Administrat de ONU (Trust Territory of Somalia) pentru a forma actualul stat Somalia. De menţionat că, după râzboi, Somalia Italiană a devenit Trust Territory administrat de Italia. Independenţa Somaliei Italiene a fost declarată pe 1 iulie 1960, ca Somalia, fiind independentă în acest format pentru câteva ore, deoarece seara s-a anunţat unirea cu Somaliland (fosta Somalie Britanică).

Autorităţile din Somaliland spun că actualul stat este moştenitorul de drept al fostei Somalii Britanice (British Somaliland), iar statul a fost fondat la 26 iunie 1960, considerându-se că statul a lipsit de pe harta lumii între 1960-1991, când a făcut parte din Somalia. Totuşi, secesiunea de Somalia este considerată a doua declaraţie de independenţă, cea definitivă.
Obiectivul final este menţinerea unui stat independent, de sine stătător, separat de Somalia.
Proclamarea independenţei: 18 mai 1991
Capitala: Hargeisa
Suprafaţă: 137.600 km pătraţi
Populaţie: 3,5 milioane locuitori
Limbi oficiale: somali şi arabă
Monedă: şilingul de Somaliland (SLSH). Introdus la 18 octombrie 1994. Şilingul somalez a încetat să fie considerat mijloc legal de plată pe teritoriul Somaliland la 31 ianuarie 1995. Potrivit Bank of Somaliland, cursul este undeva la 8.000 şilingi = 1 USD.

Relaţii externe
Independenţa Somaliland nu este recunoscută de nimeni, nici măcar Etiopia sau Arabia Saudită, cu care are strânse relaţii comerciale. Ca urmare a fostului trecut colonial britanic, Somaliland a aplicat pentru statutul de observator în cadrul Commonwealth, dar cererea nu a fost nici respinsă, nici acceptată, fiind în aşteptare până la recunoaşterea independenţei. Singurul act de recunoaştere din partea Marii Britanii a fost invitarea oficială de către parlamentul Ţării Galilor (Wales) a preşedintelui parlamentului din Somaliland pentru un discurs. Deşi Marea Britanie nu reunoaşte independenţa Somaliland, în Ţara Galilor (pe teritoriu britanic) i-a fost organizată o primire oficială.
Are misiuni permanente, de reprezentare:
- pentru Djibouti şi Orientul Mijlociu: la Djibouti
- pentru Etiopia şi Africa: la Addis Abeba
- pentru Europa: la Paris (Franţa), Londra (Marea Britanie), Torino (Italia)
- pentru America de Nord, Centrală şi de Sud: la Washington (SUA)


Economie
Somaliland este un exportator de materie primă, în special produse ce ţine de agricultură (animale, cereale), în special carne către Arabia Saudită. Mai sunt o serie de exploatări miniere în interior. În larg, s-au descoperit gaze şi petrol care nu pot fi explorate din cauza statutului de şară nerecunoscută. Etiopia (stat vecin fără ieşire la mare) plăteşte pentru utilizarea portului Berbera pentru importurile şi exporturile pe care le face.
Ca turism, ţara este mai sigură decât Somalia. Poliţia are patrule dese şi acordă o atenţie aparte turiştilor străini. La obiective turistice intră picturile rupestre din peşterile Laas Gaa'l, obiceiurile crescătorilor de animale din savana Salahley, oraşele Sheek, Berbera şi Zeila (ultimul vizitat pentru mangrovele şi coralii de pe coastă).
Se poate ajunge cu avionul din Addis Abeba (Etiopia). Accesul auto dinspre Somalia este periculos.

Politică
Somaliland are un sistem mixt, între sistemul parlamentar occidental şi cel tradiţional, al clanurilor. Astfel, parlamentul este bicameral, Camera Reprezentanţilor are 82 de membri aleşi pentru cinci ani şi Sfatul Bătrânilor, din care fac parte 82 de reprezentanţi ai clanurilor. La ultimele alegeri, din 28 septembrie 2005, au fost următoarele rezultate:
UDUB (Partidul pentru Unitate, Democraţie şi Independenţă): 39%, 33 mandate
KULMIYE (Partidul pentru Pace, Unitate şi Dezvoltare): 34,1%, 28 mandate
UCID (Partidul pentru Dreptate şi Dezvoltare): 26,9%, 21 mandate

Guvernul este condus de preşedinte. Ultima informaţie este că în funcţie este Dahir Riyale Kahin (UDUB), ales la 14 aprilie 2003. Trebuiau să fie alegeri prezidenţiale în 2008, dar n-am informaţii despre cine le-a câştigat.
Nu am găsit informaţii din care să reiasă ce orientare au partidele. Însemnele lor electorale şi culorile nu-mi spun nimic.

Cu haremul în guvern

Ce hal de ţară! Curva preşedintelui trebuie să fie ministru. Şi mai are un pas să ajungă. Dă Doamne ca haremul lui Traian Băsescu să se rezume la nevasta din acte şi la Elena Udrea! Câte rapandule mai trebuie să primească posturi plătite din bani publici? Banii mei!

Nu ştiu a cui e Roberta Anastase, dar calităţile ei sunt cam aceleaşi.

România încă nu a scăpat de metehnele fanariote. Atâta nepotism, atâta favoritism...

marți, 22 decembrie 2009

Programul de sărbători al magazinelor

Este sezon de cumpărători. Adică România întră în zona de retail. În primul rând, este vorba despre masa de Crăciun. Începând cu bisericoşii, care au ţinut post... nu-ştiu-cât timp, iar acum cumpără masiv mâncare pentru crăpelniţa de sărbători (după care umplu spitalele, că li se îngustase maţul şi au băgat la stomac peste program). Apoi sunt cei care mânâncă mai mult de sărbători din cauza "mesei de Crăciun", care trebuie să fie "îmbelşugată".

În al doilea rând, este vorba despre cumpărarea de cadouri de Crăciun. Nu contează ce, trebuie să se ia nişte chestii pentru cadouri. În SUA, after-shave-ul Old Spice era cunoscut în perioada sărbătorilor drept "the mall was closing in 5 minutes".

În al treilea rând, este vorba despre vânătorii de chilipiruri. Adică, ai ceva de cumpărat? Mai bine mai stai o perioadă, 1-2 luni, mai strângi nişte bani, mai te obişnuieşti cu lipsa acelor bani şi apoi, când vin reducerile de Crăciun, sari şi-ţi cumperi televizorul dorit, la un preţ mai mic. Bine, în România excepţie fac magazinele cu tupeu, care miros avântul cumpărătorilor (şi al cumpărăturilor) şi ridică preţurile. Balcanici... Asta în timp ce în SUA apar reduceri şi de 75%.

