UPDATE: Împărţirea administrativ-teritorială a României

Una dintre metehnele conducătorilor rupţi de realitate şi/sau absolutişti este personalizarea ţării pe care o conduc. Exemplele sunt destule. Ultimul din istoria României este Nicolae Ceauşescu, care a rămas până la moarte în suflet cu uimirea pe care a avut-o când a venit prima dată în Bucureşti şi a văzut clădiri înalte. A crezut ca bunăstarea înseamnă să locuieşti la bloc şi după ce a devenit preşedinte a mutat aproape un popor întreg în blocuri. Preşedintele de acum Traian Băsescu vrea să facă o noua împărţire administrativă pe motiv că sunt prea multe judeţe şi că s-ar cheltui bani mai puţini pe administraţie. Pesemne că oameni precum Căşuneanu, Umbrărescu, Cazacu sau Cocos ar vrea nişte felii mai mari şi le fac cu ochiul banii pe care îi consumă acum administraţia celor 41 de judeţe plus municipiul Bucureşti. Un yesman precum Vasile Blaga (în scurtele perioade în care nu e băut) îi ţinea isonul la momentul în care guvernul Boc depunea jurământul. "Aşa e" zicea către colegul de guvern de peste umărul sau drept când preşedintele îşi prezenta punctul de vedere înm discursul inaugural. În planurile lui Traian Basescu, judeţele dispar şi sunt înlocuite de regiuni pentru că "hă, hă, hă, nu sună bine judeţul Ardeal, hă, hă, hă".

Interesant este că şi Adrian Năstase a avut aceeaşi obsesie când era prim-ministru. Motivul lui era că "nu ştiu, împărţirea administrativă este veche, desigur; judeţele astea sunt de la Decebal şi Traian, fireşte". Sunt prea vechi. Ceea ce nu ştie Năstase este că judeţele provin cam de la 1400 în Ţara Romaneasca şi de la 1500 în Moldova, unde se numeau ţinuturi. Oricum, asemănările dintre Adrian Năstase şi Traian Băsescu nu se termină aici. Ambii avizi de putere, ambii apărau peste hotare interesele României socialiste înainte de 1989, ambii duri cu subalternii şi linguşitori cu şefii, ambii şi-au apreciat public şeful pentru a-l ataca mai târziu, ambii au de satisfăcut interesele comerciale ale celor cam 40 de "băieţi deştepţi" care îi susţin pe fiecare în parte.

Şi mai interesant este că şi Nicolae Ceauşescu a venit cu o nouă organizare administrativă, când era mai tânăr, în 1968. O hartă care modifica fundamental harta pe care o trasase cu 20 de ani înainte mentorul său, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Partea bună a fost reinstituirea judeţelor. Înainte de el, Carol al II-lea a trasat, în 1938, la instaurarea dictaturii sale personale o nouă hartă administrativă. Peste gard, Vladimir Voronin a aruncat la coş judeţele abia revenite în zonă după independenţa Republicii Moldova din 1991 şi a reinstaurat raioanele, de sorginte sovietică. Şi mai la est, Vladimir Putin, când era preşedinte a introdus o supra-structură teritorială între republica autonomă/ţinut/regiune şi federaţie.

În orice caz, în prezent avem 41 de judeţe şi municipiul Bucureşti, care are în ochii guvernului rang de judeţ, fiindu-i alocat un post de prefect. Ultimul judeţ (re)creat este Ilfov, redus de Nicolae Ceauşescu în 1981 la dimensiuni minimale şi transformat în braţul rural-agricol al capitalei, sub titulatura de tristă amintire "Sectorul Agricol Ilfov" (SAI).

Cum am ajuns aici
Până la reforma lui Alexandru Ioan Cuza din 1864, judeţele şi ţinuturile din "Principatele Unite Moldova şi Ţeara Românească" (aşa era numele ţării) erau mai mult nişte simple zone de împărţire a unei fascicule de putere. Nu trebuie uitat că, până în perioada modernă, voievodatele corespundeau ducatelor din vestul continentului, nu regatului. Astfel, în Ţara Românească, din feudalism până la 1864, judeţele erau conduse de un jude (uneori doi juzi simultan...), apoi de căpitan de judeţ sau ispravnic. În Moldova, ţinuturile erau conduse de pârcalabi, deveniţi apoi ispravnici. Atribuţiile lor erau militare, judecătoreşti şi administrative. Mai jos, împărţirea administrativă a Moldovei, în perioada lui Ştefan cel Mare:
Mai exact, la 1483:
În 1864, ţinuturile din Moldova sunt redenumite judeţe, precum în Ţara Românească şi apar Consiliile Judeţene. Judeţele vechiului regat au funcţionat în această forma (cu câteva modificări ale legii administraţiei) până în 1925, la următoarea reformă administrativă cu implicaţii structurale. Împărţirea administrativă antebelică a României:

În Transilvania, voievodatele românilor sunt ocupate succesiv de regatul maghiar începând cu anului 900, fiind înlocuite apoi cu comitatele maghiare. Sigur ca în prezent, transpunerea în teritoriu a voievodatelor de secol 10 ar fi total disproporţionată. Fără accente naţionalist-şovine, mai ales după o mie de ani, nu trebuie uitat că românii avea voievodate şi în teritoriul dintre Tisa şi Dunăre. De altfel, primul voievodat căzut sub loviturile maghiarilor a fost cel al lui Salanus, nume izbitor de latin, ce conducea un teritoriu aflat aflat fix între Tisa şi Dunăre, în partea sudică a pustei; nu este menţionat în cărţile de istorie româneşti, dar apare în "Gesta Hungarorum". Comitatele maghiare au suferit numeroase modificări, atât în perioada Regatului Ungariei de până la Mohacs (900-1526), cât şi în perioada vasalităţii faţă de Turcia a principatului Transilvania (1571-1711), dar şi în perioada apartenenţei directe la Austria (1711-1867). Ultimele modificări ale comitatelor au avut loc după instaurarea monarhiei dualiste în Imperiu şi includerea Transilvaniei în noul regat al Ungariei, membru al Austro-Ungariei. Statul se numea Austro-Ungaria, în timp ce statele componente erau Imperiul Austriei, Regatul Ungariei (ce includea Regatul Croaţia Slavonia) şi oraşul liber Fiume. În timp ce Ungaria era împărţită în zeci de comitate, Austria era împărţită în landuri (ca şi acum), dintre care unul era "Bukowina". Sună cunoscut? Sigur, în limba română, termenul de "land" se traducea prin "ţară a coroanei".

Detalii despre comitatele din Ungaria de-a lungul timpului: aici. Mai jos, ultima împărţire administrativă a Ungariei, în perioada statului dualist. În interiorul hărţii este trasat conturul Ungariei rămase după împărţirea de la Trianon. Dincolo de restul comitatelor, observaţi comitatele aferente regiunii Transilvaniei.
Peste Prut, Basarabia, preluată de la Moldova în 1812, făcând abstracţie de scurta prezenţă a judeţelor din sud înapoi în Moldova până la 1878, teritoriul a făcut parte din gubernia Novorosiisk. Între 24 ianuarie-27 martie 1918, în teritoriul desprins din Rusia a existat Republica Democratică Moldovenească.
După 1918, a fost păstrată temporar administraţia din regiunile noi, după cum urmează:

De observat mai sus că se păstrau menţionate regiunile istorice, în limite destul de clar definite. Reforma administrativă din 1926 aduce judeţele în toată România şi retrasează o parte dintre acestea. Între 1926-1938, România a arătat aşa (explicaţii detaliate pe judeţe sunt disponibile aici):
În 1938, regele Carol al II-lea îşi impune dictatura personală. În perioada absolutismului carlist, democraţia parlamentară se restrânge la un Consiliu de Coroană lărgit, în timp ce pluripartitismul se reduce la Frontul Renaşterii Naţionale, partidul personal al regelui. După modelul german din epocă (restructurarea administrativă a landurilor în gau-uri), Carol al II-lea impune o modificare a hărţii administrative după bunul plac. Astfel, ţinuturile reapar, dar de data aceasta nu doar în Moldova şi nici nu înlocuiesc judeţele ci devin o suprastructură între judeţ şi stat, deposedând judeţul de o parte din putere. Nu trebuie uitat faptul că în perioada interbelică mai exista şi plasa, o formă administrativă între judeţ şi comună. În perioada primei dictaturi prin care România a trecut în secolul 20, harta administrativă a ţinuturilor arăta astfel:
Rapturile teritoriale din vara lui 1940 pun capăt regimului de paradă al lui Carol al II-lea. În a doua sa domnie, regele Mihai elimină ţinuturile şi redă judeţelor forţa administrativă, sigur, în teritoriul restrâns al perioadei 1940-1941. În răstimp, Ungaria reorganizează Transilvania de Nord preluată de la România, alături de celelalte teritorii anexate de la vecini, rezultând următoarea împarţire (pentru Transilvania de Nord, valabilă între 1940-1944):
In perioada interbelica, la Est, URSS a dus continuu o politica de recuperare a "teritoriilor strabune pierdute", dupa cum spunea propaganda sovietica. Teritoriile erau cele pe care Rusia le-a pierdut, iar Rusia Sovietica, apoi URSS, nu le avea in administrare. Acestea erau: Finlanda (in granitele interbelice), Estonia, Letonia, Lituania, partea Poloniei provenita de la Rusia dupa refacerea tarii, Basarabia. Pe hartile sovietice, aceste teritorii apareau hasurate in mod aparte, cu mentiunea ca se afla "temporar sub ocupatie straina". Propaganda sovietica s-a extins si in administratie, instoria consemnand aparitia unor RSS (Republici Sovietice Socialiste) la granita cu un stat vizat, in scopul agitarii populatiei de o anumita etnie din tara respectiva si incitarea la "unirea" cu RSS respectiva, dupa ce URSS va veni sa ii "elibereze de sub jugul capitalist". Astfel, pentru tinta Finlanda a fost creata momeala numita RSS Carela, pentru tinta Polonia a fost creata momeala RSS Bielorusa, iar pentru tinta Basarabia a fost creata RSSA Moldoveneasca. Republica Sovietica Socialista Autonoma ocupa doar o fasie din teritoriul dintre Nistru si Bug, locuit de romani. Hartile sovietice aratau asa (observati teritoriul-tinta hasurat):
Dupa anexarea Basarabiei si Bucovinei de Nord, sovieticii unesc pentru cateva zile teritoriul capturat de la Romania cu RSSA Moldoveneasca, bineinteles cu manifestari de voiosie si explozii de bucurie regizate de propaganda. Notabile raman discursurile unor minuscule oficialitati locale care imbratisau armata sovietica cu fraza "de 22 de ani va asteptam", pentru a spune apoi armatei romane un an mai tarziu "de un an va asteptam". RSSA Moldoveneasca este reorganizata in scurt timp in RSS, asadar desprinsa de RSS Ucraineana, si redesenata in granitele de azi ale Republicii Moldova. Astfel, la iesirea si RSS Ucraineana, Moldova sovietica pierde o jumatate din fosta "momeala" (inclusiv fosta capitala a RSSA Moldovenesti, Balta), Bugeacul (teritoriul de sud), o parte din judetul Hotin si Bucovina de Nord. Hrusciov, originar din Ucraina, si-a adus aminte de perioada tulbure din 1917-1918 cand Ucraina de Vest a detinut pentru trei zile in administrare nominala Bucovina de Nord si a cerut reinstituirea frontierei de atunci. Modificarile RSSA Moldovenesti sunt urmatoarele (in interiorul teritoriul figureaza raioanele, unitate administrativa de tip sovietic):
Intre 1941-1944, in perioada "razboiului impotriva comunismului" cum era denumit in Romania conflictul cu URSS, judetele trec Nistrul, iar Transnistria reintra dupa circa 450 de ani in administratie romaneasca. Judetele din teritoriul dintre Nistru si Bug au fost urmatoarele:

Între 1941-1944, hartă României a arătat un pic mai ciudat decât ne-am obişnuit. Este redată mai jos harta ce conţine rezultatele referendumului din 1941, cu proporţiile etniilor pe judeţe.

