Am văzut mai demult ca UPC a lansat un nou tip de set top box. DVR. Care înregistrează emisiuni. Fie live, fie îl setezi să înregistreze. Foarte bun, mi-am zis iniţial. Am crezut că e acelaşi lucru cu set top boxul digital pe care îl am, doar că are în plus funcţia de înregistrare. Total fals. Este mai prost decât ce aveam, iar abonamentul mai scump. Dar să o iau de la început. Am intrat pe site, nu era disponibil în Bucureşti. Nasol. După un timp, devine disponibil şi-n Bucureşti. Am şi sunat, am cerut detalii, am ales acelaşi abonament urma doar să mă duc la o casierie UPC să-mi iau noul set top box, căruia îi zice mediabox.
Primii nervi au început la respectiva casierie, deoarece au introdus un program nou de lucru şi oamenii ăia nu se descurcau deloc, făcând, cred, teste pe contul meu de client. "Hai să vedem asta, ia dă clic şi acolo, hmmm şi asta ce face?". Eu venisem să-mi iau doar set top boxul şi tontul ăla mă întreba ce abonament vreau. "Am vorbit deja la Relaţii cu clienţii, am aranjat tot, am venit să iau doar set topboxul", zic. "Aaa, daaa, aparea aicea. Sigur rămâne abonamentul ăsta?", întreabă tontul. "Am făcut deja toate setările posibile, am venit doar ca să ridic set top boxul. Ca să vă răspund, da, rămâne acest abonament că doar ieri seară l-am ales", îi răspund. "Şi pe aceeaşi adresă de facturare?", insistă. "Cred că v-am spus clar că toate datele acestea le-am mai discutat la telefon cu un coleg al dvs de la Relaţii cu clienţii, dacă aveţi capacitatea de a înţelege că eu am venit doar ca să ridic setuboxul, ar fi minunat", insist şi eu. Apoi tace circa 5 minute ăi dă cu clicul pe ecran. Am presupus pe la minutul 4 că juca solitaire. Îl întreb dacă îmi va aduce set top boxul. "Ah, da, set top boxul", îşi aduce aminte de mine. Fără cuvinte...
Îl aduce, îl desface, îi explic că am nevoie de mufa de la cel vechi, pentru că am un sistem audio şi o mufă cu SCART la ambele capete nu îmi trebuie. Îmi spune că trebuie să dau la schimb SCART-ul din pachetul nou. "Ok". O colegă a lui mai în vârstă spune că pachetul nu trebuie descompletat, mufa veche în schimb îmi rămâne. În timp ce desface pachetul îl întreabă pe paznic "cât costă bre nea Georgică un scar' d-ăsta?". "O s'tă dă mii", răspunse paznicul, bucuros că în final e şi el util. Apoi veni agale spre biroul tontului, îşi puse mâinile încrucişate în sân rămase pironit locului uitându-se cu gura căscată şi plin de interes la pachet, ca vecinii de acum 20 de ani când unul dintre ei îşi repara maşina. (Nici în ziua de azi nu am înţeles de ce unii oameni îşi reparau maşina în fiecare weekend).
"Rămâneţi cu mufa veche, pe asta nouă nu v-o mai dăm", se răzgândeşte tontul şi deja îl vedeam în piaţă, în zona de junk-uri electronice. "Astea-s doar nişte pliante, nu aveţi nevoie, dacă tot ştiţi să-l instalaţi". Plec. Acasă, la instalare, aveam nevoie de un cod scris pe unul dintre acele pliante. Fug înapoi. Îl întreb pe tont de ce nu mi-a dat pliantele, că am nevoie de cod ca să-l pot instala. Nu e capabil să răspundă şi începe să răsfoiască leeeeent un pliant în căutarea unui cod. Mă uit eu pe celălalt pliant, îi spun că am găsit codul. Vrea să vadă. Îi spun că chiar nu am timp de pierdut şi trebuie să iau pliantele. "Pffff, bine, dacă spuneţi că vă trebuie...". Eh, nişte pliante total nefolositoare, ghidul de instalare şi manualul de utilizare. În opinia unui angajat UPC, clientul nu are nevoie de asemenea pliante.
Problemele unui set top box DVR de la UPC
De aici începe partea tehnică:
1. Nu se poate ajusta volumul din telecomanda set top boxului. Soluţia lor este să conectezi telecomanda la televizor şi astfel să poţi ajusta din ea direct sonorul televizorului (se activează şi tasta mute). Le spun că am sistem audio şi ăşi cer scuze, iar eu rămân cu problema nerezolvată. Mă gândeam apoi măcar să conectez televizorul la telecomanda set top boxului şi măcar când apăs pe oprire, să se oprească şi set top boxul şi televizorul. (Având în vedere că set top boxul se deschide apăsând tasta pe care scrie UPC, nu cea cu semnul ăla de stand-by, nu ştiu dacă puteam să le şi pornesc pe ambele). Nu merge nici un cod. La set top boxul vechi, puteam să dau mai tare sau mai încet, sau pe mute, din telecomanda lui. Problemă nerezolvată.
2. Nu pot face grile personalizate de programe. Pe set top boxul vechi, de UPC Digital şi atât, fără DVR, puteam face patru grile, în care puteam aranja ce posturi vroiam în ce ordine vroiam. La telefonul de la Relaţii cu clienţii întreb asta în mod special mi se răspunde că se poate. Când încerc să îmi refac grilele, nu se poate. Sun înapoi, mi se spune că da, nu se poate. Pot să bifez doar nişte posturi ca "favorite", dar ordinea rămâne aceeaşi. Adică sunt limitat la o grilă, iar ordinea nu o pot face eu. Problemă nerezolvată.
