Am o nelămurire asupra modului unor oameni de a răspunde la telefonul fix. De regulă la muncă. Şi mă refer la telefoanele fixe model vechi, de preferinţă fără afişaj şi cu un ton de apel din fabrică.
Telefonul sună ţârr ţârr. Omul ciudat pune mâna pe receptor să nu-l ridică. Stă o secundă. Aşteaptă să mai facă un ţârr. Abia atunci ridică receptorul. De ce?
El nu ştie că se poate răspunde apelului şi între ţârr-uri? E în fond doar o melodie de apel, ţârr-ul nu atrage atenţia asupra momentului în care să răspunzi. Unii motivează că să nu mai ridice receptorul dacă telefonul tot nu mai sună. Păi... oricum, au făcut efortul de a pune mâna pe receptor. Chiar de a se deplasa până la aparat. Poate omul închide cu o fracţiune de secundă înainte să facă ţârr şi l-ai pierdut voit.
Nu înţeleg ce au oamenii aştia în cap. Îşi dreg vocea? Îşi pregătesc discursul de întâmpinare a vocii de la celălalt capăt al firului? Îşi fac curaj? Par mai şic? Par mai preocupaţi? Mai serioşi? Le e teamă că se strică aparatul dacă ridică receptorul între ţârr-uri? Le e teamă că o să-i ia apelantul la mişto că au răspuns în afara ţârr-ului?
Cum să-i dezveţi?
1. În primul rând să conştientizeze şi să dea o explicaţie. Poate dacă omul vede cât de penibil este o să se prindă. Şi să fie sunat pe mobil. Dacă are o melodie asemănătoare cu sunetul telefoanelor fixe vechi, atunci pasul doi.
2. A doua soluţie este un aparat DECT sau wireless. În orice caz, fără fir să fie. Nu mai e cazul să ţină o secundă mâna pe receptor că... el ESTE receptorul. Trebuie să apese pe buton, ca la mobil. Ce o să facă? O să ţină degetul pe buton şi o să apese doar la ţârr?
3. A treia soluţie este un aparat mai nou, cu tonuri mai melodioase de apel. Melodii, ce mai. Adică nu mai sunt ţârr-uri de o secundă da - una nu. Ce o să facă? O să răspundă după ce se termină melodia? E logic că apelantul a închis deja.
sâmbătă, 28 februarie 2009
vineri, 27 februarie 2009
Ciudăţenii numismatice în istoria României
Am pus la "d-ale mele" câteva link-uri spre site-uri de numismatică. Două sunt în principal axate pe monede şi bancnote româneşti. De la dispariţia dureroasă a numismatica.as.ro, pasionaţii rămân cu ce pot. Păcat că nu mai pot găsi undeva clar monedele româneşti în ordine cronologică.
Culmea e că acum am aflat... şi mi s-a părut interesant să aflu ce denominări aveau bancnotele româneşti din Transnistria, emise în perioada ocupaţei dintre 1941-1944. Singura bancnotă cu valoare "normală" este cea de un leu. În rest, totul este în baza şase: 6, 24, 120, 600 şi 1.200 lei. Link direct aici.
Cea mai mare valoare nominală rămâne bancnota de 5.000.000 lei din 1947. La data scoaterii ei din circulaţie (17 august 1947, dacă nu mă înşeală memoria) un dolar american valora circa 5.050.000 lei. Urma cea de 10 milioane, dar a venit stabilizarea. Cea mai mare valoare înscrisă pe o monedă a fost 100.000 lei, în 1946.
În 1952 am avut şi prima bancnotă de 3 lei. Valoare ciudată românilor, impusă de ocupantul sovietic (ca şi designul bancnotelor de altfel). Sovieticii au mai adus valori ciudate de genul 15 şi 25 de bani.
Bancnota de 2.000 lei din 1999, cu eclipsa... şi mai ciudată. Nu am mai avut valoarea asta pe bani din 1946.
În 1917, am avut bancnote ce reprezentau subdiviziunea leului: 10, 25 şi 50 de bani. Şi culmea e că au fost singurele bancnote româneşti verticale.
Ca valoare ciudată pe monede: fisa de 250 lei din 1932-1939.
Eh, am avut şi noi ciudăţeniile noastre numismatice.
Culmea e că acum am aflat... şi mi s-a părut interesant să aflu ce denominări aveau bancnotele româneşti din Transnistria, emise în perioada ocupaţei dintre 1941-1944. Singura bancnotă cu valoare "normală" este cea de un leu. În rest, totul este în baza şase: 6, 24, 120, 600 şi 1.200 lei. Link direct aici.
Cea mai mare valoare nominală rămâne bancnota de 5.000.000 lei din 1947. La data scoaterii ei din circulaţie (17 august 1947, dacă nu mă înşeală memoria) un dolar american valora circa 5.050.000 lei. Urma cea de 10 milioane, dar a venit stabilizarea. Cea mai mare valoare înscrisă pe o monedă a fost 100.000 lei, în 1946.
În 1952 am avut şi prima bancnotă de 3 lei. Valoare ciudată românilor, impusă de ocupantul sovietic (ca şi designul bancnotelor de altfel). Sovieticii au mai adus valori ciudate de genul 15 şi 25 de bani.
Bancnota de 2.000 lei din 1999, cu eclipsa... şi mai ciudată. Nu am mai avut valoarea asta pe bani din 1946.
În 1917, am avut bancnote ce reprezentau subdiviziunea leului: 10, 25 şi 50 de bani. Şi culmea e că au fost singurele bancnote româneşti verticale.
Ca valoare ciudată pe monede: fisa de 250 lei din 1932-1939.
Eh, am avut şi noi ciudăţeniile noastre numismatice.
miercuri, 25 februarie 2009
UPDATE3: Fără slipcase la Wrong? Chiar că e... wrong
S-au anunţat formatele la single-ul "Wrong", care o să fie lansat pe 6 aprilie. O să fie un vinil de 7" (probabil picture disc şi probabil limitat la 10.000 numerotate) şi două CD-uri. Partea cu vinilul de 7" este ok, că se continuă trendul reluat la single-urile din "Playing the Angel". Dar două CD-uri? Un 2-track şi un maxi. Fără DVD. Măcar un al treilea CD ca la "Only when i lose myself" sau "Enjoy the silence 04". Asta înseamnă că fără trei suporturi optice, rămânem fără slipcase.
Am văzut deja filmul ăsta în cazul ultimului album al lui Dave, "Hourglass". Au fost câte două CD-uri, numerotate corespunzător, un CD şi un LCD (chiar dacă au fost mici variaţiuni la varianta digipak) şi atât. Slipcase pentru două CD-uri nu cred că o să scoată. Oricum, partea bună pentru cei care încă nu au găsit slipcase la "A pain that I'm used to". Parcă nu s-ar fi putut un XLCD, dacă DVD era prea de tot.
Noroc că clipul se găseşte pe DVD-ul din album. Deci pentru primul single am scăpat basma curată. Dar pentru următoarele trei? Până la următorea compilaţie video o să treacă multă apă pe Tamisa.
Aşadar, formatele cu tracklist şi cat.#:
BONG 40 (7")
A1. Wrong - pe CD
B1. Oh Well - pe al 2-lea CD din box
CD BONG 40 (CD)
1. Wrong - pe album
2. Oh Well (Black Light Odyssey Remix)
LCD BONG 40 (CD)
1. Wrong - pe album
3. Wrong (Trentemøller Club Remix)
3. Wrong (Thin White Duke Remix)
După cum se arată treaba, nu o să fie b-side-ul "Oh Well" în format digital. Iar pe LCD o să fie tot single version la Wrong? Probabil că o să sune ceva diferit de album version...
UPDATE1
B-side-ul "Oh Well" se va găsi în format digital pe CD-ul 2, cu bonus tracks din boxul albumului. Pe 11 mai o să se mai lanseze şi un vinil 12".
12 BONG 40 (12")
A1. Wrong - pe album, CD şi LCD
A2. Wrong (Thin White Duke Dub) - în format mp3
B1. Wrong (Trentemøller Club Remix) - pe LCD
B2. Wrong (Caspa Remix) - pe al 2-lea CD din box
UPDATE2
format electronic
i BONG 40 (mp3)
1. Wrong - pe album, CD şi LCD
2. Wrong (Thin White Duke Remix) - pe LCD
3. Wrong (Thin White Duke Dub) - pe PCD
4. Wrong (D.I.M. vs Boys Noise Remix) - pe LCD
5. Wrong (Magda Scallop Funk Mix) - pe LCD
6. Wrong (Trentemøller Club Remix) - pe LCD
Vi BONG 40
1. Wrong (video) - pe DVD-ul albumului
UPDATE3
formate promoţionale
RCD BONG 40
1. Wrong - pe album, CD şi LCD
PCD BONG 40
Am văzut deja filmul ăsta în cazul ultimului album al lui Dave, "Hourglass". Au fost câte două CD-uri, numerotate corespunzător, un CD şi un LCD (chiar dacă au fost mici variaţiuni la varianta digipak) şi atât. Slipcase pentru două CD-uri nu cred că o să scoată. Oricum, partea bună pentru cei care încă nu au găsit slipcase la "A pain that I'm used to". Parcă nu s-ar fi putut un XLCD, dacă DVD era prea de tot.
Noroc că clipul se găseşte pe DVD-ul din album. Deci pentru primul single am scăpat basma curată. Dar pentru următoarele trei? Până la următorea compilaţie video o să treacă multă apă pe Tamisa.
Aşadar, formatele cu tracklist şi cat.#:
BONG 40 (7")
A1. Wrong - pe CD
B1. Oh Well - pe al 2-lea CD din box
CD BONG 40 (CD)
1. Wrong - pe album
2. Oh Well (Black Light Odyssey Remix)
LCD BONG 40 (CD)
1. Wrong - pe album
3. Wrong (Trentemøller Club Remix)
3. Wrong (Thin White Duke Remix)
4. Wrong (Magda's Scallop Funk Mix)
5. Wrong (D.I.M. vs Boys Noize Remix)
După cum se arată treaba, nu o să fie b-side-ul "Oh Well" în format digital. Iar pe LCD o să fie tot single version la Wrong? Probabil că o să sune ceva diferit de album version...
UPDATE1
B-side-ul "Oh Well" se va găsi în format digital pe CD-ul 2, cu bonus tracks din boxul albumului. Pe 11 mai o să se mai lanseze şi un vinil 12".
12 BONG 40 (12")
A1. Wrong - pe album, CD şi LCD
A2. Wrong (Thin White Duke Dub) - în format mp3
B1. Wrong (Trentemøller Club Remix) - pe LCD
B2. Wrong (Caspa Remix) - pe al 2-lea CD din box
UPDATE2
format electronic
i BONG 40 (mp3)
1. Wrong - pe album, CD şi LCD
2. Wrong (Thin White Duke Remix) - pe LCD
3. Wrong (Thin White Duke Dub) - pe PCD
4. Wrong (D.I.M. vs Boys Noise Remix) - pe LCD
5. Wrong (Magda Scallop Funk Mix) - pe LCD
6. Wrong (Trentemøller Club Remix) - pe LCD
Vi BONG 40
1. Wrong (video) - pe DVD-ul albumului
UPDATE3
formate promoţionale
RCD BONG 40
1. Wrong - pe album, CD şi LCD
PCD BONG 40
1 - Wrong - pe album, CD şi LCD
2 - Wrong (Thin White Duke Remix) - pe LCD
3 - Wrong (Thin White Duke Dub)
4 - Wrong (Frankie's Bromantic Club Mix)
5 - Wrong (D.I.M. vs Boys Noize Remix) - pe LCD
6 - Wrong (Magda's Scallop Funk Remix) - pe LCD
7 - Wrong (Caspa Remix) - pe al 2-lea CD din box
8 - Wrong (Trentemøller Club Remix) - pe LCD
9 - Wrong (Trentemøller Club Remix Dub)
Keep moding
2 - Wrong (Thin White Duke Remix) - pe LCD
3 - Wrong (Thin White Duke Dub)
4 - Wrong (Frankie's Bromantic Club Mix)
5 - Wrong (D.I.M. vs Boys Noize Remix) - pe LCD
6 - Wrong (Magda's Scallop Funk Remix) - pe LCD
7 - Wrong (Caspa Remix) - pe al 2-lea CD din box
8 - Wrong (Trentemøller Club Remix) - pe LCD
9 - Wrong (Trentemøller Club Remix Dub)
Keep moding
marți, 24 februarie 2009
UPDATE: The Body Shop a pus România pe hartă, când gama For Men a fost înlocuită de For Men Maca Root
Acum 20 de ani, pentru marile firme noi nici nu existam. Dupa retragerea masivă din 1948, făcută mai mult forţat, prin naţionalizări, România a fost zeci de ani departe de orice ofertă comercială curentă. Cataloagele Neckermann mai ţineau legătura cu lumea liberă, dar ajungeau cu ani întârziere şi oricum produsele nu puteau ajunge la consumatorii români decât prin metode la limita legilor de atunci. Colaborările regimului cu Pepsi Cola, Renault, Citroën pălesc prin comparaţie cu ziua de azi.
În anii '90, firmele s-au întors, cele noi aparute între timp au venit pentru prima dată, iar România a avansat de la piaţă închisă la statutul de piaţă exotică, cu putere de cumpărare mică şi clienţi cu idei ciudate. Despre comportamentul consumatorului român, cu altă ocazie. Pe scurt, fricos de preţurile mari, i se pare că toţi comercianţii îl fură, vrea sucuri 100% naturale şi sfârşeşte prin a cumpăra Fanta, Frutti Fresh sau o ieftinătate de suc cu 20% fruct, nu crede nici bătut ce scrie pe etichetă, deşi acum sunt nişte legi şi rămâne în subconştient cu ideea că e o conspiraţie mondială care vrea să-i ia din portofel cu 5% mai mult decât face produsul şi că vânzătoarea nu-i dă rest.
La concret, The Body Shop
Apoi am ajuns la gradul de piaţă emergentă i ne îndreptăm spre statutul de piaţă normală şi matură. Lanţul The Body Shop (int şi uk) este şi la noi de ceva vreme, de când am ajuns piaţă emergentă. Are la bază câteva principii precum a fi împotriva testelor pe animale, protejarea mediului, apărarea drepturilor omului şi obţinerea de materie primă din zone defavorizate ale globului unde fabricantul primeşte un preţ corect, ca şi cum ar fi dintr-o ţară dezvoltată, nu un preţ mic, de subzistenţă. Programul se numeşte Community Trade. De altfel, ingredientele sunt naturale, principiu întâlnit şi la Yves Rocher. Dar nu mă refeream la asta, ci la ofertă.
The Body Shop şi-a scos din oferta curentă, la nivel global, gama de produse "For Men". Nu este vorba despre produsele pentru bărbaţi în general, ci doar de gama cu acest nume. Numele îl are de la faptul că iniţial, a fost singura gamă pentru bărbaţi. Apoi i s-au adăugat şi altele, ce poartă numele ingredientului principal. Astfel avem Kistna (int şi uk), Arber (int şi uk)şi - cea mai nouă - White Musk (int şi uk). Separat, este gama Activist (int şi uk), cică destinată celor care fac mult sport (precum gelul de duş Sport de la Nivea), dar cu note de fond de santal.