Aşadar, programul între 22.12-3.01 este:
HYPERMARKETURI
Real: Bucureşti
22-23.12: Non-stop
24.12: 0-18
25.12: închis
26.12: programul începe la ora 8, după care este deschis non-stop
27-30.12: Non-stop
31.12: programul se încheie la ora 18
1.01: închis
2.01: programul începe la ora 8, după care este deschis non-stop
din 3.01: Non-stop

Real: în afară de Bucureşti
22-23.12: 8-23
24.12: 8-18
25.12: închis
26.12: 8-23
27.12: 8-22
28-30.12: 8-23
31.12: 8-18
01.01: închis
2.01: 8-23
3.01: 8-22


Carrefour: Bucureşti (Berceni, Orhideea, Unirii)
22-23.12: 7-24
24.12: 7-18
25.12: închis
26.12: 10-22
27-30.12: 7-22
31.12: 7-16
1.01: închis
2.01: 10-20
3.01: 7-22

Carrefour: în afară de cele menţionate mai sus
22-23.12: 8-24
24.12: 8-18
25.12: închis
26.12: 10-22
27-30.12: 8-22
31.12: 8-16
1.01: închis
2.01: 10-20
3.01: 8-22


Cora (Bucureşti)
22.12: 7-2
23.12: programul începe la ora 7, după care este deschis non-stop
24.12: programul se încheie la ora 18
25.12: închis
26.12: 10-22
27-30.12: 8-23
31.12: 7-18
1.01: închis
2.01: 10-21
3.01: 9-21

Cora (Cluj-Napoca)
22-23.12: 8-24
24.12: 7-18
25.12: închis
26.12: 10-22
27.12: 8-20
28-30.12: 8-22
31.12: 8-18
1.01: închis
2.01: 10-21
3.01: 9-20


Kaufland
22-23.12: 7-24
24.12: 7-16
25.12: închis
26.12: 9-17
27-31.12: 7-16
1.01: închis
2.01: 9-17
3.01: 8-20


Auchan: Bucureşti (Militari), Cluj-Napoca, Timişoara
22-23.12: 8-24
24.12: 8-18
25.12: închis
26-28.12: 8-22
29-30.12: 8-24
31.12: 8-18
01.01: închis
2-3.01: 8-22

Auchan: Bucureşti (Titan)
22-23.12: 7-24
24.12: 8-18
25.12: închis
26-28.12: 8-22
29-30.12: 7-24
31.12: 8-18
01.01: închis
2-3.01: 8-22

Auchan: Piteşti, Suceava, Târgu Mureş
22-23.12: 8-23
24.12: 8-18
25.12: închis
26-28.12: 8-22
29-30.12: 8-23
31.12: 8-18
01.01: închis
2-3.01: 8-22


DISCOUNTERI
Penny Market
22-23.12: 8-22
24.12: 8-17
25.12: închis
26.12: 9-17
27.12: 8-22
28.12: 9-20
29-30.12: 8-22
31.12: 8-17
1-2.01: închis
3.01: 9-18

Penny Market XXL
22-23.12: 7-23
24.12: 7-17
25.12: închis
26.12: 9-17
27-30.12: 7-23
31.12: 7-17
1-2.01: închis
3.01: 7:30-20


Plus: Arad, Bacău, Baia Mare, Botoşani, Braşov (Saturn, Turnului), Bucureşti, Cluj-Napoca, Drobeta-Turnu Severin, Lugoj, Olteniţa, Reşiţa, Sibiu, Slatina
22-23: 8-22
24.12: 8-19
25.12: închis
26.12: 9-18
27.12: 9-17
28-30.12: 8-22
31.12: 8-19
1.01: închis
2.01: 9-18
3.01: 9-17

Plus: în afară de cele menţionate mai sus
22-23: 8-21
24.12: 8-19
25.12: închis
26.12: 9-18
27.12: 9-17
28-30.12: 8-21
31.12: 8-19
1.01: închis
2.01: 9-18
3.01: 9-17


miniMAX Discount
22-23.12: 8-22
24.12: 8-20
25-26.12: închis
27.12: 8-20
28-30.12: 8-22
31.12: 8-20
1-2.01: închis
3.01: 8-20

CASH & CARRY
Metro
22-24.12: Non-stop
25.12: închis (se închid la 4:00 dimineaţa)
26.12: 8-24
27-30.12: 5-24
31.12: 8-16
1.01: închis
2.01: 8-16
3.01: 5-24


Selgros

22-23.12: 6-24
24.12: 6-16
25.12: închis
26-27.12: 7-22
28-30.12: 6-24
31.12: 6-16
1.01: închis
2-3.01: 7-22

luni, 21 decembrie 2009

Prima leapşă: Pupă pupa piratului

Mă aflu la prima leapşa. În registrele istoriei va intra Chat Noir, care mi-a dat-o aici.

Se referă la piramida pupinbăseştilor. Ca să pun punctul pe "i". Aşadar, topul meu 5 este următorul:

1. Andreea Pora
2. Radu Moraru
3. Ioan Teu Morar
4. Mircea Marian
5. Liana Alexandru (fostă Pătraschhhhh)

Că nu prea am mulţi cunoscuţi în domeniu, o dau şi eu mai departe către Fata din Port. Doar unul.

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Rezultate finale alegeri prezidenţiale (turul II)

Rezultatele finanle ale alegerilor din 22 noiembrie 2009 pentru alegerea preşedintelui României sunt următoarele:

Traian Băsescu (PD-L) - 50,34% / 5.277.068 voturi
-------------------------
Mircea-Dan Geoană (PSD) - 49,66% / 5.206.747 voturi

Participare la vot: 58,02% (10.620.116 de alegători din totalul de 18.303.224)
Voturi valabil exprimate: 10.483.815 (98,72% din voturile exprimate)
Voturi nule: 136.229 (1,28% din voturile exprimate)

Înainte de renumărarea voturilor declarate nule, erau 138.476 buletine în această categorie, adică 1,30% din voturile exprimate. După renumărare, 2.247 de buletine au fost declarate valide. Dintre acestea 1.260 de voturi erau în favoarea lui Traian Băsescu şi 987 în favoarea lui Mircea Geoană.

Rezultatele pentru turul I

joi, 17 decembrie 2009

O poveste: Băsescu agent rus şi despre brava UM 0110

Hai să considerăm asta o poveste de adormit copii. Ca să nu avem discuţii şi repercursiuni.

După accesele de independenţă faţă de Moscova ale lui Nicolae Ceauşescu din 1968 (lucru de netolerat de Kremlin), URSS a pus la cale schimbarea acestuia cu un conducător fidel Moscovei şi repunerea României în sfera de influenţă directă sovietică. Planul întocmit de KGB s-a numit "Dniestr" (Nistru, trad.). Planul a ieşit în 1989, când Ceauşescu a fost pedepsit, iar Moscova şi-a impus un fidel la conducerea României. Iniţial a fost Ion Iliescu, acum fidelul Moscovei este Traian Băsescu. A ţinut piept Moscovei doar UM 0110, divizia anti-KGB, o divizie ultra-secretă a Securităţii. Cheia magică stă în arhiva acestei unităţi.

