marți, 17 februarie 2009

Transilvania pură şi imaculată şi-a luat un pumn în bot

Dincolo de extremiştii pe teme naţionaliste, există şi cei pe teme regionale. Cei care consideră că regiunea din care provin este minunată, extraordinară şi că străinii trebuie să plece ca să le lase regiunea în pace, să trăiască liniştiţi, fericiţi şi prosperi, ei, cei de rasă pură, din moşi-strămoşi pe acele meleaguri... Cam ca în cazul extremismului naţionalist.

În România, cei mai fervenţi extremişti regionali sunt ardelenii. Ei consideră ca Transilvania este pură şi imaculată, leagănul civilizaţiei planetare, alpha şi omega, punctul zero al oicumenei, buricul pământului. În Transilvania ideală existentă doar în creierul regionaliştilor, totul este perfect, aliniat la atom, curat, frumos, ideatic şi oniric. Bineînţeles că există şi defecte. Dar, totul are o motivaţie. Ceilalţi sunt de vină. Înainte de 1867 erau austriecii de vină. Între 1867-1918 erau ungurii de vină. Că ei sunt români, şi au venit cotropitorii peste ei. După 1918, românii din privinciile din jur sunt de vină.

Exită ardeleni care consideră că au venit moldoveni peste ei ca să facă şaormerii special pentru a le strica peisajul. Există ardelei care consideră că vin maşini din judeţe din Muntenia care se duc în oraşele transilvane doar pentru a se plimba pe străzi şi a pune manele la maxim cu geamurile deschise. Există ardeleni care consideră că vin olteni cu tomberoanele pline şi aruncă gunoaie pe străzile oraşelor lor. Bineînţeles că există undeva şi ardeleni care consideră că gropile din drumurile lor sunt de fapt screen-saver-ul pe care îl vedem doar noi, cei din alte provincii, ca să nu rămânem şocaţi pe viaţă de perfecţiunea drumului ardelenesc. Au justificări la tot, şi toate justificările sunt acuze aduse celorlalţi.

Bineînţeles că orice grav se întâmplă în celelalte provincii este privit cu superioritate de ardeleanul extremist care consideră că "pff, normal, în Transilvania nu se întâmplă aşa ceva". Pentru că el trăieşte în lumea lui, în care Transilvania e perfectă. Nu există corupţie, hoţi, noroi, mizerie sau şmecheri.

Transilvania asta pură şi imaculată şi-a dat voalul jos când s-a făcut jaful ăla de la Banca... Transilvania (ce coincidenţă) din Cluj. Dacă se întâmpla în Craiova, Bucureşti, Constanţa sau Iaşi, cu siguranţă că era evident pentru ardeleanul extremist că "aşa ceva se putea întâmpla numai la voi, la noi în niciun caz". Eh, uite că s-a întâmplat la ei în "capitală". Bineînţeles că ardelenii extremişti vor consideră că sunt nişte hoţi de la mama dracului, veniţi special să spargă o bancă din Cluj ca să le strice lor imaginea. Dincolo de faptul că în lumea tranzacţiilor online, trebuie să fii destul de tâmpit ca să te expui la un milion de riscuri şi să dai spargere la o bancă pentru a pune mâna pe 10% din banii pe care îi puteau obţine spargătorii de bănci de acum 50 de ani.

Primul indiciu din presa de săptămâna asta: hoţii sunt ardeleni. Ardelenii extremişti au explodat pentru că aşa ceva contravine principiului lor de bază: toţi ardeleni sunt perfecţi şi exemple de înaltă statură morală, civică, politică, economică, educativă, culturală, artistică şi sportivă. Cum de nu s-a prins Hitler că rasa ariană se găseşte în Transilvania? Când o să-i prindă pe tăntălăi, o să vadă că sunt co-regionali de-ai ardelenilor extremişti. Care poate că şi atunci o să spună că de mici au fost crescuţi under cover pentru a strica imaginea ardelenilor din toată lumea.

Noroc că am mai cunoscut ardeleni întregi la minte, care pufnesc în râs când îi aud cum se exprimă pe ăştia duşi cu pluta departe de mal.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


View My Stats