joi, 21 ianuarie 2010

Vitrina cu ciudăţenii: contul cosmic personal al lui Lorin Fortuna

Am fost prost. Până acum am trăit viaţa ca un căcat. N-am ştiut adevăratele sensuri profunde ale vieţii. Minunatul domn Lorin Fortuna mi-a deschis ochii. Acum am înţeles. Balaurienii sunt de bine şi şerpilienii de rău. Trebuie să mă feresc de şerpilieni. Dar cum? Oare cum mă prind că ei sunt şerpilienii care vor să mă degravitaţioneze? Deocamdată nu ştiu, dar în timp voi afla eu!

Am fost prost. Până acum am plătit totul cu bani. Banii munciţi şi câştigaţi cinstit prin sudoarea frunţii. De fapt am fost furat. Acest mirobolant domn Lorin Fortuna mi-a deschis ochii. Nu mai plătesc cu bani pământeni. Îi voi cheltui spiritual, pe binecuvântări gravitaţionale. Tot ce trebuie să fac acum, este să achit totul din contul meu cosmic personal.

Cum adică? Simplu. Am un cont cosmic personal, doar că habar n-aveam. Ca dovadă, omul a făcut un gest nobil... ce suflet de vioară! A plătit din contul lui cosmic personal TOATE cheltuielile aferente exorcizării fiinţei Traian Băsescu din (am uitat) pff... tărâmul (parcă tărâmul era) predominant gravitaţional şerpilian şi registrul dominant gravitaţional balaurian. Ca să fie sigur, a repetat rugăciunea, că erau "perturbaţii pe canal". Se ruga prea multă lume (tâmpiţii, nu ştiau ce miză e-n joc! cine i-a pus să se roage fix atunci?) şi se îngustase banda de frecvenţă. Ca să fie omul şi mai sigur că ajunge rugăciunea la "Dumnezeu Titan" (?!?... adică Dumnezeu stă în cartierul Titan? măcar are metrou...) a cerut să fie exorcizată fiinţa Traian Băsescu din INDIFERENT ce civilizaţie face parte. Să fim dracului siguri! Poate au păcălit şerpilienii, că ştiiim noi cum sunt şerpilienii!

Asta deja e subiect de talk-show: din ce civilizaţie face parte Traian Băsescu? Poate o lămurim...

Dincolo de asta, am fost un prost pentru că nu am ştiut să-mi folosesc contul cosmic personal! Acum ştiu! Mi s-au deschis ochii. Când mă duc la bancă o să le zic că nu le mai plătesc rata cu cash, să-ia bani din contul meu cosmic personal. E vorba de un credit auto. Deci, să-mi lase maşina viaţa asta şi ne socotim viaţa următoare. Promit că nu-i trag în piept şi mă reîncarnez naibii după 2000 de ani mizând că disparte banca. Nu. Sunt om cinstit, mă reîncarnez mai repede. Dacă primesc acceptul din cartierul Titan. oricum, când mor, e zi de termen la banca cosmică şi atunci văd extrasul de cont. Să ştiu în viaţa următoare câţi bani cosmici mai am.

Precizare importantă: N-AM LUAT-O RAZNA! Am scris acest text după ce am murit de râs circa o oră, fără să ma pot opri ca să beau liniştit o gură de apă. Am murit de râs după ce am văzut un filmuleţ cu acest om ridicol. În ciuda ridicolului situaţiei prezentate în direct la tv, trebuie ascultat cuvânt cu cuvânt! Fiecare secundă creşte doza de hohote.

Deci, mai întâi omul s-a rugat ca Băsescu să devină balaurian (wtf?!). Iar apoi, fiţi atenţi pentru ce se mai roagă.

În al doilea clip, la 0:28 se aude sirena unei ambulanţe. Cred că l-au luat după emisiune...


PS
Pe lângă inepţiile omului de mai sus, faza cu flacăra violetă mi se pare pură ştiinţă, dovedită pe date concrete. Ah, că uitasem, Lorin Fortuna e ăla care a făcut frontul de apărare anti-reptilian. Adică el singur a apărat Pământul împotriva unor invadatori extratereştrii care vroiau să ne ia minţile. Cum de nu ne-au invadat? Păi... ne-a apărat el şi s-au speriat şi au fugit, ce nu e logic?

Şi eu care credeam că Băsescu a câştigat alegerile prin fraudă electorală. Dar văd că le-a câştigat ca urmare a acestor protecţii cosmice balauriene.


(Încă mă prăpădesc de râs)

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Filosofia libertăţii

Epilogul cărţii "Aventurile lui Jonathan Gullible", de Ken Schoolland (despre care am scris în postul anterior) este redat într-o manieră mai uşoară de înţeles sub forma unei demonstraţii video, care pote fi accesată de aici. Prezentarea este în limba română.


Pe aceeaşi temă:
O carte care deschide mintea: "Aventurile lui Jonathan Gullible"

joi, 14 ianuarie 2010

O carte care deschide mintea: "Aventurile lui Jonathan Gullible"

Am găsit o carte foarte interesantă pe net. Se numeşte "Aventurile lui Jonathan Gullible" ("The adventures of Jonathan Gullible") şi este scrisă de Ken Schoolland.

În carte este vorba despre un om dintr-o ţară cu o economie liberă, care a ajuns într-o ţară închisă, cu o economie de tip socialist sau în cel mai fericit caz un stat de tip glasnost/perestroika sau mafiot. Ca cetăţean român, care am trăit prin toate aceste tipuri de stat şi de economie, descrierile mi s-au părut familiare:
-prin statul comunist cu economie planificată socialistă am trecut între 1947-1989, în care totul aparţinea "poporului", adică tuturor (fiecare susţinând că este şi dreptul lui) când venea vorba de a profita, dar nimănui (fiecare spunea că este al celorlalţi) atunci când venea vorba de a investi energie, muncă sau bani. În fond, statul nu era expresia alegerilor făcute de comunitate, ci era elita care s-a impus la conducere, fără a lăsa poporului posibilitatea de a o penaliza. Iar bunurile aparţineau statului, proprietatea privată fiind anihilată.
-prin statul de "comunism cu faţă umană" sau "socialism democratic" în fapt glasnost politic şi perestroika economică am trecut în perioada 1989-2000 (din care în ultimii patru ani partidele democratice au fost nu numai tolerate ca iniţial, pentru nuanţă, dar li s-a permis chiar să acceadă la putere, dar fără a exercita efectiv puterea, fiind doar izolaţi în vrâful piramidei în timp ce adevăraţii coordonatori au rămas aceiaşi); aici mai intră şi perioada 1944-1947, când socialismul avea o faţă umană, deoarece comuniştii care acaparau puterea nu doreau să îşi facă publică agenda ascunsă.
-prin statul mafiot trecem acum, din 2000 încoace, cele mai elocvente exemple fiind perioada Adrian Năstase (2000-2004) şi perioadele în care Traian Băsescu a reuşit să îşi impună punctul de vedere. În istoria României avem o oarecare asemănare în perioada 1938-1944, în care corupţia devenise generalizată iar autocraţia şi interesele de clan primau interesului public (cu menţiunea aici că iniţiatorul perioadei a fost regele Carol al II-lea prin impunerea diactaturii personale, în perioada 1938-1940 el fiind principalul beneficiar; în perioada războiului administraţia şi înzestrarea armatei erau cele mai bune exemple de corupţie).

Cartea redă pe înţelesul tuturor situaţii punctuale, specifice acestor tipuri de state care au în comun economia închisă şi autocraţia, cazurile fiind tratate episodic. Firul povesturii este profund inspirat din "Călătoriile lui Gulliver", după cum reiese şi din numele personajului principal. Modul de tratare este prezentarea situaţiilor aparent normale (chiar cutumiare) pentru o comunitate prin ochii unui străin cu alte principii şi altă optică.

Acum la momentul la care am pus postarea pe blog încă nu am terminat-o dar este fascinantă şi incredibil de reală, în special pentru ţara în care trăim. Mai ales, cum pot unii oameni ajuns în funcţii publice să îşi bată joc, să fure sau să nu le pese de banul şi bunăstarea publică. Iar mulţi cetăţeni, din prostie, cointeresare sau lipsă de informaţie, continuă să îi voteze, conservându-i în acele funcţii.

Unde se găseşte
Pentru care care doresc să o citească gratis, cartea disponibilă pe suport electronic aici (tradusă profesional în limba română). Se accesează site-ul Institutului Ludwig von Mises din România şi se citeşte online, fiecare capitol având pagina lui. Nu este disponibilă copierea unui fişier pentru citire offline, dar pe cei interesaţi de asta (din motive de dial-up sau lipsa unui acces permanent la internet) îi sfătuiesc să facă un mic efort de a copia textul de pe fiecare pagină.

Pentru cei care o vor în format palpabil, de hârtie, cartea este disponibilă spre cumpărare pe Amazon, pe site-urile locale din SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa şi Canada, depinde de unde îţi este mai ieftin s-o comanzi (carte+transport).

PS

Pe site-l institutului am mai descoperit şi alte lucrări pe stilul meu, de libertarian de dreapta. Celor vrăjiţi de mirajul socialismului/comunismului le recomand lucrările despre disecarea economiei de tip socialist.


Pe aceeaşi temă:
Filosofia libertăţii

miercuri, 13 ianuarie 2010

Cum funcţionează evoluţia

Am găsit două filmuleţe despre evoluţie. Fundamentaliştii religioşi şi fanaticii bisericoşi sunt rugaţi să închidă pagină.

Partea I


Partea a II-a


marți, 12 ianuarie 2010

Bilanţ la un an

Am trecut fără să observ peste data de 7 ianuarie 2010, când blogul a împlinit fix un an. Aşa mi se întâmplă mereu, cu anumite date importante. Le ştiu foarte bine înainte, le aştept, după ce au trecut ştiu că au trecut, dar fix în perioada respectivă uit.

Vroiam să scriu postul acesta chiar pe 7 ianuarie 2010, să fie la fix un an de la primul post, intitulat "Prefaţa". I-am spus aşa pentru că era introducerea. M-am gândit atunci că ar fi mai bine să-i dau un început, decât să intru direct în pâine.

