vineri, 17 iunie 2011

Dior Homme

Campionul zilei este Dior Homme. Reclama este fenomenală, deşi este lungă, merită urmărită. Este ca un film de (foarte) scurt metraj. Nu a fost creată pentru tv, pentru tv este disponibil un scurt clip de 20 secunde care arată ca un trailer al "filmului", ce te face să cauţi reclama pe net. Astfel, e de secolul 21.


Un Rendez-Vous - Trailer Dior Homme de Dior

Mi se pare interesant, bine realizat. Ideea de a-l căuta te proiectează în actual. Foarte cu picioarele pe pământ şi marketing de ţară civilizată, de secol 21. Filmul are o patină anume, de clasic. vezi telefonul fix cu disc, maşina... Îmi place costumul, maşina, atitudinea. Ca să nu mai spun despre Ea, femeia Dior (cel puţin imaginată de regizorul de renume Guy Ritchie), care este breathtaking. Sexy, senzuală, sigură pe ea deşi dă o aromă de bitchy şi instabilă relaţional. Doar din mişcări, priviri şi atitudine m-a lăsat cu gura căscată. Se rupe de genul Pamela Anderson/Jenna Jameson/Lisa Ann din filme porno, nu numai prin superioritatea atitudinii (nu în formă brută, animalică, de consumare rapidă gen porno-style), dar şi prin senzualitate. Cum reuşeşte ea să fie extrem de atrăgătoare, deşi are sânii mici. Prin comparaţie cu altele care cred că trebuie doar să aibă sânii mari, eventual să bage în ochi publicului un decolteu larg şi e suficient. Eh, pentru astea nu e suficient. Aici, mâna regizorului şi alegerea potrivită a actriţei.

Aşadar, el. Atitudinea, misterul, costumul, maşina. Niiice, mă simt acolo. Mă simt în target. Neras... şi o privire. Suficient cât să îţi arate masculinitatea subiectului. Fără masculinitatea redată de muşchi cu piele bronzată, daţi cu ulei şi stropi de apă. Reclamele alea sunt targetate pe femei sau pe gay, ori hai, pentru musculoşi/sportivi, nu mă simt în target.

Important în clip este personajul cel mai important: parfumul însuşi. Aparent un rol minor, uitat pe o etajeră, apare ca personaj principal de la 3:25, când peisajul nu mai este închis, de cameră de hotel, ci deschis. Aerul în sine este un personaj, te face să tragi aer pe nas âncercând să simţi vântul dimineţii din imagine. Cadrul larg, vântul implică aer. Senzanţional redat. Atitudinea ei din tot filmul. De la încheiat cămaşa lui, ţinut receptorul, privirile (mai ales privirea aia de la făcut şireturile), induc ideea de o Ea... anume. Mă rog, mi-ar luat 3 pagini A4 s-o descriu, plus 1-2 poezii. Iar finalul filmului nu e banal deloc. Deci include şi bărbaţi cuplaţi, la faza cu reaprinderea flăcării.

Omul ce face imaginea este Jude Law. Un Jude Law neras (un punct pozitiv pt mine). La fel de neras ca Clive Owen, de la Bvlgari Man, ba chiar cu aceeaşi atitudine. Exact aceeaşi atitudine. Bună alegere, Dior! Sigur pe el, ferm, incisiv dar la bine crescut, serios dar nu sobru, matur dar nu cuminte.

Parfumul marchează fără doar şi poate 4/5 pe scala basenotes. Ca să primească 5/5 mai are nevoie de ceva. Cu siguranţă o să-l mai bag la o probă, eventual în comparaţie cu ceva de rating 5/5. E logeviv de 4/5.

Boss Orange îl are pe Orlando Bloom, ceea ce înseamnă că targetul este clar maxim 30 de ani, eventual 35 dar un tip mai pus pe şotii. Bvlgari Man îl are ca imagine le Clive Owen, ceea ce se plasează mai sus pe scala maturităţii şi a seriozităţii. Dior Homme vine exact la mijloc cu Jude Law. Ca vârstă, se plasează între 25-45, reuşind să acopere o plajă largă. Nu e atât de Orlando Bloom cât să scadă sub 25 şi nu e atât de Clive Owen cât să treacă de 45. Casa Dior mai are în portofoliu Sauvage, Cu aceeaşi imagine din anii '60: un Alain Delon tânăr. Purtat prin timp dar neschimbat în imagine, reuşeşte să marcheze de la 30 până la 70. Unul de sub 30 s-a dat complet d-an pulea cu Sauvage, doar că i-a plăcut numele şi crede că pare interesant. Nu, ar mirosi ca tata.

