Cum se slăbeşte între mese

Slăbitul. E mişto, fată. Simţi că faci ceva util pentru tine. Lucrezi la un proiect personal, după care o să fii şi mai sexy, şi mai atrăgătoare. Mai ales că pentru minţile simple, viaţa se împarte în alb şi negru. Gras e rău, slab e bun. Depinde unde este limita pentru kilogramaj normal. Bineînţeles, pentru cele care se autocompătimesc şi le place asta, toată viaţa lor limita va fi sub kilogramele lor actuale, ca să aibă un obiectiv după care să fugă până la moarte.

Metode de slăbit sunt multiple. Înfometare, mâncat anumite chestii, anumite pastile, exerciţii fizice, anumite batoane cu fibră vegetală, fructe dimineaţă-la prânz-seara, masaj anticelulitic. Evită zahărul şi fă mişcare fizică. Sau slăbeşte acum, întreabă-mă cum. Sau tratamente miraculoase cu ceaiuri din plante rare culese de pe nişte dealuri secrete din inima unei ţări misterioase (Tibet, India... dacă erau ierburi din Ucraina, nu aveau aura mistică şi nu se vindeau). Cu broşuri cu poze înainte şi după.

La muncă am biroul de aşa natură încât la trei metri de mine, în faţa mea, stă o colegă obsedată de ideea de a slăbi. Face tot ce scrie în paragraful al doilea şi mai mult decât atât. Dar bagă în ea la mâncare în draci. Mereu mănâncă. Total anapoda, fără regim, fără a ţine cont de calorii, kilocalorii, proteine, glucide, lipide, hematii, radicali, logaritmi, draci, laci. Fără intenţia de a fi libidinos, bagă în gură orice prinde. Îţi iei un pachet de ceva, vrea şi ea. E ziua cuiva, e prima la tort. Ia două felii. Le înfulecă zgomotos, lasă lingura mai curată decât era iniţial. După o oră reîncepe să se plângă de cât de grasă e şi ce eforturi supra-omeneşti face să slăbească şi o să ne dea o lecţie când o să o vedem slabă, o să arate de se va sinucide Kate Moss. Când îi atrag prieteneşte atenţia asupra faptului că ştii... tortul... zahăr... grăsime... cură... kilograme în minus, se simte atacată şi reacţionează agresiv verbal. Oricum, replicile se repetă.

În fond, ce mă fute grija. Nu mă fute. Doar constat contradicţia şi mai bag la catastif încă o tipologie umană, tocmai pe ideea contradicţiei între ce-ţi propui şi ce faci. Vorbeşte cu pasiune şi aplomb despre slăbit şi despre cât de răpitoare va ajunge când va slăbi. Ţinta de kilogramaj o ia alene în jos, vrea mereu să atingă valori din ce în ce mai mici. Se cântăreşte zilnic, în medie de trei ori în două zile. Cantitatea ei o ia alene în sus şi nu înţelege.

Aş zice că se numeşte "slăbitul între mese", pentru că toată cura de slăbire are loc NUMAI între mese. Iar mesele sunt dese şi bogate în calorii.

Exemplul de faţă este unul de om sincer, care din nebăgare de seamă îşi fură singur căciula. Exemplul de diferenţă între obiectiv şi acţiuni îl găsim în politică. Traian Băsescu a promis profesorilor+50% la salariu, s-a bătut ca un leu cu Tăriceanu acum câteva luni, demonstra pe fişele lui dragă Stolo că sunt bani, dar că Tăriceanu e un căpcăun rău care nu dă bani, spunând că nu-s resurse. Mircea Geoană plângea de grija profesorilor fără bani, bătrâni, sărmani, oropsiţi ai sorţii, împotriva asupririi omului de către om, păturile sociale defavorizate, să ne gândim la ei, merită întraga noastră consideraţie, educaţia este un domeniu vital, vai dascălii... iar totul urma să fie minunat dacă roşii ajung la putere.

Eh, au ajuns la putere şi roşii şi acest l'Union pour le President în variantă caragialescă. Combinate, ofertele lor însumau o dublare a salariilor profesorilor. Acum, sindicatele (Croitoru parcă a candidat de la PDL) sunt super-mulţumite că la negocieri s-a decis să nu se mai taie (!) din salarii şi vor rămâne la fel. Pentru că... nu-s resurse. Dar trebuia să vină ei la putere şi să spună că nu-s resurse. Numai că au venit la putere spunând că sunt resurse. Dar românii-s proşti şi uită, că votează după miştocăreli, dănţuiri de campanie, baloane, pungi, concerte şi hăhăhă.

Probabil că aşa e mentalitatea românilor, să slăbească între mese.