Există diferenţe faţă de acum un an. În primul rând nu mai scriu numai posturi lungi. Bineînţeles, traficul a crescut, dar la asta o să mă refer mai jos. Am mai cunoscut oameni iar o mică serie dintre ei, numai oameni pe care îi cunosc în mod real ştiu că am blog şi că este vorba despre acesta. În rest, am preferat să păstrez discreţia asupra identităţii mele, ca să îmi permit să scriu orice fără ca să-mi citească cineva gândurile şi să-mi expun preocupările.

Sigur, dacă dintre persoanele care ştiu unele s-au gândit să spună mai departe, le priveşte. Îmi fac trafic. În mentalitatea românească, sucită şi fără elite viabile ca puncte de reper, degeaba ai blog în ideea oficială că te poţi exprima liber, dacă cuiva i se pare că îl deranjează ce ai scris tu se supără pe tine în egală măsură cu supărarea creată de situaţia în care ai comunica altfel acele detalii. Asta este diferenţa la români între formă şi fond. De formă, românii spun că blogul este un spaţiu în care îţi poţi exprima păreri pe care în alt mod (în meserie or else) nu ai avea cum pentru că cineva s-ar putea supăra. Dacă în loc să faci acele menţiuni pe vreun suport oficial şi le treci pe blog, persoana respectivă se va supără la fel. Ba chiar unii spun că ar vrea să scoţi/modific postarea respectivă. Păi şi cu exprimarea liberă cum rămâne? Aaa, liberă, dar cu limite. 

O altă diferenţă este aceea că n-am maiauzit pe la diverşi bloggeri de căcat ameninţarea cu "o să te distrug la mine pe blog". Asta mă face să râd şi acum. Câtă importanţă îşi dau unii!

Am mai observat în detaliu atitudinea unor posesori de bloguri care consideră că acest lucru le conferă un statut social aparte. Astfel, personalitatea lor a fost mâncată de cea a bloggerului. În fond, dacă asta le face plăcere şi le ies şi bani cât să trăiască mai mult decât decent, bravo lor. Nu-i judec, doar mă amuz.

Personalitatea omului înlocuită de cea a bloggerului am văzut la diverşi bloggeri chemaţi pe la diverse evenimente. deşi le-a plăcut cum s-a desfăşurat treaba, au scris apoi că a fost de căcat, pentru a satisface pofta de "sânge" a cititorilor. După părerea mea, schema e simplă:

-un blog are trafic
-bloggerul este selectat după trafic
-bloggerul este mulţumit de eveniment
-bloggerul scrie că nu a fost mulţumit de eveniment
-cititorii aprobă asta

Dacă el scria că este mulţumit de eveniment, îşi nemulţumea în timp cititorii veniţi să citească nemulţumiri, lucru care, prin repetiţie, îi putea aduce în timp scăderea traficului. Cu un trafic mic, în timp ce alţii au crescut, nu mai era chemat la evenimente. Astfel, bieul om trebuie să scrie de rău. Nelămurirea mea este, în cazul acestui cerc vicios, de ce organizatorii îi mai cheamă pe cei renumiţi pentru faptul că, indiferent de situaţie, ei vor face evenimentul de căcat. În fine, sunt banii lor şi îi priveşte.

Am mai observat cum blogurile nu sunt folosite în scopul exprimării libere a acelor păreri care nu se pot spune altfel, ci folosite ca extensii pentru diverse campanii sau promoţii.  Cel mai elocvent exemplu este cel al politicienilor care nu declară nimic în public, fac acuzaţii pe blogul propriu, afirmaţiile sunt preluate de presă şi scandalul este deschis. Dacă aveau ceva de spus, de ce nu au făcut-o pe gură? Dacă era doar o părere personală, de ce pun paie pe foc scandalului deja deschis? Nu ştiu.

Trebuie să contrabalansez asta prin importanţa blogurilor pe teme politice, scrise de ne-politicieni, care mi se par mult mai consistente, mai suculente şi mai forumului de discuţii decât cele ale politicienilor. De notat puţinele bloguri ale politicienilor care îşi anunţă acţiuni sau îşi enunţă opinii asupra subiectelor zilei, fără a urmări ceva anume. Blogurilor celor care nu-s politicieni sunt mult mai bune pentru creionarea sau întărirea unei opinii.

După cum bine am scris în descrierea mea, sunt un tip plictisitor. Am o serie de teme care mă interesează pe mine în anumite momente. Îmi place să fac materiale care să conţină cât mai multe informaţii. Nu stau să fac cercetări de marketing să văd ce se caută sau ce se citeşte. Dacă mă interesează pe mine, mă documentez şi scriu. Majoritatea sunt mai mult pentru mine, îmi concentrez eu informaţii disparate într-un singur punct. Multe teme nu-mi prezintă interes ridicat pe termen lung şi le pot abandona. Îmi rămâne arhiva.