Atitudinea aromei e potrivită, mă face să mă simt în target. Este wood all the way. Chestia tricky de la Burberry London aici e aplicată în ful, numai că nu e aşa vioaie deoarece parfumierul a abordat numai arome lemnoase sau ce induc lemnul. La London era vorba de woody-spicy, aici e doar wood. Combinaţia e simplă, potrivit producătorului are aşa:
- note de sus: levănţică (aparent floral, dar greu ce se termină wood)
- note de mijloc: iris (rar la bărbaţi, ales pentru că se termină wood)
- note de jos: vetiver (prea puţin spicy, ceva mai exotic, se termină wood)

În notele de jos mai este ceva, pentru că vetiverul induce spre fresh/lemon, iar aici nu e cazul. Sigur mai este măcar un potenţiator. Fragrantica dă o listă mai mare de arome. Sus mai intră bergamotă (irelevant), la mijloc intră amber, cacao, cardamom (înrudit cu ghimbir, deci spre spicy dar potenţat), şi jos mai intră patchoulli şi piele. Şi e dat ca "woody floral musk". O combinaţie destul de aparte. Poate fi deranjant pentru cine nu preferă nu parfum dulce.

Parfumier: Olivier Polge
site producător: http://www.dior.com/beauty/int/en/fragrance/menfragrance/dior_homme/diorhommesbl/y0469201/py0469201.html

joi, 16 iunie 2011

Burberry London

Trec cu o clasă mai sus la Burberry London. Da, acelaşi Burberry care a putut să scoată o dezamăgire de Brit, vândut la reducere, cu un obiect (prosop sau borsetă tip male cosmetic-kit) gratuit. Pe lângă ruşinea păţită cu Brit, London e chiar bine plasat. Mai british, mai intens, mai logeviv, sticla mai atractivă.

Din nefericire, reclama vrea să se adreseze unei game largi de consumatori şi nu reuşeşte să se targeteze pe ceva anume. Ok, îi omite pe cei trişti... dar cam atât. Priveşte de reclama de 5 ori, fără să-i vezi finalul în care îţi aruncă în faţă produsul, poate să fie la pastă de dinţi, săpun, companie aeriană, fond de pensii, absorbante. Nu mă simt în target din reclamă. Prost făcută şi inspiră mai mult french style decât british.



Noroc că nu trebuie să port şi reclama, doar mă poziţionează undeva... neclar... naufragiat în marketing fără hartă.

Produsul canibalizează Brit, pentru că îl exclude de la raft pe toată linia. Sticlă cu un design mai incisiv, cu mostră din spiritul Burberry. Rămâne obsesia mea cu privire la o Ea care poartă geantă Burberry şi nu Prada. Pare ca acesta să fie mesajul subliminal când pui mâna pe sticlă, înfăşurată în Burberry style fabric. Adică atingere textilă, bucatîă tăiată din ceva, pe româneşte. Faţă de imprimeul de pe Brit...

Lăsăm sticla, că ea rămâne acasă, cu parfumul plecăm în oraş. Mai finisat, se simte de la prima degustare. Brit e făcut în 2004 şi London în 2006. Brit pare o schiţă stângace prea devreme lansată pe piaţă. London pare complet şlefuit. Menţiune: acelşai parfumier.

E uşor mai dulce, mai plăcut. Wood e mai pregnant, spicy e mai matur, iar legătura dintre ele e mai strânsă. Spicy a fost urcat mai sus, în notele de vârf fiind scorţişoară şi piper negru. La fix, cât să se ducă fără să fie deranjante şi având grijă să fie suficient de puternice cât să rămână o undă din ele în notele medii (interesantă abordare). Astfel se explică prezenţa levănţicii în notele de sus, unde în mod normal nu are ce căuta, fiind un miros mai greu. Urme... hmmm, lasă urme în timp. Asta mi se pare interesant ca abordare, ca tehnică.

Sunt greu de păcălit marketingul notelor de sus, aşa că le evit cu privire şi încep să mă uit direct la cele medii. Aici găsesc ceva aiurea de insipid. Vin de Porto (?), floare de mimoză (e aiurea în parfum bărbătesc) şi piele (wtf?). Mix făcut tocmai ca să nu fie profund şi să se simtă urmele celor de vârf, prea puternic construite. Da, e o tehnică interesantă, dar ce efect are?

Efectul se simet în prima jumătate de oră, atunci când s-ar simţi doar cele medii. Eventual, în full. Dar nu. Efectul dorit de parfumier aici este adulmecarea în sine, fără rezultatul scontat. Aaaa, acum se explică prezenţa unei flori de mimoză, profund feminine ca atitudine şi persistenţă. Adică: notele medii nu sunt complete. Ele sunt eclipsate de urmele lăsate (aparent defect de proces tehnologic) de notele de vârf. Astfel încât, publicul-ţintă vine să adulmece subiectul şi fără finalitate, fieacre inspiraţie obligând la următoarea, deoarece nasul se apropie de ceva complet care nu e acolo. Tricky...

Deci efectul e rapid. Pentru cei single e recomandat a se da în maşină, înainte de a intra în local, pentru cei cuplaţi e menit mai mult să închidă gura Ei, care o să stea cu nasul priponit în gâtul Lui cam jumătate de oră. După ce ei doi ajung la destinaţie, deja a trecut momentul în care Ea îi spune Lui că şi-a luat ceva aiurea, că are gulerul aiurea, că nu se asortează cu nu-ştiu-ce sau cu ea. Expresia "poţi să taci 30 de minute" ia formă olfactivă. În caz de single care se dă acasă, efectul s-a dus în maşină sau pe florăreasă. Temporizarea e totul.

La notele de bază, melanjul (având în vedere abordarea french-style a reclamei, e vorba de melanj şi nu de mix) e ţinut de aroma de tutun. Subţire şi insesizabil este ca un Merlot, menit să dea rotunjime unui alt vin, el în sine fiind slab. Aroma misterioasă de fundal este opoponax, găsit în Chanel pour Monsieur şi diferite abordări exotico-misterioase ale unor parfumuri feminine.

Din păcate nu ţine prea mult, rămânând vag dar plăcut. Overall pe scala basenotes îl notez cu 3/5 la overall; tehnica notelor medii l-ar împinge la 4/5, dar dulcegăria uşor peste limită îl reduce. În plus, efectul de creare de dependenţă olfactivă nu ţine mult. Diametral opus la tehnică cu Givenchy pour homme Blue label, care are un final apoteotic, după ce face urât în deschidere şi abia trage pe parcurs. Fiind tricky pe schema inversă cu cel menţionat, merge noaptea , deoarece nu lasă mirosuri grele profunde. Varianta black e inclusă în skepsisul lui, dar pe invers ca la Givenchy pour homme blue label.

Dacă mă mai uit la 4/5, se poate bate la atitudine cu Givenchy Play, dar pierde de la mijlocul meciului încolo. Iar Play e rezistent.

Că tot veni vorba de longevitate, marchează 3/5 pe scala basenotes. Mai bine decât Brit, dar să nu îmi stric starea menţionându-l aici.

Interesant, tricky, british style (chiar dacă reclama e vagă) înţepat dar la locul lui, fără accese de rebeliuni aiurea ca Brit. Complet nerecomandat sub 25 de ani, deoarece nu interacţionează bine cu o atitudine incisiv-imatură şi nu e deloc cuminte în faza doi. Segmentul 25-30 de ani intră într-o zonă gri, se poate dar să fie utilizat preferabil ca ceva secundar.

Ideal pentru segmentul 30-40, care nu folosesc atitudinea aiurea. Combinaţia de British style şi tricky rezultă exact un gentleman în sensul de "tot un lup, dar cu răbdare", după definiţia maestrului Giacomo Casanova. Pentru cineva incisiv în faza 1 nu e recomandat, deoarece lui i se adresează 212 Men by Carolina Herrera, fiind mai party orientated. Pentru cineva incisiv doar în faza 2, e bun Chanel Pour Monsieur. Pentru cineva tricky all the way dar gentleman, merge Givenchy Play (cu menţiunea ca acesta rezistă). Pentru tricky şi atât, merge Gucci Guilty sau Boss Orange Man.

sâmbătă, 11 iunie 2011

Brit de la Burberry

Brit de la Burberry. Preţ atrăgător, design interesant la sticlă (stil Burberry , I just love it! xoxoxo), atitudine direct de pe ambalaj. Dacă nu vrei o piţipoancă de mall/Bamboo ce a auzit de Prada şi ştie că classy&smart&sexy bag înseamnă Burberry bag, atunci da. British style la sticlă. Visul frumos se încheie după infuzie.



Reclama double-gender nu mă face să am frustrări de masculinist în perioada feminismului extrem, ci dimpotrivă. Din jumătatea masculină a reclamei (posterele sunt cam la fel) mă proiectează direct lângă o Ea care e femeia Burberry. Classy, smart, sexy. Şi care n-are atitudinea superioară, arogantă, plină de buze ţuguiate pe o gură întredeschisă cât să i se vadă dinţii ("fii fă senzuală", i-a zis fotograful libidinos) privind lasciv într-o direcţie aiurea, care mă evită. Şi mai şi zâmbeşte uman spre final!

Reclama mă face să mă simt în target. Introducerea de marketing e promiţătoare, dar nu mă pot hrăni doar cu awareness, am nevoie de cash, cum zicea un şef.

De aici încolo, graficul începe să scadă.

Marchează 2/5 pe scala basenotes la overall şi longevitate. Wood and spicy mie îmi sună excelent, dar pe note mai intense, mai black. Brit are un picior lipsă, fiind fără pereche black. Măcar Cavalli Man are pereche intensă, măcar să compenseze prin partea black (cu condiţia să nu fie doar denumire de marketing, cum este cazul Chanel ce are multiple variante la Egoiste, atât platinum, intense... fiind de fapt parfumuri diferite).

Începe înecăcios, continuă timid şi se stinge invizibil. E bun pentru frustraţi împleticiţi care intră pe uşă într-o încăpere şi ies înainte ca restul din cameră să întoarcă măcar capul spre uşă. Cam atât rămâne şi... s-a dus. Pare vioi, dar fără să iasă în evidenţă cu ceva. Ca apa minerală pe lângă apa plată, ca un vin alb demisec pe lângă un roşu dulce. E doar vioi şi atât.

Daily, casual, a se evita complet seara. Spicy e doar o vagă undă. Wood se simte dacă iei prin eliminare restul de clase de arome. Mare noroc că nu e lemon, că altfel mă frecam cu peria de sârmă să-l scot. Cam asta e singura calitate notabilă.

Ca vârstă, sub 25 all the way. Pentru sub 20 de ani merge şi seara, că la vârsta aia seara oricum se termină cam pe zi. Pentru 25-30 de ani merge doar de completare, numai de zi, cât să nu zică cineva că nu te-ai dat cu nimic. Lipsit de personalitate, atitudinea este doar din marketing, atitudine vagă la miros. E ca o enervantă femeie nehotărâtă cre te ţine totuşi în şah, fie de rezervă, fie să se simtă că mai are valoare pe piaţă. E indecis, fără să fie versatil.

Făcut knock-out de Chanel pour Monsieur la atitudine, chiar dacă te trage spre un french-american style. Burberry Brit rămâne ca Marea Britanie la finele secolului 19, doar renumele şi steagul în faţa unei economii germane care i-a luat vivace faţa. Să fie ceva British style la repezeală, că tot se închidea magazinul în 5 minute. Sorry Burberry pentru Brit, noroc cu Burberry London.

Designerul sticlei: Fabien Baron. Autor al altor succese de design precum 212 (Carolina Herrera), L'eau d'Issey (feminin), Calvin Klein...

Parfumier: Antoine Maisondieu, cu puţine reuşite la activ (Armani Code Black şi Burberry London, restul chestii anonime, case mici).

vineri, 10 iunie 2011

Cavalli Man de Roberto Cavalli

Nu ţine prea mult, deşi ar merge evening persistenţă îl recomandă zi/casual. Parfumier: Alberto Morillas, preferatul meu. Numai că de data asta Alberto mă deăamăgeşte. Se recomandă ca wood, dar prea infim. Pentru personalităţi ezitante, timide şi introvertite. Bărbaţi care se aşteaptă să fie descoperiţi şi o fac pe misterioşii.

Nu mi se potriveşte ca atitudine. Reclama mă face să nu mă simt în target. În afară de designul sticlei nu are mai nimic din spiritul Cavalli.

Pe scala basenotes marchează 3/5 overall doar pentru că pare mai bun decât cele de 2/5 şi 3/5 longevitate, deşi mai de acurateţe ar fi 2.5/5 pentru că finalul este prea infim, prea discret , se stinge lent şi ruşinos. Deschiderea e înecăcioasă.

Ca vârstă, recomandat 15-20 de ani dacă sunt cuminţi în public şi vor să dea impresia că e mai mutl de capul lor în privat, 20-30 de ani pentru personalităţi neconturate, 30-40 de ani doar ziua. 20-35 e indicat dacă te prezintă părinţilor; taică-su nu o să simtă, maică-sa o să te ia de băiat foarte serios.



Ca orice designer vestimentar, pe site-ul oficial nu are nicio prezentare.
http://www.robertocavalli.com/en/home.do#/PROFUMIuomo

Se vrea sofisticat şi sfârşeşte jalnic, făcut knock-out de Bvlgari Man din două lovituri. Se vrea wood, dar este un mix neinspirat (aş tice prost făcut, dar este totuşi creaţia lui Alberto Morillas) de esenţe în concentraţii mici. Este bun tratat ca apă de Cologne.

La atitudine Givenchy Play îl execută rapid de la primul zâmbet. Diametral opus cu Boss Orange. Rămâne să se bată surd cu Pi, Pi Neo, Givenchy pour homme. E sub linia mea roşie. Nu e totuşi o tragedie la sticlă ca Bvlgari Blv...

View My Stats