Datele problemei
1. Spionii sovietici sunt crescuţi de tineri
După ocuparea ţărilor din Europa de Est, KGB solicita conducerilor comuniste din ţările ocupate să-i trimită pachete de studenţi. La studii. Trebuiau să fie selectaţi din diverse domenii de activitate, în scopul pregătirii de cadre în spiritul comunist pentru victoria socialismului în ţările ocupate. Nu au fost trimişi numai studenţi, şi oameni de studii medii/inferioare. La pregătire militară. Nicolae Ceauşescu a fost pregătit în URSS, la fel şi Ion Iliescu.
Pe scurt, pregătirea consta în spargerea grupului de tineri din anumită ţară, dispersarea lor între studenţi ruşi şi din alte ţări. KGB plasa patru oameni care să-i devină prieteni, printre care o femeie şi unul rezistent la alcool. Aceştia îi prezentau comunismul drept raiul pe pământ, ameninţat de duşmanii de moarte: capitaliştii. Comunismul trebuia promovat şi apărat. Astfel ca, în caz de atac străin (precedentul a fost intervenţia străină din războiul civil cu "albii", adică armata ţarului din 1919), comuniştii din toate ţările să lupte pentru URSS. Apoi i se prezenta o "ţintă", un student aparent neconvins, asupra căruia respectivul trebuia să prezinte informaţii. Bineînţeles, şi "ţinta" era deja pregătit pentru asta. Ofiţerul care se ocupa de recrut în verifica astfel, apoi îi dădea misiuni mai complicate, pentru a-l pregăti.
La ce foloseau femeia şi beţivul? În caz de ceva, cadetul era şantajat. Fie la o beţie făcea ceva, fie se cupla cu femeia şi în ambele cazuri, KGB avea poze. Cine nu dădea rezultate deloc, era cauză pierdută. Cazul chinezului Li Peng, care a ajuns premierul RP Chineze, trecând de filtrele serviciilor secrete din China comunistă. KGB nu a putut să facă nimic din el. Era inutilizabil.
Alteori, cadetul se întorcea instruit în ţara de origine, unde o lua razna. Se preda serviciilor secrete din ţara lui sau o lua pe o cale independentă. Adică se folosea de instruire pentru a servi cauza socialismului din ţara respectivă, încercând să se distanţeze de situaţia de aservire faţă de Moscova. Era cazul naţionaliştilor, care deveneau inamicii de moarte ai URSS. Exemple: Dubcek (Cehoslovacia), Tito (Iugoslavia) şi Ceauşescu (România).
Cazul de succes era cadetul instruit, fidel Moscovei. Pentru merite deosebite, unii erau promovaţi. Pătrunşi de cultura şi civilizaţia rusă, de principiile comunismului, de ideea de construire a socialismului la nivel mondial, deveneau oameni de încredere oricât de târziu. Ion Iliescu a fost şeful studenţilor strâini hidroenergeticieni de la Moscova, apoi invitat constant la reuniunile Komsomol-ului (Organizaţia Tineretului Leninist, un fel de UTC sovietic).

2. Când se schimbă la Moscova, se fac schimbări peste tot
Principiu de bază în coordonarea ţărilor ocupate: oricând se întâmpla o schimbare de conducere la Moscova, noua conducere schimba conducerile locale. Adică noul lider de la Kremlin îşi punea oamenii lui în ţările ocupate. Stalin a murit în 1953, după care a urmat interimar Malenkov. Apoi Hruşciov (1953-1964). Gheorghiu Dej s-a conservat la putere (era omul lui Stalin) aruncându-i în faţă la mazilire pe Ana Pauker, pe motiv că... de când se lupta cu oamenii lui Stalin! Cică destalinizarea a început în România încă din vremea lui Stalin.
Apoi Brejnev (1964-1982). Dej a murit în 1965, după ce a venit de la tratament, din Moscova... Ceauşescu părea reformist şi uşor controlabil. A venit în postul de secretar general al PCR în 1965, şi preşedinte al Consiliului de Stat (adică preşedintele deplin al ţării) în 1967 (interimatul dintre 1965-1967 a fost asigurat de Chivu Stoica).
Ceauşescu nu a mai corespuns din 1968, când a acuzat public invazia Cehoslovaciei. A fost schimbat abia în 1989. I-a rezistat lui Brejnev, abia Gorbaciov care a pus punct comunismului ca instrument al Rusiei de hegemonie l-a putut doborî.
Gorbaciov a venit cu ideea minune că trebuie să reformeze sistemul din temelii, să introducă glasnost (libertatea cuvântului) şi perestroika (libertatea iniţiativei economice). Astfel, se pot crea supape pentru a răbufni pe undeva frustrările popoarelor ocupate. Apoi, controlul Rusiei asupra ţărilor ocupate dar şi (atenţie!) anexate (adică celelalte 14 republici componente ale URSS) nu trebuie să se mai facă prin comunism, ci altfel. În acest mod, Vestul era lăsat fără inamic. Promovarea oamenilor fideli Moscovei în structurile de informaţii, de stat şi de afaceri ale ţărilor foste ocupate şi foste anexate, apoi admiterea în structurile NATO şi UE ale acestor ţări vor crea Rusiei situaţia ideală de obţinere a informaţiilor. De ce să momeşti străini, să trimiţi agenţi, când ei pot să-ţi preia agenţii tăi cu braţele deschise?

3. Dacă schimbarea nu se face de bunăvoie, o face Moscova cu forţa
Nicolae Ceauşescu s-a folosit de instruirea militară din URSS, pentru a avansa în aparatul de partid şi de stat. A venit pe val în 1965, ca om al lui Brejnev. Din 1968, nu a mai corespuns. Moscova a pregătit schimbarea liderilor din Cehoslovacia (Dubcek), Iugoslavia (Tito) şi România (Ceauşescu), acuzaţi de distanţarea faţă de linia Moscovei, prin invadarea acestor ţări. Prima a fost Cehoslovacia. Invazia României şi a Iugoslaviei nu au mai fost puse în practică.
Planul întocmit de KGB pentru România se numea "Dniestr" (adică Nistru). Impunea schimbarea liderului de la Bucureşti. Două variante: invazia militară de către trupele Pactului de la Varşovia, sau răsturnarea lui Ceauşescu prin lovitură de palat/revoluţie. Planul a ieşit în 1989.
Potrivit notei trimisă la Bucureşti de ministrul britanic de Externe de atunci Michael Steward, invazia era programată pentru 22 noiembrie 1968 ora 04:00, efectivele de invazie se ridicau la 150.000 militari, trupele fiind trimise de URSS, Ungaria şi Polonia.
Culmea, perioada aceea tensionată a fost ideală pentru serviciul militar de contrainformaţii să descopere agenţii sovietici care au fost puşi la treabă. Astfel, generalul Ion Şerb, comandant al Armatei a 2-a române, agent GRU, a fost prins când transmitea sovieticilor planurile de dislocare a forţelor militare din Moldova, aplicaţii militare şi tipurile de armament, altele decât cele din Tratatul de la Varşovia, procurate de Armata Română. Tot în 1968 au "căzut“ alte două cârtiţe GRU, generalii Floca Arhip şi Vasile Petruţ.