Trafic
Referitor la trafic, bineînţeles că se poate vorbi despre o creştere. Faţă de zero, orice punct în plus este o creştere. Aşadar, primul an nu este un punct de reper viabil pentru creşteri procentuale, ci doar o bornă. În ianuarie 2009 au fost 106 unici. În decembrie 2009 au fost 897 unici. Ianuarie 2010 nu s-a încheiat, aşa că astea sunt datele pe primele 12 luni, potrivit trafic.ro.

Pe săptămână, nu mai ţin minte câţi unici au fost în prima săptămână. Din câte ţin eu minte parcă 7 sau 9, oricum sub 10. Dintre care unul eram eu. În săptămâna 4-10.01.2010 au fost 251 de unici.

Ziua record a fost 02.12.2009 cu 66 de vizitatori unici, săptămâna record a fost 23-29.11.2009 cu 307 de vizitatori unici. Luna record a fost noiembrie 2009 cu 913 unici.

Din observaţiile mele, în acest an traficul este creat mai mult de căutări pe anumite teme pe care le-am atins eu de-a lungul anului. Acesta este motivul pentru care traficul a fost crescător, iar ultimele două luni sunt aşa de consistente, pentru că au un număr mai mare de teme pe care am scris. Îmi place când văd că am fost de folos cuiva. Sunt destui care caută, intră şi închid rapid, dar sunt mai mulţi cei care stau şi citesc ce am scris s-au copiază pozele în draci. De aia le-am şu pus, după cum am spus, să fie mai multe într-un singur loc.

Un segment important este adus de cititorii veniţi de pe alte bloguri, ai căror posesori m-au pus în blogroll. O plecăciune şi o mulţumire pentru cei care au binevoit să facă acest lucru. Un segment foarte mic este constituit din cei care intră de câteva ori pe săptămâna, regulat, să mă citească. 

Am pus datele aici, ca la anul să nu fac calcule pe amintiri, ci să ştiu exact cum am evoluat faţă de această bornă. Acum nu pot face calcule procentuale, deoarece la momentul iniţial cifrele erau toate pe zero.

PS
Deţi blog vine de la web log, jurnalul online, nu m-am înscris în tema asta. Nu am scris pe unde am fost, ce am făcut şi nu am pus poze din vacanţă. Nu spun că nu îmi plac blogurile tip jurnal, doar că nu m-am simţit eu confortabil cu ideea asta.

luni, 4 ianuarie 2010

UPDATE2: Cum s-a transformat o nemulţumire la adresa Romtelecom în 2,5 cenţi/minut spre mobil

Titlul este cam lung, dar redă exact situaţia. Spusă în câteva cuvinte. Adică eram spume de nervos pe Romtelecom, iar la final am fost foarte mulţumit, deoarece am obţinut posibilitatea de a vorbi spre mobil cu numai 2,5 eurocenţi/minut.

Dar să o luăm pe paşi mărunţi.

1. Prima bucurie
Am aflat de faptul că Romtelecom a lansat un serviciu VoIP numit Voce Online. Tarifele erau foarte bune:
Romtelecom: 0,01 €
alte reţele fixe: 0,0150
mobil: 0,07
SMS: 0,0450

M-am gândit să contractez şi eu asta. Am completat formularul online şi gata. Mă rog, nu chiar atât de simplu, deoarece fiind vorba despre Romtelecom trebuia să fie ceva complicat. Se cer multe detalii, printre care şi numărul de contract Clicknet sau cam aşa ceva. Oricum, a fost nevoie să umblu după hârtii prin sertare. Am selectat numărul alocat din lista pusă la dispoziţie şi apoi a apărut pe ecran mesajul că trebuie să aştept (parcă 3 zile) mailul de confirmare.

2. Nervi de la Romtelecom
Şi zilele treceau şi mailul nu mai venea. M-am gândit că e vorba despre Romtelecom, deci sigur trebuie să fie greşeli pe undeva, aşa că mai aştept. Şi aştept. Şi se fac 10 zile şi pun mâna pe telefon şi sun să întreb ce se întâmplă. Bineînţeles că nu mi s-a rezolvat problema pe loc, operatorul mi-a spus că în 2 ore voi fi sunat de cineva specializat. După două ZILE mă sună operatorul specializat şi-mi spune că procedura nu a putut fi finalizată deoarece numărul ales de mine a fost deja luat de altcineva. Le-am explicat că numărul respectiv a fost unul ales de mine din lista pe care ei mi-au pus-o online la dispoziţie. Nu am tastat eu un anumit număr care din întâmplare a fost luat. Soluţia propusă de operator: să reiau procedura. Moment în care m-am enervat, pentru că ştiam cât de greoaie este. I-am spus să noteze acolo că clientul este nervos şi că în aceste condiţii nu mai este interesat de produs.

