Cum nu am fost angajat la stat

De regulă, nu-mi place să lucrez la stat. Mentalitatea este învechită, iar funcţionarii se gândesc cum să tragă de timp. Să muncească dacă se poate cât mai puţin posibil şi să plece la oră fixă.

Am lucrat la un minister împins de împrejurări, acum nişte ani buni. O expresie a lui Ion Iliescu este "aşa erau vremurile". Bine, omul consideră că orice fărădelege din trecut poate fi trecută cu vederea doar aruncând expresia asta. În fine, aşa erau vremurile şi am ajuns împins de împrejurări. Îmi pare bine că am stat o perioadă scurtă. Foarte scurtă.

Mi s-a dat de făcut o treabă, cu dead-line ("nu, nu, hai să-i spunem termen-limită" mi s-a replicat) după trei săptămâni. Obişnuit cu lucrul din domeniul privat am făcut treaba în două zile. Nu că sunt eu un super-expert, doar că atât mi-a luat. Lucrat opt ore pe zi, plus pauza de masă. Ba chiar am lucrat destul de relaxat, că nu era ceva greu. La finele celei de-a doua zile, mă duc să anunţ că am terminat.

"Şi ce o să faci în restul timpului?" a venit întrebarea. Am răspuns că pot să fac alte proiecte sau să-i ajut pe colegii din acel departament. Mi s-a spus că am făcut proiectul prea repede şi că s-ar putea să fie greşeli, aşa că, decât să stau degeaba, mai bine să mă apuc să-l verific. M-am apucat să-l verific, am găsit mici greşeli, am mai coafat textul, am mai pictat la nişte tabele. Nu mi-a luat decât o zi. A treia.

La finele celei de-a treia zi, mă duc să anunţ că am terminat lucrarea. Este corectată, editată, completată, revizuită şi adăugită. Ultimele două le-am pus de la mine ca să sune cât mai de modă veche posibil. Poate reuşeam să captez bunăvoinţă. Ei aş! A răsfoit puţin, a zis că textul este bun, dar este îngrijorat asupra ce o să fac eu în restul timpului. Am zis că pot să fac alte proiecte, să-i ajut pe colegi... "Mai vedem noi", a fost răspunsul.

La finele celor trei săptămâni am fost mustrat de şefa departamentului. "Văd că tu stai mai mult degeaba, în timp ce, uite, toţi colegii tăi lucrează!", mi-a spus. Trebuie să menţionez că eu nu aveam nici birou, nici calculator şi am făcut treaba rugând pe unul şi pe altul când nu au de lucru să mă lase şi pe mine să lucrez la calculatorul lor. Culmea e că nu am lucrat nimic de acasă.

Întradevăr, în clipa aia toţi oamenii din acel departament, plătiţi din bani publici, stăteau la birou, în faţa calculatorului. Una căuta horoscop online, alta juca solitaire, alta stătea pe messenger, altul căuta preţuri la maşini second-hand, altul vorbea cu un tip de la alt departament despre un meci, altul îl asculta pe un tip de la alt departament povestind cum a fost deplasarea de serviciu în Franţa, la un training ("băi, vremea minunată... am prins nişte reduceri... mi-am luat cameră foto... am făcut şi poze, uite aici... era foarte curat... când ieşeau maşinile pe o poartă se lăsa un stâlpuleţ... m-am plimbat pe şanzelize... uda unul iarba... băi era în grup o cehoaică cu nişte craci, bestială... abia aştept următoarea deplasare să mai iau o gură de civilizaţie). Alta se uita la poze cu căţei şi altul citea un ziar.

În toate zilele de după a treia până la acel moment cam asta făceau toţi. Nu ştiu când lucrau efectiv. Veneau târziu, plecau devreme de mă saturasem rapid să ajung primul şi să plec ultimul. Dar fiecare avea ceva de făcut. Ei "lucrau" şi îşi terminau proiectele fix în ziua termenului-limită. Eu terminam proiectul după două zile (hai trei, cu corectura) şi eram etichetat că stau degeaba în restul timpului.

PS
Până la urmă nu am fost angajat. Am fost considerat un leneş care mai tot timpul stă. Al doilea motiv a fost că, întrebat de ce vreau să mă angajez am răspuns că am nevoie de bani. "Ăsta-i răspuns? De ce nu ai zis şi tu că-ţi place munca?".