4. Economic, comunismul este o prostie
Distanţarea lui Ceauşescu faţă de Moscova a fost puternică după 1968. Occidentalii au găsit o voce în blocul comunist care să se opună URSS, comuniştii chinezi au găsit un aliat în Europa de Est, Germania de Vest a găsit un partener de discuţii în lumea comunistă. Nefericite au fost efectele vizitelor în Coreea de Nord şi RP Chineză, după care a vrut şi el cultul personalităţii (ţineţi minte demonstraţiile, manifestaţiile, poeziile...). A contractat credite, a industrializat România. Nefericită a fost ideea de a construi ţara pe bucăţi: iau banii azi, construiesc, mâine produc şi vând, poimâine dau banii înapoi, răspoimâine iau alţi bani. Investiţiile nu s-au făcut cu cap. Adică nu s-a investit în modernizare, doar în bifare. Luăm un echipament aici. Deci am bifat, la revedere. Nu se gândea nimeni în 1985 că acel echipament era deja depăşit tehnologic, fiind luat cu 10-15 ani în urmă. Iar acele echipamente se mai găseau în uz în 2000...
Alt pas nefericit a fost ideea ca după ce termină de achitat împrumuturile (a vândut chiar mâncare şi materii prime pentru a plăti mai repede), sâ strângă el bani şi apoi să-i împrumute cu dobândă.
Lipsa de calitate determinată de absenţa competiţei interne ("întrecerea socialisă" nu suplinea), lipsa competiţiei determinată la rândul ei de interzicerea iniţiativei private în economie, lipsa motivării oamenilor determinată de salariile fixe indiferent de rezultate, furturile masive la orice scară determinate de vânzarea a cât mai multor produse la export, lipsa de competitivitate a produselor determinată de investiţii zero în modernizare şi retehnologizare, lipsa de informare a lui Ceauşescu asuprea stării reale determinată de rapoartele umflate date de diverşi oameni din sistem care vroiau să parvină prin prezentarea unor cât mai "strălucite" rezultate, lipsa de forţă de muncă bine proporţionată şi atent pregătită determinată de mascarea şomajului prin supradimensionarea fabricilor pentru a angaja oameni care nu aveau efectiv ce să mai lucreze (lucru ce a generat spirala creşterii artificiale a populaţiei pentru că niciodată nu erau oameni disponibili pe piaţa muncii) au dus la clacarea economiei.
Se produceau 3 şuruburi, se raportau 10, iar Ceauşescu cerea ca 8 să fie vândute la export. Spirala lipsei de bani intraţi în ţară mai era generată de faptul că, în 1985 de exemplu, România producea produse la nivelul tehnologic al 1970, că de atunci erau echipamentele, la preţ de 10 dolari. Olanda producea la nivelul anului 1985, la preţ de 5 dolari. De unde ai fi cumpărat? Astfel, România producea pe stoc. Din puţinul produs, se dădea pe barter şuruburi contra portocale prin diverse ţări africane, care nu-şi permiteau să dea 5 dolari pe un şurub olandez şi până la urmă România accepta portocale de 2 dolari.

5. UM 0110, singura care lupta efectiv împotriva URSS
În acest timp, Ceauşescu a creat propria Securitate, UM 0920/A, devenită apoi UM 0110. O divizie secretă, aparte de restul DSS (Departamentul Securităţii Statului). Era secretă chiar şi faţă de DSS, care nu ştia nici măcar care sunt agenţii şi nici unde este sediul. Acum se ştie, era în strada Roma, unde este acum policlinica SRI. Atunci la intrare era DGDAL, o direcţie a Primăriei Bucureşti pentru plata chiriilor. Genial! Unde să ascunzi ceva mai bine, decât la vedere? O instituţie publică, unde putea intra oricine. Nimeni nu ştia ce se află pe un coridor, dincolo de o uşă dărăpănată: cea mai secretă şi eficientă divizie de Securitate. Adevărata urmaşă a Direcţiei Generale a Poliţiei de Siguranţă, pe scurt "Siguranţa", serviciul de informaţii al României capitaliste din perioada interbelică. Iată diferenţa dintre un serviciu secret şi un serviciu de informaţii.
Atribuţiile UM 0110 erau contrainformaţiile, adică supravegherea serviciilor de informaţii din celelalte ţări comuniste, în mod special KGB şi cu o atenţie aparte pentru STASI (din RDG) şi pentru AVO (din RP Ungară). I se spunea "unitatea specială anti-KGB".
Divizia care se ocupa de contrainformaţii pe ţări occidentale era UM 0195.
De menţionat că Securitatea a fost creată de către SMERSH în 1948. SMERSH era "Brigada Mobilă", adică o direcţie a NKVD (precursorul KGB), cu misiunea de a elimina serviciile de informaţii ale ţărilor ocupate şi înlocuirea lor cu un serviciu de informaţii nou, de tip sovietic şi subordonat URSS. Şeful SMERSH pe România în acea perioadă a fost Alexandru Nicolski (nume real: Boris Grunberg), iniţiatorul metodei de reeducare prin tortură de la închisoarea Piteşti.
Şi încă o precizare: toţi comuniştii din perioada interbelică şi apoi de până la Nicolae Ceauşescu erau agenţi sovietici. Singura excepţie notabilă a fost Lucreţiu Pătrăşcanu, care ştiţi ce a păţit. Nicolski/Grunberg a fost capturat în perioada interbelică atunci când a intrat în misiune în România chiar în apropierea unei localităţi de graniţă. Ca dovadă că era un agent slab stă faptul că a fost dus la poliţie pentru că nu ştia decât limba rusă şi nu a putut răspunde poliţistului în limba română, iar actele de asupra sa erau falsuri grosolane evidente.

Revenind, UM 0110 şi-a făcut bine treaba, având în arhivă detalii despre reţeaua KGB în România, numele sovieticilor de legătură şi cu siguranţă numele agenţilor sovietici din România. De la UM 0110 a venit raportul direct către Ceauşescu privitor la revoluţia care urma să se întâmple. În stenograma şedinţei CPEx din 17 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu declara: "aici sunt acţiuni puse la cale atât din est şi din vest, care s-au unit pentru a distruge socialismul, că vor un socialism uman capitalist". Apoi am avut glasnost şi perestroika, nu?

6. Ce face KGB când invadează o ţară: distruge dovezile şi ucide combatanţii
În 1944, ruşii au putut să pună mâna pe arhiva Siguranţei, apoi să o trieze, distrugând documentele care vizau agenţii NKVD care au operat pe teritoriul României, precum şi toate operaţiunile NKVD care vizau România. Adică toată arhiva cu informaţiile despre activitatea seviciilor de informaţii sovietice CK, OGPU, INO şi NKVD. Arhiva perioadei 1917-1944 a fost triată de ruşi până în 1945.
În 1968, după invazia Cehoslovaciei, ruşii au pătruns în birourile serviciului de contrainformaţii cehoslovac anti-KGB, i-au forţat pe agenţi să le arate arhiva, i-au pus cu faţa la fişete şi i-au împuşcat în ceafă. Arhiva a fost triată.