Dupa terminarea razboiului si instaurarea regimului comunist, Romania pierde impartirea din perioada democratica, deoarece judetele erau prea vechi (suna cunoscut?). Mai exact, dispar cele 58 de judete ramase dupa razboi, cu tot cu cele 424 de plasi si 6.276 de comune rurale si urbane in favoarea celor 28 de regiuni (unde era inspiratia lui Traian Basescu), compuse din 177 de raioane, 148 de orase si 4.052 de comune, aratand intre 1950-1952 dupa cum urmeaza (de observat regiunea "Stalin" in zona Brasov-Covasna):

In 1952, prin comasari, in scopul reducerii cheltuielilor cu administratia (suna cunoscut?) numarul de regiuni se reduce la 18, aparand ca element de noutate Regiunea Autonoma Maghiara in zona Mures-Harghita-Covasna (iata ce guvern a venit prima data cu ideea autonomiei in Harghita si Covasna). Intre 1952-1956, Romania a aratat asa:
Intre 1956-1960 a fost o perioada intermediara in care singurele modificari au fost disparitia regiunilor Arad (unita cu Timisoara in Regiunea Banat) si Barlad (impartita intre Bacau, Iasi si Galati). In 1960, se reduce iarasi numarul de regiuni, la 16 (URSS avea nevoie de mai multe resurse din tarile ocupate), iar Regiunea Autonoma Maghiara devine Regiunea Mures-Autonoma Maghiara:
Pentru a se reveni la judetele traditionale a fost nevoie ca la putere sa vina comunistii din factiunea lui Nicolae Ceausescu, cu o constiinta mai mult nationala si mai putin aservita URSS. Astfel ca, in 1968 a fost vehiculat urmatorul proiect, al celor 35 de judete:
În final, se acceptă o variantă cu 39 de judeţe, destul de asemănătoare cu harta de astăzi, numai ca judeţul Ilfov era foarte extins, după cum se vede în harta de jos. Împărţirea a fost valabilă între 1968-1981, când judeţul Ilfov a fost redimensionat şi i s-a dat numele de "Sectorul Agricol Ilfov". Au apărut judeţele Giurgiu (moştenitorul vechiului judeţ Vlaşca) şi Călăraşi (complet nou). Ultimul ocupa jumătatea sudică din Ialomiţa şi o bucată din Ilfov, în timp ce Ialomiţa a muşcat şi ea ceva din Iflov.
Harta din 1981 este, ca spaţialitate, valabilă şi astăzi. Singura modificare a apărut în 1995, când Sectorul Agricol Ilfov a redevenit judeţ.
După părerea mea, cea mai la indemana solutie ar fi revenirea la judetele interbelice, de dinainte de aparitia regiunilor. In plus, regiunile istorice au diferente de dezvoltare, economice si sociale intre ele, in unele cazuri chiar educationale si in toate cazurile de grai. Aparitia unei unitati administrative intre judet si stat ar fi benefica, fie ea si regiune/provincie, dar cu conditia unor atributii clar definite si cu pastrarea judetului. Impartirea administrativa ar veni cam cum e harta de mai jos (nu am desenat-o eu, am gasit-o). Cu rosu sunt judetele de acum si cu linie punctata judetele interbelice de dupa reforma administrativa din 1926. Cu culori sunt reprezentate regiunile: Dobrogea, Moldova, Bucovina, Muntenia, Oltenia, Banat, Crisana, Maramures si Transilvania. Singura modificare ce nu ar strica ar fi evidentierea capitalei in mod aparte, la nivel de judet, inghitind comunele si orasele limitrofe si formand judetul Bucuresti, astfel incat prefectul sa fie prefect si in Voluntari, sa nu se suprapuna peste primarul general. In plus, la nivel de regiune, judetul Ilfov si acest judet Bucuresti ar forma regiunea Bucuresti, separata de regiunea Muntenia. In Austria exista landul Viena, in Germania exista landul Berlin, in Franta exista Ile-de-France, in Spania este Comunidad do Madrid, in Belgia este Brussels-Capital Region si exemplele pot continua.
De asemenea, în cazul unor modificări ale graniţelor care ar duce la integrarea Republicii Moldova în România, particularităţile acestui teritoriu pot fi păstrate prin crearea unei noi regiuni/provincii care să poarte denumirea istorică de Basarabia, dar care să acopere teritoriul R. Moldova dintre Prut şi Nistru.

