Marea diferenţă dintre ţigară şi ţigaretă

"Dă-mi şi mie o ţigară" spune un coleg unui alt coleg. Şi primeşte o ţigaretă. Nu se supără şi nu atrage atenţia. În fapt nici el, nici cel care i-a dat-o nu şi-au dat seama. Era vorba despre o ţigaretă. Nu despre o ţigară. Deşi pe pachet scrie clar "conţine 20 de ţigarete", românii nu se prind că înăuntru sunt chiar ţigarete, ceea ce scrie. Nu ţigări. Cu toate astea, românii continuă să folosească termenul "ţigară" referindu-se la obiectul "ţigaretă". Şi totuşi cum definesc românii "ţigara"? Răspuns: prin termenul "trabuc". Uneori vor să facă o separaţie clară şi întăresc spunând "ţigară de foi". De parcă ar exista o ţigară din tocătură de resturi din frunză de tutun. Eu prefer să am proprietatea termenilor şi să nu mă joc cu cuvintele, aşa că o să-i zic "ţigara", nu "trabuc". Mai ales ca astfel, o legam direct de mayaşi, care au inventat toată distracţia. Şi, à propos, în mayaşă se spune "sik'ar".

Dacă mă întreabă cineva dacă fumez, îi spun că "nu". Comparativ cu cei care fumează fie şi o ţigaretă pe zi, eu nici nu pot intra la socoteala. În plus, expunerea îndelungată la fumul înţepător de ţigarete ieftine este deranjant pentru ochii mei. Deşi fumez. Dar foarte rar. Atât de rar încât mi-e mie ruşine să spun că fumez. Cam o dată la câteva luni. De regulă, o dată la şase luni. Anul trecut nu am fumat decât o dată. Doar pentru că erau întrunite toate condiţiile: să fiu în compania unor prieteni, să am dispoziţia necesară, să am şi chef şi mai ales să fie o ţigară de foi. Sau să fiu acasă, singur. La o asemenea frecvenţă, nici nu pot să mă declar fumător. Mai mult un cunoscător... La o consultaţie medicală am fost clasificat direct ca nefumător după ce i-am spus doctorului care e frecvenţa şi ce fumez.

Operaţiunea
Diferenţa fundamentală între fumatul unei ţigarete şi fumatul unei ţigări este aceea că nu tragi în piept. Aroma este mult mai puternică, gustul este plin. Nu ai nevoie să îţi intre în ultima alveolă fum ca să poţi simţi ceva. Ţigara nu se inspiră, se gustă. A trage în piept dintr-o ţigară e o prostie, pentru că ţi se va părea prea tare. Prea tare, prin comparaţie cu o ţigeretă. Oricum, este o totală lipsă de maniere, ca şi cum ai vrea să bei pe nas. Tehnic şi fiziologic este posibil, poate să-ţi şi iasă, dar asta nu înseamnă că trebuie să o faci în public. Iar dacă nu îţi respecţi ţigara şi iei orice mahoarcă ieftină din piaţă pe care să o tragi în piept din 5 în 10 secunde, nu ai facut decât o bătaie de joc. Mai bine îţi iei o ţigară de marcă, din tutun ales dintr-un anumit sortiment sau măcar un mix aparte, dar de origine controlată.
O altă diferenţă este aceea că nu faci cancer la plămâni. Ce-i drept, riscul de cancer persistă, pentru fumătorii înrăiţi fiind riscul de cancer la gât. În cazul fumatului excesiv sau a ţigărilor ieftine, există şi riscul unor bube urâte pe cerul gurii sau aftelor. A nu se confunda cu izbucnirile alergice ce pot să apară în gură. Poate să-ţi placă ţie gustul, dar gura ta nu suportă fumul de tutun.