7. În 1989, KGB a venit în Bucureşti să distrugă dovezile
În 22 decembrie 1989, nişte civili cu banderole tricolore de revoluţionari au venit să "protesteze" în faţa DGDAL, pe strada Roma. Au intrat în sediu şi s-au dus direct la UM 0110. Au găsit fişetele goale. Învăţând lecţia din 1944 şi din lecţia cehoslovacă din 1968, agenţii români au fost găsiţi fără arhivă. Nu exista proba incriminatorie pentru uciderea pe loc a agenţilor. "Repetiţia" a fost în 1968, când după mitingul din 21 august, potrivit dr. Cristian Troncotă, au fost fotocopiate arhiva operativă a Securităţii, arhivele MApN, a Ministerului de Externe, a CC al PCR, a Secţiei de Manuscrise a Academiei şi Arhiva Statului. Microfilmele au fost depozitate într-un loc sigur. Atenţie, obiectivele principale ale UM 0110 din 1989 era urmărirea grupului "Corbii", din care făceau parte Nicolae Militaru şi Ion Iliescu.
Potrivit şefului unităţii anti-STASI, Ioan Rusan, "noi aveam toata schema de spionaj sovietica din Romania si le stiam retelele. Ei nu puteau supravietui cu retelele in Romania democratica, infiltrate in viata politica, in stat si noi sa stim cine sunt. Au gasit fisetele goale. Unele informatii se gasesc si in alta parte, ei insa nu au stiut daca le-am distrus sau le-am dus in alta parte. Asa am scapat. (...) Dosarele noastre contineau probe asupra legaturilor cu spionajul sovietic, asta era problema, nu numele spionilor romani, cat legaturile lor cu spionii sovietici, cu nume, functii, asta ii interesa cel mai mult. Rusii voiau sa ne termine".
De locaţia exactă a unităţii ştiau doar agenţii, şeful unităţii şi şeful Securităţii, col. Iulian Vlad. Ţinta atunci a fost şeful unităţii, care se afla în altă locaţie, aflată pe o stradă paralelă (pe Londra). A fost evacuat în timp util, deoarece era urmărit pentru a fi ucis de agenţii sovietici.
Ca să vedeţi ce ar fi păţit, să luăm exemplul şefului trupelor USLA (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă), col. Gheorghe Trosca. De precizat că UM 0110 era în relaţii excelente cu USLA, având relativ acelaşi fond. A fost executat in noaptea de Craciun a anului 1989, in fata Ministerului Apararii unde fusese atras intr-o ambuscada. Cadavrul colonelului si cele ale colegilor sai au stat zile intregi in strada. Fiindca erau prezentati drept teroristi, trupurile celor ucisi in fata MApN au fost batjocorite sub ochii militarilor. Specialistii anti-KGB pun uciderea colonelului Trosca, fost sef al contra­infor­matiilor militare, pe seama agentilor rusi prezenti in numar mare la asa-zisa revolutie din decembrie 1989 si in fruntea structurilor de comanda ale Frontului Salvarii Nationale. Conform acestora, Trosca documentase indelungata activitate de spion al GRU a generalului Nicolae Militaru, care tocmai fusese instalat Ministru al Apararii de Ion Iliescu.
Aşadar, noua putere acuza faptul că există terorişti. În fapt, agenţii sovietici se luptau cu agenţii de contrainformaţii. Un exemplu de poliţe vechi care au fost plătite atunci este ce prin care agentul sovietic Nicolae Militaru îl cheamă la MApN pe Gheorghe Trosca... Apoi, cadavrul îi este expus cu titulatura de "terorist". Inamicii noului regim fidel Moscovei erau aşadar trupele USLA şi agenţii UM 0110, care nu au tras un foc. Atunci cine a tras? Trupele de cercetare-diversiune ale armatei al căror istoric se poate urmări uşor? Trupele de Securitate care primiseră ordin să stea? Sau armata, ai cărei soldaţi trăgeau aiurea? În fine... după cele 168 de victime de dinainte de 22 decembrie, au urmat alte 1.050 după 22 decembrie, când deja se instalase noua putere.

8. Hmm... noua putere revoluţionară desfiinţează unitatea care lupta cu KGB
UM 0110, ce purta indicativul secret "Z" a fost desfiinţată chiar la finele lunii decembrie 1989, de Virgil Măgureanu, pe atunci doar asistent la "Ştefan Gheorghiu". A fost reînfiinţată în 1994 şi i s-au restrâns atribuţiile în 1998. Potrivit unui rezervist: "In 1998 a fost chemat activul unitatii succesoare 0110 si ni s-a ordonat scurt sa ridicam dis­pozitivul de pe maghiarii re­vizionisti si sa inchidem dosarele deschise. Pentru ca, trebuie sa intelegeti, si noi si fosta 0110 se ocupa atat de KGB si STASI cat si de AVO si urmasele lor. Am zis, bine-bine, dar avem spioni documentati, in lucru, oficiali - unul dintre ei este secretar de stat azi - ce facem cu ei? Nimic, a fost raspunsul. E ordin de sus, de la Cotroceni. Unii au rabdat, altii au plecat. Cam asta cred ca e situatia si acum in SRI, in ceea ce priveste desfiintarea “Z”-etului. In 1989, Armata, sub conducerea cadrelor GRU si KGB reactivate de generalul Nicolae Militaru, a preluat o mare parte din DSS. Multe dintre cartitele infiltrate atunci sunt si azi la putere".

În iulie 2008, arhiva CNSAS includea 1,7 milioane de dosare, dintre care peste un milion erau fond informativ de la SRI (dosare celor urmăriţi), 400.000 dosare de fond reţea (dosarele de cadre), 10.000 dosare de fond penal (dacă urmăritul avea o condamnare) şi 2.500 dosare din arhiva UM 0110.

9. Hai să vedem dacă planul s-a îndeplinit
Potrivit fostului general de Securitate Ion Mihai Pacepa (omul cu cel mai înalt grad într-un serviciu de informaţii comunist care a defectat), operaţiunea "Dniestr"avea cinci prevederi de bază:
1) preluarea conducerii Armatei şi Securităţii de către un înalt ofiţer român recrutat de organele sovietice;
2) crearea unui Front al Salvarii Naţionale - care figura şi în planurile Kremlinului pentru instalarea de guverne prosovietice în Grecia şi Spania;
3) atragerea simpatiei internaţionale prin lansarea zvonului că zeci de mii de oameni au fost ucişi de terorişti străini, veniţi în ajutorul lui Ceauşescu;
4) informarea permanentă a Moscovei asupra stadiului loviturii de stat;
5) solicitarea intervenţiei militare a URSS, în cazul în care succesul loviturii de stat ar fi fost periclitat.

10. Ce nume sonore erau spioni sovietici
Liviu Turcu a dat în Jurnalul Naţional o listă a celor urmăriţi de Securitate. Atenţie al numele celor urmăriţi de UM 0110 ca agenţi sovietici şi a celor urmăriţi de UM 0195 ca agenţi străini vestici:
- Adrian Nastase, deputat PSD: fond informativ la nivelul UM 0625, UM 0195, UM 0544;
- Teodor Melescanu, senator si prim-vicepresedinte al PNL: fond informativ la nivelul UM 0544, UM 0195, UM 0625;
- Mircea Cosea, deputat PNL: fond informativ la nivelul UM 0544, UM 0625, UM 0195;
- Mircea Pascu, deputat PSD: fond informativ la nivelul UM 0544, UM 0195, UM 0110;
- Radu Vasile, fost premier: fond informativ la nivelul UM 0610 si al Securitatii Municipiului Bucuresti;
- Eugen Dijmarescu: fond informativ la nivelul UM 0544, UM 0195, UM 0625;
- Alin Teodorescu, deputat PSD: fond informativ la nivelul Directiei a II-a, Securitatea Municipiului Bucuresti;
- Viorel Hrebenciuc, deputat PSD: fond informativ la nivelul UM 0110, UM 0195;
- Serban Mihailescu, senator PSD: fond informativ UM 0544, UM 0195;
- Ilie Sarbu, senator PSD: fond informativ la UM 0610;
- Gelu Voican Voiculescu: fond informativ la nivelul Securitatii Municipiului Bucuresti.