Gama For Men a fost înlocuită pe plan internaţional cu "For Men Maca Root", cu o atitudine similară cu Activist, doar că accentul este pus pe îngrijirea pielii, nu pe dinamismul de la Activist. Activist este şi singura gamă cu săpun. O particularitate aparte pentru cele două este deodorantul non-spray: roll on la Activist şi deodorant stick la Maca Root. În toate magazinele, chiar şi la noi, gama For Men a fost la reducere pe toata linia. Iniţial, am crezut că este reducere la noi, de genul clasicelor lichidări de stoc. În plus, era în toiul perioadei de solduri.
Nu. The Body Shop a vândut până la ultima bucată tot ce era în gama For Men. Pe site-ul britanic, mai sunt doar două produse. Iar nici unul dintre ele nu este gelul de duş. :( La momentul la care scriu mai sunt razor relief şi eye serum. Pe site-ul internaţional, nicio schimbare.
Bucată cu bucată
În loc de apa de toaletă, cum este la celelalte game, se poate pune la socoteală la For Men (mai mult forţat) deodorantul spray. Tot forţat i se poate adăuga deodorantul stick. Are un gel de duş, dar nu la tub de 200 ml, ci la flacon de 250 ml. Culmea e că tubul pare mai voluminos la prima privire. Ca after shave are un razor relief, care oricum îndeplineşte relativ acelaşi rol.
Diferenţele faţă de gamele definite după ingrediente sunt că For Men avea cremă pentru bărberit (care chiar că sună cam batrâneşte şi necesită perie, accesoriu inutil în cazul spumei sau gelului), la tub de 125 ml şi cutie rotundă de 200 ml. Ca pre-shave, For Men avea face wash şi face scrub (exfoliantul bazat pe orez). Folosite şi în afara bărbieritului, intră în aceeaşi categorie de face care, următoarele două: face protector şi în zilele de vară SPF15 face protector. La îngrijire mai în detaliu, intră şi eye serum. Soluţie locală, doar pentru ochi, nu intră în categoria anti-rid masculin ci în competiţie directă cu cremă/gelul revitalizant(ă) Nivea for men Q10. Aici face wash ar intra; iar Nivea nu stă deloc bine la exfoliant masculin. Mai era şi gelul de păr (hair slick), care dădea wet look. Oricum, un gel de la Taft, mai specializat pe tipuri de păr ar fi mai potrivit.
În gama For Men Maca Root, noutatea e că SPF15 face protector, deşi păstrează nivelul de protecţie solară, este redenumit energetic face protector. Poate pentru a-l lega mai mult de noul balancing face protector (aşa cum a fost redenumit For Men face protector), recomandabil pentru perioadele din afara zilelor de vară cu soare, sau tot anul pentru cei cu pielea mai uleioasă. De la For Men dispar deodorant spray şi hair slick.
Apare în schimb o noutate în materie de soluţie de bărbierit: uleiul. Adică aveam iniţial săpunul de ras, apoi a apărut, mai demult oricum, crema de ras. Ambele par acum arhaice şi cerpămătuf din ăla. În România doar L'Occitane are un săpun de ras de încredere. Mai sunt destule site-uri pe care am găsit. Fiind obsolete, nu se mai fabrică în cantităţi mari. Este destinat celor care vor un bărbierit clasic. De nişte zeci de ani, avem spumă de ras; necesită agitarea puternică şi îndelungată a tubului înainte de utilizare şi usucă buzele. Avem de câţiva ani gelul de ras; stabil şi cu precizie, dar cam de câte ori te razi în avion/tren sau în timpul cutremurului sau când eşti adormit/beat? Eh, acum a apărut uleiul de ras, care duce totalul soluţiilor la patru. Avantajul este că vezi pe unde dau cu lama înainte de a tăia. Aici concurează cu gelul de ras. Ideal pentru zona "private". Dar în cazul celui mai greu nivel din jocul ăsta şi anume "stupul" (hehehe, prietenii ştiu de ce), unde tot cu spumă e mai sigur.
Schematic, mutarea vine cam aşa:
For Men -> For Men Maca Root
Shower Gel -> dispare
Deodorant Spray -> dispare
Deodorant Stick -> Deodorant Stick
Shave Cream (tub) -> Shave Cream (tub)
Shave Cream (cutie) -> Shave Cream (cutie)
nu există -> Wash Off Shave Oil
Face Wash -> Face Wash
Face Scrub -> Face Scrub
Face Protector -> Balancing Face Protector
SPF15 Face Protector -> Energetic Face Protector
Eye Serum -> Eye Serum
Razor Relief -> Razor Relief
Hair Slick -> dispare
Alte produse
La categoria "Hair&Body" mai intră şi ceara de păr (pentru medium hold), uleiul de nucă de cocos pentru strălucire (cam ca briantina pe care o folosea bunicul în anii '40-'50), sau crema de nuci braziliene. S-a scos deja gelul fixativ de ceai verde.
O gamă în plus: Of a Man
Nu mică mi-a fost surprinderea să constat că în România sunt în oferta curenta ceva mai multe produse decât în cea britanică. Gama în plus este Of a Man, pe care am găsit-o tocmai în Singapore. Curios e că detaliile pe produse mai complete sunt pe site-urile american, canadian şi australian. Dar acolo nu sunt puse pe categorii.
Aroma dominantă este de prospeţime, după cum se poate vedea la apa de toaletă Of a Man (us, ca, au şi sg), ce are în aroma ei de vârf lămâia, iar în bază este mai lemnos (cedru, ambră şi teck). În primele 30 de minute poate părea un miros de verde, datorită coriandrului. Gama mai conţine ca şi celelalte bazate pe o anumită aromă obişnuitele gel de duş (us, ca, au şi sg) şi balsam aftershave (us, ca, au şi sg). Pe site-urile din Australia şi Singapore mai este şi un deodorant (au şi sg), pe care nu l-am văzut în România.
UPDATE: Produse doar în America de Nord
Destul de nefuncţională pare din punctul meu de vedere modalitatea în care sunt prezentate pe site-urile american şi canadian produsele pentru segmentul masculin al pieţei. Nu este o categorie unică intutulată "Men's", ci produsele pentru bărbaţi sunt împânzite în fiecare categorie de produse în parte. Astfel, este o subcategorie "Men's" la body (us şi ca), bath (us şi ca), skin care (us şi ca), hair (us şi ca) şi fragrance (us şi ca). Sigur, la make-up este pauză. Adică discriminarea bărbaţilor a ajuns la aşa un nivel în SUA sau Canada încât nu merităm nici măcar o categorie aparte. Trebuie să ne uităm printre produsele pentru femei ca să găsim ce ne trebuie.
Sigur, majoritatea produselor sunt cunoscute pentru că se află şi pe site-ul britanic. Dar am găsit o particularitate la oferta din SUA şi Canada. Nu m-am uitat prea bine în magazinele de la noi ca să văd exact dacă le avem.
- La body, avem patru soluţii de cânepa (poate suna a marijuana pentru unii): hemp body butter (us şi ca), hemp foot protector (us şi ca), hemp hand protector (us şi ca) şi hemp lip protector (us şi ca). Fix câteva zone pentru care nu există nimic în ofertele pentru bărbaţi. Şi iată o gamă! Gama hemp. Până acum fără apă de toaletă.
- La bath, sunt două produse de măsline: olive shower gel şi olive body scrub. Exfoliantul avea un loc mai potrivit în categoria body. Produsele sunt doar pe site-ul american.
- La skin care nu e nimic nou.
- La hair sunt părţi din trei game: olive glossing shampoo, olive glossing conditioner, nettle oil shampoo, nettle oil conditioner şi ginger anti-dandruff shampoo (us şi ca). Adică un şampon şi un balsam de măsline şi ulei de urzică. De urzică mai ştiam că este un ingredient potrivit pentru produsele de păr. Şi un şampon special, adică anti-mătreaţă, fără să fie cuplat cu un balsam (şi care este prezent în ambele ţări).
- La fragrance... culmea. Au băgat o cremă de corp, mai mult pentru picioare. Nu ştiu ce au avut în cap. Este vorba despre pure detox refreshing body moisturizer (doar în SUA).
În anii '90, firmele s-au întors, cele noi aparute între timp au venit pentru prima dată, iar România a avansat de la piaţă închisă la statutul de piaţă exotică, cu putere de cumpărare mică şi clienţi cu idei ciudate. Despre comportamentul consumatorului român, cu altă ocazie. Pe scurt, fricos de preţurile mari, i se pare că toţi comercianţii îl fură, vrea sucuri 100% naturale şi sfârşeşte prin a cumpăra Fanta, Frutti Fresh sau o ieftinătate de suc cu 20% fruct, nu crede nici bătut ce scrie pe etichetă, deşi acum sunt nişte legi şi rămâne în subconştient cu ideea că e o conspiraţie mondială care vrea să-i ia din portofel cu 5% mai mult decât face produsul şi că vânzătoarea nu-i dă rest.
La concret, The Body Shop
Apoi am ajuns la gradul de piaţă emergentă i ne îndreptăm spre statutul de piaţă normală şi matură. Lanţul The Body Shop (int şi uk) este şi la noi de ceva vreme, de când am ajuns piaţă emergentă. Are la bază câteva principii precum a fi împotriva testelor pe animale, protejarea mediului, apărarea drepturilor omului şi obţinerea de materie primă din zone defavorizate ale globului unde fabricantul primeşte un preţ corect, ca şi cum ar fi dintr-o ţară dezvoltată, nu un preţ mic, de subzistenţă. Programul se numeşte Community Trade. De altfel, ingredientele sunt naturale, principiu întâlnit şi la Yves Rocher. Dar nu mă refeream la asta, ci la ofertă.The Body Shop şi-a scos din oferta curentă, la nivel global, gama de produse "For Men". Nu este vorba despre produsele pentru bărbaţi în general, ci doar de gama cu acest nume. Numele îl are de la faptul că iniţial, a fost singura gamă pentru bărbaţi. Apoi i s-au adăugat şi altele, ce poartă numele ingredientului principal. Astfel avem Kistna (int şi uk), Arber (int şi uk)şi - cea mai nouă - White Musk (int şi uk). Separat, este gama Activist (int şi uk), cică destinată celor care fac mult sport (precum gelul de duş Sport de la Nivea), dar cu note de fond de santal.
Gama For Men a fost înlocuită pe plan internaţional cu "For Men Maca Root", cu o atitudine similară cu Activist, doar că accentul este pus pe îngrijirea pielii, nu pe dinamismul de la Activist. Activist este şi singura gamă cu săpun. O particularitate aparte pentru cele două este deodorantul non-spray: roll on la Activist şi deodorant stick la Maca Root. În toate magazinele, chiar şi la noi, gama For Men a fost la reducere pe toata linia. Iniţial, am crezut că este reducere la noi, de genul clasicelor lichidări de stoc. În plus, era în toiul perioadei de solduri.
Nu. The Body Shop a vândut până la ultima bucată tot ce era în gama For Men. Pe site-ul britanic, mai sunt doar două produse. Iar nici unul dintre ele nu este gelul de duş. :( La momentul la care scriu mai sunt razor relief şi eye serum. Pe site-ul internaţional, nicio schimbare.
Bucată cu bucată
În loc de apa de toaletă, cum este la celelalte game, se poate pune la socoteală la For Men (mai mult forţat) deodorantul spray. Tot forţat i se poate adăuga deodorantul stick. Are un gel de duş, dar nu la tub de 200 ml, ci la flacon de 250 ml. Culmea e că tubul pare mai voluminos la prima privire. Ca after shave are un razor relief, care oricum îndeplineşte relativ acelaşi rol.
Diferenţele faţă de gamele definite după ingrediente sunt că For Men avea cremă pentru bărberit (care chiar că sună cam batrâneşte şi necesită perie, accesoriu inutil în cazul spumei sau gelului), la tub de 125 ml şi cutie rotundă de 200 ml. Ca pre-shave, For Men avea face wash şi face scrub (exfoliantul bazat pe orez). Folosite şi în afara bărbieritului, intră în aceeaşi categorie de face care, următoarele două: face protector şi în zilele de vară SPF15 face protector. La îngrijire mai în detaliu, intră şi eye serum. Soluţie locală, doar pentru ochi, nu intră în categoria anti-rid masculin ci în competiţie directă cu cremă/gelul revitalizant(ă) Nivea for men Q10. Aici face wash ar intra; iar Nivea nu stă deloc bine la exfoliant masculin. Mai era şi gelul de păr (hair slick), care dădea wet look. Oricum, un gel de la Taft, mai specializat pe tipuri de păr ar fi mai potrivit.
În gama For Men Maca Root, noutatea e că SPF15 face protector, deşi păstrează nivelul de protecţie solară, este redenumit energetic face protector. Poate pentru a-l lega mai mult de noul balancing face protector (aşa cum a fost redenumit For Men face protector), recomandabil pentru perioadele din afara zilelor de vară cu soare, sau tot anul pentru cei cu pielea mai uleioasă. De la For Men dispar deodorant spray şi hair slick.
Apare în schimb o noutate în materie de soluţie de bărbierit: uleiul. Adică aveam iniţial săpunul de ras, apoi a apărut, mai demult oricum, crema de ras. Ambele par acum arhaice şi cerpămătuf din ăla. În România doar L'Occitane are un săpun de ras de încredere. Mai sunt destule site-uri pe care am găsit. Fiind obsolete, nu se mai fabrică în cantităţi mari. Este destinat celor care vor un bărbierit clasic. De nişte zeci de ani, avem spumă de ras; necesită agitarea puternică şi îndelungată a tubului înainte de utilizare şi usucă buzele. Avem de câţiva ani gelul de ras; stabil şi cu precizie, dar cam de câte ori te razi în avion/tren sau în timpul cutremurului sau când eşti adormit/beat? Eh, acum a apărut uleiul de ras, care duce totalul soluţiilor la patru. Avantajul este că vezi pe unde dau cu lama înainte de a tăia. Aici concurează cu gelul de ras. Ideal pentru zona "private". Dar în cazul celui mai greu nivel din jocul ăsta şi anume "stupul" (hehehe, prietenii ştiu de ce), unde tot cu spumă e mai sigur.
Schematic, mutarea vine cam aşa:
For Men -> For Men Maca Root
Shower Gel -> dispare
Deodorant Spray -> dispare
Deodorant Stick -> Deodorant Stick
Shave Cream (tub) -> Shave Cream (tub)
Shave Cream (cutie) -> Shave Cream (cutie)
nu există -> Wash Off Shave Oil
Face Wash -> Face Wash
Face Scrub -> Face Scrub
Face Protector -> Balancing Face Protector
SPF15 Face Protector -> Energetic Face Protector
Eye Serum -> Eye Serum
Razor Relief -> Razor Relief
Hair Slick -> dispare
Alte produse
La categoria "Hair&Body" mai intră şi ceara de păr (pentru medium hold), uleiul de nucă de cocos pentru strălucire (cam ca briantina pe care o folosea bunicul în anii '40-'50), sau crema de nuci braziliene. S-a scos deja gelul fixativ de ceai verde.
O gamă în plus: Of a Man
Nu mică mi-a fost surprinderea să constat că în România sunt în oferta curenta ceva mai multe produse decât în cea britanică. Gama în plus este Of a Man, pe care am găsit-o tocmai în Singapore. Curios e că detaliile pe produse mai complete sunt pe site-urile american, canadian şi australian. Dar acolo nu sunt puse pe categorii.
Aroma dominantă este de prospeţime, după cum se poate vedea la apa de toaletă Of a Man (us, ca, au şi sg), ce are în aroma ei de vârf lămâia, iar în bază este mai lemnos (cedru, ambră şi teck). În primele 30 de minute poate părea un miros de verde, datorită coriandrului. Gama mai conţine ca şi celelalte bazate pe o anumită aromă obişnuitele gel de duş (us, ca, au şi sg) şi balsam aftershave (us, ca, au şi sg). Pe site-urile din Australia şi Singapore mai este şi un deodorant (au şi sg), pe care nu l-am văzut în România.
UPDATE: Produse doar în America de Nord
Destul de nefuncţională pare din punctul meu de vedere modalitatea în care sunt prezentate pe site-urile american şi canadian produsele pentru segmentul masculin al pieţei. Nu este o categorie unică intutulată "Men's", ci produsele pentru bărbaţi sunt împânzite în fiecare categorie de produse în parte. Astfel, este o subcategorie "Men's" la body (us şi ca), bath (us şi ca), skin care (us şi ca), hair (us şi ca) şi fragrance (us şi ca). Sigur, la make-up este pauză. Adică discriminarea bărbaţilor a ajuns la aşa un nivel în SUA sau Canada încât nu merităm nici măcar o categorie aparte. Trebuie să ne uităm printre produsele pentru femei ca să găsim ce ne trebuie.
Sigur, majoritatea produselor sunt cunoscute pentru că se află şi pe site-ul britanic. Dar am găsit o particularitate la oferta din SUA şi Canada. Nu m-am uitat prea bine în magazinele de la noi ca să văd exact dacă le avem.
- La body, avem patru soluţii de cânepa (poate suna a marijuana pentru unii): hemp body butter (us şi ca), hemp foot protector (us şi ca), hemp hand protector (us şi ca) şi hemp lip protector (us şi ca). Fix câteva zone pentru care nu există nimic în ofertele pentru bărbaţi. Şi iată o gamă! Gama hemp. Până acum fără apă de toaletă.
- La bath, sunt două produse de măsline: olive shower gel şi olive body scrub. Exfoliantul avea un loc mai potrivit în categoria body. Produsele sunt doar pe site-ul american.
- La skin care nu e nimic nou.
- La hair sunt părţi din trei game: olive glossing shampoo, olive glossing conditioner, nettle oil shampoo, nettle oil conditioner şi ginger anti-dandruff shampoo (us şi ca). Adică un şampon şi un balsam de măsline şi ulei de urzică. De urzică mai ştiam că este un ingredient potrivit pentru produsele de păr. Şi un şampon special, adică anti-mătreaţă, fără să fie cuplat cu un balsam (şi care este prezent în ambele ţări).
- La fragrance... culmea. Au băgat o cremă de corp, mai mult pentru picioare. Nu ştiu ce au avut în cap. Este vorba despre pure detox refreshing body moisturizer (doar în SUA).
sâmbătă, 21 februarie 2009
UPDATE2: Primele imagini ale sunetelor universului (+tracklist şi clip)
În final avem nişte artwork pentru albumul "Sounds of the Universe". Deocamdată, o copertă pre-release pentru "Wrong" şi o copertă de la album, varianta pe CD, cea mai simplă. şi boxul. Aşadar, imaginile. Coperta albumului o să arate aşa:
Coperta single-ului "Wrong" va avea, ca orice prim single, aceeaşi temă:
Iar boxul o să fie aşa:
Just a reminder, "Wrong" o să apară pe 6 aprilie 2009, dar o să se dea la radio (mmm... RCD!) din 23 februarie 2009. Cu avanpremieră live la Echo Awards, pe 21 februarie 2009, în direct la ARD1.Tracklist
Referitor la tracklist, pentru varianta populară, pe CD, piesele le-am menţionat deja aici. Pentru varianta de CD+DVD, care era pînă mai ieri considerată deluxe, conţinutul va fi următorul:
- CD
tracklist disponibil aici (nu va fi SACD)
- DVD
albumul în 5.1
In Chains (Minilogue's Earth Remix)
Little Soul (Thomas Fehlman Ambient Mix)
Jezebel (SixToes Remix)
Wrong (video) 3:16
EPK 10:05
Pentru acest album, varianta deluxe va fi boxul, care va conţine 3xCD+DVD+2 cărţi la care se adaugă două insigne, un poster, cinci carduri cu coperţi alternative într-un plic sigilat cu ceară şi un certificat de autenticitate. Primul CD va fi albumul propriu-zis, al doilea CD va avea 5 bonus tracks şi 6 remixuri (include şi pe cele trei din varianta CD+DVD), iar al treilea CD demo-urile iniţiale de la 14 piese (şi vechi şi noi). Aşadar, conţinutul:
- CD1
albumul, tracklistul disponibil aici (nici în box nu va fi SACD)
- CD2 (primele 5 sunt bonus tracks, următoarele 6 sunt remixuri)
1. Light
2. The Sun And The Moon And The Stars
3. Ghost
4. Esque
5. Oh Well
6. Corrupt (Efdemin Remix)
7. In Chains (Minilogue's Earth Remix)
8. Little Soul (Thomas Fehlman Ambient Mix)
9. Jezebel (SixToes Remix)
10. Perfect (Electronic Periodic Dark Drone Mix)
11. Wrong (Caspa Remix)
- CD3
1. Little 15 (demo)
2. Clean (demo)
3. Sweetest Perfection (demo)
4. Walking In My Shoes (demo)
5. I Feel You (demo)
6. Judas (demo)
7. Surrender (demo)
8. Only When I Lose Myself (demo)
9. Nothing's Impossible (demo)
10. Corrupt (demo)
11. Peace (demo)
12. Jezebel (demo)
13. Come Back (demo)
14. In Chains (demo)
- DVD
albumul în 5.1
cele 5 bonus tracks de pe CD2
Wrong (video) 3:16
EPK 10:05
Making the Universe (film) 45:23
Usual Thing, Try And Get The Question In The Answer (film) 55:12
studio sessions de la:
Corrupt 4:08
Little Soul 3:52
Stories Of Old 3:24
Come Back 6:05
- prima carte conţine versurile la toate piesele de pe album, precum şi de la bonus tracks, împreună cu fotografii de Anton Corbijn;
- a doua carte conţine foto de Daniel Miller, Ben Hillier, Luke Smith şi Ferg Peterkin.
Concluzie
În opţiunea de cumpărare, varianta populară, pe CD şi atât este conţinută în pachetul CD+DVD, deci pică. Din varianta CD+DVD, CD-ul este conţinut în pachet, ca CD1. Aş lua varianta CD, numai dacă în box, CD1 are packaging precum CD-urile din boxul deluxe de 3xCD de la albumul "Remixes 81...04". Conţinutul din DVD se află spart între DVD-ul din box (albumul în 5.1, videoclipul de la Wrong şi EPK-ul) şi CD2 (cele trei remixuri de pe DVD sunt între cele şase din CD3). Este evident că o să cumpăr boxul.
UPDATE: Un mic preview asupra albumului. Mai exact Wrong, aşa cum a fost în premieră mondială la Echo 2009:
UPDATE2: Eh, că avem şi clip:
Keep moding
joi, 19 februarie 2009
Biserica are foame de bani, băieţi
În proiectul de buget se prevede alocarea unei sume mai mari decât anul trecut pentru biserici. Cu 50% mai mare. Suma este de 284 milioane lei, prin comparaţie cu 190 milioane lei cât era anul trecut. Având un număr mai mare de enoriaşi şi o infrastructură mai dezvoltată, Biserica Ortodoxă Română (BOR) a primit halca cea mai mare. Adica 280.675.000 lei pentru salariile a 17.545 de preoţi. Cu 50,2% mai mult, ca să fiu mai exact. Se adaugă 60 milioane lei la fondul pentru refacerea unor biserici.
Adică clerul o să înghită mai mulţi bani de la bugetul de stat, din banii noştri, ai tuturor. Emil Boc tocmai a aruncat 284 milioane lei în aer şi a strigat că Dumnezeu să-şi ia cât are nevoie, ce lasă să cadă, să ia preoţimea. Cu o mână dă bani aiurea, cu cealaltă mână face semne disperate că este buget de criză.
Cu cine avem de-a face?
În primul rând, să vedem cine este inamicul. O mână de băieţi care nu prea permit accesul femeilor în rândul castei lor (femeile nu pot să aplice decât pentru postul de călugăriţă, sau la personal TESA) şi care spun că facilitează accesul nostru la Dumnezeu. Adică nişte intermediari. Şi, ca orice intermediar, practică un comision. Băieţii ăştia spun că numai ei cunosc ce vrea Dumnezeu. Un Dumnezeu cu care nu au vorbit niciodată. Dar ei ştiu că "Dumnezeu te iartă, fiule". Băieţii ăştia merg constant pe nişte presupuneri şi toată schema merge câtă vreme există o gloată de oameni care să-i creadă.
Dumnezeul lor este atotputernic, ştie tot, vede tot, este peste tot, este mai presus de noi toţi, dar are constantă nevoie de bani. Nu contează de unde. Acum, de la bugetul României. Băieţii ăştia practică un monopol, deoarece numai ei îţi pot spune ce vrea Dumnezeu de la viaţa ta. Bine, fiind mai multe grupuri, vorbim despre un multipol. Nu-s firme, nu-s ONG-uri, nu-s administraţie publică, nu-s persoane fizice, dar le intră bani şi au conturi.
Accesul meu direct la Dumnezeu nu este permis. Nu numai că până la ultimul etaj mă mănâncă toţi sfinţii şi îngerii, dar până să vină liftul te loveşti de băieţii ăştia cu întrebări de paznici. "Ce căutaţi aici?". "Ştiţi că nu aveţi voie să pozaţi aici?". Deviza unui preot este: "Mă îmbrac ca un ninja, nu mă bărbieresc cu lunile, mănânc până crăp, fredonez puternic nişte cântece lălăite la orice petrecere, sunt invitat din start la nunţi, botezuri şin înmormântări, dar vreau să-mi arăţi respect, să te uiţi în jos când ţin un discurs, să nu te fereşti când dau spre tine cu un buchet de buruieni plin de apă dintr-o găleată, să-mi vorbeşti cu dumneavoastră şi eventual să-mi pupi mâna, cartea, crucea şi tablourile de la locul de muncă".
Cramponaţi de trecut
BOR este o instituţie care abia a intrat în secolul 20. Şi-a făcut post de radio şi un altul de televiziune. Că în rest, este de secol 19. Ca să nu mai vorbim că nici nu zăreşte secolul 21. La biserică nu poţi cumpăra nimic cu cardul. Nu acceptă donaţii online. Parohiile nu prea au site-uri. Ca să nu mai vorbim despre podcasturi cu ultimele slujbe, sau live video streaming, sau fan items (wallpaperuri, avataruri, tonuri de apel...), nu are cont de utilizator la PayPal, preoţii nu au e-mail individual de serviciu. Nu are departament de Relaţii cu Enoriaşii, nu are linie de apel gratuită. Astea mi-au venit acum în cap. Nu are documente vechi în format pdf... Nu are mai nimic modern în ea.
Dar partea cea mai nasoală este că BOR consumă bani de la stat. Pentru că susţine că un evreu (destul de inteligent şi născut prea devreme) a înviat după ce l-au omorât autorităţile. Alte organizaţii-surori, susţin acelaşi lucru. Nu se înţeleg la unghiul de abordare asupra ceea ce a zis omul de fapt.
Cea mai mare organizaţie de profil, Biserica Catolică, este aceeaşi instituţie care omora oameni în numele credinţei. Când a zis omul de acum 2000 de ani că trebuie omorâţi nişte oameni în numele lui? Păi, n-a zis. Aceeaşi instituţie care le spunea oamenilor că nu e frumos să facă sex, să se îmbrace până-n gât, să creadă că Pământul e plat şi că e centrul universului. Acum 500 de ani l-a morât pe un băiat care zicea că Pământul e rotund şi că se învârte în jurul soarelui şi că stelele nu sunt sufletele morţilor ci alţi sori şi că mai sunt şi alte astfel de Pământuri care se învărt în jurul aceluiaşi soare. Nu povesteau ei că plouă că aşa vrea Dumnezeu? Că tună că s-a supărat Dumnezeu? Că nu s-a făcut recoltă că nu a vrut Dumnezeu? Că te-ai îmbolnăvit că te-a pedepsit Dumnezeu? Nu încercau să vindece oameni de diverse molime spunând rugăciuni?
Cum ar trebui să fie
În Suedia nu există biserici de stat. Instituţiile de profil primesc trei firfirei de bani, cât să aibă un fax, un calculator legat la net şi un contabil. În rest, se trăieşte din donaţiile enoriaşilor. Biserica din Suedia are departament de viciu, care observă cât la sutp din venitul tău merge pe alcool, ţigări şi prostituate. Dacă vrei apoi ajutor social de la parohie, îţi dă mai puţini bani, eliminând procentul pe care l-ai cheltuit în medie pe vicii.
Nu ar trebui să fie şi la noi la fel? Adică, vrei - donezi. Nu vrei - nu donezi. Astfel, biserica trebuie să apară mai aranjată şi mai deschisă, iar clerul să se mişte mai cu talent. Că acum, lucrează la stat. Bisericile trebuie să îşi administreze fondurile eficient, să aibă fonduri de pensii, fonduri de şomaj, să îşi pună finanţele pe bursă. Să bage banii în circuit, că doar au o pilă tare de tot. Dealerii lor să-şi facă o cruce mare înainte de şedinţa bursieră, că poate... Doamne ajută.
Să îşi adapteze discursul la secolul 21 şi să fie mai activă în online, după cum am zis mai sus. Evlavioşii să poată să vadă slujba live pe site-ul parohiei de oriunde au internet mobil şi să asculte cântările alea la iPod în avion, duă ce şi-au actualizat podcasturile. Cine vrea să poată face donaţii cu cardul la sediu, sau online. Sau prin PayPal. Să publice rapoarte de activitate, rezultate financiare. Confesiunea prin skype... Slujbele de la Patriarhie de Paşti şi de Crăciun să iasă pe DVD şi blu-ray, să fie video-on-demand la operatorul de tv...
Apoi să aibă alte probleme. Că fondul e pensii "Maica Domnului" s-a expus 10% pe piaţa de obligaţiuni sub-prime, că nişte hackeri i-au atacat site-ul, că trei ore nu o să meargă donaţiile prin PayPal, că filtrul de spam nu mai e bun şi face licitaţie pentru un antivirus nou, că programul de contabilitate e depăşit...
Până atunci, rămânem pe cap cu bisericile astea, în halul ăsta. Care consumă constant bani de la buget. Şi care au o ofertă adaptată pentru oamenii din secol 18, nu 21. Rămasă adânc în trecut, nu ştie cum să-şi folosească site-ul, postul de radio sau de tv, respinge avorturile şi cuplurile de acelaşi sex şi consideră femeia inferioară barbatului. Biserica Catolică nu le permite preoţilor să se căsătorească şi trebuie să rămână virgini pe viaţă, iar enoriaşii nu trebuie să divorţeze. Biserica Ortodoxă obligă preoţii să se căsătorească. Bisericile neoprotestante obligă enoriaşii să asiste la tot felul de slujbe obositoare şi lungi, să doneze bani cu nemiluita, să practice tot felul de obiceiuri înjositoare (preoţii penticostali pun enoriaşii să urle rugăciunile, că Dumnezeu îl va auzi doar pe care care strigă mai tare), să cânte îndelung tot felul de melodii care sună a spălare de creier, să mănânce ca animalele ierbivore, să nu se uite la filme porno în timpul liber şi au n-au trabă, să vină bieţii oameni la tot felul de adunări. Şi se supără eticheta de "sectă". Păi, parcă sunt Amway! Iar Amway, parcă e o sectă...
Concluzie
Până nu o să văd preotese, servicii de asigurări sociale, donaţii online, slujbe mai scurte, ahitectură modernistă, angajaţi care să poată să aibă liniştiţi ca o a doua slujbă la un video-chat, şi serviciul divin să se reducă la a explica enoriaşilor accesul la Dumnezeu este direct şi nemijlocit... toate organizaţiile astea nu o să mă convingă cu nimic.
Partea care mă deranjează cel mai tare este că în România mănâncă bani de la bugetul de stat, la care contribui şi eu. E foame de bani, băieţi.
Epilog (sau epitaf...)
Cu dedicaţie...
Adică clerul o să înghită mai mulţi bani de la bugetul de stat, din banii noştri, ai tuturor. Emil Boc tocmai a aruncat 284 milioane lei în aer şi a strigat că Dumnezeu să-şi ia cât are nevoie, ce lasă să cadă, să ia preoţimea. Cu o mână dă bani aiurea, cu cealaltă mână face semne disperate că este buget de criză.
Cu cine avem de-a face?
În primul rând, să vedem cine este inamicul. O mână de băieţi care nu prea permit accesul femeilor în rândul castei lor (femeile nu pot să aplice decât pentru postul de călugăriţă, sau la personal TESA) şi care spun că facilitează accesul nostru la Dumnezeu. Adică nişte intermediari. Şi, ca orice intermediar, practică un comision. Băieţii ăştia spun că numai ei cunosc ce vrea Dumnezeu. Un Dumnezeu cu care nu au vorbit niciodată. Dar ei ştiu că "Dumnezeu te iartă, fiule". Băieţii ăştia merg constant pe nişte presupuneri şi toată schema merge câtă vreme există o gloată de oameni care să-i creadă.Dumnezeul lor este atotputernic, ştie tot, vede tot, este peste tot, este mai presus de noi toţi, dar are constantă nevoie de bani. Nu contează de unde. Acum, de la bugetul României. Băieţii ăştia practică un monopol, deoarece numai ei îţi pot spune ce vrea Dumnezeu de la viaţa ta. Bine, fiind mai multe grupuri, vorbim despre un multipol. Nu-s firme, nu-s ONG-uri, nu-s administraţie publică, nu-s persoane fizice, dar le intră bani şi au conturi.
Accesul meu direct la Dumnezeu nu este permis. Nu numai că până la ultimul etaj mă mănâncă toţi sfinţii şi îngerii, dar până să vină liftul te loveşti de băieţii ăştia cu întrebări de paznici. "Ce căutaţi aici?". "Ştiţi că nu aveţi voie să pozaţi aici?". Deviza unui preot este: "Mă îmbrac ca un ninja, nu mă bărbieresc cu lunile, mănânc până crăp, fredonez puternic nişte cântece lălăite la orice petrecere, sunt invitat din start la nunţi, botezuri şin înmormântări, dar vreau să-mi arăţi respect, să te uiţi în jos când ţin un discurs, să nu te fereşti când dau spre tine cu un buchet de buruieni plin de apă dintr-o găleată, să-mi vorbeşti cu dumneavoastră şi eventual să-mi pupi mâna, cartea, crucea şi tablourile de la locul de muncă".
Cramponaţi de trecut
BOR este o instituţie care abia a intrat în secolul 20. Şi-a făcut post de radio şi un altul de televiziune. Că în rest, este de secol 19. Ca să nu mai vorbim că nici nu zăreşte secolul 21. La biserică nu poţi cumpăra nimic cu cardul. Nu acceptă donaţii online. Parohiile nu prea au site-uri. Ca să nu mai vorbim despre podcasturi cu ultimele slujbe, sau live video streaming, sau fan items (wallpaperuri, avataruri, tonuri de apel...), nu are cont de utilizator la PayPal, preoţii nu au e-mail individual de serviciu. Nu are departament de Relaţii cu Enoriaşii, nu are linie de apel gratuită. Astea mi-au venit acum în cap. Nu are documente vechi în format pdf... Nu are mai nimic modern în ea.Dar partea cea mai nasoală este că BOR consumă bani de la stat. Pentru că susţine că un evreu (destul de inteligent şi născut prea devreme) a înviat după ce l-au omorât autorităţile. Alte organizaţii-surori, susţin acelaşi lucru. Nu se înţeleg la unghiul de abordare asupra ceea ce a zis omul de fapt.
Cea mai mare organizaţie de profil, Biserica Catolică, este aceeaşi instituţie care omora oameni în numele credinţei. Când a zis omul de acum 2000 de ani că trebuie omorâţi nişte oameni în numele lui? Păi, n-a zis. Aceeaşi instituţie care le spunea oamenilor că nu e frumos să facă sex, să se îmbrace până-n gât, să creadă că Pământul e plat şi că e centrul universului. Acum 500 de ani l-a morât pe un băiat care zicea că Pământul e rotund şi că se învârte în jurul soarelui şi că stelele nu sunt sufletele morţilor ci alţi sori şi că mai sunt şi alte astfel de Pământuri care se învărt în jurul aceluiaşi soare. Nu povesteau ei că plouă că aşa vrea Dumnezeu? Că tună că s-a supărat Dumnezeu? Că nu s-a făcut recoltă că nu a vrut Dumnezeu? Că te-ai îmbolnăvit că te-a pedepsit Dumnezeu? Nu încercau să vindece oameni de diverse molime spunând rugăciuni?
Cum ar trebui să fie
În Suedia nu există biserici de stat. Instituţiile de profil primesc trei firfirei de bani, cât să aibă un fax, un calculator legat la net şi un contabil. În rest, se trăieşte din donaţiile enoriaşilor. Biserica din Suedia are departament de viciu, care observă cât la sutp din venitul tău merge pe alcool, ţigări şi prostituate. Dacă vrei apoi ajutor social de la parohie, îţi dă mai puţini bani, eliminând procentul pe care l-ai cheltuit în medie pe vicii.Nu ar trebui să fie şi la noi la fel? Adică, vrei - donezi. Nu vrei - nu donezi. Astfel, biserica trebuie să apară mai aranjată şi mai deschisă, iar clerul să se mişte mai cu talent. Că acum, lucrează la stat. Bisericile trebuie să îşi administreze fondurile eficient, să aibă fonduri de pensii, fonduri de şomaj, să îşi pună finanţele pe bursă. Să bage banii în circuit, că doar au o pilă tare de tot. Dealerii lor să-şi facă o cruce mare înainte de şedinţa bursieră, că poate... Doamne ajută.
Să îşi adapteze discursul la secolul 21 şi să fie mai activă în online, după cum am zis mai sus. Evlavioşii să poată să vadă slujba live pe site-ul parohiei de oriunde au internet mobil şi să asculte cântările alea la iPod în avion, duă ce şi-au actualizat podcasturile. Cine vrea să poată face donaţii cu cardul la sediu, sau online. Sau prin PayPal. Să publice rapoarte de activitate, rezultate financiare. Confesiunea prin skype... Slujbele de la Patriarhie de Paşti şi de Crăciun să iasă pe DVD şi blu-ray, să fie video-on-demand la operatorul de tv...
Apoi să aibă alte probleme. Că fondul e pensii "Maica Domnului" s-a expus 10% pe piaţa de obligaţiuni sub-prime, că nişte hackeri i-au atacat site-ul, că trei ore nu o să meargă donaţiile prin PayPal, că filtrul de spam nu mai e bun şi face licitaţie pentru un antivirus nou, că programul de contabilitate e depăşit...
Până atunci, rămânem pe cap cu bisericile astea, în halul ăsta. Care consumă constant bani de la buget. Şi care au o ofertă adaptată pentru oamenii din secol 18, nu 21. Rămasă adânc în trecut, nu ştie cum să-şi folosească site-ul, postul de radio sau de tv, respinge avorturile şi cuplurile de acelaşi sex şi consideră femeia inferioară barbatului. Biserica Catolică nu le permite preoţilor să se căsătorească şi trebuie să rămână virgini pe viaţă, iar enoriaşii nu trebuie să divorţeze. Biserica Ortodoxă obligă preoţii să se căsătorească. Bisericile neoprotestante obligă enoriaşii să asiste la tot felul de slujbe obositoare şi lungi, să doneze bani cu nemiluita, să practice tot felul de obiceiuri înjositoare (preoţii penticostali pun enoriaşii să urle rugăciunile, că Dumnezeu îl va auzi doar pe care care strigă mai tare), să cânte îndelung tot felul de melodii care sună a spălare de creier, să mănânce ca animalele ierbivore, să nu se uite la filme porno în timpul liber şi au n-au trabă, să vină bieţii oameni la tot felul de adunări. Şi se supără eticheta de "sectă". Păi, parcă sunt Amway! Iar Amway, parcă e o sectă...
Concluzie
Până nu o să văd preotese, servicii de asigurări sociale, donaţii online, slujbe mai scurte, ahitectură modernistă, angajaţi care să poată să aibă liniştiţi ca o a doua slujbă la un video-chat, şi serviciul divin să se reducă la a explica enoriaşilor accesul la Dumnezeu este direct şi nemijlocit... toate organizaţiile astea nu o să mă convingă cu nimic.Partea care mă deranjează cel mai tare este că în România mănâncă bani de la bugetul de stat, la care contribui şi eu. E foame de bani, băieţi.
Epilog (sau epitaf...)
Cu dedicaţie...
marți, 17 februarie 2009
Transilvania pură şi imaculată şi-a luat un pumn în bot
Dincolo de extremiştii pe teme naţionaliste, există şi cei pe teme regionale. Cei care consideră că regiunea din care provin este minunată, extraordinară şi că străinii trebuie să plece ca să le lase regiunea în pace, să trăiască liniştiţi, fericiţi şi prosperi, ei, cei de rasă pură, din moşi-strămoşi pe acele meleaguri... Cam ca în cazul extremismului naţionalist.
În România, cei mai fervenţi extremişti regionali sunt ardelenii. Ei consideră ca Transilvania este pură şi imaculată, leagănul civilizaţiei planetare, alpha şi omega, punctul zero al oicumenei, buricul pământului. În Transilvania ideală existentă doar în creierul regionaliştilor, totul este perfect, aliniat la atom, curat, frumos, ideatic şi oniric. Bineînţeles că există şi defecte. Dar, totul are o motivaţie. Ceilalţi sunt de vină. Înainte de 1867 erau austriecii de vină. Între 1867-1918 erau ungurii de vină. Că ei sunt români, şi au venit cotropitorii peste ei. După 1918, românii din privinciile din jur sunt de vină.
Exită ardeleni care consideră că au venit moldoveni peste ei ca să facă şaormerii special pentru a le strica peisajul. Există ardelei care consideră că vin maşini din judeţe din Muntenia care se duc în oraşele transilvane doar pentru a se plimba pe străzi şi a pune manele la maxim cu geamurile deschise. Există ardeleni care consideră că vin olteni cu tomberoanele pline şi aruncă gunoaie pe străzile oraşelor lor. Bineînţeles că există undeva şi ardeleni care consideră că gropile din drumurile lor sunt de fapt screen-saver-ul pe care îl vedem doar noi, cei din alte provincii, ca să nu rămânem şocaţi pe viaţă de perfecţiunea drumului ardelenesc. Au justificări la tot, şi toate justificările sunt acuze aduse celorlalţi.
Bineînţeles că orice grav se întâmplă în celelalte provincii este privit cu superioritate de ardeleanul extremist care consideră că "pff, normal, în Transilvania nu se întâmplă aşa ceva". Pentru că el trăieşte în lumea lui, în care Transilvania e perfectă. Nu există corupţie, hoţi, noroi, mizerie sau şmecheri.
Transilvania asta pură şi imaculată şi-a dat voalul jos când s-a făcut jaful ăla de la Banca... Transilvania (ce coincidenţă) din Cluj. Dacă se întâmpla în Craiova, Bucureşti, Constanţa sau Iaşi, cu siguranţă că era evident pentru ardeleanul extremist că "aşa ceva se putea întâmpla numai la voi, la noi în niciun caz". Eh, uite că s-a întâmplat la ei în "capitală". Bineînţeles că ardelenii extremişti vor consideră că sunt nişte hoţi de la mama dracului, veniţi special să spargă o bancă din Cluj ca să le strice lor imaginea. Dincolo de faptul că în lumea tranzacţiilor online, trebuie să fii destul de tâmpit ca să te expui la un milion de riscuri şi să dai spargere la o bancă pentru a pune mâna pe 10% din banii pe care îi puteau obţine spargătorii de bănci de acum 50 de ani.
Primul indiciu din presa de săptămâna asta: hoţii sunt ardeleni. Ardelenii extremişti au explodat pentru că aşa ceva contravine principiului lor de bază: toţi ardeleni sunt perfecţi şi exemple de înaltă statură morală, civică, politică, economică, educativă, culturală, artistică şi sportivă. Cum de nu s-a prins Hitler că rasa ariană se găseşte în Transilvania? Când o să-i prindă pe tăntălăi, o să vadă că sunt co-regionali de-ai ardelenilor extremişti. Care poate că şi atunci o să spună că de mici au fost crescuţi under cover pentru a strica imaginea ardelenilor din toată lumea.
Noroc că am mai cunoscut ardeleni întregi la minte, care pufnesc în râs când îi aud cum se exprimă pe ăştia duşi cu pluta departe de mal.
În România, cei mai fervenţi extremişti regionali sunt ardelenii. Ei consideră ca Transilvania este pură şi imaculată, leagănul civilizaţiei planetare, alpha şi omega, punctul zero al oicumenei, buricul pământului. În Transilvania ideală existentă doar în creierul regionaliştilor, totul este perfect, aliniat la atom, curat, frumos, ideatic şi oniric. Bineînţeles că există şi defecte. Dar, totul are o motivaţie. Ceilalţi sunt de vină. Înainte de 1867 erau austriecii de vină. Între 1867-1918 erau ungurii de vină. Că ei sunt români, şi au venit cotropitorii peste ei. După 1918, românii din privinciile din jur sunt de vină.
Exită ardeleni care consideră că au venit moldoveni peste ei ca să facă şaormerii special pentru a le strica peisajul. Există ardelei care consideră că vin maşini din judeţe din Muntenia care se duc în oraşele transilvane doar pentru a se plimba pe străzi şi a pune manele la maxim cu geamurile deschise. Există ardeleni care consideră că vin olteni cu tomberoanele pline şi aruncă gunoaie pe străzile oraşelor lor. Bineînţeles că există undeva şi ardeleni care consideră că gropile din drumurile lor sunt de fapt screen-saver-ul pe care îl vedem doar noi, cei din alte provincii, ca să nu rămânem şocaţi pe viaţă de perfecţiunea drumului ardelenesc. Au justificări la tot, şi toate justificările sunt acuze aduse celorlalţi.
Bineînţeles că orice grav se întâmplă în celelalte provincii este privit cu superioritate de ardeleanul extremist care consideră că "pff, normal, în Transilvania nu se întâmplă aşa ceva". Pentru că el trăieşte în lumea lui, în care Transilvania e perfectă. Nu există corupţie, hoţi, noroi, mizerie sau şmecheri.
Transilvania asta pură şi imaculată şi-a dat voalul jos când s-a făcut jaful ăla de la Banca... Transilvania (ce coincidenţă) din Cluj. Dacă se întâmpla în Craiova, Bucureşti, Constanţa sau Iaşi, cu siguranţă că era evident pentru ardeleanul extremist că "aşa ceva se putea întâmpla numai la voi, la noi în niciun caz". Eh, uite că s-a întâmplat la ei în "capitală". Bineînţeles că ardelenii extremişti vor consideră că sunt nişte hoţi de la mama dracului, veniţi special să spargă o bancă din Cluj ca să le strice lor imaginea. Dincolo de faptul că în lumea tranzacţiilor online, trebuie să fii destul de tâmpit ca să te expui la un milion de riscuri şi să dai spargere la o bancă pentru a pune mâna pe 10% din banii pe care îi puteau obţine spargătorii de bănci de acum 50 de ani.
Primul indiciu din presa de săptămâna asta: hoţii sunt ardeleni. Ardelenii extremişti au explodat pentru că aşa ceva contravine principiului lor de bază: toţi ardeleni sunt perfecţi şi exemple de înaltă statură morală, civică, politică, economică, educativă, culturală, artistică şi sportivă. Cum de nu s-a prins Hitler că rasa ariană se găseşte în Transilvania? Când o să-i prindă pe tăntălăi, o să vadă că sunt co-regionali de-ai ardelenilor extremişti. Care poate că şi atunci o să spună că de mici au fost crescuţi under cover pentru a strica imaginea ardelenilor din toată lumea.
Noroc că am mai cunoscut ardeleni întregi la minte, care pufnesc în râs când îi aud cum se exprimă pe ăştia duşi cu pluta departe de mal.
vineri, 13 februarie 2009
Omniasig dă telefoane anonime
Cea mai tare chestie posibilă. Mă sună o toantă de la Omniasig să-mi spună ca mâine e ultima zi de plată a poliţei CASCO. Toate bune şi frumoase, dar mâine e sâmbătă şi nu am unde plăti, iar azi nu mai am timp.
Faza şi mai tare e că mereu când mă sună de la Omniasig îmi spune că este de la "compania de asigurări" şi că mă sună legat de "asigurare". Foarte intrigată că nu ştiu de la ce companie este şi că nu ştiu despre ce poliţă este vorba. La a doua întrebare, în loc să-mi răspună scurt "CASCO", se apucă să-mi spună numărul poliţei. Păsărica chiar credea că eu îmi ştiu poliţele după numărul de înregistrare. Era la mintea cocoşului că le ştiu după firmă şi tip. Mai ales că nu am o singură poliţă, la o singură companie.
Încă nu mi-e clar de unde găseşte Omniasig specimene din astea (probabi că nu cer bani mulţi), dacă le verifică măcar să aibă liceul şi dacă le face un training înainte.
Dacă o să vă sune cineva să vă spună misterios că este de la o companie de asigurări legat de o poliţă, fără să dea niciun detaliu, este de la Omniasig. Eu acum ştiu. Acestea este semnul lor distinctiv: "suntem de undeva, nu spunem de unde, şi v-am sunat legat de ceva, nu vă spunem despre ce".
Sau poate or fi singura companie rămasă în piaţă şi nu ştiam eu. În cazul ăste, e evident că ei sunt COMPANIA de asigurări.
joi, 12 februarie 2009
Prefer un produs de calitate decât unul românesc
Era pe vremea lui Adrian Năstase o campanie tâmpită, prin care oamenii erau îndemnaţi să cumpere produse româneşti. Produsele respective primeau o etichetă aparte. Programul se numea "Fabricat în România". Campania era tâmpită pentru că crea obligaţii doar cumpărătorului, nu şi fabricantului. Cumpărătorul român trebuia să cumpere produse româneşti, pentru a păsta banii în ţară. Producătorul trebuia să producă în ţară. Atât. Niciun cuvinţel despre calitatea produsului. Producătorul nu trebuia să investească în calitate.
Chiar ne iau de proşti?
Schema a fost abandonată deoarece românii nu au muşcat prea mult din momeală. Au văzut că produsele sunt la fel de proaste, doar că acum producătorii plâng cu lacrimi false de crocodil, ca nişte cerşetori de la semafor sau de prin tramvaie, iar ambalajul avea o siglă aparte. Programul a fost activ între 2001-2005.
În 2007, producătorii care au investit mai nimic în calitate şi în marketing vin iarăşi către români. Patronatele din industria laptelui, a cărnii şi a vinului îşi unesc forţele laolaltă cu o agenţie de publicitate (Violet) prin care vor să promoveze produsele româneşti. La lansarea proiectului, producătorii vorbeau tot despre necesitatea ca românii să cumpere produse româneşti. Dar nimic despre calitate.
Frate, frate, dar brânza e pe bani
Naţionalismul de tip comercial nu ţine decât la anumite pături sociale. Promovând produse proaste a căror singură "calitate" este faptul că sunt produse în aceeaşi ţară în care locuieşti prinde la cei obişnuiţi cu produse proaste. Când au de ales între două produse la fel de proaste, îl aleg din spirit patriotic pe cel cu campania. Oamenii obişnuiţi să cumpere cele mai ieftine produse, vor face la fel. Consumatorii care preferă produsele mai bune calitativ, vor încerca să vadă dacă produsele româneşti întrunesc calitatea pe care ei vor să o cumpere. Procentul de produse sub "linia roşie" este zdrobitor. Clienţii aceştia sunt pierduţi. Faza nasoală e că exact ei erau clienţii care ar fi produs profit.
Foarte convenabil pentru producători. Hai să plângem în piaţa publică şi să ne văităm că ni se închid firmele pentru că oamenii nu ne mai cumpără produsele. Nu se întreabă de ce? Ba da, s-au întrebat şi au şi răspuns: pentru că produsele lor sunt de calitate inferioară. PROASTE! De ce nu investesc în creşterea calităţii? Nu ştiu. Adică, bani de cheltuit au, că-i bagă în campanii...
Un alt doilea motiv este că produsele lor sunt şi scumpe. Proaste şi scumpe. Iar prezentarea este sub orice critică. Nu sunt orientaţi spre client, ci doar spre profit. O comparaţie simplă este factura Electrica de anul trecut faţă de factura Enel din anul ăsta. Factura Electrica era vai de capul ei, făcută la mişto cu nişte date aruncate acolo să fie, date care nu trebuie clientului mai la nimic. Factura Enel conţine relativ aceleaşi informaţii, dar cele nerelevante sunt grupate şi puse cu font mai mic, cele importante pentru client sunt puse în evidenţă. Asta e orientarea spre client. O chestie simplă, ce putea fi făcută şi înainte de privatizare. Altă comparaţie sunt merele de la Carrefour sau Cora, unde cele din România arată jalnic şi cele din Polonia sunt frumoase.
Cine e de vină
Dar clientul era captiv. Boala e veche, de prin anii 1950, când firmele străine au fost izgonite din România, fabricile naţionalizate, importurile de produse din Vest au fost interzise şi se fabrica mai totul aici sau se importa din alte ţări comuniste. Ştirile cinematografice ale vremii (nu era televiziune) ziceau că "decât să dea banii pe produse scumpe fabricate de imperialişti, românii pot cumpăra de acum produse mai bune, mai ieftine şi fabricate în ţară". Produsele de atunci erau copii imperfecte, slabe calitativ şi scumpe. Deşi preţul la raft era mic, preţul real era imens, ca urmare a tăvălugului de subvenţii încrucişate specifice unui stat totalitar, indiferent de doctrină.
Într-o economie cu clienţi captivi nu se investeşte în calitate, pentru că patronul (aka statul) nu are de ce. Obligat-forţat, clientul cumpără. Nu are concurenţă, deci nu are unde să fugă. Dacă este concurenţă, te chinui să produci ceva mai bun/ieftin decât competitorul. Dacă ai monopol absolut şi fără perspective de a se modifica în următorii zeci de ani, nu investeşti în calitate pentru că ai pierde banii.
Ieftin+bun sau scump+prost?
Revenind în prezent, patronatul de acum are aceleaşi metehne. Numai că acum s-a trezit că vin nişte băieţi de afară cu mărfuri mai bune/ieftine. Dăm vina pe subvenţiile pe care statele de origine le practică. Bine, de aia or fi portocalele mai ieftine în Grecia. Dar calitatea? Prezentarea produsului? Ambalajul? Explicaţiile de pe etichetă? În loc să investească în astfel de lucruri, unii patroni de la noi preferă să atingă coarda sensibilă a românului, aia cu patriotismul.
Ce uită ei este că din 2007 "noi" nu mai suntem România. Nici CEFTA. "Noi" suntem UE. Fabricat la "noi" înseamnă în România, Bulgaria, Ungaria, Germania sau în Suedia. Bulgarii au pâinea la jumătate de preţ şi aceeaşi calitate. Suvenirurile din Danemarca sunt fabricate în Irlanda. Suveniruri! Am rămas şocat. Adică eu cumpăr ceva să-mi aducă aminte de ţara respectivă, iar un suvenir e ceva prin definiţie ca aparţinând pe plan local de-a întregul. Idee, concepţie, design, materie primă, forţă de muncă, magazin. Dar să scrie undeva, mic "Made in Ireland"?!
În plus de asta, controlul calităţii în România este practic inexistent. Produsul iese prost, pentru că muncitorii fură materie primă. Cei cu controlul calităţii nu fac nimic, pentru că asta ar însemna să muncească, ori scopul lor în viaţă este să aibă o funcţie de conducere, salariu bun şi să nu facă nimic. Iar acest triunghi nu trebuie spart, pentru că li se strică echilibrul vieţii.
Recent era o mare manifestaţie de protest în Bulgaria. Producătorii de lapte acuzau procesatorii că nu cumpără laptele lor. Procesatorii au răspuns că 30% din laptele brut produs în Bulgaria corespunde cu standardele europene. Iar preţul la acest lapte ce poate fi achiziţionat legal pentru a se face din el iaurt, brânză şi alte lactate este cu 25% mai scump decât laptele similar din alte ţări UE (culmea, intră aici şi România). Producătorii au continuat să ţipe pe latura naţionalismului şi a patriotismului, evitând discuţia despre preţ şi calitate.
Concluzia
Aşa ajungem să importăm mere. În România se produc mere scumpe de proastă calitate. La fel în cazul produselor cu care vroiau să ne păcălească alea trei patronate. Lactate, vin şi carne. Să facă produse bune şi le voi cumpăra. Să facă produse ieftine şi oamenii care cumpără ieftin de nevoie sau din principiu le vor cumpăra. Dar să fabrici produse proaste şi scumpe şi apoi să plângi pe umărul cumpărătorului încercând să-l impresionezi fluturând tricolorul nu mai merge în secolul ăsta.
Chestie de preferinţă
Pentru mine, prioritate cu produsele din Germania. În eşalonul doi intră ţările de limbă germană (Austria şi Elveţia), precum şi Japonia şi SUA. În eşalonul trei intră ţările germanice (Olanda, Luxemburg, Danemarca, Suedia, Norvegia, Islanda); bag aici forţat şi Finlanda. În eşalonul patru întră restul ţărilor UE, în afară de Italia. În astea am încredere. Apoi restul lumii, cu accente rare pe anumite ţări ce-mi prezintă curiozitate uneori.
Evit produsele din Italia, Turcia, Rusia, RP Chineză, Spania şi România, pentru că nu îmi prezintă încredere. Singurele excepţii le fac în cazul produselor sub o anumită marcă. Dacă e Adidas şi e fabricat în RP Chineză, măcar am încredere în marcă.
Am avut în vedere principiile astea când am renovat. De exemplu, nu aveam chef de robinete italieneşti care crapă şi curge pe lângă, am pus germane. Nu aveam chef de parchet românesc de căcat şi am luat austriac. Şi tot aşa. La toate am plătit mai mult. Pentru că sunt prea sărac să cumpăr lucruri ieftine.
Epilog
Am văzut la Realitatea un reportaj pe tema asta. Bineînţeles, făcut de o fătucă de presă care biata de ea nu a înţeles nimic. Şi cum făcea ea duios un stand-up la raionul de alimente din Carrefour, ne explică cu nu mai găsim fructe româneşti. "Priviţi aceste rafturi. Am ajuns să cumpărăm pomelo din China, rodii din Grecia, smochine din Turcia, curmale din Iran, banane din Ecuador, ananas din Thailanda. Nu se mai găsesc produse româneşti". În creierul ei preocupat de găsirea unei chirii ieftine şi de faptul că o văd rudele de la ţară la televizor nu mai era loc pentru mere, pere, caise, struguri. Care sunt din Polonia, Italia, Bulgaria şi Israel.
Bine, probabil că undeva în alt colţ mai exotic al lumii, unde se produc banane, o reporteriţă la fel de toantă se minunează că se găsesc spre cumpărare mere din România.
duminică, 8 februarie 2009
UPDATE2: UPC Digital cu DVR. Într-un cuvânt: involuţie
Am văzut mai demult ca UPC a lansat un nou tip de set top box. DVR. Care înregistrează emisiuni. Fie live, fie îl setezi să înregistreze. Foarte bun, mi-am zis iniţial. Am crezut că e acelaşi lucru cu set top boxul digital pe care îl am, doar că are în plus funcţia de înregistrare. Total fals. Este mai prost decât ce aveam, iar abonamentul mai scump. Dar să o iau de la început. Am intrat pe site, nu era disponibil în Bucureşti. Nasol. După un timp, devine disponibil şi-n Bucureşti. Am şi sunat, am cerut detalii, am ales acelaşi abonament urma doar să mă duc la o casierie UPC să-mi iau noul set top box, căruia îi zice mediabox.
Primii nervi au început la respectiva casierie, deoarece au introdus un program nou de lucru şi oamenii ăia nu se descurcau deloc, făcând, cred, teste pe contul meu de client. "Hai să vedem asta, ia dă clic şi acolo, hmmm şi asta ce face?". Eu venisem să-mi iau doar set top boxul şi tontul ăla mă întreba ce abonament vreau. "Am vorbit deja la Relaţii cu clienţii, am aranjat tot, am venit să iau doar set topboxul", zic. "Aaa, daaa, aparea aicea. Sigur rămâne abonamentul ăsta?", întreabă tontul. "Am făcut deja toate setările posibile, am venit doar ca să ridic set top boxul. Ca să vă răspund, da, rămâne acest abonament că doar ieri seară l-am ales", îi răspund. "Şi pe aceeaşi adresă de facturare?", insistă. "Cred că v-am spus clar că toate datele acestea le-am mai discutat la telefon cu un coleg al dvs de la Relaţii cu clienţii, dacă aveţi capacitatea de a înţelege că eu am venit doar ca să ridic setuboxul, ar fi minunat", insist şi eu. Apoi tace circa 5 minute ăi dă cu clicul pe ecran. Am presupus pe la minutul 4 că juca solitaire. Îl întreb dacă îmi va aduce set top boxul. "Ah, da, set top boxul", îşi aduce aminte de mine. Fără cuvinte...
Îl aduce, îl desface, îi explic că am nevoie de mufa de la cel vechi, pentru că am un sistem audio şi o mufă cu SCART la ambele capete nu îmi trebuie. Îmi spune că trebuie să dau la schimb SCART-ul din pachetul nou. "Ok". O colegă a lui mai în vârstă spune că pachetul nu trebuie descompletat, mufa veche în schimb îmi rămâne. În timp ce desface pachetul îl întreabă pe paznic "cât costă bre nea Georgică un scar' d-ăsta?". "O s'tă dă mii", răspunse paznicul, bucuros că în final e şi el util. Apoi veni agale spre biroul tontului, îşi puse mâinile încrucişate în sân rămase pironit locului uitându-se cu gura căscată şi plin de interes la pachet, ca vecinii de acum 20 de ani când unul dintre ei îşi repara maşina. (Nici în ziua de azi nu am înţeles de ce unii oameni îşi reparau maşina în fiecare weekend).
"Rămâneţi cu mufa veche, pe asta nouă nu v-o mai dăm", se răzgândeşte tontul şi deja îl vedeam în piaţă, în zona de junk-uri electronice. "Astea-s doar nişte pliante, nu aveţi nevoie, dacă tot ştiţi să-l instalaţi". Plec. Acasă, la instalare, aveam nevoie de un cod scris pe unul dintre acele pliante. Fug înapoi. Îl întreb pe tont de ce nu mi-a dat pliantele, că am nevoie de cod ca să-l pot instala. Nu e capabil să răspundă şi începe să răsfoiască leeeeent un pliant în căutarea unui cod. Mă uit eu pe celălalt pliant, îi spun că am găsit codul. Vrea să vadă. Îi spun că chiar nu am timp de pierdut şi trebuie să iau pliantele. "Pffff, bine, dacă spuneţi că vă trebuie...". Eh, nişte pliante total nefolositoare, ghidul de instalare şi manualul de utilizare. În opinia unui angajat UPC, clientul nu are nevoie de asemenea pliante.
Problemele unui set top box DVR de la UPC
De aici începe partea tehnică:
1. Nu se poate ajusta volumul din telecomanda set top boxului. Soluţia lor este să conectezi telecomanda la televizor şi astfel să poţi ajusta din ea direct sonorul televizorului (se activează şi tasta mute). Le spun că am sistem audio şi ăşi cer scuze, iar eu rămân cu problema nerezolvată. Mă gândeam apoi măcar să conectez televizorul la telecomanda set top boxului şi măcar când apăs pe oprire, să se oprească şi set top boxul şi televizorul. (Având în vedere că set top boxul se deschide apăsând tasta pe care scrie UPC, nu cea cu semnul ăla de stand-by, nu ştiu dacă puteam să le şi pornesc pe ambele). Nu merge nici un cod. La set top boxul vechi, puteam să dau mai tare sau mai încet, sau pe mute, din telecomanda lui. Problemă nerezolvată.
2. Nu pot face grile personalizate de programe. Pe set top boxul vechi, de UPC Digital şi atât, fără DVR, puteam face patru grile, în care puteam aranja ce posturi vroiam în ce ordine vroiam. La telefonul de la Relaţii cu clienţii întreb asta în mod special mi se răspunde că se poate. Când încerc să îmi refac grilele, nu se poate. Sun înapoi, mi se spune că da, nu se poate. Pot să bifez doar nişte posturi ca "favorite", dar ordinea rămâne aceeaşi. Adică sunt limitat la o grilă, iar ordinea nu o pot face eu. Problemă nerezolvată.
3. Nu pot seta ce limbă vreau la posturi. Pot - ca la cel vechi - să fac din setările generale ca limba română să fie default. Dar la posturile care nu au limba română, limba în care se emite by default nu se poate modifica permanent, doar câtă vreme te uiţi la acel post. Dacă închizi şi reporneşti, sau dacă schimbi postul şi revii, postul este din nou la limba default, nu cea selectată de utilizator. De exemplu la Euronews. Vine by default în franceză, eu am selectat engleză. Am schimbat canalul, am revenit, iar în franceză. Iar am setat în engleză. Sting tv-ul, revin după o oră, dau pe Euronews, iar în franceză. Iar schimb în engleză. Sun la Relaţii cu clienţii, alt tont îmi spune să setez limba engleză by default. Îi spun că la unele posturi care au şi engleză şi română, prefer să am sonorul şi subtitrarea în română. El credea probabil că eu mă uit doar pe Euronews. Îmi spune să resetez aparatul, mai refac setarea cu el în telefon, fac şi proba, bineînţeles că tot nu merge, îmi spune că nu ştie. Problemă nerezolvată.
4. Nu-mi trebuie înregistrarea. Am folosit-o doar o dată, circa 10 secunde, de probă. E ok. Dar abia acum, cu aparatul în casă, mi-am dat seama că eu chiar nu am nevoie de aşa ceva.
5. Costă mai mult şi degeaba. Abonamentul vechi costa 60 lei, cel cu DVR costă 75 lei. Primele patru luni am promoţie, doar 55 lei.
Punctaj total:
Pierd trei funcţii şi câştig una de care nu am nevoie. Şi plătesc mai mult.
Bomboana de pe colivă
Am prelungit contractul cu UPC cu încă un an. Am ales perioada minimă. Un alt tont de la Relaţii cu clienţii mi-a spus că pentru a trece la loc la abonamentul vechi, trebuie să achit taxa de înterupere a contractului de 200 lei. Adică plătesc şi rămân client. Am luat foc.
După 2-3 zile în care am mai încercat să-i dau o şansă, m-am convins că trebuie schimbat. Este o involuţie, aparatul fiind mai prost decât cel vechi. Şi mai mare. Şi cu mai multe cabluri. Lucruri care parcă nu contau când l-am scos din cutie. Şi telecomanda are şi baterii AA în loc de AAA. Şi este şi mai lată, de parcă ţin o scândură în mână.
Revin aşadar la Relaţii cu clienţii, unde aflu că nu este nevoie să achit acea taxă, deoarece rămân client. "Sigur?". "Sigur!".
UPDATE: La dezavantaje intră faptul că din detaliile despre emisiunea în curs se văd doar primele trei rânduri. La avantaje intră faptul că poţi da rewind chiar dacă nu ai înregistrat. M-am decis să-l mai ţin o perioadă în probe.
UPDATE2: La dezavantaje mai intră şi faptul că orice opţiune merge destul de greu, fiind nevoie de 1-2 secunde pentru a procesa (intrarea în meniu, în EPG...). La avantaje intră posibilitatea programării înregistrării, pe care văd că o uitasem mai sus. Un mare avantaj este faptul că mi s-a schimbat modul de a mă uita la televizor. Acum nu mai sunt stresat de faptul că emisiunea este la o anumită oră. Înregistrez şi mă uit când am timp. Ba chiar pot să înregistrez o emisiune, în timp ce mă uit pe alt post. Dezavantajul care apare aici este faptul că nu se pot face înregistrări simultane. Adică nu pot să înregistrez emisiuni care se suprapun, fie şi cu un minut.
PS
Mulţumiri lui Claudiu pentru sugestie.
Primii nervi au început la respectiva casierie, deoarece au introdus un program nou de lucru şi oamenii ăia nu se descurcau deloc, făcând, cred, teste pe contul meu de client. "Hai să vedem asta, ia dă clic şi acolo, hmmm şi asta ce face?". Eu venisem să-mi iau doar set top boxul şi tontul ăla mă întreba ce abonament vreau. "Am vorbit deja la Relaţii cu clienţii, am aranjat tot, am venit să iau doar set topboxul", zic. "Aaa, daaa, aparea aicea. Sigur rămâne abonamentul ăsta?", întreabă tontul. "Am făcut deja toate setările posibile, am venit doar ca să ridic set top boxul. Ca să vă răspund, da, rămâne acest abonament că doar ieri seară l-am ales", îi răspund. "Şi pe aceeaşi adresă de facturare?", insistă. "Cred că v-am spus clar că toate datele acestea le-am mai discutat la telefon cu un coleg al dvs de la Relaţii cu clienţii, dacă aveţi capacitatea de a înţelege că eu am venit doar ca să ridic setuboxul, ar fi minunat", insist şi eu. Apoi tace circa 5 minute ăi dă cu clicul pe ecran. Am presupus pe la minutul 4 că juca solitaire. Îl întreb dacă îmi va aduce set top boxul. "Ah, da, set top boxul", îşi aduce aminte de mine. Fără cuvinte...
Îl aduce, îl desface, îi explic că am nevoie de mufa de la cel vechi, pentru că am un sistem audio şi o mufă cu SCART la ambele capete nu îmi trebuie. Îmi spune că trebuie să dau la schimb SCART-ul din pachetul nou. "Ok". O colegă a lui mai în vârstă spune că pachetul nu trebuie descompletat, mufa veche în schimb îmi rămâne. În timp ce desface pachetul îl întreabă pe paznic "cât costă bre nea Georgică un scar' d-ăsta?". "O s'tă dă mii", răspunse paznicul, bucuros că în final e şi el util. Apoi veni agale spre biroul tontului, îşi puse mâinile încrucişate în sân rămase pironit locului uitându-se cu gura căscată şi plin de interes la pachet, ca vecinii de acum 20 de ani când unul dintre ei îşi repara maşina. (Nici în ziua de azi nu am înţeles de ce unii oameni îşi reparau maşina în fiecare weekend).
"Rămâneţi cu mufa veche, pe asta nouă nu v-o mai dăm", se răzgândeşte tontul şi deja îl vedeam în piaţă, în zona de junk-uri electronice. "Astea-s doar nişte pliante, nu aveţi nevoie, dacă tot ştiţi să-l instalaţi". Plec. Acasă, la instalare, aveam nevoie de un cod scris pe unul dintre acele pliante. Fug înapoi. Îl întreb pe tont de ce nu mi-a dat pliantele, că am nevoie de cod ca să-l pot instala. Nu e capabil să răspundă şi începe să răsfoiască leeeeent un pliant în căutarea unui cod. Mă uit eu pe celălalt pliant, îi spun că am găsit codul. Vrea să vadă. Îi spun că chiar nu am timp de pierdut şi trebuie să iau pliantele. "Pffff, bine, dacă spuneţi că vă trebuie...". Eh, nişte pliante total nefolositoare, ghidul de instalare şi manualul de utilizare. În opinia unui angajat UPC, clientul nu are nevoie de asemenea pliante.
Problemele unui set top box DVR de la UPC
De aici începe partea tehnică:
1. Nu se poate ajusta volumul din telecomanda set top boxului. Soluţia lor este să conectezi telecomanda la televizor şi astfel să poţi ajusta din ea direct sonorul televizorului (se activează şi tasta mute). Le spun că am sistem audio şi ăşi cer scuze, iar eu rămân cu problema nerezolvată. Mă gândeam apoi măcar să conectez televizorul la telecomanda set top boxului şi măcar când apăs pe oprire, să se oprească şi set top boxul şi televizorul. (Având în vedere că set top boxul se deschide apăsând tasta pe care scrie UPC, nu cea cu semnul ăla de stand-by, nu ştiu dacă puteam să le şi pornesc pe ambele). Nu merge nici un cod. La set top boxul vechi, puteam să dau mai tare sau mai încet, sau pe mute, din telecomanda lui. Problemă nerezolvată.
2. Nu pot face grile personalizate de programe. Pe set top boxul vechi, de UPC Digital şi atât, fără DVR, puteam face patru grile, în care puteam aranja ce posturi vroiam în ce ordine vroiam. La telefonul de la Relaţii cu clienţii întreb asta în mod special mi se răspunde că se poate. Când încerc să îmi refac grilele, nu se poate. Sun înapoi, mi se spune că da, nu se poate. Pot să bifez doar nişte posturi ca "favorite", dar ordinea rămâne aceeaşi. Adică sunt limitat la o grilă, iar ordinea nu o pot face eu. Problemă nerezolvată.
3. Nu pot seta ce limbă vreau la posturi. Pot - ca la cel vechi - să fac din setările generale ca limba română să fie default. Dar la posturile care nu au limba română, limba în care se emite by default nu se poate modifica permanent, doar câtă vreme te uiţi la acel post. Dacă închizi şi reporneşti, sau dacă schimbi postul şi revii, postul este din nou la limba default, nu cea selectată de utilizator. De exemplu la Euronews. Vine by default în franceză, eu am selectat engleză. Am schimbat canalul, am revenit, iar în franceză. Iar am setat în engleză. Sting tv-ul, revin după o oră, dau pe Euronews, iar în franceză. Iar schimb în engleză. Sun la Relaţii cu clienţii, alt tont îmi spune să setez limba engleză by default. Îi spun că la unele posturi care au şi engleză şi română, prefer să am sonorul şi subtitrarea în română. El credea probabil că eu mă uit doar pe Euronews. Îmi spune să resetez aparatul, mai refac setarea cu el în telefon, fac şi proba, bineînţeles că tot nu merge, îmi spune că nu ştie. Problemă nerezolvată.
4. Nu-mi trebuie înregistrarea. Am folosit-o doar o dată, circa 10 secunde, de probă. E ok. Dar abia acum, cu aparatul în casă, mi-am dat seama că eu chiar nu am nevoie de aşa ceva.
5. Costă mai mult şi degeaba. Abonamentul vechi costa 60 lei, cel cu DVR costă 75 lei. Primele patru luni am promoţie, doar 55 lei.
Punctaj total:
Pierd trei funcţii şi câştig una de care nu am nevoie. Şi plătesc mai mult.
Bomboana de pe colivă
Am prelungit contractul cu UPC cu încă un an. Am ales perioada minimă. Un alt tont de la Relaţii cu clienţii mi-a spus că pentru a trece la loc la abonamentul vechi, trebuie să achit taxa de înterupere a contractului de 200 lei. Adică plătesc şi rămân client. Am luat foc.
După 2-3 zile în care am mai încercat să-i dau o şansă, m-am convins că trebuie schimbat. Este o involuţie, aparatul fiind mai prost decât cel vechi. Şi mai mare. Şi cu mai multe cabluri. Lucruri care parcă nu contau când l-am scos din cutie. Şi telecomanda are şi baterii AA în loc de AAA. Şi este şi mai lată, de parcă ţin o scândură în mână.
Revin aşadar la Relaţii cu clienţii, unde aflu că nu este nevoie să achit acea taxă, deoarece rămân client. "Sigur?". "Sigur!".
UPDATE: La dezavantaje intră faptul că din detaliile despre emisiunea în curs se văd doar primele trei rânduri. La avantaje intră faptul că poţi da rewind chiar dacă nu ai înregistrat. M-am decis să-l mai ţin o perioadă în probe.
UPDATE2: La dezavantaje mai intră şi faptul că orice opţiune merge destul de greu, fiind nevoie de 1-2 secunde pentru a procesa (intrarea în meniu, în EPG...). La avantaje intră posibilitatea programării înregistrării, pe care văd că o uitasem mai sus. Un mare avantaj este faptul că mi s-a schimbat modul de a mă uita la televizor. Acum nu mai sunt stresat de faptul că emisiunea este la o anumită oră. Înregistrez şi mă uit când am timp. Ba chiar pot să înregistrez o emisiune, în timp ce mă uit pe alt post. Dezavantajul care apare aici este faptul că nu se pot face înregistrări simultane. Adică nu pot să înregistrez emisiuni care se suprapun, fie şi cu un minut.
PS
Mulţumiri lui Claudiu pentru sugestie.
sâmbătă, 7 februarie 2009
Ce rău poate să facă un detector de radar?
Am văzut că nişte băieţi din Ministerul de Interne discută zilele astea despre interzicerea detectoarelor de radar. Măsura denotă clar că vechii miliţieni nu numai că nu au dispărut, dar sunt prezenţi chiar în structurile de conducere ale ministerului.Un detector de radar nu bruiază semnalul, ci doar arată unde sunt aparatele de radar. Iar aparatele sutn doar în zone de restricţie de viteză. Spre deosebire de anumite porţiuni de autostradă din Germania, toată Europa este o restricţie de viteză. Câtă vreme în zona de restricţie, ai o viteză sub cea limită, este ok. Chiar şi peste 10 km în plus faţă de restricţie, tot ar fi ok. Dacă este prezent un echipaj de poliţie şi tu eşti în regulă, cu detector sau fără, nu au ce să-şi facă.
Tocmai aici este problema. Gura lor, nimic să nu mânânce? La ce să te mai oprească? Control de rutină? :)) E mare riscul pentru ei să piardă timpul şi tu să fii ok, timp în care alte maşini care trec pot să aibă probleme evidente (nu le merge un far...).
Măi băieţi, rolul vostru este să aplicaţi legea. Cam atât. Pentru venituri mai mari încercaţi bursa de valori.
PS
Eu n-am detector de radar.
joi, 5 februarie 2009
Mici modificări
Am făcut nişte rearanjări. Deşi am scos multe chestii, n-am băgat nimic. Decât postarea asta.
O emisiune de căcat mă lasă cu problemele nerezolvate
Credeam că Antena 1 e un post serios. Bine, mă obişnuisem cu programele de teleshopping. Mă obişnuisem cu programele alea în care tre' suni ca să ghiceşti un cuvânt şi primeşti un premiu. Acum văd că a apărut un nou tip de emisiune: astrologi în direct!
Ziceam de Antena 1. Rămăsese tv-ul pe postul ăsta. La un moment dat, începe o emisiune cu doi oameni, tipa (mai la vreo 40-50 ani) începe să turuie o frază din aia tip emisiunea cu sună să câştigi: "buna seara, suntem în direct, aici pentru dumneavoastră, avem două telefoane, suntem aici să vă ajutăm, sunaţi-ne la 0900 3010804090 şi vă putem spune, tot ce trebuie să faceţi este să sunaţi, 0900 9030802040, putem discuta problemele dumneavoastră, aveţi lista cu experţii noştri, disponibili pentru dumneavoastră".
Iniţial nu am înţeles despre ce e vorba, că nimeni nu a spus că este o emisiune astrologică. Nici un "bună seara, vă citim astrele în direct", sau ceva. Nuuu, nici gând. Nu sună nimeni, totuşi tipul (25-30 ani) pune "avem deja o emisiune interesantă aici, aşteptăm telefonul dumneavoastră". ?!?!? "Ce p..." Atât am putut să spun că nu înţelegeam unde e partea interesantă. "Sunaţi acum la 0900 903090109020 şi vă putem rezolva problemele". Problema mea e că nu ştiu unde pot plăti factura de electricitate cu cardul. Am găsit, pot plăti la ING, dar vreau să plătesc cu cardul de credit la un POS, ca să primesc la sfârşitul lunii punctele de Vodafone pentru cumpăraturile făcute. Deci, o casierie Enel care să accepte card. Ah, şi o casierie UPC care să accepte card, dar nu cea de la Victoriei, de pe Titulescu, e prea departe, una mai aproape. Deci iată că am două probleme. Bine, probleme minore faţă de ale unora care nu ştiu ce crede Simona Senzual despre Laura Andreşan (încă nu am înţeles dacă această Simonă e cântăreaţă, actriţă, cântă singură sau e în trupa numită Senzual şi numele ei se scrie cu senzualul între paranteze; iar faza că nici nu ştiu cum arată de fapt mă aruncă în ochii unora într-o ignoranţă totală).
Aşadar, am doua probleme. De dată recentă, că abia am plătit facturile. În plus de recente, mai sunt şi recurente, că facturile astea le plătesc lună de lună. Daaa, scria pe ecran "sfătuiţi-vă cu Minerva şi Iliuţă". Mă gândeam că dacă ştie Iliuţă o casierie Enel cu POS ar fi minunat. Ar suna aiurea să spun după aia că "Iliuţă mi-a rezolvat problema", mai bine aş apela la Minerva, măcar pentru a avea o concluzie care să sune interesant. Ceva de genul "noroc că am dat de Minerva, acum sunt un om fericit".
În timp ce mă gândeam, sună cineva. Ce bine, măcar aflu ce fel de probleme rezolvă. Repet, nu spusese NIMENI NICĂIERI că este vorba despre astrologie. Iar din grafica emisiunii nu reieşea asta. Buuun. Şi sună. Ţâr-ţâr. "Alo, bună dimineaţa (!), spuneţi-ne datele!" zice el. Mă gândesc că el e "Iliuţă", cel care rezolvă problemele dumneavoastră. Mirarea mea era la maxim. Ce date? Cum dracu' să sun în direct şi să dau datele? Ce date? Card Mastercard, emis pe persoană fizică, de credit, factură Enel emisă pe numele bunicului meu, fostul locatar al apt. în care stau acum. Bine că nu am taxă radio-tv, că asta era chiar culmea, că el a murit de nişte ani şi acolo unde e nu cred că prinde nici radio şi nici nu are cablu. Toate facturile sunt pe numele meu, le-am pus că era gratuit sau am la nevoie am plătit (Romtelecom, ca să schimb abonamentul şi să trag net). Era cam aiurea când toşi oamenii de la Rel. cu Clienţii cereau să vorbească cu titularul. Cea de la Romtelecom a fost cea mai tare că mi-a cerut să i-l dau pe titular la telefon şi a rămas paf vreo 5 secunde când i-am zis că titularul e mort, credea că fac mişto. La Electrica nu am schimbat nimic că nu am avut de ce. În afară de hârţogăraie (vreo 4-5 documente), mă costă şi 25 de lei. Aşa, ca să aibă ei baza de date la zi. Curentul vine ok şi aşa, eu am curent acasă, nu dau 25 de lei ca să-mi vină pe numele meu, dar plătesc la timp, aşa că everybody happy. În fine, deci astea sunt datele.
Telespectatoarea spune "alo, bună dimineaţa, 8 aprilie 1934, Maria". Căcat. Ce problemă are? Cucu, nu specifică nimeni nimic. Iliuţă spune că o preia pe linia privată. Ehee, termenul ăsta pentru mine rezonează într-un anumit mod. Adică, e ceva mai "speşăl". Acum nişte ani, când eram în perioada în care ştiam pe de rost cluburile de strip-tease din Bucureşti, termenul ăsta suna f. bine. Ce vremuri... Le aveam în minte pe categorii. La unele (Lucky Love) aveam şi reducere. Nu mai există de câţiva ani; păcat, aveam happy hour la orice oră. Pe altele le evitam (Millionaire). Culmea e că ăsta mai există! În altele mi-era cam ruşine să mă mai duc (ăla de lângă Ugly, am uitat numele), după ce un anume Claudiu s-a împiedicat şi le-a rupt o anumită balustradă (prietenii ştiu de ce :D ). Aşadar, în privat. Sun şi mă trece pe privat? Mă minunez ce rapidă e trecere în privat în ziua de azi. Ehee, pe vremea mea... Mă simt ca un moş cu amintiri din război.
În continuare rămân prost. Mă uit la tv şi nu înţeleg nimic. Mai sună cineva. "Spuneţi-ne datele". Şi le spune. Nu mai înţelegeam nimic. Cinci minute în care nu am înţeles despre ce dracului e vorba în emisiunea aia. Noroc că începe să spună Minerva (deja ne familiarizasem...) ceva cu nişte termeni specifici. "Astrologia presupune un căcat, care necesită ca dumneavoastră că intraţi în dialog cu noi şi să vă spunem, în viaţă, ce zic astrele şi problemele dumneavoastră au o rezolvare, pe care noi, aici..." şi alte bălării. Bun. Deci m-am lămurit. Altă bullshit de emisiune de noapte, când e minutul de publicitate e ieftin.
Dar m-au luat prin surprindere la început, cum credeau ei că oamenii ştiu. Eu nu ştiam. Trebuia să ştiu? Adică începe emisiunea şi deodată intră în temă. Fără nicio introducere, cu astrologia, cu astrele, cu alea alea. De unde să ştiu eu că e vorba despre suni şi secretele viitorului şi se dezvăluie în privat? Am rămas cu problema nerezolvată. Pentru plata facturii UPC tot la casieria din Titulescu o să mă duc (noroc că Victoriei mi-e în drum) şi pentru factura de electricitate tot la un ING. Noroc că a preluat Enel (până acum singurul defect e că-s italieni) şi au mai modernizat sistemul (Telecitire rullz!), că în afară de BCR, Electrica nu agrea nici o bancă şi nu avea cont nicăieri altundeva. După ce mentalitate au, probabil că mai aveau conturi şi la CEC.
Ziceam de Antena 1. Rămăsese tv-ul pe postul ăsta. La un moment dat, începe o emisiune cu doi oameni, tipa (mai la vreo 40-50 ani) începe să turuie o frază din aia tip emisiunea cu sună să câştigi: "buna seara, suntem în direct, aici pentru dumneavoastră, avem două telefoane, suntem aici să vă ajutăm, sunaţi-ne la 0900 3010804090 şi vă putem spune, tot ce trebuie să faceţi este să sunaţi, 0900 9030802040, putem discuta problemele dumneavoastră, aveţi lista cu experţii noştri, disponibili pentru dumneavoastră".
Iniţial nu am înţeles despre ce e vorba, că nimeni nu a spus că este o emisiune astrologică. Nici un "bună seara, vă citim astrele în direct", sau ceva. Nuuu, nici gând. Nu sună nimeni, totuşi tipul (25-30 ani) pune "avem deja o emisiune interesantă aici, aşteptăm telefonul dumneavoastră". ?!?!? "Ce p..." Atât am putut să spun că nu înţelegeam unde e partea interesantă. "Sunaţi acum la 0900 903090109020 şi vă putem rezolva problemele". Problema mea e că nu ştiu unde pot plăti factura de electricitate cu cardul. Am găsit, pot plăti la ING, dar vreau să plătesc cu cardul de credit la un POS, ca să primesc la sfârşitul lunii punctele de Vodafone pentru cumpăraturile făcute. Deci, o casierie Enel care să accepte card. Ah, şi o casierie UPC care să accepte card, dar nu cea de la Victoriei, de pe Titulescu, e prea departe, una mai aproape. Deci iată că am două probleme. Bine, probleme minore faţă de ale unora care nu ştiu ce crede Simona Senzual despre Laura Andreşan (încă nu am înţeles dacă această Simonă e cântăreaţă, actriţă, cântă singură sau e în trupa numită Senzual şi numele ei se scrie cu senzualul între paranteze; iar faza că nici nu ştiu cum arată de fapt mă aruncă în ochii unora într-o ignoranţă totală).
Aşadar, am doua probleme. De dată recentă, că abia am plătit facturile. În plus de recente, mai sunt şi recurente, că facturile astea le plătesc lună de lună. Daaa, scria pe ecran "sfătuiţi-vă cu Minerva şi Iliuţă". Mă gândeam că dacă ştie Iliuţă o casierie Enel cu POS ar fi minunat. Ar suna aiurea să spun după aia că "Iliuţă mi-a rezolvat problema", mai bine aş apela la Minerva, măcar pentru a avea o concluzie care să sune interesant. Ceva de genul "noroc că am dat de Minerva, acum sunt un om fericit".
În timp ce mă gândeam, sună cineva. Ce bine, măcar aflu ce fel de probleme rezolvă. Repet, nu spusese NIMENI NICĂIERI că este vorba despre astrologie. Iar din grafica emisiunii nu reieşea asta. Buuun. Şi sună. Ţâr-ţâr. "Alo, bună dimineaţa (!), spuneţi-ne datele!" zice el. Mă gândesc că el e "Iliuţă", cel care rezolvă problemele dumneavoastră. Mirarea mea era la maxim. Ce date? Cum dracu' să sun în direct şi să dau datele? Ce date? Card Mastercard, emis pe persoană fizică, de credit, factură Enel emisă pe numele bunicului meu, fostul locatar al apt. în care stau acum. Bine că nu am taxă radio-tv, că asta era chiar culmea, că el a murit de nişte ani şi acolo unde e nu cred că prinde nici radio şi nici nu are cablu. Toate facturile sunt pe numele meu, le-am pus că era gratuit sau am la nevoie am plătit (Romtelecom, ca să schimb abonamentul şi să trag net). Era cam aiurea când toşi oamenii de la Rel. cu Clienţii cereau să vorbească cu titularul. Cea de la Romtelecom a fost cea mai tare că mi-a cerut să i-l dau pe titular la telefon şi a rămas paf vreo 5 secunde când i-am zis că titularul e mort, credea că fac mişto. La Electrica nu am schimbat nimic că nu am avut de ce. În afară de hârţogăraie (vreo 4-5 documente), mă costă şi 25 de lei. Aşa, ca să aibă ei baza de date la zi. Curentul vine ok şi aşa, eu am curent acasă, nu dau 25 de lei ca să-mi vină pe numele meu, dar plătesc la timp, aşa că everybody happy. În fine, deci astea sunt datele.
Telespectatoarea spune "alo, bună dimineaţa, 8 aprilie 1934, Maria". Căcat. Ce problemă are? Cucu, nu specifică nimeni nimic. Iliuţă spune că o preia pe linia privată. Ehee, termenul ăsta pentru mine rezonează într-un anumit mod. Adică, e ceva mai "speşăl". Acum nişte ani, când eram în perioada în care ştiam pe de rost cluburile de strip-tease din Bucureşti, termenul ăsta suna f. bine. Ce vremuri... Le aveam în minte pe categorii. La unele (Lucky Love) aveam şi reducere. Nu mai există de câţiva ani; păcat, aveam happy hour la orice oră. Pe altele le evitam (Millionaire). Culmea e că ăsta mai există! În altele mi-era cam ruşine să mă mai duc (ăla de lângă Ugly, am uitat numele), după ce un anume Claudiu s-a împiedicat şi le-a rupt o anumită balustradă (prietenii ştiu de ce :D ). Aşadar, în privat. Sun şi mă trece pe privat? Mă minunez ce rapidă e trecere în privat în ziua de azi. Ehee, pe vremea mea... Mă simt ca un moş cu amintiri din război.
În continuare rămân prost. Mă uit la tv şi nu înţeleg nimic. Mai sună cineva. "Spuneţi-ne datele". Şi le spune. Nu mai înţelegeam nimic. Cinci minute în care nu am înţeles despre ce dracului e vorba în emisiunea aia. Noroc că începe să spună Minerva (deja ne familiarizasem...) ceva cu nişte termeni specifici. "Astrologia presupune un căcat, care necesită ca dumneavoastră că intraţi în dialog cu noi şi să vă spunem, în viaţă, ce zic astrele şi problemele dumneavoastră au o rezolvare, pe care noi, aici..." şi alte bălării. Bun. Deci m-am lămurit. Altă bullshit de emisiune de noapte, când e minutul de publicitate e ieftin.
