miercuri, 2 septembrie 2009

De ce să munceşti

Schema e simplă: tu le dai o muncă, ei îţi dau nişte bani. Aparent, la afacerea asta, cel câştigat eşti tu, pentru că le-ai luat banii. Dar şi ei au câştigat pentru că fac ceva cu munca ta, respectiv obţin un profit din care te plătesc pe tine, cheltuielile şi le rămâne şi ceva.

Nu te duci la muncă de plăcere. Te duci să obţii nişte bani. Bani cucare să trăieşti. Să îţi poţi acoperi cheltuielile de bază (întreţinere, mâncare) şi cu care să mai poţi face ceva în plus. Să te distrezi, să te simţi bine, să-ţi trăieşti viaţa, de fapt.

Viaţa nu e la serviciu. Întradevăr, privind o statistică, îţi petreci 8 ore din viaţă, uneori 10 (sau 6 dacă lucrezi la stat) la serviciu. Hai, 8 ore. Adică o treime dintr-o zi din cursul săptămânii. Adică jumătate dintr-o zi activă, scoţând din calcul 8 ore în care dormi. Îţi consumă şi cam 75% din energie, într-o zi din timpul săptămânii.

Dar viaţa nu e la muncă. depui o muncă, iei nişte bani cu care faci altceva. Îţi plăteşti cheltuielile, apoi te simţi bine. Poate suna puţin marxist la început, dar nu e aşa. Care sunt nevoile tale şi care sunt banii pe care îi câştigi. De aici se rupe total de marxism, deoarece pe angajator îl doare în cur care sunt nevoile tale. Dacă zici că ai nevoie de bani pentru că eşti un student sărac care stă cu chirie şi mănâncă ciorbă de acasă la borcan, eşti divorţat şi ai patru copii de crescut, eventual un bunic bolnav şi paralizat pe cap, atunci du-te şi spune asta la o fundaţie umanitară. Vii la serviciu pentru a depune o muncă, pentru care obţii nişte bani. Atenţie la ultima bucată din frază, obţii nişte bani pentru ce munceşti; nu pentru situaţia ta de caz social. Poate că ai nevoie de 10.000 euro lunar, că ai o situaţie vai mama ei. Atunci, câştigă 10.100 euro pe lună chi vei avea în plus 100 euro.

Am văzut prea mulţi oameni care se plâng că trebuie să nu fie daţi afară pentru că au acasă o situaţie aparte. Dar nu au fost angajaţi că au o situaţie aparte, au fost angajaţi pentru a face o muncă. Dacă tot ce fac ei este a ridica un pix de pe jos, nu pot cere 1.000 euro pentru că au o situaţie acasă. Să primească 0,10 lei, cât face munca de ridicare a pixului de pe jos.

Revenind. Nu trebuie să pui pasiune în şefi tâmpiţi şi răi. Viaţa ta nu e la muncă. da, chiar dacă îţi consumă timp şi energie. Viaţa ta e acasă şi în afara ei, dar nu la muncă. Dacă nu ai viaţă personală, atunci este explicabil de ce te implici cu înverşunare în orice dispute de la muncă.

Mai ales că nu munceşti din plăcere. Munceşti de nevoie. Dacă aveai o sumă de milioane de dolari în cont, nu mai veneai la muncă. Sau abia atunci veneai la muncă din plăcere. O parte nu înţelege. Vin la muncă cu turma, ca aşa trebuie. Apoi îi trage firul să muncească mai puţin, să joace solitaire or else, să vină târziu şi să plece devreme. Nu ştiu de ce s-a angajat, mai mult că aşa au văzut la alţii. Nu ştiu de ce s-au dus la şcoală atâţia ani. Păi... ca să ai o pregătire pentru perioada de muncă. Înainte să intri la şcoală ştiai numai să mergi şi să vorbeşti.

Dacă devii neproductiv, atunci eşti dat afară, iar eul tău care se distrează nu mai are bani. Pentru el munceşti. Dacă ai bani fix cât să trăieşti până luna viitoare ca să vii la muncă, atunci îţi pui întrebări.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


View My Stats