11. Următoarea generaţie de agenţi ai Moscovei: Traian Băsescu
Potrivit Nicoletei Nap, de la Bună ziua Ardeal, amiralul Gheorghe Anghelescu, a şef al Marinei Comerciale, era şeful lui Traian Băsescu, comandantul navei Biruinţa. Între 1987-1989, Anghelescu îl trimite pe unul dintre preferaţii săi, Traian Băsescu, cu avizul Securităţii, la Anvers, ca reprezentant al NAVROM. Tot atunci, Silviu Predoiu, este ofiţer sub acoperire DIE, este trimis la Anvers, ca reprezentant comercial, având biroul alăturat de cel al lui Traian Băsescu.
După 1989, Gheorghe Anghelescu este propus de noul şef al Marelui Stat Major Vasile Ionel (instruit la Moscova şi urmărit de UM 0110 ca agent sovietic) să fie numit de agentul sovietic Nicolae Militaru (ministrul al Apărării) în fruntea Marinei Militare Române. Va deţine funcţia până în 1997.
Anghelescu îi sugerează în 1991 lui Ion Iliescu să-l numească pe pupilul său Traian Băsescu (membru FSN) în postul de ministru al Transporturilor, cu acordul lui Petre Roman. Gheorghe Marin, fost coleg de facultate al lui Traian Băsescu şi celălalt pupil al lui Anghelescu, devine şef al Centrului de Calcul al Forţelor Navale din cadrul Marinei Militare, cu acordul lui Vasile Ionel.
Tatăl lui Silviu Predoiu, poreclit "Ţiganul", a fost şef al serviciului de contrainformaţii militare al Inspectoratului General al Miliţiei. A fost dat jos în 1986, ca urmare a legăturilor suspecte cu tatăl lui Gheorghe Fulga, apropiat al grupului de agenţi sovietici Iliescu-Militaru.
După ce a ajuns la putere, Traian Băsescu l-a numit pe viceamiralul Gheorghe Marin la conducerea Statului Major General. Primul marinar din istoria României ajuns în această funcţie!
Băsescu la ţinut pe Gheorghe Fulga cât a putut la şefia SIE, apoi l-a investit imediat ca interimar pe Silviu Predoiu. Tinerii din instituţie l-au poreclit "Pleşiţă 2", pentru incultura sa şi limbajul de prost crescut. A făcut numiri pe ochi frumoşi şi a făcut destituiri arbitrare. De atunci, au fost preferaţi şi promovaţi agenţii cunoscuţi ca simpatizanţi ai PD, sau apropiaţi cercurilor din PD. Restul au fsot marginalizaţi sau au primit atribuţii minore.

Elementul de aur este acela că mentorii tripletei Traian Băsescu-Gheorghe Marin-Silviu Predoiu sunt suspectaţi sau au fost urmăriţi ca agenţi sovietici/ruşi. Vasile Ionel era în grupul "Corbii" (Iliescu-Militaru), Gheorghe Anghelescu era urmărit de UM 0110 biroul Constanţa, Adrian Isac a fost în atenţia UM 0195, Gheorghe Fulga era urmărit de UM 0110 biroul Braşov, Mihai Caraman era în atenţia UM 0195, iar Petre Roman era în atenţia 0544 (din cadrul DIE).
Mai trebuie adăugat că Silviu Predoiu a fost numit în 1992 de Ion Iliescu, la propunerea lui Gheorghe Fulga, în postul de de director al Direcţiei Generale de Securitate a SIE. CIA a semnalat faptul că Adrian Isac a colaborat neoficial cu Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, agent al FSB, serviciul secret rus (continuatorul KGB).

12. După 20 de ani, tot omul Moscovei e la conducerea României
Traian Băsescu a fost pupilul, protejatul, favoritul agentului sovietic/rus Gheorghe Anghelescu. Nu cumva l-a racolat şi instruit pe Traian Băsescu în direcţia servirii intereselor ruse? Iată legătura lui Traian Băsescu cu FSB, serviciul rus de informaţii. De aici încolo, vedeţi că acţiunile şi declaraţiile lui Traian Băsescu au servit direct sau indirect interesele Rusiei. Până la reînceperea din plin a activităţii UM 0110, cu ţinta pe Rusia, nu se va face curăţenie în ţara asta. Lucru care se poate face, dacă cu sprijinul CIA şi MI6.

13. (Număr cu ghinion) Felicitări români! Aţi pus preşedinte un agent rus.

Sper că v-a plăcut povestea. După cum am spus la început, e doar o poveste de adormit copii. Culeasă aşa, de pe net, de ici de colo.

Noapte bună, copii!

Funny: Ce religie să alegi?

Am găsit un ghid care îţi indică religia potrivită. Tot ce trebuie să faci, este să răspunzi sincer :))

vineri, 11 decembrie 2009

Mihaela, Elena şi încă una

La discursul de după încheierea votului, Mircea Geoană spusese în cadrul mulţumirilor sale "Mihaela, dragostea mea" adresându-se soţiei.

Traian Băsescu nu a spus nimic despre Elena Udrea. Probabil că i-a spus în privat "fă, panaramo", aşa cum - cred eu - ar înţelege el că ar trebui să-i spună o formulă asemănătoare cu "Elena, dragostea mea". Mă rog, fiecare vorbeşte cu femeia cu care este împreună aşa cum consideră el.

Având în vedere că Traian Băsescu este căsătorit cu altă femeie decât cu Elena sus-amintită, se vede pus în ingrata situaţie de a se afişa cu nevasta. Că doar aşa i-o fi spus Felix Tătaru că dă bine. Un om cu mentalitatea că nevasta e acasă, la cratiţă, creşte copii în timp ce el se plimbă din port în port, unde sunt femei disponibile pentru a putea să se materializeze expresia "o fată în fiecare port", este, întradevăr, ataşat de soţie numai în reflectoarele campaniei de imagine.

Astfel, în peisajul posibilelor prime doamne, mai intră încă una. Maria Băsescu, soţia candidatului Traian Băsescu. Femeie care a fost lăsată complet pe dinafară. În afară de actul de căsătorie şi doi copii, nu prea or avea multe de împărţit. I-o fi zis Felix Tătaru că Mircea Geoană a punctat mai mult în afişarea afecţiunii faţă de soţie, decât el care nici măcar nu i-a făcut cu ochiul Elenei Udrea, sau ornamentului de soţie cu care trebuie să se afişeze. Acum, să ne gândim puţin... Dacă este nevoie ca cineva să monitorizeze atent afişarea vieţii de familie, capitolul "soţie" şi, totodată, să contorizeze punctele de imagine marcate de celălalt candidat la acest capitol... combinat cu faptul că trebuie să se mimeze o viaţă de familie cât de cât onorabilă, asta înseamnă că e ceva putred acolo. 