3. Căutări
În acel moment vroiam să fac o reclamaţie, poate se rezolvă ceva. Până una-alta, ce naiba, Romtelecom VoIP are cele mai mici tarife? Şi am început să caut pe net o altă soluţie. La o primă vedere, serviciul de la Romtelecom era cel mai ieftin. Am căutat la toţi operatorii de VoIP din România şi nu prea am găsit tarife comparabile. Am găsit, am filtrat şi mi-a rezultat un tabel prin care urma să folosesc vreo 3-4 servicii. La operatorii români, tarifele diferă foarte mult.
Vorbim despre fix. Ok, dar este un tarif pentru fix Romtelecom naţional, fix Romtelecom Bucureşti şi alţi operatori. La mobil, sunt anumite tarife pentru operatorii mari (Vodafone şi Orange) şi alte tarife pentru cei mici. Uneori, se face diferenţierea şi între cei mici.
Aşa că am obţinut un tabel ce conţinea cam 3-4 operatori pentru toate aceste destinaţii. Apoi am trecut, fără să vreau, la operatorii internaţionali. În fond, dacă tot este VoIP, ce contează de unde am factura, câtă vreme bag nişte bani online şi stau cu căştile la urechi?

4. Rezultate
Şi apoi am intrat într-un alt fel de rezultate. Deodată, avea doar două tarife: fix şi mobil. Mă uitam doar la destinaţia România. Pentru alte ţări (Marea Britanie, Irlanda şi Rusia) am mai văzut rezultate diferite pe oraşe sau "national rate", care încă nu ştiu ce este. Mă interesa în primul rând să obţin cel mai mic tarif pentru mobil. Şi am obţinut:
0,0250 €/minut pentru convorbirile spre mobil. Ah, trebuie să precizez: spre "Romania (mobile)".

Câştigătorul se numeşte Jumblo şi practică următoarele tarife pentru destinaţii din România:
fix: 0,0150
mobil: 0,0250
SMS: 0,07 €

Tariful pentru SMS abia a fost modificat, mi-a stricat bucuria. Până anul trecut era
0,03 €.

5. Cum vorbesc?
Îmi fac cont, depun 10 euro. Suma era fixă, nu ştiu dacă atât este prima depunere, sau dacă este singura sumă pe care o poţi depune.
Instalez aplicaţia, ca să o pot folosi pe sistemul "clasic" de căşti+microfon. Ca o chestie în plus, dacă nu am aplicaţia instalată, pot folosi sistemul de oriunde, folosind doar un browser de internet. Mă loghez cu nume+parolă şi pot deja folosi, indiferent de IP sau dacă am sau nu aplicaţia lor instalată. Sau, în loc de căşti+microfon, cred că se poate şi cu un telefon prin USB, gen Skype.

Un alt mod este mai potrivit, pentru că nu mă ţine legat de calculator. De un calculator cu internet. Sun la un număr local de acces (031-810-7977), îmi spune că una-alta pentru 2-3 secunde, primesc un ton de apel şi formez numărul pe care vroiam să-l sun. Am descoperit acum, că pentru apelurile spre România, nu trebuie să mai formez codul de ţară (0040-7xx-xxx-xxx) , ci formez normal, cu prefixul zonal (07xx-xxx-xxx). Mă pot mişca prin toată casă, pentru că am un fix DECT. Şi mai bine, dacă am de sunat spre străinătate, pot apela şi de pe mobil, pentru că mi-am înregistrat ca fiind ale mele şi fixul şi mobilul. Da, nu mai trebuie să bag nume+parolă, nu tastez nimic la telefon. Sunând, el vede numărul, ştie ce utilizator sunt şi când vorbesc îmi scade direct din cont. Ca să fiu sigur, după ce formez numărul, îmi spune cât mă costă pe minut.

A treia posibilitate este ceva nou, de care nu ştiam. Se numeşte phone-to-phone. Adică, dacă nu am la dispoziţie unul dintre telefoanele mele înregistrate în sistem, solicit online să fiu sunat la un anumit număr, apoi când răspund, se formează automat numărul pe care vroiam să-l apelez. Nasol este că plătesc atât apelul spre cel cu care vroiam să vorbesc, cât şi apelul spre numărul pe care îl folosesc, la care se adaugă o taxă de acces (câţiva cenţi).

A patra este utilizarea unui telefon SIP. N-am. Adică un aparat telefonic care seamănă cu unul normal, numai că nu se conectează la cablul telefonic, ci la modemul de internet. I se scriu nişte parametri la setări şi apoi poţi să suni de pe el. Poţi primi şi apeluri dacă şi se alocă de operator (sau cumperi din altă parte) un număr DID pe care îl aloci contului tău de utilizator.

6. Folosesc VoIP fără să deschid calculatorul
Am notat numărul de acces în agenda fixului, în agenda mobilului, să fie. Atenţie, plătesc şi apelul de pe fixul meu către numărul local de acces. Dar abonamentul meu îmi conferă seara şi în weekend apeluri gratuite şi nelimitate către orice reţea fixă. Aşadar, în perioada asta, convorbirea către numărul local este gratuită, deci în scorul final întră doar costul apelului prin Jumblo către numărul respectiv de mobil.