Cu ţigara te porţi ca şi cum ai fi în compania unei femei aparte. Nu te arunci să treci imediat la "fapte" şi nu o execuţi rapid în 15 minute. Este un mixt al simţurilor pe care trebuie să-l savurezi cu toate... simţurile (n-am găsit altă rimă). Mai întâi o priveşti, ca să ştii cu ce anume ai de-a face. Orice fel de sortiment este, ţigara din mâna ta are o formă aparte (şi mă refer la dimensiuni); plină şi provocatoare în cazul Corona sau Churchill, subţire şi fragilă în cazul Seniorita sau Panatella, mică şi jucăuşa cum e Cigarillo. Apoi o miroşi, ca să îi simţi aroma şi să ai o idee cam ce urmează. Imperfecţiunile lăsate de mâinile torcedorului care a creat-o şi textura frunzei din wrap o fac unică. Abia apoi o aprinzi. Cu ce trebuie - e menţionat mai jos, la "Jucărele" - nu orice rahat de chibrit sau mai ales nu cu o brichetă. Bricheta impregnează ţigara cu gaze nearse sau mirosul de gaz ars şi în plus scoate un sunet care strică atmosfera. Abia la urmă se savurează, după ce s-a aprins bine, prin rotire şi pufăire şi fără grabă.

Se fumează în linişte, atmosfera depinde de muzică şi de ce ai în pahar. Amarula, Kahlúa, Blue Curaçao... dar astea-s preferinţele mele. Nu se epuizează ca şi cum ar fi ultima ţigară din lume şi trebuie să rămână o treime nefumată. Deja este prea mult fum care a trecut pe acolo cât timp ai tras din ea, aşa ca ultima treime devine mai iute şi îţi poate lăsa un gust neplăcut la final. Moment în care nu o stingi repede strivind-o de scrumieră, că nu ai terminat treaba. Ţigara nu se stinge, se lasă în scrumieră să se consume de la sine, pentru a răspândi un miros plăcut în cameră. Abia acum contează dacă este o ţigară de marcă sau ieftină, din tutun de cultură sau de specie crescută la cantitate, ca să iasă producţie multă la hectar. Comparativ cu o ţigaretă, fumul care iese în perioada în care se consumă singură este cu mult mai aromat.
Fumul de ţigară nu este deranjant, în cantităţi mici. Mirosul este o aromă specifică.

Jucărelele
O ţigară se păstrează de preferat într-o cutie anume, de lemn, numită "humidor", ce are proprietatea de a-i păstra umiditatea constantă pentru a nu se usca şi să-şi piardă astfel din aroma, devenind şi fărâmicioasă la taiere. Sau în fiolele numite "cristales" care nu permit schimbul de aer cu exteriorul, creând un microclimat specific. Deşi arată practic la fel la ambele capete, unul este mai ţuguiat, cel din care se trage. Celalalt capăt este mai gros. Sau capătul din care se trage este închis, din fabricaţie. Se taie cu ghilotina, preferabil nu un ştift din plastic. Pentru cei care preferă "wild cigar", ghilotina nu mai este o necesitate.
Chibritul trebuie să fie unul cu băţul gros, să poată da o flamă suficient de mare cât să nu se stingă prea repede (aprinsul durează, nu este rapid ca la o ţigaretă) şi să poată cuprinde o parte mai mare din diametrul capătului exterior. Eu prefer chibriturile cu băţul lung. Nu atât de lung cât cele de şemineu :) se găsesc şi la noi. Rar, dar se găsesc.
Dacă ai cumpărat chiar şi o singură ţigară de la un magazin specializat, este de preferat să vină în pachetul specific (kit sau gift set, cum vrei să-i spui), care să conţină ce ai nevoie. Pachetul să aibă forma cartonată specifică, nu o pungă de plastic.

Calitatea
Înainte de prima ţigară, am aflat că diferenţa fundamentală este că sunt făcute din frunza de tutun. Ţigaretele sunt o tocătură din resturi. Ţigareta a fost inventată de un tip care a văzut că torcedorului îi rămâne, după ce a făcut ţigara, ceva material cu care nu are de face. Decât să îl arunce, se adună, se toacă şi se "toarnă" în forma de ţigaretă.
Din frunză, se taie uşor făşii late dinspre exterior, din partea moale a frunzei. Partea de mijloc şi ramificaţiile tari se aruncă. Să nu mai vorbim de băţul frunzei sau şi mai rău, tulpina, care se lasă deoparte din start.
Eh, cu cât mai ieftine sunt ţigaretele, cu atât mai urâtă este compoziţia. "Beţele" din ţigarete sunt părţile tari ale frunzei, iar tocătura nu provine probabil nici din aceeaşi cultura. Frunza este the real thing. A face ţigarete scumpe din tocătură de frunză bună pentru ţigari de foi este ca şi cum ai face opinci din aur. Tot încălţări de ţăran sunt.
Aşadar, ţigaretele se fac din resturile tocate care în mod normal se aruncau după ce s-au fabricat ţigările. Că tot se aruncau beţele şi tulpina, hai să le recuperăm, le tocăm şi le băgăm în producţie. Astfel, nimic nu se pierde. Gunoiul se împachetează automat în linia de fabricaţie şi se vinde sub formă de ţigarete.
În cazul tutunului, calitatea vine din Cuba. Cu timbru specific "Republica de Cuba". Semnăturile (seria Dunhill Signed) îi dau pachetului o notă mai mare de autenticitate. Conţine semnăturile (chiar semnate cu mâna lor şi datate, nu tipărite) celor care au realizat produsul finit: torcedor (rollerul), escogedor (cel care le sortează), empacador (cel care le împachetează) şi ultimo control de calidad (supervizorul).