În fond, ce mă priveşte pe mine că Traian Băsescu i-o trage Elenei Udrea şi nu divorţează de Maria Băsescu pentru a nu pierde la imagine? E viaţa omului...

Your honor, este ca în cazul Britney Spears vs. himenul ei. Poza în "virgina Americii", în timp ce ea făcuse sex de la 14 ani. A interesa pe cineva viaţa privată a unei alte persoane - în cazul de faţă Britney Spears - este puţin deplasat. Dar când pozezi în virgină pură şi imaculată ca să nu-ţi pierzi cumpărătorii de albume/single-uri, eşti o ipocrită. Cam aşa şi cu Traian Băsescu. Nu mă interesează cu cine face sex, poate să facă şi cu Monica Macovei (dacă bea suficient înainte), dar să nu pozeze în familist, că este un ipocrit.

Acum, este de înţeles de ce lacheii lui Băsescu (Patapievici, în cazul de faţă)  sar să anunţe că există o casetă legată de viaţa extraconjugală a lui Mircea Geoană. Schema cu "hai să introducem un subiect în discuţie fără să o spunem pe faţă" am văzut-o la mârlan în prima confruntare cu Crin Antonescu.

În concluzie, să lăsăm imaginea bună de afişat deoparte. În lupta electorală, competiţia colaterală a primelor doamne din postura de partenere de viaţă ale celor doi candidaţi se dă între Mihaela şi Elena. Ah, da... Dacă tot este să vorbim despăre soţii, hai că mai intră încă una în peisaj, aşa să fie frumos. Deci, avem Mihaela, Elena şi încă una.

sâmbătă, 5 decembrie 2009

TV: Contrast dinamic şi contrast static

Iniţial, nu ştiam e este contrastul dinamic. Credeam că orice contrast este dinamic, deoarece se referă la imagini în mişcare. Pentru că totuşi, vorbim despre televizoare.

Îmi tot puneam întrebarea: Ce este contrastul dinamic? Am citit un articol specializat şi am aflat diferenţa între contrastul dinamic şi cel static. Atenţie că nicio promovare de marketing nu spune un cuvânt despre contrastul static. El este de fapt cel care contează.

Contrastul, în general, se referă la direfenţa tonurilor de griuri dintre alb şi negru.

Contrastul static se referă la diferenţa dintre alb şi negru pe care imagine de pe televizor, atunci când se dă pauză (still screen) o are.

Contrasul dinamic se referă la maximum posibil al acestei diferenţe.

Din acest motiv, contrastul care cotează (pentru că reflectă realitatea) este el static. Care este întotdeauna mic, dar real. Deoarece exprimă un record al acelui model de televizor, contrastul dinamic va fi întotdeauna acela din prezentări şi din reclame. Dar nu este ceea ce de fapt cumperi.

Concluzia:
Înainte de a cumpăra un televizor, nu vă lăsaţi vrăjiţi de cifre cu multe zerouri ale contrastului dinamic. Întrebaţi care este contrastul static.

Articolul poate fi găsit aici.

PS
Oricum, orice contrast de peste 1000:1 poate fi observat clar, la advărata valoare numai în condiţii de cinematograf: singura sursă de lumină din încăpere este ecranul, iar pereţii sunt vopsiţi în culori închise (preferabil negru) şi din material care să nu reflecte lumina.

Alte posturi pe această temă:
Configuraţia ideală pentru noul televizor
Tehnologile televizoarelor de îmbunătăţire a imaginii

miercuri, 2 decembrie 2009

Băsescu/PD: disperare şi oportunism

Din agresivitatea de limbaj a lui Traian Băsescu şi a susţinătorilor săi, precum şi din gesturile disperate pe care le fac (cu miros de "plan B"), reiese că pediştii sunt disperaţi.

Situaţia de fapt este următoarea:
- sondajele indică Geoană - 53% şi Băsescu - 47% (înainte de faza cu copilul)
- Crin Antonescu şi PNL îl susţin public şi deschis pe Mircea Geoană.

Cum cheia câştigării cursei stă în voturile lui Crin Antonescu, a încercat şi Băsescu în primele două zile să atragă electoratul liberal. Cu păcăleala că "dreapta a câştigat". Anticomunişti de ocazie, creştin-democraţi deveniţi peste noapte că aşa a avut chef Băsescu, pediştii au crezut că ne pot duce de nas. După ce Antonescu a spus că nu îl susţine deloc pe Băsescu, Băsescu în tupeul lui a declarat că el nu discută cu nimeni. Îmi aduce aminte de o fosta colegă de muncă de acum 5 ani care se tot ţinea de mine. Dacă tot îşi aranja programul să plece odată cu mine deşi se devia mult de la drumul ei, i-am propus să rămânem undeva să discutăm. În loc să-i spun din prima că pa, am făcut o introducere. Mirosind trendul discuţiei, mi-a tăiat-o brusc că "hai să nu ne mai vedem", ca să o spună ea. Am fost de acord, şi i-am spus că oricum nu-mi plăcea de ea. S-a ridicat nervoasă spunând "ca orice bărbat respins, începi să jigneşti". Cam aşa şi cu Băsescu, dacă nu-l bagă nimeni în seamă, spune că el nu negociază.

Anticomunişti, că e la modă
Păi nu spunea iniţial că nu ştie dacă vrea să candideze? Acum scoate oameni în stradă să protesteze împotriva comunismului.

În primul rând, mergând înapoi pe firul istoriei, PD-L este în fapt PD, cu o facţiune liberală (desprinsă din PNL, condusă de Teodor Stolojan şi controlată de Valeriu Stoica, numită Platforma Liberală, apoi PLD, apoi a fuzionat cu PD). PD se numea iniţial, în 1995 "PD (FSN)". Înainte se numea FSN. Din 1991, bucata de FSN fidelă lui Ion Iliescu a plecat formând FDSN, devenit apoi PDSR, devenit apoi (după absorbţia PSDR-ului lui Sergiu Cunescu) PSD. Păi, Blaga şi Băsescu erau între deputaţii şi senatorii FSN din 1990 care aplaudau actele minerilor. Au făcut parte din angrenajele de acaparare a puterii de către Ion Iliescu şi din aparatul de represiune din 1990.

Acum, se dau anticomunişti. Aşa, că e la modă. Aşa, că o cere momentul. Cică sunt creştin-democraţi. Păi, şi aşa au devenit tot de ocazie. Cum? Simplu. FSN era iniţial doar un mijloc prin care gruparea Ion Iliescu, controlată de Mihail Gorbaciov şi acţionând la ordine şi în coordonarea directă a KGB (centrul de comandă era iniţial la MApN, în telefonul lui Victor Stănculescu, în prima parte a zilei de 22 decembrie, apoi s-a mutat în sediul CC; a propos, Ion Iliescu nu a precizat până acum de ce în drumul de la TVR din Aviatorilor până la CC s-a oprit la ambasada URSS de le Kiseleff) s-a instalat la putere. Apoi a conservat puterea, a zdrobit opoziţia celor care croiau democraţie pe bune, cu voinţa poporului nu doar glasnost (o opoziţie decorativă, doar cu rolul de a supapă a răbufnirilor populare), după cum era planul lui Gorbaciov pentru Europa de Est. Pe fond, FSN este continuatorul de drept al PCR, fiind transformarea acestuia şi revenirea de la comunismul independent de Moscova practicat de Nicolae Ceauşescu înapoi sub pulpana Moscovei. Chiar dacă nu prin comunism, măcar prin altă formă.

