Pe hârtie, traseul începe în Turkmenistan, trece pe sub Marea Caspică, ajunge un Azerbaidjan, traversează Georgia, Turcia, Bulgaria, România, Ungaria, ajunge în Austria de unde se sparge în trei direcţii: spre Cehia, spre sudul Germaniei şi spre Italia. Partea care ajunge în Cehia ar trebui să se ramifice spre Slovacia, Polonia şi nordul Germaniei. Partea care ajunge în Italia se duce până în Sicilia. Eh, abia ţeava care a pătruns în sudul Germaniei este mai groasă, deoarece trece prin Franţa şi ajunge în... Marea Britanie. Marea Britanie, care era exportator de gaze până nu demult. Dar consumul său a crescut, în timp ce producţia nu a reuşit să ţină pasul. Ba chiar rezervele se apropie de epuizare. Procesul se numeşte "americanizare", după ceea ce s-a întâmplat cu petrolul în SUA. SUA, din exportator de petrol, în anii 1940 a ajuns acum importator, deşi producţia a crescut, dar nu a putut ţine pasul cu consumul. Mai punem la socoteală şi micile trasee care se desprind din cel principal (spre Serbia...).
Suprapunând harta membrilor NATO peste cea a membrilor UE, la care adăugăm şi ţările care vor să se integreze în oricare dintre cele două structuri, observăm că Rusia este cam închisă. Ucraina şi Georgia vor deschis în NATO. Azerbaidjan este ultima ţară care şi-a anunţat intenţia de a intra în NATO. Securizarea drumului dinspre resurse spre consumatori s-a extins destul de mult. "Gaura" din fosta Iugoslavie este pe cale să se umple. Croaţia este în NATO şi statul cu cea mai scurtă perioadă de timp până la admiterea în UE. Cel mai probabil va fi în acelaşi val cu Islanda, imediat ce islandezii vor formula o cerere oficială. Albania este în NATO, Macedonia este în faţă la admiterea în NATO şi are statutul de ţară candidată la UE. Muntenegru şi-a depus recent cererea de a candida la UE. Serbia va face acelaşi lucru până în iunie. Kosovo este clar sub protecţia SUA şi a Germaniei. Rămâne Bosnia-Herţegovina, care este pe drumul integrării în UE, deşi este departe.Buturuga mică răstoarnă carul mare. În cazul de faţă, buturuga mică este Azerbaidjan, iar carul mare este Rusia. A trecut aproape neobservat anunţul Azerbaidjanului asupra intenţiilor sale de a intra în NATO. Practic, cercul din jurul Rusiei s-a închis. Iar Azerbaidjan este un avanpost numai bun pe drumul resurselor. În plus, poziţia azerilor faţă de Nabucco s-a modificat radical. Faţă de eziterile ce ascundeau preferinţe pro-ruse în octombrie la declaraţiile tranşante de la începutul lunii ianuarie pare cale lungă, dar nu a durat decât două luni.
La reuniunea de la Budapesta, toţi ochii vor fi îndreptaţi spre Azerbaidjan, deoarece are în zonă o poziţie de importanţă strategică, fiind singura variantă, fiind flancată de Rusia la nord şi de Iran la sud şi având ieşirea la Marea Caspică, vizavi de Turkmenistan. Pentru ocolirea Azerbaidjanului ar fi nevoie de independenţa republicilor autonome de la nord de Caucaz, deţinute în prezent de Rusia, sau de readucerea şahului (aliatul SUA) în Iran. În cel mai rău caz, independenţa popoarelor de pe litoralul iranian al Mării Caspice. Nu trebuie uitat că Iranul, chiar şi în dimensiunea de azi, mai restrânsă decât a Persiei de demult, a rămas un imperiu, dat fiind faptul că persanii sunt doar poporul dominant din Iranul multi-naţional, nu singura naţiune, ca într-un stat naţional.Sigur că azerii au şi condiţii. Numai bune pentru europeni. Dacă tot trece conducta pe la ei, de ce să nu vândă gaz în Europa? Nu ma sunt partenerii Rusiei, căreia îi vindeau gaz ieftin (la fel ca Turkmenistan şi Kazahstan), ci vor să concureze Rusia pe piaţa europeană. Din acest modul, pregătesc şi exploatarea unui nou perimetru, la Shah Deniz. Bine, pe consumatorul final dintr-un sat din România nu prea o să-l intereseze că gazul pe care-l arde vine de la Shah Deniz... Şi să nu uităm că Turcia deja cumpără gaz din Iran, pe are în viitor îl poate introduce la vânzare în conductă.
La Budapesta vor fi prezenţi reprezentanţi din Austria, România, Bulgaria, Turcia, Georgia şi Azerbaidjan. Nu trebuie uitată gazda, Ungaria. De la noi nu se mai duce premierul Emil Boc, ci ministrul de profil, Adriean Videanu. Sper să ştie că va participa la reuniunea care va decide reducerea influenţei ruse în Europa prin canalul energetic. Să sperăm după întâlnire că nu se va mai pierde timp... ce vorbesc, adevărul tocmai acesta va fi. Se va pierde mult timp pentru selectarea unor constructori dintre clienţii politici ai guvernanţilor, cu materiale furnizate de alţi clienţi politici ai guvernanţilor. Nu contează să fie realizat repede, ieftin şi calitativ, ci scump şi banii să intre în contul clientelei. Pun pariu că Videanu va întreba dacă nu se pot face conducte din marmură.După ce se va construi, cu corupţia de rigoare şi sifonarea de fonduri, conducta va avea o importanţă specială pentru noi. După cum spunea fostul preşedinte Emil Constantinescu (unul dintre promotorii proiectului Nabucco) vom fi conectaţi direct la ţeava de gaz şi vom încasa taxe de transport de la jumătate din Europa. În plus, ideea lui Dinu Patriciu referitoare la spaţiile de stocare ar putea prinde viaţă în acest context. Adică în spaţiile fostelor depozite de gaz, care vor fi epuizate, se va putea stoca gaz, în caz de nevoie.
În plus faţă de rezervele din Turkmenistan şi Kazahstan, precum şi cele din Azerbaidjan de pe traseu, Europa mai poate achiziţiona gaze şi din alte zone. Turcia are aici un rol esenţial, mănunchiul de conducte strângându-se pe teritoriul său. Prima sursă ar fi Iranul, care deja vinde gaze Turciei. A doua sursă ar fi Irak+Kurdistanul irakian, conductă în care se poate accesa şi zona Golfului Persic. A treia sursă ar fi conducta Levantin, prin care se poate aduce gaz din Egipt şi Siria.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu