Criza. Cât e economie şi cât e efect psihologic?

Criza are o latură psihologică. Dincolo de cauzele economice şi financiare, cel puţin în România, criza este mai mult psihologică. Românilor le place să se sperie. Românilor le place să vadă un vinovat. Unul clar şi definit. Astfel, indiferent ce se întâmplă, motivul este clar: e criză.

Unele companii strâng bani şi cumpără mai puţin. Pentru că e criză. Companiile de la care cumpără, văd că vând mai puţin. Pentru că e criză. Alte companii s-au umflat prea mult în ultima perioadă, iar anul ăsta e unul numai bun de concedieri. Disponibilizaţii tac din gură, pentru că e criză. Alte companii fac reduceri de salarii şi nimeni nu zice nimic, pentru că e criză. Ba chiar unii angajaţi sunt mulţumiţi că mai au un loc de muncă, pe criza asta. Companiile nu mai dau bani pe reclamă, pentru că e criză. Criza este un moment oportun şi pentru reclamele date pe cumetrii. Hai să scăpăm acum de băieţii ăia cărora le-am tot dat bani aşa, că îi cunoaştem. Le spunem că e criză.
O companie dă afară oameni că patronul a auzit că e criză şi crede că vor scădea drastic încasările. Alăt firmă aude că prima a dat afară şi nu vrea să rămână mai prejos, doar e criză, o şti celălalt ce face. Dacă el are soluţii de criză şi eu nu, de ce să nu aplic soluţia lui?

Oamenii aud că e criză şi-şi retrag banii din nănci, pentru că probabil că băncile vor da faliment, pentru că e criză. Băncile nu mai au bani de credite, pentru că oamenii au retras tot. Băncile nu mai dau credite, cei care vor credit ştiu asta şi spun că e normal, doar e criză. Cei care au retras bani aud că băncile nu mai dau credite şi se bucură de faptul că au retras "la timp", pentru că pe criza asta... au luat decizia cea mai bună.

Bineînţeles că toate astea se întâmplă în România şi într-o serie de ţări din Europa de Est, unde oamenii nu au o experienţă îndelungată cu economia de piaţă. Românii au fost obişnuiţi prea mult cu dictatura. Cel mai bun exemplu va fi atunci când un preşedinte sau un prim-ministru le va spune că gata, nu mai e criză. Atunci companiile vor face angajări, vor cumpăra de la furnizori, oamenii nu vor mai pune bani deoparte iar vechii deponenţi vor aduce banii în bănci.

Dincolo de aceste aspecte, există cele serioase. Partea reală a crizei. oameni care sunt daţi afară pe bune, pentru că producţia a scăzut. Companii care nu mai pot cumpăra de la furnizori pentru că nu mai au bani. reprezentanţe ale unor firme din Vest care cară bani la compania-mamă, care este în nevoie. Abia acolo este dimensiunea reală a crizei. Culmea este că acolo nu este criză. Nimeni nu ştie nimic despre "criză". I se spune "credit crunch". Vorbind cu oameni din Marea Britanie şi Spania am constatat că ei nu ştiu nimic despre criză şi nu înţelegeau la ce mă refeream. Ba chiar mă întrebau în ce fel de criză este România!

Credit crunch-ul, adică lipsa banilor a apărut ca urmare a faptului că instituţii financiare au cumpărat diverse obligaţiuni şi au pus banii în alte instrumente financiare "toxice". Adică au investit, direct sau indirect, în piaţa creditelor sub-prime din SUA. Toată schema bazată pe faptul că oamenii care nu puteau accesa un credit în mod normal, au luat totuşi împrumut ipotecar la dobândă mare. Eh, acum chiar nu pot plăti. Imobiliarii au văzut că este cerere şi au crescut preţul. Dezvoltatorii şi constructorii la fel. Casa de 200.000 dolari a ajuns 575.000 dolari. Oamenii nu au plătit, banca a vrut să le vândă casa. Una, două, zece, o sută, o mie... s-a creat o ofertă mare în piaţă, iar preţul a scăzut. Drastic. Până la 150.000 dolari. Banca a văzut ca a dat omului 500.000 dolari, cu dobândă imensă. Credit riscant, dar ne scoatem banii în final. Omul nu a plătit decât 100.000 dolari. Îi iei casa, o scoţi la vânzare, iei 150.000 dolari. Banca nu a recuperat cei 500.000 dolari iniţiali.

Câte bănci din România au cumpărat pachete de obligaţiuni din astea din piaţa sub-prime? Niciuna. Eventual băncile-mamă. Ce companii au intrat în money shortage? Cele de afară. Din Vest. ce companii din România au probleme? Cele care vând produsele lor companiilor din Vest. Oricum, este ceva temporar. Urmează să treacă. Pot să-şi caute pieţe mai la Est. Sau oriunde altundeva. Dar este mai româneşte să fii sigur că există un vinovat, criza, şi să nu faci util şi concret, decât să te sperii. Te sperii şi acţionezi panicard, dând oameni afară şi retrăgând banii din bănci. Rezultatul: se creează probleme în economie. Partea bună a faptului că românii nu au experienţa economiei de piaţă şi se comportă totalmente cretin acum este faptul că... sunt români până la capăt. Când Traian Băsescu va declara că s-a terminat criza, vor readuce banii în bănci, băncile vor da credite, sistemul financiar va fi up and running, companiile vor angaja, vor cumpăra, iar circuitul banilor în natură se va relua.

Ce vor învăţa românii din credit crunch? Mai nimic. Vor rămâne cu impresia că au trecut printr-o criză, că au fost deştepţi că au făcut ce au făcut şi că iată, au supravieţuit. Au luat cele mai înţelepte decizii şi deşi a fost greu, a trecut uşor. Românii pot să rezolve orice criză... Partea nasoală este că atunci când va veni un credit crunch pe bune în sistemul financiar românesc, oamenii din ţara asta o să creadă că va trece precum "criza din 2008-2010". Partea bună că numai după ce va trece acel credit crunch, românii o să aibă dimensiunea exactă a unui astfel de fenomen.
Încă o chestie. În România o firmă dă afară 200 de oameni. Știrea apare la Realitatea TV, plus elementele panicarde specifice acestui post. Dar nimeni nu se întreabă câți oameni a angajat firma aia în ultimii ani. Poate 1.000. O altă firma nu mai face angajări, alta în loc de 100, angajează doar 20. Asta este temperarea creşterii. În Spania, dacă se dau afară 200 de oameni este grav pentru că fima aia a angajat 100 de oamenii în ultimii ani. un român cu 1.000 euro pe lună se plânge că i-a scăzut salariul cu 10%, dar a uitat că acum zece ani avea 50 de dolari. Unui britanic salariul îi scade cu 20%, nu cu 10% şi ajunge la nivelul de acum zece ani. Acolo e o criză pe bune. La noi sunt doar efecte. Unde de şoc. Sunt, nu spun că nu sunt. Dar să păstrăm proporțiile. nu s-au mai făcut concedieri în România? Oare am uitat de disponibilizările din 1997-1998? Nu au mai scăzut salariile? Nu s-au mai făcut restrângeri de activitate? Nu s-au mai închis firme? Ba da. Nu la dimensiunile de acum, corect. Dar s-a mai întâmplat. Nu e o chestie de alb şi negru. Doar că trebuie să observăm tonalităţile de gri. Şi să păstrăm proporţiile.