7. Probleme
Am vorbit până acum numai prin numărul local de acces, deoarece la testele făcute cu microfonul meu am auzit cam multe pârâieli şi fâşâieli. TOŢI au spus că mă aud ceva mai încet. În 90% din cazuri am observat un delay, în cel mai rău caz era de circa 2 secunde. În 20% din cazuri, interlocutorul spunea că aude un fâşâit din timp în timp, în timp ce eu auzeam perfect.
În mod aleator, pe ecranele mobilelor celor sunaţi de mine le apăreau numere româneşti de mobil, complet aiurea. Numere de Orange şi de Cosmote. Numerele nu se repetau. Am cerut numerele şi sunând la ele, am vâzut că nu sunt alocate. Deci nu ar merge dacă omul nu răspunde, că nu ştie cine l-a sunat. Ceea ce n-am înţeles a fost că, făcând proba (am sunat de pe fix pe mobilul meu) a apărut numărul de fix. Cred că am rezolvat-o deoarece nu înregistrasem într-o anumită setare cele două numere ale mele ca fiind numerele care să apară pe post de Caller ID. Înregistrarea lor e foarte mişto. Pentru mobil, am primit un SMS cu un cod pe care l-am introdus în formularul online. Pentru fix, am fost sunat (cred că m-a taxat, pentru că am încercat să înregistrez numărul cuiva, adiucă un alt utilizator, şi nu s-a putut face apelul spre fix, pentru că nu încărcase credit) şi am introdus un cod afişat online. După ce mi-am înregistrat ambele numere pentru Caller ID, l-am sunat pe moşul de bază Claudiu (are Vodafone) şi mi-a spus că de data asta i-a apărut numărul meu de fix.

Dacă vrei să contractzi mai mulţi operatori, cască ochii bine de la ce firmă sunt. În Europa există două firme mari: Dellmont şi Betamax. Ei au majoritatea operatorilor. Dacă foloseşti prin aplicaţia instalată sau prin browser, nu te deranjează. Problema apare în momentul în care vrei să foloseşti numărul local de acces, deoarece este un singur număr pentru toţi operatorii Dellmont (031-810-7977) şi un singur număr pentru toţi operatorii Betamax (031-810-7956) . Dacă ai contractat doi operatori de la aceeaşi firmă, s-ar putea să fie probleme în utilizarea numărului de acces. Nu am încercat. De exemplu, Jumblo este deţinut de Dellmont.

8. SMS
Am văzut că se pot trimite şi SMS-uri. De pe platforma online din browser la sender apar primele 11 caractere din numele de utilizator al meu. Dacă trimit din aplicaţia instalată, apare numărul meu de mobil, exact ca şi cum aş fi trimis de pe mobilul meu. Singura diferenţă, pentru utilizatorii mai experimentaţi de mobil, este dacă te uiţi să vezi centrul de mesaje.
Problema aici este că atunci când mi-am făcut contul, tariful era de
0,03/mesaj, iar acum l-au majorat la 0,07€. Nu cititorule, nu te gândi la românisme de genul "m-au păcălit atrăgându-me iniţial cu tarife mici pe care le-au schimbat apoi după ce m-au prins". Operatorul de telefonie este din Luxemburg. Aşa au modificat ei tarifele pentru toată lumea. Tariful general pentru SMS-urile spre România a crescut. Bineînţeles, le-am scris, explicându-le că din cea mai ieftină metodă a mea de a trimite SMS-uri spre România au devenit cea mai scumpă, deoarece operatorii mobili de aici taxează SMS-ul cu 0,05€.

9. Nu numai mobil
În afară de apelurile spre mobile, serviciile de VoIP (voice over IP, dacă nu am spus până acum) sunt foarte bune şi minunate mai ales spre destinaţiile fixe. Faţă de operatorii tradiţionali, ei au tarife mult mai mici, chiar dacă se aude uneori nasol. Din acest motiv, VoIP este soluţia ideală pentru apeluri către alte ţări, în special fixuri din alte ţări. Tariful practicat de Jumblo este de
0,0150 €/minut spre destinaţii fixe din România (adică "Romania - landline"). Mai mic decât au Romtelecom şi EUfonika în timpul zilei (cele două servicii pe care le folosesc).
Nu mai căutaţi, am găsit restul de rezultate. Am făcut un tabel mare cu toate. Cel mai mic tarif este practicat de DialNow:
0,0050 €/minut. Da, incredibilul tarif de jumătate de cent pe minut.
Dar se poate şi mai bine! GRATUIT! Am găsit şase operatori care conferă convorbiri gratuite către orice număr de fix din RomâniaAm făcut un tabel mai jos cu toţi.

10. Cum e cu gratuitatea spre fix
În afară de aceşti cinci operatori ce oferă convorbiri gratuite spre România, Mai există o multitudine de operatori, cu tarif zero spre reţele fixe şi chiar mobile din mai multe ţări. Jumblo oferă tarif zero spre multe destinaţii, dintre care vreo 4-5 sunt mobile. Dar atenţie, gratuitatea nu este nelimitată.
La toţi operatorii este asterisc cu o trimitere la subsol, unde explică faptul că eşti condiţionat de o utilizare normală, în cazul unei utilizări intensive, vei fi taxat. Sună periculos, iar toţi spun asta, fluturându-ţi un "fair use policy".
Regulile nu diferă mai deloc, fiind aceleaşi pentru toţi operatorii europeni. Trei elemente trebuie luate în seama:
- diferă ţările spre care se oferă convorbiri gratuite (în cvasitotalitate reţele fixe);
- diferă maxim de zile pentru care se alocă gratuitatea;
- diferă numărul maxim de minute gratuite pe săptămână.

Operatorii oferă convorbiri gratuite pentru perioade denumite "freedays", care variază între 30-120. De regulă sunt numere rotunde, gen 30, 60, 75, 90, 100, 120. Perioada de free se acordă după o reînărcare de minim 10 euro. În cazul unei reîncărcări sub 10 euro, indiferent de valoarea ei, perioada free se reduce la jumătate.

În perioada free, primeşti un număr limitat de minute gratuite. De regulă, acestea sunt de ordinul sutelor, cu valori între 90-300, de regulă se practică 200 şi 300 pe săptămână. Nu am înţeles până acum dacă este vorba despre totalul minutelor gratuite dintr-o săptămână, sau de numărul de minute gratuite spre o anumită destinaţie.

De exemplu, Jumblo oferă convorbiri gratuite spre reţelele fixe ale mai multor ţări şi reţelele mobile a foarte puţine ţări, pentru o perioadă de 90 zile, în care primeşti 200 minute la 7 zile.

După consumarea minutelor gratuite într-o săptămână sau după expirarea perioadei free, convorbirile sunt tarifate ("normal rate" sau "default rate"). Nu îţi fie frică, nu există românisme de care să te temi sau pe care să le cauţi ca să ai de ce să te dai nemulţumit. Nu fură nici la zile, nici la minute. Ca să vezi mentalitatea de ţară săracă e aceeaşi peste tot, nu numai în România, unul din Bangladesh urla pe câteva forumuri cum el avea minute free spre Bangladesh şi hoţii l-au păcălit şi trebuie să plătească.

11. Apeluri gratuite spre România
Da, este posibil. Şase operatori oferă asta.

Operator

zile

min.

normal

mobil

SMS

conectare

companie

Just VoIP

120

300

0,0250

0,08

0,07

-

Betamax

Nonoh

120

200

0,02

0,05

0,07

-

Betamax

Rynga

120

150

0,0150

0,04

0,07

-

Dellmont

VoIP Raider

90

300

0,01

0,0650

0,0730

-

Betamax

12VoIP

90

300

0,0150

0,04

0,07

0,0390

Betamax

Lowrate VoIP

30

200

0,02

0,17

0,07

-

Betamax


Particularităţi sunt prezente la 12VoIP care aplică o taxă de acces, lucru ce îl scoate din calcul, deoarece convorbirile nu mai sunt gratuite per total şi în cazul VoIP Raider şi Rynga, tariful pentru SMS este mai mare. Rynga este în grupul Dellmont, care a ridicat tarifele la SMS spre România. Ultimii doi sunt cu roşu, eu i-am scos din calcul, deoarece oferetele lor sunt necompetitive. În cazul 12VoIP se aplică taxa de conectare, iar în cazul Lowrate VoIP, la o comparaţie cu Nonoh, pierde pe toată linia.
Nu îţi pot spune care este cel mai bun, deoarece modul fiecăruia de utilizare diferă. Atenţie însă la faptul că, dacă folosiţi un asemenea operator doar pentru convorbiri gratuite, după o serie de reîncărcări, rămâne cu o sumă în cont, pe care nu o mai puteţi scoate, decât dacă o folosiţi la convorbiri plătite. De aia am pus şi tarifele pentru mobil şi SMS, ca să aveţi un tablou complet. Dintre cele rămase nu pot elimina din calcul pe niciunul deoarece, luate două câte două, niciunul nu este superior altuia din toate punctele de vedere.
Campionul absolut al minutelor gratuite este Just VoIP, deoarece conferă atât maximul numărul de zile gratuit cât şi maximul minutelor pe 7 zile. Anual, rezultă cel mai mare număr de minute, la reîncărcări succesive. Are dezavantajul celui mai mare tarif normal spre România - fix şi, dintre cele rămase, cel mai mare tarif spre mobil. În situaţia mea l-aş lua, deoarece nu este Dellmont (precum Jumblo), are numărul mare de zile, numărul mare de minute şi cel mai mic tarif pentru SMS-uri. Dacă nu vorbesc chiar 300 minute pe săptămână, aş putea lua mai bine Nonoh, deoarece are mai mic tariful spre mobil (da, şi pe cel spre fix, dar vorbesc despre situaţia în care nu depăşesc 200 minute săptămânal sub nicio formă) şi tot 3 cenţi/SMS.


