joi, 21 ianuarie 2010

Vitrina cu ciudăţenii: contul cosmic personal al lui Lorin Fortuna

Am fost prost. Până acum am trăit viaţa ca un căcat. N-am ştiut adevăratele sensuri profunde ale vieţii. Minunatul domn Lorin Fortuna mi-a deschis ochii. Acum am înţeles. Balaurienii sunt de bine şi şerpilienii de rău. Trebuie să mă feresc de şerpilieni. Dar cum? Oare cum mă prind că ei sunt şerpilienii care vor să mă degravitaţioneze? Deocamdată nu ştiu, dar în timp voi afla eu!

Am fost prost. Până acum am plătit totul cu bani. Banii munciţi şi câştigaţi cinstit prin sudoarea frunţii. De fapt am fost furat. Acest mirobolant domn Lorin Fortuna mi-a deschis ochii. Nu mai plătesc cu bani pământeni. Îi voi cheltui spiritual, pe binecuvântări gravitaţionale. Tot ce trebuie să fac acum, este să achit totul din contul meu cosmic personal.

Cum adică? Simplu. Am un cont cosmic personal, doar că habar n-aveam. Ca dovadă, omul a făcut un gest nobil... ce suflet de vioară! A plătit din contul lui cosmic personal TOATE cheltuielile aferente exorcizării fiinţei Traian Băsescu din (am uitat) pff... tărâmul (parcă tărâmul era) predominant gravitaţional şerpilian şi registrul dominant gravitaţional balaurian. Ca să fie sigur, a repetat rugăciunea, că erau "perturbaţii pe canal". Se ruga prea multă lume (tâmpiţii, nu ştiau ce miză e-n joc! cine i-a pus să se roage fix atunci?) şi se îngustase banda de frecvenţă. Ca să fie omul şi mai sigur că ajunge rugăciunea la "Dumnezeu Titan" (?!?... adică Dumnezeu stă în cartierul Titan? măcar are metrou...) a cerut să fie exorcizată fiinţa Traian Băsescu din INDIFERENT ce civilizaţie face parte. Să fim dracului siguri! Poate au păcălit şerpilienii, că ştiiim noi cum sunt şerpilienii!

Asta deja e subiect de talk-show: din ce civilizaţie face parte Traian Băsescu? Poate o lămurim...

Dincolo de asta, am fost un prost pentru că nu am ştiut să-mi folosesc contul cosmic personal! Acum ştiu! Mi s-au deschis ochii. Când mă duc la bancă o să le zic că nu le mai plătesc rata cu cash, să-ia bani din contul meu cosmic personal. E vorba de un credit auto. Deci, să-mi lase maşina viaţa asta şi ne socotim viaţa următoare. Promit că nu-i trag în piept şi mă reîncarnez naibii după 2000 de ani mizând că disparte banca. Nu. Sunt om cinstit, mă reîncarnez mai repede. Dacă primesc acceptul din cartierul Titan. oricum, când mor, e zi de termen la banca cosmică şi atunci văd extrasul de cont. Să ştiu în viaţa următoare câţi bani cosmici mai am.

Precizare importantă: N-AM LUAT-O RAZNA! Am scris acest text după ce am murit de râs circa o oră, fără să ma pot opri ca să beau liniştit o gură de apă. Am murit de râs după ce am văzut un filmuleţ cu acest om ridicol. În ciuda ridicolului situaţiei prezentate în direct la tv, trebuie ascultat cuvânt cu cuvânt! Fiecare secundă creşte doza de hohote.

Deci, mai întâi omul s-a rugat ca Băsescu să devină balaurian (wtf?!). Iar apoi, fiţi atenţi pentru ce se mai roagă.

În al doilea clip, la 0:28 se aude sirena unei ambulanţe. Cred că l-au luat după emisiune...


PS
Pe lângă inepţiile omului de mai sus, faza cu flacăra violetă mi se pare pură ştiinţă, dovedită pe date concrete. Ah, că uitasem, Lorin Fortuna e ăla care a făcut frontul de apărare anti-reptilian. Adică el singur a apărat Pământul împotriva unor invadatori extratereştrii care vroiau să ne ia minţile. Cum de nu ne-au invadat? Păi... ne-a apărat el şi s-au speriat şi au fugit, ce nu e logic?

Şi eu care credeam că Băsescu a câştigat alegerile prin fraudă electorală. Dar văd că le-a câştigat ca urmare a acestor protecţii cosmice balauriene.


(Încă mă prăpădesc de râs)

2 comentarii:

  1. super tare articolu, si cand ma gandesc ca fortuna mi-a fost prof in facultate....e tragic:))

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc. Sper ca nu preda tot chestiile astea care tin de "hobby".

    RăspundețiȘtergere


View My Stats