În 1989, Traian Băsescu era nomenclaturist în aparatul de partid. Acum se dă anticomunist. În iunie 1990, era secretar de stat pe transporturi navale în Ministerul Transporturilor, deci tot în aparatul de conducere. Atenţie, nu a fost membru simplu de partid, printre cei luaţi la grămadă, sau intraţi ca să poată face o carieră într-un sistem dictatorial, era nomenclaturist. Atenţie, nu era un simplu cetăţean care afla de la televizor de ororile şi crimele minerilor din iunie 1990.

Cum a ajuns PD un partid creştin democrat?
În al doilea rând, FSN era în 1990 o structură de monolit, rolul opoziţie fiind diminuat, intenţia fiind doar de a avea rol decorativ. FSN era partidul-stat, care permitea prin glasnost şi perestroika, adică să existe opoziţie pe plan politic şi iniţiativă privată pe plan economic. Eşalonul doi al PCR, foşti spioni sovietici, lingăi care ar fi ţinut cu oricine pentru a-şi păstra sau a primi privilegii şi diverşi oportunişti erau în fapt FSN din 1990. În 1991, la spargerea FSN, gruparea preşedintelu Ion Iliescu a creat FDSN, iar oamenii fideli premierului Petre Roman au rămas într-un FSN mai mic, reconceput pe noua dimensiune. În alegerile din 1992, au participat FDSN şi FSN cu liste separate, iar la postul de preşedinte din partea FSN a participat Caius Traian Dragomir (ilustru anonim înainte şi după alegeri, Petre Roman era peste tot cu el în campanie). FDSN a câştigat alegerile cu 28%, s-a aliat cu PSM (3%), PUNR (8%) şi PRM (3,8%) pentru a avea majoritate. FSN (10%) a intrat în opoziţie, dar separat de opoziţia democratică cristalizată în CDR (20%), la care se adăuga şi UDMR (7,5%).

Atenţie acum la PSDR-ul lui Sergiu Cunescu. PSDR a candidat singur pe liste în 1990 şi a luat 1%. În 1992, a candidat pe listele CDR. Fiind singura formaţiune de stânga din rândul opoziţiei democratice, iar restul partidelor erau de dreapta, Sergiu Cunescu s-a decis să-şi scoată partidul din CDR. Ca un partid social-democrat veritabil, era membru al Internaţionalei Socialiste. Dar nu performa bine în alegeri, spaţiul stângii fiind ocupat de PDSR şi PSM. În 1996 intră în parlament prin alianţa USD (împreună cu PD), iar în 2000 intră în parlament prin alianţa PDSR (Polul Democraţiei Sociale din România, aceeaşi siglă ca Partidul Democraţiei Sociale din România, format din PDSR, PSDR şi PUR). Dispare din viaţa politică în 2001 când fuzionează cu PDSR pentru a forma PSD.

În 1996, FSN îşi schimbă numele în PD (FSN), iar apoi cu ajutorul PSDR intră în Internaţionala Socialistă. Trocul a fost introducerea PSDR în parlament, prin vehiculul numit USD (Uniunea Social Democrată), o alianţă între cele două partide, unde PD avea 75% iar PSDR 25% dintre parlamentari, deşi proporţia voturilor era de 90-10.

Rămâne partid de stânga, renunţă la particula "FSN" dintre paranteze în 1998. În 2000 participă singur în alegeri, ca PD (7%). Între 2000-2004 face opoziţie alături de PNL. În 2005 se retrage din Internaţionala Socialistă şi în 2006 intră în PPE (Partidul Popular European). Popularii europeni se uitau cu îngrijorare la faptul că PNŢCD (singurul partid creştin-democrat din România) a ieşit din parlament în 2000 şi nu a mai putut intra în 2004. Aşa că au acceptat.

Ah, şi PD a devenit creştin-democrat după ce i s-a sculat aşa lui Băsescu într-o dimineaţă de congres, printr-un vot în unanimitate şi cu documente programatice făcute în grabă, copy-paste după documentele anterioare, de partid de stânga.

Oportunitatea
Social-democraţi când aveau nevoie de recunoaştere internaţională, creştin-democraţi când aşa i s-a sculat lui Băsescu. Acum, li se pare că anticomunismul dă bine. Interesant acum este faptul că Corneliu Coposu a devenit un simbol pe care toată lumea şi-l însuşeşte. Interesant este faptul că anticomunismul a devenit o atitudine pe care toată lumea şi-o arogă. Faptul că au dispărut atitudinile comunistoide din 1990, "nu ne vindem ţara", "capitalismul ne lasă fără locuri de muncă", "străinii vor să ne dea afară şi să vîndă aici produsele lor" iar viziunea lui Corneliu Coposu a devenit cam 90% realitatea care ne înconjoară acum, după 20 de ani, nu poate decât să fie un lucru bun. Cam nasol cu oportuniştii care acum au devenit anticomunişti pentru că aşa dă bine.

De regulă, oportuniştii nu-s oameni de bază. Stau cu tine şi susţin o idee că aşa au ei interesul de moment. Cine a tot fost oportunist, va rămâne mereu. Rămâne la ideea de bază că trebuie să fie unde îi e momentan bine. Nu susţin o idee, ci se modifică aşa cum bate vântul. Iar PD şi Băsescu sunt oportunişti din naştere. Comunişti înainte de 90 că numai aşa le putea fi bine... anticomunişti în 2009 că să-i păcălească pe unii, să-l voteze, să rămână la putere... să le fie bine.

Epilog
Declaraţia anticomunistului de ocazie Traian Băsescu în 2006:
"Nu avem o evaluare ştiinţifică pentru a putea condamna comunismul".

Anticomunistul Traian Băsescu nu a ştiut de ce e nevoie să condamne comunismul, a avut nevoie de o comisie şi de un raport. Habar n-avea despre închisori, canal, exil, anchete, luptătorii din munţi, masacrarea conducerii politice la Sighet, decimarea elitei intelectuale la canal, experimentul oripilant de la Piteşti, gulagul, lagărele de muncă forţată, naţionalizările de case, fabrici, terenuri... genocidul comunist, holocaustul roşu! Habar n-are. Pe vremea regimului comunist lucra la Anvers. Câţi români puteau lucra în Vest? Cam nimeni, doar cei din aparatul opresor.

De asemenea, după condamnarea comunismului... Băsescu nu a mai continuat, că nu mai renta electoral. Muncă multă, cu rezultate electorale mici. Condamnarea comunismului nu a adus după sine condamnarea conducerii, a activiştilor, a gardienilor din închisori, a ofiţerilor de securitate, a anchetatorilor şi mai ales a conducerii. Oamenii care alcătuiau mecanismul aparatului de stat au scăpat.

View My Stats