Cu probleme mult mai mari decât teritoriul aflat sub administraţia efectivă a guvernului de la Chişinău este spaţiul dintre Nistru şi actuala graniţă a R. Moldova cu Ucraina, acolo unde nu se suprapune acestui fluviu, spaţiu în care activează nerecunoscută de nimeni Republica Moldovenească Transnistreană, mai pe scurt Transnistria. Atât din motive actuale evidente (spaţiu situat în afara legii, exercitarea unei democraţii de paradă şi criminalizarea excesivă la practic toate nivelurile administraţiei de la Tiraspol), cât şi din motive istorice (administrarea de facto a teritoriului de către voievodatul Moldova în urmă cu 500 de ani, dar cel mai recent exemplu este administraţia românească a Transnistriei din perioada 1941-1944), cred că se impune crearea celei mai estice regiuni/provincii a unei astfel de Românii lărgite sub numele de Transnistria, împărţită la rândul ei în judeţele din 1941-1944, pe teritoriile care nu sunt în Ucraina. Părţile de judeţ (ca în cazul judeţului Durostor) se includ în judeţele vecine. Ar rezulta astfel trei judeţe acolo, de la nord la sud: Râbniţa, Dubăsari şi Tiraspol.

Eventuala integrare a R. Moldova aduce o altă problemă, cea a UTA Găgăuzia. Având în vedere faptul că acest spaţiu nu are istorie, iar principiul istoric este cel folosit în demonstraţie, soluţia ar fi un referendum la nivelul fiecărei localităţi din Găgăuzia actuală (procent minim de rezultat favorabil 55%, ca în cazul referendumului pentru independenţa Muntenegrului, pentru eliminarea situaţiilor limită aduse de o majoritate de 50%+1 vot), pentru a se observa exact ce localitate doreşte să fie integrată judeţului istoric (implicit regiunii/provinciei Basarabia) şi care doreşte să rămână în structura actuală. Cum Constituţia României nu permite (şi nici Constituţia din 1923 nu a permis) autonomia, nu rămâne decât ca Găgăuzia să fie considerată o altă regiune/provincie.

Abia acum s-ar ridica problema Ţinutului Secuiesc. În definitiv, dacă un referendum la nivel de localitate (acolo unde există comitete de iniţiativă cu un număr consistent de semnături, nu ştiu, să zicem 10% din populaţia cu drept de vot...) ar hotărî înfiinţarea regiunii/provinciei Secuime, dacă oamenii doresc asta... de ce nu?

Pentru restul teritoriilor care au făcut parte din România între 1918-1940, soluţia ar fi reconfigurarea judeţelor interbelice şi integrarea în regiunea/provincia istorice (Bucovina pentru Bucovina de Nord, Moldova pentru Herţa, Basarabia pentru Bugeac, Transnistria pentru Transnistria deţinută în prezent de Ucraina, Dobrogea pentru Cadrilater).

Dincolo de aceste aspecte, integrarea în România a acestor teritorii nu este singura soluţie care să atragă libera circulaţie a mărfurilor, capitalului şi a oamenilor în aceste spaţii. Integrarea în Uniunea Europeană - apoi, on the long run, în spaţiul Schengen - a Ucrainei şi a R. Moldova (precum şi decriminalizarea şi relegalizarea Transnistriei) ar atrage după sine libera circulaţie între România şi toate teritoriile pe care le-a deţinut până în 1944. Naţionalism-şovinismul şi revizionismul nu mai sunt funcţionale în spaţiul Schengen.

UPDATE: Împărţirea administrativă în Republica Moldova
Din 1991 până în 1998, Republica Moldova a rămas cu împărţirea pe raioanele de model sovietic, moştenite din perioada ocupaţiei. Singura modificare a fost efectuată în 1994, când a apărut Unitatea Teritorială Administrativă Găgăuzia.
Modificarea structurală a fost realizată în 1998, când acest teritoriu a revenit la judeţe. Deşi nu aveau limitele judeţelor din perioada interbelică, totuşi a fost un pas înainte spre desprinderea de trecutul roşu. Nici în România, judeţele nu mai corespund cu limitele din perioada interbelică, ca urmare a succesiunii de reforme administrative din perioada comunistă.
După 2003, administraţia comunistă a readus împărţirea administrativă de origine sovietică, chiar în acelaşi model de tristă amintire, pe raioane (cu mici modificări). În prezent, harta administrativă a Republicii Moldova este următoarea:
Mulţumiri lui Copacinschi pentru informaţii. Pentru mai multe detalii suplimentare despre împărţirea administrativă a Republicii Moldova, rog citiţi primul comentariu.