Tipuri
Cele trei tipuri principale de tutun, ca plantă, sunt Virginia, Burley şi Oriental. Latakia este mai apropiat de Oriental, dar puternic; Perique este mai apropiat de Virginia dar puternic, de durată şi rar, Kentucky este asemănător cu Virginia, aromatic dar bun în cantităţi mici deoarece conţine cea mai multă nicotină, Havana este mixul cubanez de subsortimente Virginia care cresc pe insulă. Tipurile Spice şi Cavendish nu le pot include la tipuri de plantă, deoarece ţin mai mult de procedeul de mixare.
Dacă nu găseşti ceva cubanez, e bun şi dominican. Dacă e cubanez şi tutunul nu provine din Vuelta Abajo, e bun şi Vuelta Arriba. Cele doua companii mari cubaneze sunt Habanos şi Cubatabaco. Marca Guantanamera de la Habanos este mai uşor de găsit în Europa. Agio Cigars are destule sortimente, realizate în principal cu tutun cunoscut ca "olandez", în fapt provenit din Indonezia (fostă colonie olandeză). Pentru început, un mic Cigarillo marca Panther ar fi recomandat.

Puţină istorie
Primul european care a dat cu nasul de tutun a fost Cristofor Columb. A primit de la indigenii din tribul Arawak, pe insula San Salvador din arhipelagul Bahamas nişte cadouri: fructe, suliţe din lemn şi "nişte frunze uscate". Echipajul a mâncat fructele, a dus lemnele în cală în scopul de a le utiliza pentru foc şi a aruncat frunzele. Era 12 octombrie 1492. Primul european care a fumat a fost Rodrigo de Jerez, din echipajul lui Columb. El a observat împreuna cu Luis de Torres că nativii fumează, în noiembrie 1492. Nu au înţeles de ce arawacii "beau" fumul din "sulurile de frunze uscate". Întors în Spania ca fumător convins, Jerez a fost primul european care a fumat în Europa. Vecinii şi locuitorii din oraşul său s-au speriat ca scotea fum pe gură şi pe nări. Retrograda prin definiţie şi încuiată la minte, biserica catolică a reacţionat şi Inchiziţia l-a aruncat şapte ani la închisoare pentru ca părea posedat de diavol, iar fabricarea ţigărilor şi aprinderea lor părea vrăjitorie. Ramon Pane, din echipajul lui Columb în cea de-a doua călătorie a observat pipa. El a fost primul care a vândut tutun în Europa. Amerigo Vespucci a observat în 1499 ca nativi mestecă tutun.
Nativii din America de Nord (sioux, comanche sau apache) preţuiau tutunul şi-l fumai în pipă. Ia măcar exemplu de la ei, ştiau ei ce ştiau, nu degeaba a ajuns până la noi expresia "a fuma pipa păcii". Pentru parafarea unei înţelegeri după un conflict, se punea în pipă cel mai bun tutun. Fumatul pipei între cei doi şefi de trib era considerat drept momentul care marca liniştea. Tutunul de calitate se consumă în linişte, nu se fumează când eşti plin de nervi. Pentru nervoşi există ţigaretele făcute din tocătura de resturi.
PS
Ţigara crudă, fără umidificare, nu e mare delicatesă. Mi s-a părut doar o curiozitate, dacă vrei să vezi de curios cum e gustul înainte de a fi complet.
Fumează responsabil. Şi nu de nervi. Relax.