3. Nu pot seta ce limbă vreau la posturi. Pot - ca la cel vechi - să fac din setările generale ca limba română să fie default. Dar la posturile care nu au limba română, limba în care se emite by default nu se poate modifica permanent, doar câtă vreme te uiţi la acel post. Dacă închizi şi reporneşti, sau dacă schimbi postul şi revii, postul este din nou la limba default, nu cea selectată de utilizator. De exemplu la Euronews. Vine by default în franceză, eu am selectat engleză. Am schimbat canalul, am revenit, iar în franceză. Iar am setat în engleză. Sting tv-ul, revin după o oră, dau pe Euronews, iar în franceză. Iar schimb în engleză. Sun la Relaţii cu clienţii, alt tont îmi spune să setez limba engleză by default. Îi spun că la unele posturi care au şi engleză şi română, prefer să am sonorul şi subtitrarea în română. El credea probabil că eu mă uit doar pe Euronews. Îmi spune să resetez aparatul, mai refac setarea cu el în telefon, fac şi proba, bineînţeles că tot nu merge, îmi spune că nu ştie. Problemă nerezolvată.
4. Nu-mi trebuie înregistrarea. Am folosit-o doar o dată, circa 10 secunde, de probă. E ok. Dar abia acum, cu aparatul în casă, mi-am dat seama că eu chiar nu am nevoie de aşa ceva.
5. Costă mai mult şi degeaba. Abonamentul vechi costa 60 lei, cel cu DVR costă 75 lei. Primele patru luni am promoţie, doar 55 lei.
Punctaj total:
Pierd trei funcţii şi câştig una de care nu am nevoie. Şi plătesc mai mult.
Bomboana de pe colivă
Am prelungit contractul cu UPC cu încă un an. Am ales perioada minimă. Un alt tont de la Relaţii cu clienţii mi-a spus că pentru a trece la loc la abonamentul vechi, trebuie să achit taxa de înterupere a contractului de 200 lei. Adică plătesc şi rămân client. Am luat foc.
După 2-3 zile în care am mai încercat să-i dau o şansă, m-am convins că trebuie schimbat. Este o involuţie, aparatul fiind mai prost decât cel vechi. Şi mai mare. Şi cu mai multe cabluri. Lucruri care parcă nu contau când l-am scos din cutie. Şi telecomanda are şi baterii AA în loc de AAA. Şi este şi mai lată, de parcă ţin o scândură în mână.
Revin aşadar la Relaţii cu clienţii, unde aflu că nu este nevoie să achit acea taxă, deoarece rămân client. "Sigur?". "Sigur!".
UPDATE: La dezavantaje intră faptul că din detaliile despre emisiunea în curs se văd doar primele trei rânduri. La avantaje intră faptul că poţi da rewind chiar dacă nu ai înregistrat. M-am decis să-l mai ţin o perioadă în probe.
UPDATE2: La dezavantaje mai intră şi faptul că orice opţiune merge destul de greu, fiind nevoie de 1-2 secunde pentru a procesa (intrarea în meniu, în EPG...). La avantaje intră posibilitatea programării înregistrării, pe care văd că o uitasem mai sus. Un mare avantaj este faptul că mi s-a schimbat modul de a mă uita la televizor. Acum nu mai sunt stresat de faptul că emisiunea este la o anumită oră. Înregistrez şi mă uit când am timp. Ba chiar pot să înregistrez o emisiune, în timp ce mă uit pe alt post. Dezavantajul care apare aici este faptul că nu se pot face înregistrări simultane. Adică nu pot să înregistrez emisiuni care se suprapun, fie şi cu un minut.
PS
Mulţumiri lui Claudiu pentru sugestie.
As avea de adaugat la rubrica "dezavantaje" urmatorul fapt: navigand prin lista posturilor e aproape imposibil ca dupa 3-7 apasari pe buton (in sus sau in jos, nu conteaza) sa nu sara pe postul 1,8 sau 5... se poate evita acest lucru daca ramai pe un post cam 3-4 secunde... Ideea este buna dar tehnica lasa de dorit.
RăspundețiȘtergereset top box (STB). + multe greseli gen litere lipsa, prin toate articolele, in general + foarte multe reclame pe blog, se incarcqa destul de greu site-ul. In schimb ai continut de calitate. imi place
RăspundețiȘtergereMersi de interes, mersi si de alopcarea unui minut din viata pt. feedback. Cut tot respectul, ma doare-n pula de litere lipsa si greseli de tipar. Nu stau sa fac corectura pe text, ca nu e publicatie oficiala. Cine vrea sa citeasca platitudini scrise gramatical corect, sa-si ia monitorul oficial al romaniei sau orice cacat de ziar de la chiosc. din reclame o sa dispara mai inclo, mai ales alea pe care nu da clic nimeni. se mai incarca greu din cauza bulinelor alea de jos cu traficul, in curand o sa scot 1-2 din ele.
RăspundețiȘtergereMultumiri pt faptul ca-ti place continutul, ca poti privi dincolo de forma. Aici nu e ghiseu de informatii, deci nu-s obligat sa dau informatii prompt nimanui, nu e ziar, deci nu trebuie sa fiu obiectiv si scriu numai din punctul meu de vedere si cui nu-i place sanu mai intre, ca oricum e doar un blog. Imi place ca oamenii sa gaseasca aici, intr-un singur punct, tot ce au nevoie. Decat sa tina deschise 8 file-uri din browser, mai bine sa citeasca doar intr-una: aici.
Eu sunt comunicativ, daca ai ceva idei, spune-le. Daca imi convin, ajustez materialele corespunzator. Dac nu-mi convin sterg comentariile. E un blog, doar eu scriu aici si cu multa subiectivitate; nu ma obliga nimeni sa fiu obiectiv.
Mersi mult de opinie. Clara si la obiect.