12. Concluzie
Am făcut tabelul pentru cei patru operatori pe care îi pot folosi acum acasă: Romtelecom, EUfonika, Jumblo şi Vodafone. Cele mai mici tarife sunt următoarele:
mobil: Jumblo -
0,0250
fix (R): Romtelecom - gratis
fix (N): Jumblo - 0,0150

Unde N=tarif normal (în zilele săptămânii, între orele 8-18), iar R=tarif redus (seara şi-n weekend). Astfel, când ajung seara acasă, pe fix sun direct de pe... fix, iar spre mobil sun prin Jumblo. Adică sun la numărul de acces, că doar e gratuit, apoi formez numărul de mobil.
Am mai făcut un tabel mare, cu destinaţiile internaţionale şi mi-a rezultat că Jumblo este cea mai ieftină variantă în peste 90% dintre destinaţii, EUfonika este bun pentru circa 5%, iar în restul de sub 5%, tariful Romtelecom este identic cu Jumblo. Romtelecom are tarife mai mici numai în situaţia în care tariful său este
0,0999 iar cel al Jumblo este 0,10 €. Unde mai pui că TVA-ul din Luxemburg este 15%...
Ca să nu uit, serviciul funcţionează ca un prepay. De cât bag, atât vorbesc.

Şi uite aşa, nervii pe care mi i-a făcut Romtelecom prin procedurile complicate şi greşelile sistemului care face treaba pe dos, enervant de pe dos, s-au transformat în tarife spre mobil mult mai mici decât sperasem iniţial. Nu mai am de ce să fac o reclamaţie, deoarece acum sunt mulţumit cu acest tarif atât de mic. În loc să fac o reclamaţie, mulţumesc Romtelecom pe această cale, deoarece, dacă nu avea atâtea erori în sistem să îmi respingă cererea şi dacă nu avea proceduri atât de complicate încât să mă facă să renunţ în a le mai relua, nu aş fi căutat tarife mai mici spre mobil, nu aş fi vorbit acum la 2 cenţi jumătate şi nu aş fi descris asta aici, ca să beneficieze şi alţii de căutarea mea şi să se ducă la cel mai mic tarif. De asemenea, nu aş fi înţeles cum stă treaba cu convorbirile gratuite şi nu aş fi putut să explic şi chestiunea asta.

PS
Yorgos Ioannidis, CEO al Romtelecom, are idei multe şi frumoase. Din nefericire el este izolat în vârful piramidei, deoarece proiectele sale nu pot fi puse în practică întocmai deoarece oamenii care se ocupă cu asta nu îşi fac bine treaba. Astfel, îmi prezintă mie o listă cu numere disponibile dintre care unele erau deja luate (pura întâmplare a făcut să selectez unul deja preluat, mulţumesc Romtelecom şi pentru întâmplarea asta), iar procedurile sunt atât de complicate, ca birocraţia din regimul comunist, încât a ajuns ca pe un client ca mine să nu mă mai intereseze tarifele! Fug de serviciile Romtelecom deoarece, indiferent de cât de mici ar fi tarifele, trebuie să fac o mie de giumbuşlucuri şi să vin cu o sută de documente, iar angajaţii Romtelecom sigur greşesc pe undeva şi eu trebuie să reiau procedura complicată de la început.

PS2
După ce-mi expiră contractul cu Romtelecom, îl reziliez, bag pe mobilul Vodafone opţiunea "Zona mea" (atenţie, nu Vodafone Acasă, care e prea scump), pentru o taxă lunară mai mică decât abonamentul Romtelecom îmi dă posibilitatea să vorbesc gratuit şi nelimitat în orice reţea fixă naţională (numărul de acces Jumblo). Deci => voi vorbi de pe mobil pe mobil cu 2 cenţi jumătate. :D
Mă rog, sau ce o mai apărea atunci, pe principiul cine-mi dă cât mai ieftin ŞI FĂRĂ COMPLICAŢII convorbiri seara şi-n weekend gratuit pe fix.
Cu internetul mai văd. Ori de la UPC (am cablul de la ei), că e mai ieftin, ori un hotspot MiFi de la Vodafone; oricum o fi, aş vrea wifi, dar sigur se ieftineşte tehnologia până atunci.
Oricum, voi renunţa la Romtelecom. N-am renunţat în perioada de transformare dintr-un operator agresiv şi învechit într-unul competitiv, renunţ acum, când piaţa este, practic, matură. Cam nasol dacă pierde clienţi acum, când abia s-a spălat.

UPDATE
Tocmai acum o or
ă au majorat tariful spre mobil de la 0,0250 € la 0,03. Tot e cel mai mic dintre serviciile mele de acasă.

UPDATE2
După ce le-am scris referitor la tariful lor pentru SMS-uri, văd ca l-au redus de la 0,07 € la 0,06. Acum tarifele Jumblo sunt:
fix: 0,0150
mobil: 0,03
SMS: 0,06 €
Am căutat tarife mai mici - n-am găsit. Singurele combinaţii de tarife mai mici pe care le-am putut găsi sunt 0,03 € spre mobil (acelaşi) combinat cu 0,01 € spre fix. Numai că fie aplică o taxă de conectare (ceea ce umflă costul convorbirii) fie cer abonament. La o privire în piaţă, Telbo are cele mai mici tarife, dar cere plata unui abonament lunar.
Astfel, acum, tarifele mele sunt:
mobil: Jumblo - 0,03 €
fix (R): Romtelecom - gratis
fix (N): Jumblo - 0,0150

View My Stats