joi, 16 iunie 2011

Burberry London

Trec cu o clasă mai sus la Burberry London. Da, acelaşi Burberry care a putut să scoată o dezamăgire de Brit, vândut la reducere, cu un obiect (prosop sau borsetă tip male cosmetic-kit) gratuit. Pe lângă ruşinea păţită cu Brit, London e chiar bine plasat. Mai british, mai intens, mai logeviv, sticla mai atractivă.

Din nefericire, reclama vrea să se adreseze unei game largi de consumatori şi nu reuşeşte să se targeteze pe ceva anume. Ok, îi omite pe cei trişti... dar cam atât. Priveşte de reclama de 5 ori, fără să-i vezi finalul în care îţi aruncă în faţă produsul, poate să fie la pastă de dinţi, săpun, companie aeriană, fond de pensii, absorbante. Nu mă simt în target din reclamă. Prost făcută şi inspiră mai mult french style decât british.



Noroc că nu trebuie să port şi reclama, doar mă poziţionează undeva... neclar... naufragiat în marketing fără hartă.

Produsul canibalizează Brit, pentru că îl exclude de la raft pe toată linia. Sticlă cu un design mai incisiv, cu mostră din spiritul Burberry. Rămâne obsesia mea cu privire la o Ea care poartă geantă Burberry şi nu Prada. Pare ca acesta să fie mesajul subliminal când pui mâna pe sticlă, înfăşurată în Burberry style fabric. Adică atingere textilă, bucatîă tăiată din ceva, pe româneşte. Faţă de imprimeul de pe Brit...

Lăsăm sticla, că ea rămâne acasă, cu parfumul plecăm în oraş. Mai finisat, se simte de la prima degustare. Brit e făcut în 2004 şi London în 2006. Brit pare o schiţă stângace prea devreme lansată pe piaţă. London pare complet şlefuit. Menţiune: acelşai parfumier.

E uşor mai dulce, mai plăcut. Wood e mai pregnant, spicy e mai matur, iar legătura dintre ele e mai strânsă. Spicy a fost urcat mai sus, în notele de vârf fiind scorţişoară şi piper negru. La fix, cât să se ducă fără să fie deranjante şi având grijă să fie suficient de puternice cât să rămână o undă din ele în notele medii (interesantă abordare). Astfel se explică prezenţa levănţicii în notele de sus, unde în mod normal nu are ce căuta, fiind un miros mai greu. Urme... hmmm, lasă urme în timp. Asta mi se pare interesant ca abordare, ca tehnică.

Sunt greu de păcălit marketingul notelor de sus, aşa că le evit cu privire şi încep să mă uit direct la cele medii. Aici găsesc ceva aiurea de insipid. Vin de Porto (?), floare de mimoză (e aiurea în parfum bărbătesc) şi piele (wtf?). Mix făcut tocmai ca să nu fie profund şi să se simtă urmele celor de vârf, prea puternic construite. Da, e o tehnică interesantă, dar ce efect are?

Efectul se simet în prima jumătate de oră, atunci când s-ar simţi doar cele medii. Eventual, în full. Dar nu. Efectul dorit de parfumier aici este adulmecarea în sine, fără rezultatul scontat. Aaaa, acum se explică prezenţa unei flori de mimoză, profund feminine ca atitudine şi persistenţă. Adică: notele medii nu sunt complete. Ele sunt eclipsate de urmele lăsate (aparent defect de proces tehnologic) de notele de vârf. Astfel încât, publicul-ţintă vine să adulmece subiectul şi fără finalitate, fieacre inspiraţie obligând la următoarea, deoarece nasul se apropie de ceva complet care nu e acolo. Tricky...

Deci efectul e rapid. Pentru cei single e recomandat a se da în maşină, înainte de a intra în local, pentru cei cuplaţi e menit mai mult să închidă gura Ei, care o să stea cu nasul priponit în gâtul Lui cam jumătate de oră. După ce ei doi ajung la destinaţie, deja a trecut momentul în care Ea îi spune Lui că şi-a luat ceva aiurea, că are gulerul aiurea, că nu se asortează cu nu-ştiu-ce sau cu ea. Expresia "poţi să taci 30 de minute" ia formă olfactivă. În caz de single care se dă acasă, efectul s-a dus în maşină sau pe florăreasă. Temporizarea e totul.

La notele de bază, melanjul (având în vedere abordarea french-style a reclamei, e vorba de melanj şi nu de mix) e ţinut de aroma de tutun. Subţire şi insesizabil este ca un Merlot, menit să dea rotunjime unui alt vin, el în sine fiind slab. Aroma misterioasă de fundal este opoponax, găsit în Chanel pour Monsieur şi diferite abordări exotico-misterioase ale unor parfumuri feminine.

Din păcate nu ţine prea mult, rămânând vag dar plăcut. Overall pe scala basenotes îl notez cu 3/5 la overall; tehnica notelor medii l-ar împinge la 4/5, dar dulcegăria uşor peste limită îl reduce. În plus, efectul de creare de dependenţă olfactivă nu ţine mult. Diametral opus la tehnică cu Givenchy pour homme Blue label, care are un final apoteotic, după ce face urât în deschidere şi abia trage pe parcurs. Fiind tricky pe schema inversă cu cel menţionat, merge noaptea , deoarece nu lasă mirosuri grele profunde. Varianta black e inclusă în skepsisul lui, dar pe invers ca la Givenchy pour homme blue label.

Dacă mă mai uit la 4/5, se poate bate la atitudine cu Givenchy Play, dar pierde de la mijlocul meciului încolo. Iar Play e rezistent.

Că tot veni vorba de longevitate, marchează 3/5 pe scala basenotes. Mai bine decât Brit, dar să nu îmi stric starea menţionându-l aici.

Interesant, tricky, british style (chiar dacă reclama e vagă) înţepat dar la locul lui, fără accese de rebeliuni aiurea ca Brit. Complet nerecomandat sub 25 de ani, deoarece nu interacţionează bine cu o atitudine incisiv-imatură şi nu e deloc cuminte în faza doi. Segmentul 25-30 de ani intră într-o zonă gri, se poate dar să fie utilizat preferabil ca ceva secundar.

Ideal pentru segmentul 30-40, care nu folosesc atitudinea aiurea. Combinaţia de British style şi tricky rezultă exact un gentleman în sensul de "tot un lup, dar cu răbdare", după definiţia maestrului Giacomo Casanova. Pentru cineva incisiv în faza 1 nu e recomandat, deoarece lui i se adresează 212 Men by Carolina Herrera, fiind mai party orientated. Pentru cineva incisiv doar în faza 2, e bun Chanel Pour Monsieur. Pentru cineva tricky all the way dar gentleman, merge Givenchy Play (cu menţiunea ca acesta rezistă). Pentru tricky şi atât, merge Gucci Guilty sau Boss Orange Man.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


View My Stats