Fuga după loc pe scaun

Nu am putut să înţeleg zbaterea unora pentru nimicuri. De exemplu locul pe scaun în mijloacele de transport în comun. Credeam că asta este numai apanajul pensionarilor isterici care nu au reuşit nimic în viaţă şi care se luptă pentru a li se recunoaşte meritele... doar pe criteriul vârstei.

În metrou, am văzut două fete de liceu care s-au urcat. Metroul mai mult gol, cu mai multe scaune decât oameni. Eu eram printre singurii care stăteam în picioare. Urcă cele două şi una dă fuga spre o banchetă goală, pe are se aşează punându-şi rucsacul pe scaunul de lângă. Cealaltă vine mai agale, iar prima retrage uşor rucsacul pentru a se putea aşeza colega/prietena.

Scena este umoristică pentru că nu erau decât 2-3 oameni în picioare răsfiraţi prin metrou, unul fiind eu. În acea zonă nu era niciun om-pericol care să vrea să ia locul al doilea.

Motivaţia
Pe vremuri, biletul de tramvai pentru un loc pe scaun era mai scump. Comuniştii au egalizat preţul biletelor şi au scos clasele de la tramvai. Bineînţeles, toate au devenit clasa a 2-a iar preţul a devenit cel pentru clasa a 2-a în picioare. Atunci, călătorii de la clasa a 2-a au dat buzna în vagoanele de clasă 1 pentru a se aşeza pe scaun.

Astfel, bătrânii de azi care fug după locuri şi apelează la tot felul de tertipuri - invocând vârstă, boală sau o operaţie - sunt tinerii din anii 1950-60 care fugeau după locuri pentru că le-au dat comuniştii voie să facă asta, pe aceeaşi bani. Le-a rămas în sânge, s-au perfecţionat în zeci de ani. Din acest motiv, nu ai nicio şansă! Ei se ceartă pe scaune de 60 de ani.

Cum au căpătat acest prost obicei oamenii sub 20 de ani? Ei sunt nepoţii acestor bătrâni. Aşa i-au învăţat când îi plimbau la vârstă fragedă.

Este păcat că, în loc ca acest obicei prost declanşat de comunişti să moară odată cu oamenii care îl practică, a fost transmis la o generaţie mai tânără. în loc să-i educe, i-au stricat.