vineri, 29 mai 2009

Cum nu poţi câştiga la o promoţie fără tragere la sorţi

Nu mă refer la a trimite plicurile cu etichetele respective la cinci ani după promoţie şi nici la a trimite la o adresă aiurea din Paraguay. Mă refer la o promoţie curentă, urmând toţi paşii.

Este vorba despre ultima promoţie Coca Cola şi festivalul lor Coke Live Peninsula din Târgu Mureş. Trimite trei coduri de pe dop şi câştigi fără tragere la sorţi 100 de minute în reţeaua Vodafone. Bine, după ce trimiţi online al treilea cod primeşti codul câştigător pe care trebuie să-l trimiţi la numărul 1884 de pe un mobil Vodafone. Deşi iniţial campania spunea că "poţi câştiga minute indiferent din ce reţea trimiţi", de mă gândeam că pot avea 100 minute spre Vodafone de pe un mobil, să zicem, Orange.

Am trimis codul, îmi trimit înapoi mesaj că s-a recepţionat mi se activează premiul în 48 de ore. A doua zi primesc mesaj că mi s-a activat. Minunat. Am şi început să le vorbesc.

Aceeaşi a doua zi, repet mutarea, mai trimit online trei coduri, primesc codul câştigător pe care i-l dau mamei proprii. Eh, de aici încep problemele, ea neputând să trimită niciun fel de mesaj la numărul 1884, reţeaua i-l respinge, ca fiind "număr inexistent". Am încercat eu să trimit un mesaj de probă de pe mobilul meu - a mers. Am încercat de pe al ei - nu a mers. Am sunat la Felaţii cu Clienţii Vodafone, am nimerit o cretină căreia i-am explicat de patru (4) ori acelaşi lucru, mintea ei nu putea să conceapă faptul că nu se poate trimite mesaj spre acel număr. Iar mama subsemnatului are abonament, nu o cartelă fără valabilitate, nu era în roaming, avea acoperie, bateria plină, factura plătită, mâncase, nu o durea capul, îşi verificase mailul, nu ploua afară.

Aşa poţi să nu câştigi la o astfel de promoţie. Reţea cu defecte şi cu angajaţi incapabili să înţeleagă ce le spui în limba română.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


View My Stats