Dar m-au luat prin surprindere la început, cum credeau ei că oamenii ştiu. Eu nu ştiam. Trebuia să ştiu? Adică începe emisiunea şi deodată intră în temă. Fără nicio introducere, cu astrologia, cu astrele, cu alea alea. De unde să ştiu eu că e vorba despre suni şi secretele viitorului şi se dezvăluie în privat? Am rămas cu problema nerezolvată. Pentru plata facturii UPC tot la casieria din Titulescu o să mă duc (noroc că Victoriei mi-e în drum) şi pentru factura de electricitate tot la un ING. Noroc că a preluat Enel (până acum singurul defect e că-s italieni) şi au mai modernizat sistemul (Telecitire rullz!), că în afară de BCR, Electrica nu agrea nici o bancă şi nu avea cont nicăieri altundeva. După ce mentalitate au, probabil că mai aveau conturi şi la CEC.
marți, 3 februarie 2009
Лека нощ, деца!
Am dat peste nişte clipuri şi m-a năpădit nostalgia...
Mai noi:
Le şi uitasem.
Partea mai interesanta vine acum:
(cum am putut să uit de Cathy?)
(...la fel ca de Kelly)
(de Kelly asta n-am avut cum să uit; cred că încă mai am pe undeva posterul în mărime naturală)
(răspunsul este Sydney)
(iar aici Sarah. Şi a fost o alegere grea :] )
La final, ceva "clasic":
Uneori nu strică o aducere aminte. Uitasem. Păcat.
duminică, 1 februarie 2009
Criza. Cât e economie şi cât e efect psihologic?
Criza are o latură psihologică. Dincolo de cauzele economice şi financiare, cel puţin în România, criza este mai mult psihologică. Românilor le place să se sperie. Românilor le place să vadă un vinovat. Unul clar şi definit. Astfel, indiferent ce se întâmplă, motivul este clar: e criză.
Unele companii strâng bani şi cumpără mai puţin. Pentru că e criză. Companiile de la care cumpără, văd că vând mai puţin. Pentru că e criză. Alte companii s-au umflat prea mult în ultima perioadă, iar anul ăsta e unul numai bun de concedieri. Disponibilizaţii tac din gură, pentru că e criză. Alte companii fac reduceri de salarii şi nimeni nu zice nimic, pentru că e criză. Ba chiar unii angajaţi sunt mulţumiţi că mai au un loc de muncă, pe criza asta. Companiile nu mai dau bani pe reclamă, pentru că e criză. Criza este un moment oportun şi pentru reclamele date pe cumetrii. Hai să scăpăm acum de băieţii ăia cărora le-am tot dat bani aşa, că îi cunoaştem. Le spunem că e criză.
O companie dă afară oameni că patronul a auzit că e criză şi crede că vor scădea drastic încasările. Alăt firmă aude că prima a dat afară şi nu vrea să rămână mai prejos, doar e criză, o şti celălalt ce face. Dacă el are soluţii de criză şi eu nu, de ce să nu aplic soluţia lui?
Oamenii aud că e criză şi-şi retrag banii din nănci, pentru că probabil că băncile vor da faliment, pentru că e criză. Băncile nu mai au bani de credite, pentru că oamenii au retras tot. Băncile nu mai dau credite, cei care vor credit ştiu asta şi spun că e normal, doar e criză. Cei care au retras bani aud că băncile nu mai dau credite şi se bucură de faptul că au retras "la timp", pentru că pe criza asta... au luat decizia cea mai bună.
Bineînţeles că toate astea se întâmplă în România şi într-o serie de ţări din Europa de Est, unde oamenii nu au o experienţă îndelungată cu economia de piaţă. Românii au fost obişnuiţi prea mult cu dictatura. Cel mai bun exemplu va fi atunci când un preşedinte sau un prim-ministru le va spune că gata, nu mai e criză. Atunci companiile vor face angajări, vor cumpăra de la furnizori, oamenii nu vor mai pune bani deoparte iar vechii deponenţi vor aduce banii în bănci.
Dincolo de aceste aspecte, există cele serioase. Partea reală a crizei. oameni care sunt daţi afară pe bune, pentru că producţia a scăzut. Companii care nu mai pot cumpăra de la furnizori pentru că nu mai au bani. reprezentanţe ale unor firme din Vest care cară bani la compania-mamă, care este în nevoie. Abia acolo este dimensiunea reală a crizei. Culmea este că acolo nu este criză. Nimeni nu ştie nimic despre "criză". I se spune "credit crunch". Vorbind cu oameni din Marea Britanie şi Spania am constatat că ei nu ştiu nimic despre criză şi nu înţelegeau la ce mă refeream. Ba chiar mă întrebau în ce fel de criză este România!
Credit crunch-ul, adică lipsa banilor a apărut ca urmare a faptului că instituţii financiare au cumpărat diverse obligaţiuni şi au pus banii în alte instrumente financiare "toxice". Adică au investit, direct sau indirect, în piaţa creditelor sub-prime din SUA. Toată schema bazată pe faptul că oamenii care nu puteau accesa un credit în mod normal, au luat totuşi împrumut ipotecar la dobândă mare. Eh, acum chiar nu pot plăti. Imobiliarii au văzut că este cerere şi au crescut preţul. Dezvoltatorii şi constructorii la fel. Casa de 200.000 dolari a ajuns 575.000 dolari. Oamenii nu au plătit, banca a vrut să le vândă casa. Una, două, zece, o sută, o mie... s-a creat o ofertă mare în piaţă, iar preţul a scăzut. Drastic. Până la 150.000 dolari. Banca a văzut ca a dat omului 500.000 dolari, cu dobândă imensă. Credit riscant, dar ne scoatem banii în final. Omul nu a plătit decât 100.000 dolari. Îi iei casa, o scoţi la vânzare, iei 150.000 dolari. Banca nu a recuperat cei 500.000 dolari iniţiali.
Câte bănci din România au cumpărat pachete de obligaţiuni din astea din piaţa sub-prime? Niciuna. Eventual băncile-mamă. Ce companii au intrat în money shortage? Cele de afară. Din Vest. ce companii din România au probleme? Cele care vând produsele lor companiilor din Vest. Oricum, este ceva temporar. Urmează să treacă. Pot să-şi caute pieţe mai la Est. Sau oriunde altundeva. Dar este mai româneşte să fii sigur că există un vinovat, criza, şi să nu faci util şi concret, decât să te sperii. Te sperii şi acţionezi panicard, dând oameni afară şi retrăgând banii din bănci. Rezultatul: se creează probleme în economie. Partea bună a faptului că românii nu au experienţa economiei de piaţă şi se comportă totalmente cretin acum este faptul că... sunt români până la capăt. Când Traian Băsescu va declara că s-a terminat criza, vor readuce banii în bănci, băncile vor da credite, sistemul financiar va fi up and running, companiile vor angaja, vor cumpăra, iar circuitul banilor în natură se va relua.
Ce vor învăţa românii din credit crunch? Mai nimic. Vor rămâne cu impresia că au trecut printr-o criză, că au fost deştepţi că au făcut ce au făcut şi că iată, au supravieţuit. Au luat cele mai înţelepte decizii şi deşi a fost greu, a trecut uşor. Românii pot să rezolve orice criză... Partea nasoală este că atunci când va veni un credit crunch pe bune în sistemul financiar românesc, oamenii din ţara asta o să creadă că va trece precum "criza din 2008-2010". Partea bună că numai după ce va trece acel credit crunch, românii o să aibă dimensiunea exactă a unui astfel de fenomen.
Încă o chestie. În România o firmă dă afară 200 de oameni. Știrea apare la Realitatea TV, plus elementele panicarde specifice acestui post. Dar nimeni nu se întreabă câți oameni a angajat firma aia în ultimii ani. Poate 1.000. O altă firma nu mai face angajări, alta în loc de 100, angajează doar 20. Asta este temperarea creşterii. În Spania, dacă se dau afară 200 de oameni este grav pentru că fima aia a angajat 100 de oamenii în ultimii ani. un român cu 1.000 euro pe lună se plânge că i-a scăzut salariul cu 10%, dar a uitat că acum zece ani avea 50 de dolari. Unui britanic salariul îi scade cu 20%, nu cu 10% şi ajunge la nivelul de acum zece ani. Acolo e o criză pe bune. La noi sunt doar efecte. Unde de şoc. Sunt, nu spun că nu sunt. Dar să păstrăm proporțiile. nu s-au mai făcut concedieri în România? Oare am uitat de disponibilizările din 1997-1998? Nu au mai scăzut salariile? Nu s-au mai făcut restrângeri de activitate? Nu s-au mai închis firme? Ba da. Nu la dimensiunile de acum, corect. Dar s-a mai întâmplat. Nu e o chestie de alb şi negru. Doar că trebuie să observăm tonalităţile de gri. Şi să păstrăm proporţiile.
Unele companii strâng bani şi cumpără mai puţin. Pentru că e criză. Companiile de la care cumpără, văd că vând mai puţin. Pentru că e criză. Alte companii s-au umflat prea mult în ultima perioadă, iar anul ăsta e unul numai bun de concedieri. Disponibilizaţii tac din gură, pentru că e criză. Alte companii fac reduceri de salarii şi nimeni nu zice nimic, pentru că e criză. Ba chiar unii angajaţi sunt mulţumiţi că mai au un loc de muncă, pe criza asta. Companiile nu mai dau bani pe reclamă, pentru că e criză. Criza este un moment oportun şi pentru reclamele date pe cumetrii. Hai să scăpăm acum de băieţii ăia cărora le-am tot dat bani aşa, că îi cunoaştem. Le spunem că e criză.
O companie dă afară oameni că patronul a auzit că e criză şi crede că vor scădea drastic încasările. Alăt firmă aude că prima a dat afară şi nu vrea să rămână mai prejos, doar e criză, o şti celălalt ce face. Dacă el are soluţii de criză şi eu nu, de ce să nu aplic soluţia lui?Oamenii aud că e criză şi-şi retrag banii din nănci, pentru că probabil că băncile vor da faliment, pentru că e criză. Băncile nu mai au bani de credite, pentru că oamenii au retras tot. Băncile nu mai dau credite, cei care vor credit ştiu asta şi spun că e normal, doar e criză. Cei care au retras bani aud că băncile nu mai dau credite şi se bucură de faptul că au retras "la timp", pentru că pe criza asta... au luat decizia cea mai bună.
Bineînţeles că toate astea se întâmplă în România şi într-o serie de ţări din Europa de Est, unde oamenii nu au o experienţă îndelungată cu economia de piaţă. Românii au fost obişnuiţi prea mult cu dictatura. Cel mai bun exemplu va fi atunci când un preşedinte sau un prim-ministru le va spune că gata, nu mai e criză. Atunci companiile vor face angajări, vor cumpăra de la furnizori, oamenii nu vor mai pune bani deoparte iar vechii deponenţi vor aduce banii în bănci.
Dincolo de aceste aspecte, există cele serioase. Partea reală a crizei. oameni care sunt daţi afară pe bune, pentru că producţia a scăzut. Companii care nu mai pot cumpăra de la furnizori pentru că nu mai au bani. reprezentanţe ale unor firme din Vest care cară bani la compania-mamă, care este în nevoie. Abia acolo este dimensiunea reală a crizei. Culmea este că acolo nu este criză. Nimeni nu ştie nimic despre "criză". I se spune "credit crunch". Vorbind cu oameni din Marea Britanie şi Spania am constatat că ei nu ştiu nimic despre criză şi nu înţelegeau la ce mă refeream. Ba chiar mă întrebau în ce fel de criză este România!Credit crunch-ul, adică lipsa banilor a apărut ca urmare a faptului că instituţii financiare au cumpărat diverse obligaţiuni şi au pus banii în alte instrumente financiare "toxice". Adică au investit, direct sau indirect, în piaţa creditelor sub-prime din SUA. Toată schema bazată pe faptul că oamenii care nu puteau accesa un credit în mod normal, au luat totuşi împrumut ipotecar la dobândă mare. Eh, acum chiar nu pot plăti. Imobiliarii au văzut că este cerere şi au crescut preţul. Dezvoltatorii şi constructorii la fel. Casa de 200.000 dolari a ajuns 575.000 dolari. Oamenii nu au plătit, banca a vrut să le vândă casa. Una, două, zece, o sută, o mie... s-a creat o ofertă mare în piaţă, iar preţul a scăzut. Drastic. Până la 150.000 dolari. Banca a văzut ca a dat omului 500.000 dolari, cu dobândă imensă. Credit riscant, dar ne scoatem banii în final. Omul nu a plătit decât 100.000 dolari. Îi iei casa, o scoţi la vânzare, iei 150.000 dolari. Banca nu a recuperat cei 500.000 dolari iniţiali.
Câte bănci din România au cumpărat pachete de obligaţiuni din astea din piaţa sub-prime? Niciuna. Eventual băncile-mamă. Ce companii au intrat în money shortage? Cele de afară. Din Vest. ce companii din România au probleme? Cele care vând produsele lor companiilor din Vest. Oricum, este ceva temporar. Urmează să treacă. Pot să-şi caute pieţe mai la Est. Sau oriunde altundeva. Dar este mai româneşte să fii sigur că există un vinovat, criza, şi să nu faci util şi concret, decât să te sperii. Te sperii şi acţionezi panicard, dând oameni afară şi retrăgând banii din bănci. Rezultatul: se creează probleme în economie. Partea bună a faptului că românii nu au experienţa economiei de piaţă şi se comportă totalmente cretin acum este faptul că... sunt români până la capăt. Când Traian Băsescu va declara că s-a terminat criza, vor readuce banii în bănci, băncile vor da credite, sistemul financiar va fi up and running, companiile vor angaja, vor cumpăra, iar circuitul banilor în natură se va relua.Ce vor învăţa românii din credit crunch? Mai nimic. Vor rămâne cu impresia că au trecut printr-o criză, că au fost deştepţi că au făcut ce au făcut şi că iată, au supravieţuit. Au luat cele mai înţelepte decizii şi deşi a fost greu, a trecut uşor. Românii pot să rezolve orice criză... Partea nasoală este că atunci când va veni un credit crunch pe bune în sistemul financiar românesc, oamenii din ţara asta o să creadă că va trece precum "criza din 2008-2010". Partea bună că numai după ce va trece acel credit crunch, românii o să aibă dimensiunea exactă a unui astfel de fenomen.
Încă o chestie. În România o firmă dă afară 200 de oameni. Știrea apare la Realitatea TV, plus elementele panicarde specifice acestui post. Dar nimeni nu se întreabă câți oameni a angajat firma aia în ultimii ani. Poate 1.000. O altă firma nu mai face angajări, alta în loc de 100, angajează doar 20. Asta este temperarea creşterii. În Spania, dacă se dau afară 200 de oameni este grav pentru că fima aia a angajat 100 de oamenii în ultimii ani. un român cu 1.000 euro pe lună se plânge că i-a scăzut salariul cu 10%, dar a uitat că acum zece ani avea 50 de dolari. Unui britanic salariul îi scade cu 20%, nu cu 10% şi ajunge la nivelul de acum zece ani. Acolo e o criză pe bune. La noi sunt doar efecte. Unde de şoc. Sunt, nu spun că nu sunt. Dar să păstrăm proporțiile. nu s-au mai făcut concedieri în România? Oare am uitat de disponibilizările din 1997-1998? Nu au mai scăzut salariile? Nu s-au mai făcut restrângeri de activitate? Nu s-au mai închis firme? Ba da. Nu la dimensiunile de acum, corect. Dar s-a mai întâmplat. Nu e o chestie de alb şi negru. Doar că trebuie să observăm tonalităţile de gri. Şi să păstrăm proporţiile.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
